5,344 matches
-
oră privilegiată pentru plîngere și aceasta este ora care desparte ziua de noapte: „CÎnd zgomotul de ziuă Înceată peste tot.” Acum este „liniștitul minut” (Ruinurile TÎrgoviștii) cînd ochiul se deschide cu milă spre semnele unui trecut glorios șl griului se uimește În fața acestor ruine scumpe. Minutul prielnic nu ține mult, noaptea pătrunde repede și acoperă peisajul, mărind, În același timp, misterul lui. Întunericul este stimulator: „jalnicul glas” al zidurilor se aude mai clar, tot astfel tînguirea lucrurilor omenești. O Întunecare progresivă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
aproape de unda armonioasă, ar trăi liniștit și În tăcere, departe de tiranie și de „tovarăși nelegiuiți”. Deocamdată valea trăiește În amintire. O privire stăruie În alt poem (Meditație) asupra cîmpiei pierdute spre hotarele cerului: „Ce netedă cîmpie! Cum ochiul se uimește! Ce deșărt se arată, oriîncotro privești! Întinsă depărtare se pare că unește, Cu ale lumei mărgini, hotarele cerești.” cu un sentiment de imensitate deșartă. Peisajul dispare repede acoperit de undele meditației triste: viața e o dramă și actul cel din
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ei principal este privirea. Ca să se dezlege farmecul lucrurilor, ca dulceața lor magică să vină și să cuprindă ființa poetului, În fine, pentru ca acest proces de drogare („răpire”) să se producă, trebuie ca vederea să pătrundă obiectele și să se uimească. A se-ncînta, a se uimi, a admira, a se-mbăta sînt verbele ce se repetă cel mai des În versurile lui Bolintineanu. În cîntul al III-lea din Conrad dăm peste un pasaj ce are drept temă Însăși tema privirii
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
se dezlege farmecul lucrurilor, ca dulceața lor magică să vină și să cuprindă ființa poetului, În fine, pentru ca acest proces de drogare („răpire”) să se producă, trebuie ca vederea să pătrundă obiectele și să se uimească. A se-ncînta, a se uimi, a admira, a se-mbăta sînt verbele ce se repetă cel mai des În versurile lui Bolintineanu. În cîntul al III-lea din Conrad dăm peste un pasaj ce are drept temă Însăși tema privirii. Este unul din rarele momente
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Tu, fiu al ignorinții, ce nemișcat rămîi CÎnd arta Îți arată divina strălucire, Oricare-ar fi răceala și-adînca-ți nesimțire, Tu poți să vii aice, cît de nepăsător. Căci vei gusta tu Însuți un fermec răpitor. Vederea se Îmbată, se-ncîntă, se uimește, Nu știe ce s-admire, căci tot aici răpește. Și sufletul rămîne, o dată ce-am privit, Sub farmecile artii, aicea lănțuit, Sclavie mult mai dulce decît chiar libertatea!...” neliniște repede convertită Într-o plăcere fără margini. Angoasa nu-i făcută
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
amorului desăvîrșit (magic, cast) fără a purta semnele inocenței: „Te voi duce cu plăcere Dacă tu, l-a mea vedere Vei roși, d-acum frumos, Și-i pleca iar ochii jos” — ceea ce hanima nu Întîrzie să facă: „Iar hanima se uimește, Drăgălaș ea roșește, Ca un trandafir născînd Și-ochii dulci ea pleacă blînd...” Scenariul este acum complet. LÎngă roșirea feței și apariția luminii, În protocol intră și aplecarea ochilor. Nu e deloc simplă, cum ne-am aștepta, figura inocenței. Roland
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
rotundă, Răpit de dor, el cade pe gînduri cîte-un an!”... Întorcîndu-ne la lirica obișnuită, observăm că punctul maxim al eresului alecsandrian este beția drăgăstoasă: „În beția drăgăstoasă Ochișorii-ți strălucesc, Obrajeii-ți ruminesc, Crinișorii-ți Înfloresc De mă-mbăt și mă uimesc...” Uimire Înseamnă, de bună seamă, fascinație. A privi este dorința cea mai mare a Îndrăgostitului („Stai, ah! stai să te privesc”), a netezi părul Îngerului este o voluptate nesperată, a sfîrși pe sînul fecioresc este un gînd aproape mistic. Alecsandri
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
fost: publicist, desenator, dramaturg, regizor, scenograf, profesor de conservator, arhitect urbanistic, aviator. O excelentă dotare, care s-a finalizat fecund în toate compartimentele.” Se poate schița, mai jos, un portret al lui Victor Ion Popa care desigur are darul să uimească: Victor Ion Popa nu era o figură care să fie remarcată: mic de statură, subțirel, rămas un provincial în îmbrăcăminte, rezervat, pe care îl descopereai mai târziu. Ca și în autoportretul publicat în „Istoria literaturii române” de G. Călinescu, desenul
Victor Ion Popa și comuna Dodești by MIHAI APOSTU () [Corola-publishinghouse/Science/91678_a_93467]
-
