KorAP: Find »[drukola/base=acasă & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...2100 2101 2102 ...2620 >

65,481 matches

Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655

Și să știi că până-n aprilie ’45 noi am stat acolo și tata a luat pe cineva de acolo, l-a Învățat meserie și l-a chemat pe comandantul rușilor: „Iată, domnule, l-am Învățat” - „Ei, acum poți să pleci acasă”. Ne-am Întors cu trenul. Am intrat În țară prin Galați. Noi am avut o epopee. Tata toată viața n-a putut să se Împace cu sistemul socialist. El n-a fost angajat În câmpul muncii socialiste. Nici o zi. A

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
că știa, dar liceul l-a făcut În limba germană, că Bucovina era sub ocupație austro-ungară când era ea de școală și școlile erau În germană. Nu mai țin minte Împrejurarea În care un doctor militar a ajuns la noi acasă. Era un om cumsecade, pentru că nu toți nemții erau răi. Vă dați seama. Și i-a plăcut de mine. Spre deosebire de acum (râde), se zice că eram un copil frumos. Și a vrut să mă ia. Ei, de-acum treaba era

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
oameni. Au bătut În ușă și l-au Întrebat pe tata dacă n-a visat nimic În noaptea aia. Tata a spus că nu. Zice: „Atunci Îți spun eu ce ai de făcut. În 2-3 ore să fii gata - plecați acasă”. Bineînțeles că noi n-am crezut. Adică ei, părinții - că noi, copiii, ce să știm? Au crezut că, cine știe, că acolo una-două, cum te uitai strâmb, Siberia te mânca. Însă s-a adeverit. Am plecat spre casă. Știu că

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
Vă amintiți vreun vis din acea perioadă? Mama, Dumnezeu s-o ierte, Într-o noapte, după ce s-a trezit, tata a Întrebat-o ce a visat și ea spunea: „Lasă-mă, nu mă scula, nu mă scula, visez că plec acasă”. Mi se pare interesant. Fac interviuri și cu supraviețuitori ai Holocaustului din lagărele din Germania și nimeni nu-și amintește nici un vis. Nu știu. Visul nostru era să fie bine. (decembrie 2002) „Jidanii nu primeau nota zece” interviu cu Lya

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
timp, văzând că oamenii mureau pe capete ca muștele din cauza lipsei de hrană și a igienei, au descoperit undeva o turnătorie veche și... Nu-mi mai amintesc toate amănuntele, cum s-a Întâmplat. Rădăuțenii au plecat cu niște bani de acasă, deoarece primarul lor a fost singurul primar care a spus să ia tot ce pot: „Și dacă Într-adevăr o să trebuiască să mergeți pe jos, o să le aruncați”. Or, primarul nostru a spus să nu luăm nimic, că vom avea

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
să merg singură, pentru că autoritățile au spus că un copil e un copil și i se poate Întâmpla ceva. Gândiți-vă, timp de 4 ani să circuli pe o singură stradă mică - și asta era tot. În ’44 am venit acasă și am stat la Cernăuți un an. Am suferit și acolo, am avut probleme destule. A avut o soră mama vitregă, la care am stat. Și-a făcut ea o cofetărie mică și jumătate de zi spălam vasele acolo și

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
veneam Înapoi. Mama, văzând ce se Întâmplă, i-a spus servitoarei să-i aducă un vas vechi și a pus În el marmeladă și Într-un șervet vechi am pus niște bijuterii și așa am trăit. Altfel nu veneam deloc acasă - cu cele 100.000 pe care le avea tata cu el nu se putea trăi patru ani. Iar rădăuțenii, cei care n-au avut tifos - că dacă aveai tifos se termina - au scăpat, că cei tineri ca matale au mai

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
ca la noi. La noi exista numai Împușcarea. În fiecare zi venea la noi un ofițer și zicea: „Vedeți, poate că noaptea viitoare vă Împușc, poate că noaptea asta vă Împușc”. Și, când aveați acest concediu, unde puteați să plecați? Acasă. Chiar acasă În România? Da, asta a fost diferența. Au lucrat, foarte greu, la șosele, la ce era mai rău și mai greu. Spune, domnule. Soțul doamnei Schenker: Am făcut șoseaua Edineț - Atachi. Ce-am văzut În Transnistria n-am

