KorAP: Find »[drukola/base=acasă & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...2101 2102 2103 ...2620 >

65,481 matches

Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655

13 octombrie - poate era 11, 12, dar cam asta este data, era Începutul lui octombrie -, ne pregăteam de niște sărbători, sărbători care anunță sfârșitul recoltei, vine tata acasă și zice: „Să știți că se aude că ne vor trimite de acasă”. Vă dați seama ce situație era. Noi eram patru și bunicii mei de 80 de ani, nu stăteau Împreună cu noi, stăteau În casa lor, bunica - oarbă, bunicul - foarte bolnav, trebuia să ne pregătim de plecare. Și, Într-adevăr, asta a

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
soră-mea, singure și s-a dus, și pe jos, și cu trenul; Îl căuta peste tot - dar tata era deja În Botoșani. Tata a trecut Nistrul cu armata română și a ajuns În Botoșani Înaintea noastră. V-ați Întâlnit acasă. Multe luni după aceea. A fost prin luna martie. Soră-mea a plecat singură, cu un grup de oameni. Știți, În astfel de situații devii matur la o vârstă foarte timpurie. Lucruri din astea nu faci niciodată dacă duci o

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
prea multe, și am luat-o Înapoi spre Moghilău. Am făcut 40 de kilometri, cu căruța și pe jos. Speram să mai găsim acolo niște rude de-ale noastre. Am găsit, Într-adevăr, niște rude mai Îndepărtate - unii erau deja acasă, la Cernăuți. Au fost niște lucruri foarte interesante. La un moment dat rușii au Învățat și ei de la nemți: prindeau oameni pe stradă, tineri care să meargă pe front, oameni care să se ducă la muncă În Donbas și fete

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
au certat părinții, să nu mă mai duc, că dacă mă prinde, știi? În fine, după câteva zile m-am dus din nou. M-am dus direct la ea. Era deja toamna târziu, vremea era rece. M-am dus de acasă În pantaloni scurți și eram mai dezbrăcat. Avea un copil de trei ani, soțul ei era plecat pe front, nu știa nimic despre el. Și mi-a dat o pufoaică mare - eu aveam 9 ani - și niște cizme de cauciuc

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
Început să desfacă gardul ăla. Ieșeau din ghetou, se plimbau și la un moment dat a venit armata rusă și ne-au dat pâine, ne-au dat mâncare, conserve și au zis: „Cine vrea poate să plece, să se Întoarcă acasă, unde vrea”. Și m-am dus la femeia asta și i-am spus. Zice: „Plecați liniștiți. Să-mi scrii, că vreau să știu cum ai ajuns”. Și am plecat, i-am scris câteva scrisori, dar n-am primit nici un răspuns

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-s cetățeni români și au fost În lagăr pot emigra În România”. Și atunci, În ’46, noi am venit la Brașov, mai multe familii, printre care și Katz, și Erica. — Dar cum de ați ales Brașovul? N-ați fost pe acasă? — Am fost. Din ’44 până-n ’46 am fost acolo. Dar, știind traiul din Uniunea Sovietică, știind, cum se trăia atunci, am zis că venim În România, că știam cum se trăia Înainte. Dar nimerind aici, am nimerit tot acolo, că

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
și l-a huiduit lumea, iar ăla a dispărut de la tribună. — Pe 7 noiembrie 1989. — Da. Așa m-a impresionat toată treaba asta, Aveam senzația că mă Împinge lumea din spate, deși stăteam pe loc. Văru-meu a zis să mergem acasă și am privit la televizor defilarea de la Moscova. Și acolo era așa o Încurcătură, că unii erau cu tabloul lui Stalin, alții cu al lui Gorbaciov, nu știai cine, ce și cum. Pe 20 noiembrie am venit acasă, am fost

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
să mergem acasă și am privit la televizor defilarea de la Moscova. Și acolo era așa o Încurcătură, că unii erau cu tabloul lui Stalin, alții cu al lui Gorbaciov, nu știai cine, ce și cum. Pe 20 noiembrie am venit acasă, am fost cu mașina mea, iar În decembrie a venit Revoluția. — Vă amintiți cam ce vorbeați În lagăr, cum vă Încurajau părinții? Să avem răbdare, că o să fie bine... Nu știai nimic, din pundt de vedere politic, ce se Întâmplă