lente încă, ale instrucției publice, datorită răspîndirii luminilor, datorită în sfîrșit timpului care este puterea suverană în istorie, s-a format, într-o oarecare măsură, o nouă Franță. Fără îndoială că nevoia politică pe care o avea Imperiul de a uimi, de a crea locuri de muncă pentru masele muncitoare, cu prețul a nenumărate cheltuieli exagerate și al unor ruinări cărora le vedem astăzi consecințele, a creat în același timp noi muncitori. Acest guvern, dorind să dea o satisfacție aparentă a
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
Ă Ghimber? Miroase cumva a ghimber? întrebă Stubb, apropiindu-se bănuitor. Da, ghimber trebuie să fie! exclamă el uitîndu-se în cana încă neatinsă. Apoi, rămînînd locului o clipă, ca și cum nu și-ar fi crezut ochilor, se îndreptă calm spre intendentul uimit și-i spuse în șoaptă: Ă Ghimber? Păi, fii bun, domnule Cocuță și spune-mi la ce folosește ghimberul? Este oare ghimberul combustibilul pe care dumneata, Cocuță, îl folosești pentru a aprinde un foc în acest canibal rebegit? Ghimber! Ce naiba
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
straniu, misterios, întins acolo, lîngă gaura de drenaj din partea de sub vînt. Nici minunata cisternă din capul uriaș al balenei, nici miracolul fălcii sale de jos, desprinsă din balamale, nici minunea cozii sale simetrice - nimic din toate astea nu te poate uimi mai mult decît vederea acestui con inexplicabil, avînd la bază un diametru de aproape un picior și întrecînd în înălțime pe orice vlăjgan din Kentucky. Negru ca statuia de abanos a lui Queequeg, conul acesta e, de fapt și el
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
altar și fumul artificial înălțîndu-se prin deschizătura pe unde-i ieșise cîndva jetul, m-am minunat că regele considera o capelă drept un obiect vrednic de colecția lui. A rîs cînd i-am spus. Dar și mai mult m-a uimit faptul că preoții jurau că jetul acela de fum era adevărat. M-am plimbat de colo pînă colo prin fața scheletului - dînd la o parte vița - apoi mi-am croit drum printre coaste și, cu un ghem de sfoară vegetală, am
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
IV - V, Ioan Cassian a fost numit întemeietorul vieții monahale din Apus. Owen Chadwick îl numește,,fondator al tradiției benedictine și nu doar precursor”. Importanta activitate practică și literară desfășurată de Cassian după părăsirea locurilor natale din Scythia Minor a uimit pe unii cercetători de mai târziu ai vieții și operei sale creând nedumeriri cum putea fi atât de educat un scit în vremea aceea. a. Personalitatea patristică a Sfântului Ioan Cassian 1. Elemente de organizare bisericească în provincia Scythia Minor
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
vieții pe care a îmbrățișat-o prin însuși numele său Dionisie Smeritul . Comparativ cu niște episcopi ilirieni care semnau în această formă, la el epitetul era permanent și exprima o viziune deosebită a vieții. Prin virtutea smereniei, monahul nostru a uimit pe contemporani. Cu excepția aceleia de recunoștință față de episcopul Petru, el nu a lăsat nici o indicație autobiografică explicită. Aceasta dovedește că părintele erei creștine s-a micșorat pe sine, ca să se vadă numai Biserica și viața ei. Prin activitatea
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
compatrioți - Dionisie Exiguul sau Smeritul - reușește totuși să comunice contribuția sa la rezolvarea marilor probleme ale lumii creștine de atunci în căutarea împăcării și a unității. Totodată ea ne oferă atâtea din datele biografiei controversatei personalități a autorului, care a uimit lumea prin smerenie, știință și credință ortodoxă, ca și prin demnitate românească. În peisajul intelectual al epocii, personalitatea sa profundă și cultura multilaterală pe care a probat-o dovedesc pe de o parte, posibilitatea exprimării în mai multe limbi de
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
lui Iisus Hristos locul de slavă pe care îl merită în istoria omenirii. Ilustrul monah dobrogean a rezumat de la început idealul vieții pe care a îmbrățișat-o prin însuși numele său, Dionisie Smeritul. Prin această virtute, ilustrul învățat daco-roman a uimit pe contemporani. Cu excepția recunoștinței arătate față de episcopul Petru, el nu a exprimat nici o indicație autobiografică explicită. Această caracteristică dovedește că părintele erei creștine s-a micșorat pe sine, pentru ca să se vadă numai Biserica și viața ei. Respectul lui Dionisie Exiguul
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
a abandonat principiul "centralismului democratic": critica era de acum liberă să se manifeste chiar și împotriva partidului și a deciziilor sale. Această libertate "burgheză" de a critica a erodat leninismul din interior atât de repede și de complet încât a uimit toți observatorii acestui proces. Mai mult, din nou pentru prima dată în istoria sa, leninismul a încercat să se reformeze din interior, nu să se adapteze particularităților societăților "burgheze" pe care avea menirea de a le asalta. De fapt, leninismul
