KorAP: Find »[drukola/base=zăcea & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...209 210 211 ...226 >

5,630 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605

astfel Încât, oriunde te aflai, să se stârnească o boare plăcută ce adia ușor Între o casă și alta, chiar dacă văzduhul de afară era fierbinte și nemișcat. La capătul unei astfel de peșteri Îi găsii pe Unu și pe Runa, care zăceau Întinși pe blănuri, În timp ce Gula Îi stropea de zor cu o apă urât mirositoare. La căpătâiul lor, un pumn de tăciuni ardea mocnit, iar fumul se ridica printr-un fel de lujeri, goi pe dinăuntru, ce ieșeau afară din casă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Mai vreau ca toată lumea să afle că pe Hadat, deși e muma lui Dupna, o ținem În cea mai mare cinste, căci mi-a adus pruncii pe lume. Cât despre noi, să afle toți că pornim spre Muntele Mamă, unde zac oasele lui Kron. - Și lupta de sânge? Întrebă Barra. - Nu câștigăm nimic dacă o dăm acum. Gupal căscă ochii și, după ce se mai codi o vreme, spuse că pusesem la cale un lucru tare bun, numai că din cauza acestui lucru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
vor să vină, spuseră oamenii munților, supărați. - Ba, eu cred că Scept ăsta nu e prost, a zis Tek. Ne-am uitat În jur și abia atunci am văzut cât de mare era valea - era Într-atât de mare Încât zăceau În ea de-a valma munți Întregi cum sunt cei de pe la noi. Nenumărate ape se repezeau de pe niște povârnișuri pe care abia cum le dezveliseră cețurile și, când privirăm În sus, rămaserăm muți de spaimă. Un munte mai uriaș decât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
milă de Înfometatul ăla de Unu? - Vreau să-i vorbesc lui Logon, am schimbat atunci vorba. Ai mei Îi săpaseră o groapă adâncă pe care o acoperiseră cu crengi Înfrunzite. Legat cu aceeași frânghie de mâini și de picioare, Logon zăcea chircit În fundul gropii, slăbit, abia respirând, cu coastele ce Îi jucau sub piele de ziceai că-i un câine fugărit. O altă frânghie, trecută prin jurul gâtului, cât să nu-i ia răsuflarea, Îl ținea legat de un bulumac noduros. Mi-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
mers În tăcere, petrecut de cei din neamul meu, lupi neînduplecați care scoteau până și ursul cel mai mare din bârlog. - Și n-a mai rămas nimeni de pe vremea lui Moru? am Întrebat când am ajuns lângă colina În care zăcuseră dintotdeauna Vindecătorii neamului meu. - Ba da. Vreo două femei, că ele o duc mai mult decât oamenii, zise Zarge, făcându-i pe toți să râdă. - Sunt și ele pe aici? - Cum să nu? Tocmai ele să lipsească În ziua În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583

tăcere adîncă. — Ei, Doamne, n-a fost ușor, nu-i așa? — Da. Nu l-au găsit decît a doua zi pe la ora zece. CÎnd s-au dus să-l caute, l-au găsit Întins pe jos În baie. — Serios? — Da. Zăcea mort la pămînt. Și timp de Încă o clipă vocile rămaseră suspendate Într-o tăcere echilibrată. — Ei, Doamne, ce păcat... Cred că eram plecată cînd s-a-ntîmplat. — Da. Oi fi fost plecată. Da. Cred că așa a fost. Oi fi fost