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
ne-au obligat să repetăm clasa a III-a În rusă, că eram În clasa a III-a. Au venit Înapoi românii, În ’41, și s-a terminat cu școala. Dar limba noastră maternă e germana: părinții mei vorbeau germană acasă și idiș, dar cu noi vorbeau germana. Și s-a nimerit această carte a lui Schiller și eu Învățam poezii pe de rost. Și acum știu vreo două-trei strofe din „Clopotul”, o poezie lungă de Schiller. Și m-am Învățat

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
aveam nici mămăligă. Eu, care am fost un copil atât de răsfățat, nu mâncam; mama ne ducea la cea mai mare cofetărie din Cernăuți, și mă ruga mama să mănânc, iar eu nu mă atingeam - sandvișurile de la școală le aduceam acasă, ascundeam mâncarea prin sertare, iar În Transnistria plângeam după o bucată de mămăligă. Eram cea mai mică și plângeam: „Eu vreau bucata cea mai mare”. Nu știu cum argumentam. Aveam noroc de ucrainenii care ne mai dădeau lapte. Pâine foarte, foarte rar

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
făcut școala la Siret, până În 1940, când am fost dați afară din școli... Dumneavoastră până În ’40 ați făcut liceul românesc? Da, până În ’40, când am fost dați afară - numai evreii. Tatăl meu a lucrat ca medic, a avut cabinet, lucrase acasă, tot până În’40, când cabinetele medicilor evrei au fost Închise... Tatăl dumneavoastră avea cabinet propriu? Avea un cabinet particular... Aveați o casă și În casă era și cabinetul? Da, aveam casa noastră În Siret și acolo era și cabinetul... Casa

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
planuri, discuții, În familie, de a scăpa, de a evada? Nu, că nu mai era cum și nu mai era unde... La Câmpulung ce statut juridic aveați? Nu se știa nimic. Stăteam la Câmpulung și așteptam ordinul să ne Întoarcem acasă - or, În loc să ne ducem acasă ne-am dus În Transnistria... Când v-ați dus la Câmpulung? Cred că era prin iunie... Atunci când s-a declarat război rușilor? Da, da, cred că atunci... Când ați plecat În Transnistria, vi s-a

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
a scăpa, de a evada? Nu, că nu mai era cum și nu mai era unde... La Câmpulung ce statut juridic aveați? Nu se știa nimic. Stăteam la Câmpulung și așteptam ordinul să ne Întoarcem acasă - or, În loc să ne ducem acasă ne-am dus În Transnistria... Când v-ați dus la Câmpulung? Cred că era prin iunie... Atunci când s-a declarat război rușilor? Da, da, cred că atunci... Când ați plecat În Transnistria, vi s-a spus unde veți pleca? Nu

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
era Îngropat acolo... Să Înțeleg că perioada cea mai grea a fost primul an? Primul an, prima iarnă a fost dezastru: oamenii au venit nepregătiți, Începuseră păduchii și tifosul, demoralizați, toți așteptau de pe o zi pe alta să se Întoarcă acasă și nimic, nici o vorbă, nici o știre... Ce indicații, ce ordine v-au dat autoritățile române de acolo? De fapt, acolo nu existau decât câțiva jandarmi... Spuneau că nu aveai voie să părăsești localitatea decât cu avizul lor, adică nu aveai

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
aveau și ei diferite probleme. Dar eu și cu soră-mea ne-am dus și cu toate cunoștințele noastre ne Întâlneam dimineața și ne duceam acolo - așa desculțe cum eram ne duceam la tabac... Vă hrăneau cu ceva? Nu, veneai acasă și mâncai seara. Nu ți se dădea absolut nimic. Deci cine putea, adică pe cine-l ținea organismul, cine avea cea mai mică posibilitate... Începeau deja să-și găsească unii de lucru, se duceau prin sate, Îi luau țăranii chiar

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
o zi tipică În colonie? Te sculai dimineața, dacă aveai ceva de-ale gurii luai, dacă nu - stăteai, te gândeai... Puteai să ieși În ghetoul ăla, dacă voiai, te mai Întâlneai cu o fetiță și mai stăteai de vorbă, veneai acasă la prânz, dacă aveai ce să mănânci mâncai, dacă erai la lucru veneai seara - erai toată ziua la lucru și era și departe... Pe urmă existau și alte probleme: hai, cămăruța mai era cum era, dar nu existau toalete, nu

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
ca frontul să Înainteze? Da. Noi, spre exemplu, când am ajuns la Siret, frontul Încă era la Rădăuți - adică era destul de periculos, Siretul fiind la 20 km de front... Deci n-ați așteptat prea mult timp pentru a vă Întoarce acasă? Nu, nu am așteptat mult timp, căci toți voiau deja să se vadă acasă, nedându-și seama de pericol, căci frontul era foarte aproape... Care este cea mai tristă amintire pe care o aveți din lagăr? Tot lagărul e o