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
și candoare. E un înțelept al teatrului, al artei în general. Autor de filme, de scenarii, de spectacole radiofonice. A montat peste o sută de spectacole. A făcut scenografie. A scris cărți de o valoare inestimabilă. Dar, ceea ce m-a uimit la el îndeosebi, sunt stagiile de perfecționare. E uluitoare această sete de a cunoaște, de a explora, de a fi prezent... Are ceva din spiritul german temeinicie în toate. Mi-amintește de Boris Pasternak, care-și fixa scopurile creației cu
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
trebuie lăsat atât de liber încât să fie constrâns de valoare. Asta îmi aduce aminte de orele de regie ale lui Radu Penciulescu, al cărui asistent ați fost. In atelierul lui eram admiși și noi, cei de la teatrologie-filmologie și eram uimiți de extraordinara comunicare dintre studenți și profesori. Penciulescu oficia, dar era în același timp o persoană foarte accesibilă, cordială. Studenții erau primiți la repetițiile lui și chiar făceau figurație în unele spectacole... E bine că ați amintit de Penciulescu. L-
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
să știe despre el și viața lui, despre vizibil și ascuns, despre întrebări la care nu avem la îndemână răspunsurile. Teatrul e întâlnirea ce sugerează o atmosferă de reflecție, un contact emoțional ce ne distinge și identifică. Simțim, vedem, ne uimim. Teatrul năucește, cheamă, șoptește... e o răspântie. Știți de ce se ridică lumea în picioare și aplaudă? Pur și simplu pentru că reprezentația s-a terminat. Spectatorul își punctează prezența mulțumesc scenei și totodată o desăvârșesc prin aplauze, prelungindu-i rosturile. Publicul
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
Morgenthau, am început să văd în spatele acestor evenimente jocurile de interese, să sesizez pozițiile de putere, să judec aranjamentele făcute la lumina zilei și să surprind din manifestări aparent banale conținutul și sensul celor stabilite departe de ochii publicului. Mă uimea câte oportunități, unele majore, erau pierdute de diplomație. Eram intrigat să văd câtă miopie, îngustime de vederi, lipsă de orizont și de imaginație se etalau în câmpul diplomatic, cât de puțin se învăța din trecut, cât de adânci erau, de
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
54 (1980), 207-23. Pigden, C.R.. 'Geach on „Good” ', Philosophical Quarterly, 40 (1990), 1-20. Putnam, H.: Reason, Truth and History (Cambridge: Cambridge University Press, 1981). Vezi mai ales capitolul 9. 38 Subiectivismul JAMES RACHELS În anul 1973, conservatorii religioși au fost uimiți de hoț]rărea Curții Supreme a Statelor Unite de legalizare a avortului. De atunci, ei au luptat pentru revocarea acestei decizii. Au avut aliați puternici la Casa Alb], mai întâi pe Ronald Reagan, care a transformat opoziția fâț] de Roe vs.
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
spiritul acestor idei, spre sfârșitul secolului al XIX-lea, Maiorescu lansează ideea "formelor fără fond". Avansată în 1868 în articolul "În contra direcției de astăzi în cultura română" din Convorbiri Literare, teoria maioresciană reclama: "Nepregătiți, precum erau și sunt tinerii noștri, uimiți de fenomenele mărețe ale culturii moderne, ei se pătrunseră numai de efecte, dar nu pătrunseră pâna la cauze, văzură numai formele de deasupra civilizațiunii, dar nu întrevăzură fundamentele istorice mai adânci, care au produs cu necesitate acele forme și fără
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
totuși, originarul, nemijlocitul, principiul etc.) se va deschide și se va arăta cu de la sine putere ca sine însuși și ne vom încânta privirile cu "forma" sa aplecată ca o umbră peste toate "lucrurile" (însele); dar și peste noi, cei uimiți de toate acestea, derutați, cumva, de întrebările care nu-și găsesc un răspuns firesc, sau de-a dreptul încarcerați în acel orizont al neputinței metodologice de a înainta către adevăr, având însă, nefiresc, o puternică senzație de certitudine asupra diverselor
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
aici în privința logicului, a logos-ului formal, a judicativului; fără a fi implicat deja gândul unei negații sau al unui salt către domeniul unui alt tip de autoritate "formală". Într-un astfel de orizont poate lucra cu folos conștiința întrebătoare, uimită de nefamiliaritatea "obiectului" arătat înlăuntrul său, conștiința care a descoperit problema "temeiului tuturor lucrurilor" și îl îndreaptă spre concept pe cel-ce-nu-se- află-printre-lucruri, căci acesta este temeiul în prima lui apariție, și îl numește nimic, pentru că, într-un fel, chiar asta
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]