53,335 matches
-
Blaga și pe d-na Catinca să-l aștepte. S-a întors brusc din drum și l-a avertizat ironic pe Blaga: Sper să-mi găsesc la întoarcere nevasta cu mintea întreagă" 112 E. Lovinescu, Titu Maiorescu și posteritatea lui critică, București, 1943, p. 214 113 La moartea profesorului Bogdan-Duică, Iorga a primit condoleanțe. "E clar că nu erau la curent cu adevăratele relații dintre noi doi". Memorii, vol. VII, p. 186 114 "Neamul românesc", 17 ianuarie 1937 115 Iorga a
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
treptat Agenției Națiunilor Unite pentru Refacere și Restabilire. Înființată la 9 noiembrie 1943 la Washington, Într-o Întâlnire a 44 de state (viitoare membre ale Națiunilor Unite) care anticipa problemele postbelice, UNRRA avea să joace un rol vital În situațiile critice de după război. Din iulie 1945 până În iunie 1947, agenția a cheltuit 10 miliarde de dolari, alocați În mare parte de guvernele Statelor Unite, Canadei și Marii Britanii. Cea mai mare parte a ajutorului financiar a fost consacrat foștilor aliați din Europa de Est - Polonia
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
2% - cu 64% mai mult. În Marea Britanie a anului 1949, aproape 17% din fondurile publice erau alocate numai pentru securitate socială (alte servicii publice fiind finanțate separat), cu 50% mai mult decât În 1938, și asta Într-un moment foarte critic pentru finanțele țării. Chiar și În Italia, țară mult mai săracă, ale cărei guverne Încercau să evite costurile ridicate ale securității sociale implicând sectorul privat În activități de asistență socială, cheltuielile sociale ale guvernului - ca procent din PIB - au crescut
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
lichidități. Franța, cea mai mare importatoare de cărbune din lume, avea față de Statele Unite un deficit de plată anual de 2.049 milioane de dolari. Cele mai multe țări europene nu aveau nici măcar valute convertibile. Inflația din România a ajuns Într-un punct critic În august 1947. În Ungaria Învecinată, inflația a atins un record istoric (depășind-o cu mult pe cea din Germania anului 1923): cinci cvintilioane (530) de pengõ la un dolar, ceea ce Însemna că atunci când forintul a Înlocuit pengõ În august
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
30%. Pe termen scurt, contribuția esențială a Planului la reconstrucție a fost, cu siguranță, aportul de credite În dolari. Acestea au compensat deficitele comerciale, facilitând importul pe scară largă de materii prime indispensabile și ajutând astfel Europa să depășească momentul critic din 1947. Patru cincimi din grâul consumat de europeni În perioada 1949-1951 provenea din zone În care circula dolarul. În lipsa ajutorului Marshall, e greu de Înțeles cum ar fi fost depășită penuria de combustibil, de alimente și de bumbac fără
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nu o puteau hrăni sau reconstrui. Această sarcină, deloc neglijabilă, revenea ocupanților victorioși. Mai devreme sau mai târziu, ei aveau să transfere această responsabilitate asupra germanilor Înșiși, moment În care vor trebui lăsați să-și reclădească economia. La aceste preocupări, criticii americani ai radicalei soluții inițiale adăugau Încă o observație. Nu era rău să le bagi nemților În cap că luaseră bătaie, dar dacă nu li se oferea și speranța unui viitor mai bun, rezultatul ar fi fost același ca În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
poziției politicienilor) În a doua jumătate a anului 1947. Respingerea de către sovietici a Planului Marshall și apariția Kominformului (despre care vom vorbi În capitolul următor) au transformat puternicul Partid Comunist Francez dintr-un partener stingher În coaliția guvernamentală Într-un critic virulent al politicii franceze interne și externe, În asemenea măsură Încât, la sfârșitul lui 1947 și Începutul lui 1948, Franța părea sortită unui război civil. Bântuit de spectrul războiului, Parisul amesteca teama remanentă de revanșismul german cu zvonul unei iminente
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fost orchestrată de un alt „național”, Gheorghe Gheorghiu-Dej: tot el a pus la cale eclipsarea Anei Pauker, moscovită și stalinistă impecabilă. Chiar și Kostov petrecuse o parte din anii ’30 la Moscova, la biroul balcanic al Kominternului. Era și un critic consacrat al lui Tito (deși din motive proprii: Kostov vedea În Tito moștenitorul ambițiilor teritoriale sârbe ce amenințau Bulgaria). În loc să-l salveze, acest lucru i-a exacerbat vina: Stalin nu căuta consimțământul altora, doar obediența lor neclintită. În fine, instrumentalismul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Uniunii Sovietice s-au trezit Împărțind platforme sau petiții cu persoane ale căror vederi politice le păreau, În rest, execrabile. Aceste alianțe dubioase constituiau o țintă favorită a polemicii sovietice, drept pentru care era uneori dificil să-i convingi pe criticii liberali ai comunismului să se exprime În public: se temeau că vor fi luați drept reacționari. În 1948, Arthur Koestler mărturisea unui public numeros adunat la Carnegie Hall, În New York: „N-ai ce-i face, uneori oamenii au păreri corecte