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
noi. La noi exista numai Împușcarea. În fiecare zi venea la noi un ofițer și zicea: „Vedeți, poate că noaptea viitoare vă Împușc, poate că noaptea asta vă Împușc”. Și, când aveați acest concediu, unde puteați să plecați? Acasă. Chiar acasă În România? Da, asta a fost diferența. Au lucrat, foarte greu, la șosele, la ce era mai rău și mai greu. Spune, domnule. Soțul doamnei Schenker: Am făcut șoseaua Edineț - Atachi. Ce-am văzut În Transnistria n-am văzut aici

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
care nu pot să vă spun nimic. Lagăre groaznice. O să mergeți la alții, probabil, care au fost În alte târguri, dar tot ce v-am spus eu e valabil pentru toți. Poate alții au avut noroc să vină cu cineva acasă. Eu am venit numai cu tata. N-ați avut frați, surori? Nu. N-am avut. Ghinionul a fost că mama a avut multe rude În Polonia și au fost luați și nimeni nu s-a Întors. Au fost luați În

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
foarte bine văzută, pentru că Învățam bine, fără să mă laud - știam multe limbi, că m-a Învățat domnișoara aceea, Și pe urmă, la facultate, pe toți i-a impresionat foarte mult faptul că am fost În lagăr și am venit acasă fără familie. Au fost și alte colege ale căror familii au rămas În Auschwitz. Și toți colegii s-au purtat extrem de frumos și niciodată nimeni nu mi-a spus un cuvânt urât, știindu-se situația mea: și că mă Întrețin

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
Era un mare risc, dar el primea În schimbul muncii sale În fiecare zi câte o gamelă cu supă de linte și o pâine În formă de cărămidă, ceea ce Însemna foarte mult pentru Întreaga familie. Când și cum v-ați Întors acasă? - În anul 1944, noi am plecat din Moghilev după ce au intrat rușii. În 1944 am pornit spre casă, am trecut Nistrul și am ajuns În Basarabia; am ajuns la Briceni, am aflat că granița cu România e Închisă și am

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
frontieră Ungheni - Iași. Am stat În gara din Ungheni, sub cerul liber, 8 zile. Așa amărâți cum eram, dar totuși tineri, se mergea seara În gara din Ungheni, care era dezafectată, și se dansa, fericiți că am ajuns să plecăm acasă. Eu eram Încălțată cu o pereche de cizme de cauciuc În care În mod normal se punea un pantof, dar eu nu aveam pantofi În aceste cizme și În loc de fermoar aceste cizme erau legate cu un șiret. Asta a fost

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
de cizme de cauciuc În care În mod normal se punea un pantof, dar eu nu aveam pantofi În aceste cizme și În loc de fermoar aceste cizme erau legate cu un șiret. Asta a fost ținuta În care am venit noi acasă. Dar tinerețea și-a cerut drepturile. La Întoarcerea la Vatra Dornei părinții mei nu au găsit nimic din ceea ce fusese gospodăria lor. Un om de omenie, fost prieten cu tatăl meu, preotul creștin-ortodox Spânu din comuna Coșna, nu departe de

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
aveau multe buletine de dat, au luat și elevi care știau limba rusă - am tras cu urechea și am aflat ce Înseamnă „vremennâi”. Însemna că era pasibil să fie trimis cu familia În Siberia. Și atunci, imediat cum am venit acasă, i-am spus: „Tată, Îți dai demisia din serviciu și pleci la Cernăuți să ți se piardă urma”. Și așa i s-a pierdut urma, că altfel am fi ajuns și În Siberia. Au ajuns În Siberia oameni de la dumneavoastră

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
destinați morții. Ați reușit să păstrați ceva de valoare? Am reușit să-mi Împletesc În cozi, pe care le purtam aranjate pe creștetul capului, un medalion, bijuterie de familie, și două inele bărbătești cu rubine - restul bijuteriilor Însă au rămas acasă. La rugămintea tatălui meu, mama și-a scos din urechi cerceii - foarte valoroși -, care au fost striviți cu piciorul și aruncați În WC. Ne-am făcut câte o bocceluță cu lucruri, eu mi-am luat fotografiile care-mi erau dragi

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
le mai aveam. Când mama era În convalescență după această boală istovitoare, s-a Îmbolnăvit sora mea de tifos exantematic. Rugămințile noastre adresate domnului Nussbaum, care controla cazurile de Îmbolnăvire, de a o lăsa pe sora mea să fie Îngrijită acasă au rămas fără ecou. Ea a fost internată la spitalul de izolare, având și o bronșită acută. Cumpăram de la un farmacist, Kupferstein, Pulmosept, care i se administra cu camfor. La spital s-a spus că a fost un act de