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
strigăte În Brooklyn, Brooklyn, În pustiul vieții fără formă, fără număr, măcinat de vreme. Și acum lumina roșiatică se stinge iute peste zidurile de cărămidă roșie, tocite de vreme, ale caselor; În aer plutesc glasuri și undeva muzică, iar noi zăcem aici, atomi orbi În adîncuri de celulă, atomi cenușii și fără glas În tristețea furnicarului uman al pămîntului, iar gloria noastră a pierit, numele noastre s-au uitat, puterile ni se scurg ca ale pămîntului sfredelit, În timp ce zăcem aici În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
iar noi zăcem aici, atomi orbi În adîncuri de celulă, atomi cenușii și fără glas În tristețea furnicarului uman al pămîntului, iar gloria noastră a pierit, numele noastre s-au uitat, puterile ni se scurg ca ale pămîntului sfredelit, În timp ce zăcem aici În noapte, iar rîul curge la vale... iar timpul Întunecat se hrănește din măruntaiele noastre ca un corb și știm că sîntem pierduți, și nu ne putem mișca... și acolo sînt vapoare! sînt vapoare!... și, Doamne, murim cu toții În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
mărfurile risipite, cutiile, ceștile și farfuriile sparte, cioburile de sticlă, furculițele și cuțitele ieftine și, În cele din urmă, cutiile de tinichea cu spaghete și, să le Îngrămădească peste mormanul de sfărîmături. Spaghete, bucăți de creier și frînturi de craniu zăceau laolaltă pe trotuar amestecate Într-o baltă de sînge. Un polițist a privit-o o clipă, a atins-o ușor cu vîrful cizmei butucănoase, apoi s-a Întors, cu fața lui roșie, brutală, și a exclamat crispat: — Doamne! În clipa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
bordură, paznicul clădirii făcuse focul Într-un tomberon ruginit, iar acum focul strălucea, trosnea și șfichiuia aerul Înghețat cu flăcările sale și din cînd În cînd oamenii se apropiau să-și Încălzească mîinile. Pe trotuarul Înghețat din fața clădirii un bărbat zăcea Întins pe spate, iar un internist de spital, cu capetele stetoscopului vîrÎte În urechi, Îngenunchease lîngă el și plimba stetoscopul de colo-colo pe pieptul vînos, dezgolit, al bărbatului. LÎngă bordură era oprită o ambulanță, al cărei motor pulsa slab, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
sale ajunseseră să capete o duritate epică, În care se citea istoria cerului pustiu și a distanțelor cumplite, a roților În mișcare și a șinelor strălucitoare, a oțelului, a ruginii și a Încăierărilor sîngeroase, a pămîntului sălbatic și aspru. Bărbatul zăcea pe spate, nemișcat și dur ca o stîncă, cu ochii Închiși, cu trăsăturile Înțepenite În Încremenirea de nepătruns a morții. Încă trăia, dar Într-o parte avea tîmpla zdrobită - o rană oribilă, deschisă, pe care o căpătase pe cînd hoinărea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
rana nu mai sîngera decît puțin, iar În aerul Înghețat sîngele se Închega repede. Cămașa zdrențuită a bărbatului fusese sfîșiată, iar pieptul vînjos i se bomba cuprins de aceeași Încremenire de nepătruns. Nici o mișcare nu arăta că Încă mai respiră: zăcea acolo cioplit parcă În piatră, o ușoară roșeață ștearsă, bolnăvicioasă Îi ardea Încă pe fața mare și butucănoasă, iar mîinile și le ținea Încleștate pe lîngă trup. Pălăria veche Îi căzuse lăsîndu-i capul descoperit. Capul acesta chel, Încadrat de ambele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
Începu să ne Împingă Încet, rostind totodată pe un ton răbdător și obosit: — Gata, băieți! Vedeți-vă de treabă! Circulați! Totul s-a terminat! Și, supunîndu-ne ordinului său obosit și Îngăduitor, ne-am urnit și am plecat. Între timp, mortul zăcea pe spate, dur ca o stîncă, cu chipul mare, rigid, brutal, emanînd forță și calm, Întors spre cer, marcat de o cumplită Încremenire, de o Îngrozitoare demnitate, sub privirea rece și strălucitoare a lunii. Atunci am văzut pentru a doua

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
o tejghea de lemn Împodobită sărăcăcios cu sticle răcoritoare stătute, cîteva pachete de țigări și o cutie de țigări de foi ieftine, așezate sub o vitrină mizeră de sub un glob soios de sticlă, cîteva sandvișuri cu șuncă și brînză, care zac acolo de la deschiderea localului și vor continua să zacă acolo pînă la sfîrșitul războiului. Între timp, prostituatele Își joacă pe tăcute, sub o mască străvezie, rolul de chelnerițe, mișcîndu-se Încet printre mesele aglomerate și făcîndu-și meseria. Bărbații așezați la mese