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
păstrare, precum borcanele În cămară, principiul libertății tuturor, principiul demnității umane și celelalteprincipii”. Ca și Silone, care avea să scrie unul dintre cele mai bune eseuri din antologia lui Richard Crossman Zeul care a eșuat (1950), Camus a devenit un critic din ce În ce mai Înverșunat al iluziilor „progresiste”, culminând prin condamnarea violenței revoluționare În eseul său din 1951 Omul revoltat - ceea ce a provocat ruptura cu prietenii de odinioară din stânga intelectuală pariziană. Pentru Sartre, datoria primordială a intelectualului radical era să nu-i trădeze
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
american nu avea de ce să-i jeneze pe scriitorii CLC. Arthur Koestler, Raymond Aron sau Ignazio Silone n-aveau nevoie de imboldul oficialilor americani ca să se opună vehement comunismului, iar pe de altă parte, nu există dovezi că vederile lor critice la adresa Statelor Unite au fost vreodată Îndulcite sau cenzurate ca să placă trezorierilor de la Washington. Pentru SUA era prima experiență a unui război cultural. Uniunea Sovietică Înființase În 1925 Societatea pentru Relații Culturale cu Națiunile Străine; francezii, germanii și italienii finanțau o
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a suscitat atenția internațională, Însă a marcat un moment de referință, prefigurând interogațiile amare de mai târziu. În Die Ehe der Maria Braun (1979), regizorul Rainer Werner Fassbinder (născut În 1945) disecă acid defectele Republicii Federale, așa cum apăreau ele tineretului critic. Eroina filmului Își reface viața din ruinele Înfrângerii, Într-o Germanie unde „toți bărbații par intrați la apă”, și lasă trecutul În urmă, anunțând că „nu-i momentul să avem emoții”. Maria se dedică apoi cu hotărâre nestrămutată preocupării naționale
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de ezitări sau de sentimentele ambivalente față de anumite gesturi americane, guvernele britanice aveau să adere de acum Înainte cu loialitate la pozițiile Statelor Unite. Numai astfel puteau spera să-i influențeze pe americani și să-și asigure sprijinul acestora În momentele critice. Această realiniere strategică va avea consecințe cruciale pentru Marea Britanie și pentru Europa. Consecințele de lungă durată ale crizei din Suez s-au resimțit la nivelul societății britanice. Începutul anilor ’50 fusese neobișnuit de optimist pentru Marea Britanie și În special pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nu era, desigur, o opțiune obișnuită. În septembrie 1949, el criticase linia ultrastalinistă a lui Mátyás Rákosi și fusese unul dintre cei doi membri ai Biroului Politic maghiar care s-au opus execuției lui László Rajk. Acest lucru, Împreună cu luările critice de poziție față de colectivizarea rurală, dusese la excluderea sa din conducerea partidului și la o „autocritică” publică În care Nagy a admis că a avut o „atitudine oportunistă” și că s-a abătut de la linia partidului. Cu toate acestea, el
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În 1936, a făcut avere În anii ’50 vânzând vacanțe familiale „ieftine și vesele”, cu toate cheltuielile incluse, În colonii de vacanță Înșirate strategic pe litoralul Angliei industriale: „Walmart cu cazare peste noapte”, cum le califica retrospectiv, cu cinism, un critic. Dar Butlin era extrem de popular pe atunci - el a fost strămoșul instituțional nerecunoscut al rețelei franceze Club Med, alegerea preferată a generației următoare, mai cosmopolită: inclusiv „instructorii simpatici” (gentils moniteurs), care călcau pe urmele „vestelor roșii” ale lui Butlin. Pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
poliție și a murit. Dutschke a declarat moartea lui Ohnesorg o „crimă politică” și a Îndemnat la un protest În masă: În zilele următoare, 100.000 de studenți au demonstrat În toată Germania de Vest. Jürgen Habermas, până atunci un critic cunoscut al autorităților de la Bonn, i-a avertizat pe Dutschke și pe prietenii lui să nu se joace cu focul. „Fascismul de stânga”, i-a amintit el liderului SDS, e la fel de letal ca și cel de dreapta. Cei care vorbeau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și implicit subversiv, O zi din viața lui Ivan Denisovici, În Novîi Mir, aceeași revistă care Îl refuzase pe Pasternak cu mai puțin de șase ani În urmă. Toleranța relativă din ultimii ani ai lui Hrușciov nu se aplica Însă criticilor directe adresate conducerii sovietice: nici măcar la apogeul „dezghețului”, opera ulterioară a lui Soljenițîn nu ar fi putut vedea lumina tiparului. Dar, În comparație cu perioada anterioară, Începutul anilor ’60 reprezenta o epocă de libertate scriitoricească și timide experimente culturale. Totul s-a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