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
un pic descumpănit, s-a ridicat, mi-a sărutat mâna și a spus: „Ferice de bărbatul care are o asemenea soție!”. S-a scuzat În fel și chip, mi-a dat autorizația și nici nu-mi amintesc cum am ajuns acasă. Starea sănătății soțului meu se Înrăutățise, dar era fericit când m-a văzut. I-am povestit cu lux de amănunte momentele grele prin care am trecut și am plâns mult pentru umilințele pe care trebuie să le Îndurăm. Când, la

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
să vină În zori de zi, să plecăm la Tropova. M-au luat să dorm la ei. Eram deja În pat când a venit fata care lucra la jandarmerie, spunându-mi că Mocanu m-a rugat să vin la el acasă. La Început am fost foarte Înspăimântată, am analizat cu ei toate riscurile posibile, dar până la urmă am prins curaj, spunându-le că nici de data asta nu mă va părăsi Îngerul meu păzitor. Am ajuns la Mocanu, m-a primit

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
era acela de a mă avertiza să nu pornesc la drum În zorii zilei, deoarece exista riscul de a Întâlni patrule de jandarmi. I-am mulțumit foarte mult, iar el m-a condus pe o scurtătură, să ajung mai repede acasă. Povestindu-le gazdelor cum s-a desfășurat vizita, credeau că au halucinații - nu s-a mai pomenit un așa comportament din partea acestui om Înrăit. A doua zi am pornit la drum, am ajuns la Tropova fără incidente, i-am urcat

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
am pe tatăl meu. El a fost cel ofensat și a avut curajul să-mi spună că acum sunt convinsă că Mocanu s-a purtat mai frumos decât el, ceea ce am confirmat și am plecat furioasă, trântind ușa. Am ajuns acasă plângând În hohote, Întrebându-mă până când voi avea parte de asemenea umilințe. Soțul meu și părinții, aflând ce mi s-a Întâmplat, au căutat să mă liniștească, dar toată tensiunea nervoasă, tot ce s-a acumulat În sufletul meu În

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
și acolo ne-am adăpostit cu părinții și cu copilul meu. Se terminase deportarea? Vreau să precizez că se face o mare greșeală vorbindu-se doar despre perioada deportării. O perioadă grea a fost pentru foarte mulți și la Întoarcerea acasă, cum era și cazul părinților mei, care n-au recuperat nici un capăt de ață din toată agoniseala lăsată la Cernăuți: cabinet dentar, mobilă de dormitoare și sufragerie, covoare, veselă, bibelouri scumpe, bijuterii și multe, multe altele, toată zestrea pentru sora

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
cântece legionare. Ei, colegele mele, cu care am făcut grădiniță, cu care ne-am iubit, cu care ne-am jucat, nu mai erau aceleași colege. — Cum se explică asta, doar erați Încă niște copii? — Erau, desigur, influențate de cei de acasă, de familie. — Cum se manifesta această schimbare ciudată? — Ne ignorau, nu se uitau la noi și erau totdeauna cu cântecele legionare pe buze. Printre care, țin minte: „Toți jidanii și țiganii ne tot sug, ne sug mereu”. Asta te Înnebunea

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
ce puteți”. Nu mi-au spus nimic. Dar ce s-a Întâmplat? Rabinul nostru, care era un om... doctor, de altfel, În filosofie, avea și un copil care era elev la liceu. Au mers și i-au făcut un control acasă În sărbătoarea asta, care este o sărbătoare sfântă pentru evrei. Știți, nu-s habotnică, nu țin nici un fel de..., dar unele sărbători le țin și spun că trebuie să fie ținute. Toți avem un Dumnezeu, fie că-l cheamă Dumnezeu

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
o să rămânem peste iarnă În Câmpulung. Și, Într-adevăr, Într-o joi, pe 13 octombrie - poate era 11, 12, dar cam asta este data, era Începutul lui octombrie -, ne pregăteam de niște sărbători, sărbători care anunță sfârșitul recoltei, vine tata acasă și zice: „Să știți că se aude că ne vor trimite de acasă”. Vă dați seama ce situație era. Noi eram patru și bunicii mei de 80 de ani, nu stăteau Împreună cu noi, stăteau În casa lor, bunica - oarbă, bunicul

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]