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
Încă era la Rădăuți - adică era destul de periculos, Siretul fiind la 20 km de front... Deci n-ați așteptat prea mult timp pentru a vă Întoarce acasă? Nu, nu am așteptat mult timp, căci toți voiau deja să se vadă acasă, nedându-și seama de pericol, căci frontul era foarte aproape... Care este cea mai tristă amintire pe care o aveți din lagăr? Tot lagărul e o tristă amintire. E tristă amintire când a murit bunicul, tristă amintire când a murit

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
acolo că au murit? Da, știam deja de acolo. Au murit prieteni mulți - era greu de supraviețuit... A fost un noroc, o Întâmplare că am scăpat, căci era foarte greu de supraviețuit... La ieșirea din lagăr și când ați venit acasă, nu v-ați gândit să emigrați În Israel? Nu ne-am gândit. Tata a intrat imediat În muncă, era director de spital, noi reîncepuserăm școala, că doar rămăsesem foarte În urmă cu școala: trei ani În Transnistria, un an Înaintea

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
să-mi aduc eu aminte, În bună Înțelegere și fără probleme. Am avut prieteni, vizavi de mine, cu o grădină mare și cu o curte foarte mare. Îmi aduc aminte că mergeam și ne jucam acolo, mâncam mai mult ca acasă - Îmi plăcea să fiu cu mulți și-mi aduc aminte că acasă... — Prietenii erau români? — Da. Și țin minte că luam din bufet farfurioare, ceșcuțe, cu care mă duceam la joacă, tacâmuri, și se aduna acolo o Întreagă gospodărie, după

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
avut prieteni, vizavi de mine, cu o grădină mare și cu o curte foarte mare. Îmi aduc aminte că mergeam și ne jucam acolo, mâncam mai mult ca acasă - Îmi plăcea să fiu cu mulți și-mi aduc aminte că acasă... — Prietenii erau români? — Da. Și țin minte că luam din bufet farfurioare, ceșcuțe, cu care mă duceam la joacă, tacâmuri, și se aduna acolo o Întreagă gospodărie, după care venea mama și le aducea Înapoi sau ne lăsa să ne

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
mei au fost credincioși - nu știu cât de mult, pentru că era În localitate o eșiva. Eșiva este o școală religioasă, unde se face istoria religiei, tradiții, obiceiuri, rugăciuni, cântece evreiești... Acest lucru mi-l aduc aminte. Adică Îmi mai aduc aminte de acasă, aveam cinci-șase ani. Însă mergeam la sinagogă cu părinții, duceam Într-un săculeț ceea ce se numește talic, un fel de șal, cu niște filactere, unde sunt percepute semnele iudaice, care se pun, pe pergament, la cap, ca să fie aproape de minte

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
trebuia să se stea la rând ca să ți se dea mâncarea și eu mă duceam și-i luam mâncarea, că ea nu putea... Din niște cârpe făceam păpuși, așa țin minte, și ne jucam cu ele... Nu țin minte de acasă, dacă am avut păpuși sau alte jucării, ceșcuțe și farfurioare, țin minte că luam din bufet, dar dacă am avut păpuși nu țin minte, nu-mi aduc aminte să mă fi jucat acasă cu păpuși sau alte jucării... Deci acestei

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
jucam cu ele... Nu țin minte de acasă, dacă am avut păpuși sau alte jucării, ceșcuțe și farfurioare, țin minte că luam din bufet, dar dacă am avut păpuși nu țin minte, nu-mi aduc aminte să mă fi jucat acasă cu păpuși sau alte jucării... Deci acestei fetițe Îi duceam și păpuși și alte jucării... Îmi mai aduc aminte de o fetiță frumușică... Era un lucru mai rar, fiindcă majoritatea copiilor erau deformați de boală și foame - dar această fetiță

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
foame, de frig, de boli... — Copiii din lagăr erau mai mari sau mai mici? — Nu, erau de toate vârstele. Cei care puteau să se mai descurce... dacă au reușit să mai aibă câte ceva, poate li s-a mai trimis de acasă, din țară, adică din vecini, din cunoștințe, rude care n-au fost În lagăre... Să revenim la fratele căruia Îi duceați mâncare... — Fratele era În alt lagăr și de câte ori veneam la el Îl găseam tot mai slab... — Vi se dădea

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]