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
stătute, cîteva pachete de țigări și o cutie de țigări de foi ieftine, așezate sub o vitrină mizeră de sub un glob soios de sticlă, cîteva sandvișuri cu șuncă și brînză, care zac acolo de la deschiderea localului și vor continua să zacă acolo pînă la sfîrșitul războiului. Între timp, prostituatele Își joacă pe tăcute, sub o mască străvezie, rolul de chelnerițe, mișcîndu-se Încet printre mesele aglomerate și făcîndu-și meseria. Bărbații așezați la mese fac parte, În marea lor majoritate, din acea categorie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
singură șuviță din părul ei drept, moale, strălucitor și fin ca mătasea, de un arămiu-roșcat, se mișca Încolo și-ncoace pe tîmpla fetei, o dată cu mișcările ventilatorului. Fata, Înaltă, suplă și foarte frumoasă, era goală, purta doar pantofi și ciorapi, și zăcea Întinsă pe patul răvășit, cu un braț Întins Într-un gest de epuizare totală, cu celălalt Îndoit sub părul strălucitor, iar fața ei, de o delicatețe fragilă, transparentă, aproape fără viață, era Întoarsă Într-o parte și se odihnea pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
cu bucurie: călătoria sa se apropia de sfîrșit, iar afară lumina lunii, ce răsărise devreme, Învăluia pădurile și zăpezile alpine Într-o vrajă ciudată, strălucitoare și obsedantă, care Împrumuta Întunericului din compartiment ceva din lumina sa misterioasă și ireală. Muribundul zăcea Întins pe pernele fotoliului său cu ochii Închiși, iar În lumina magică chipul său istovit, pe care ardeau două pete de un roșu aprins, straniu și Înspăimîntător, semăna cu ciocul unei păsări uriașe. Omul parcă nici nu mai respira: În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
viață, de plăcere În nenumăratele sale ipostaze. CÎnd tînărul Își sfîrși cina, făcu plata și o porni Înapoi de-a lungul culoarului, din vagon În vagon, prin trenul ce Înainta grăbit. CÎnd ajunse la loc, În compartiment, văzu că muribundul zăcea exact ca mai Înainte, Întins pe fotoliu, iar luna continua să-i lumineze fața, asemănătoare unui cioc uriaș. Omul nu-și schimbase poziția absolut deloc și totuși tînărul sesiză de Îndată o schimbare subtilă, fatală, imposibil de precizat. Ce să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
TÎnărul Își luă Încet haina și geamantanul de pe suportul de deasupra capului său și ieși pe culoarul Îngust, Închise fără zgomot ușa compartimentului. Apoi rămase o clipă pe loc și privi Înapoi nehotărît. În semiîntunericul compartimentului conturul ireal al cadavrului zăcea nemișcat pe perne. Oare nu era mai bine să lase lucrurile așa cum le găsise, În liniște, pînă la sfîrșit? Oare nu este adevărat că, În acest mare vis al timpului În care trăim și ne mișcăm, nu există decît un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
copacilor de dincolo de rîu. Apoi s-au oprit la capul podului și au privit apa. Apoi au văzut golul rămas la vechea moară roșie, care semăna Întrucîtva cu amurgul, cu răcoarea, cu tristețea și bucuria, și privind chipurile tinerilor care zăceau În lanul de grîu, chipurile banale și, vai, atît de cunoscute și de străine În moarte ale americanilor căzuți, au rămas o clipă nemișcați gîndind, simțind, gîndind, cu inimile pline de o uimire profundă și mută: — În fapt de seară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
seară, stînd În pragul unor uși minunate, pe cînd ne Învăluiau tăcerea și lumina piezișă și coamele dealurilor, am văzut pe pămînt ciudate forme tăcute, zarea mută, și Înțelegînd atunci totul... ce mai puteam spune În afară de faptul că În jurul nostru zăceau risipiți, neclintiți, camarazii noștri și că amiaza era departe? Ce puteam spune acum despre pămîntul pustiu... ce puteam spune acum despre materia și forma veșnică... ce putem spune noi, cei care am trăit aici cu sufletul, cu oasele, cu sîngele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
omorît“. CÎnd a venit doctorul a văzut, firește, că nu mai era nimic de făcut, McLendon era mort, Îți dai seama. Doctorul a povestit că arăta de parcă Încasase o sută de lovituri cu potcoava, avea tîmpla zdrobită și strivită și zăcea Într-o baltă de sînge. Vai, vai, se zice c-a fost Îngrozitor. Tatăl tău s-a dus la proces și mi-a povestit totul cînd a venit acasă. „Bagă de seamă ce-ți spun“ - a zis - n-am auzit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
adus vestea... a fost Gilmer, care locuia acolo, a venit În spatele casei, la bucătărie, și-a zis: „Vai de mine, a fost Îngrozitor. Eu am ajuns primul“ - zice - „am auzit explozia chiar În spatele tribunalului nou și cînd am ajuns“ - zice - „zăcea Întins acolo, după o stivă de cărămizi“. Zice: „Mai Întîi n-am știut cine e, tot creștetul capului Îi era zdrobit și nu l-am putut recunoaște. Vai de mine, Îngrozitor, Îți dai seama“. „Păi nici nu mă mir“ - am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-a-nceput să tremure și m-a privit și-a zis: „Doamne, Dumnezeule, ce-am făcut!“ și-a străbătut Încăperea și s-a Întunecat, și toți copiii dormeau În jurul meu, și-a ieșit În curte, acolo aveam un smochin și zăceam acolo În Întuneric și ascultam cum treceau oamenii, și de undeva se-auzea muzică și rîsete, și cîntece, și mirosul tuturor florilor... da, magnoliile și crinii și trandafirii, poinsettele și toate florile care creșteau acolo și portocalii și multe altele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
zis. „Avem pămîntul“ - am zis. „Am avut totdeauna pămîntul. Pe el ne sprijinim și el ne va salva. PÎnă acum n-a trădat niciodată pe nimeni.“ Ei, și veneau cît puteau de repede, Înțelegi, tatăl tău și bătrînul doctor Nelson. Zăceam acolo sfîșiată de dureri și ziceam c-am să mă frîng În două. „Da’ nu se poate“ - i-am zis doctorului Nelson. „Încă nu-s pregătită. Nu mi-a venit sorocul, mai sînt două săptămîni“ - am zis. „Nu contează“ - a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]