tineri scriitori, Andrei Siniavski și Iuli Daniel. Sub pseudonimele Avram Tertz și Nikolai Arjak, ei scoseseră clandestin din țară diferite lucrări de ficțiune, cu intenția de a le publica În Occident. Lui Tertz-Siniavski Îi apăruse În străinătate un scurt eseu critic despre literatura sovietică modernă, intitulat Despre realismul socialist. În februarie 1966, cei doi au fost judecați. Cum nici o lege sovietică nu interzicea publicarea de lucrări peste hotare, autoritățile au susținut că Însuși conținutul cărților era dovada activității antisovietice. Cei doi
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ci prezentul capitalist din Vest. Dar, Între 1956 și 1968, momentul revizionist În Europa de Est a Însemnat pentru scriitori, cineaști, economiști sau jurnaliști un scurt moment de optimism cu gândul la un viitor socialist alternativ. În Polonia, cel mai important spațiu critic a fost creat de Biserica Catolică, prin protecția pe care o putea acorda celor care lucrau sub auspiciile ei- mai ales la Universitatea Catolică din Lublin și În comitetul editorial al publicațiilor Znak și Tygodnik Powszechny. Polonia din anii lui
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pot fi separate de persoana care le emite ajunsese să fie tratată În anumite locuri drept expresia unei poziții sociale partizane (implicit conservatoare). Orice tip de judecată sau convingere putea fi redusă, În principiu, după această metodă. Intelectualii cei mai critici puteau fi, la rândul lor, „poziționați”. În cuvintele profesorului francez Pierre Bourdieu, cel mai influent exponent european al noii sociologii a cunoașterii, „discursul profesoral” nu este decât expresia „fracțiunii dominate a clasei dominante”. Dar această subversiune seducătoare prin care orice
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
europene și În același timp să răspundă presiunilor locale. Deși la Bruxelles (și la Londra) se vorbea cu Însuflețire despre deschidere și competiție, febra privatizării europene a adus probabil mai puține schimbări decât au promis sau sperat adepții ei. Vocile critice avertizaseră că rezultatul va fi nu o competiție sporită, ci pur și simplu un transfer de forță economică puternic concentrată din sectorul public În cel privat - ceea ce s-a și Întâmplat. Grație aranjamentelor complicate de acționariat Încrucișat, multe firme private
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
apărute pentru prima oară În germană În 1957; confesiunea amară a unei credințe rătăcite, scrisă de Wolfgang Leonhard În 1955, sau demistificarea chiar mai timpurie a Uniunii Sovietice de către Victor Serge și Boris Souvarine 1. Dar venea la momentul oportun. Criticii intelectuali ai comunismului n-au lipsit niciodată, Însă impactul lor a fost atenuat timp de zeci de ani În Occident (și, după cum am văzut, și În Est până În anii ’60) de dorința generală de a găsi ceva bun, cât de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
represiunii, Îndeosebi În Cehoslovacia, unde conducerea partidului, În frunte cu Gustáv Husák („președintele uitării”) a apreciat În mod just că singura speranță pentru restabilirea „ordinii” era atenuarea nemulțumirii populare prin Îmbunătățiri tangibile, În paralel cu suprimarea energică a tuturor vocilor critice și a referințelor la trecutul recent. Obligați la o existență subterană - la propriu În cazul Cehoslovaciei, unde mulți profesori și scriitori găseau de lucru doar ca fochiști și cazangii -, opozanții regimului nu se puteau angaja Într-o dezbatere politică cu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În 1976), a criticat aspru partidul conducător nu pentru Încălcarea unor drepturi, ci pentru că Își trăda propriile idealuri Încurajând consumul de masă și proprietatea privată a bunurilor de consum. Wolfgang Harich, figură proeminentă În cercurile filosofice din RDG și vechi critic al deviaționismului „birocratic” al regimului, era la fel de vehement În opoziția sa față de „iluziile consumismului”, considerând că reeducarea populației În acest sens cădea În sarcina partidului conducător. Opoziția anticomunistă propriu-zisă din RDG tindea să se coaguleze, ca și În Polonia, În jurul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
LÎsenko din anii ’60 circula de mult În samizdat) a fost mai Întâi hărțuit; apoi i s-a retras cetățenia, el stabilindu-se În 1973 În Marea Britanie. Însă Andrei Saharov, cel mai cunoscut specialist sovietic În fizică atomică și vechi critic al regimului, a rămas În libertate - până când opoziția sa publică față de invazia din Afganistan din 1979 a făcut ca prezența lui să devină de netolerat. Saharov era prea incomod pentru a fi ignorat (el primise Premiul Nobel pentru Pace În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]