54,815 matches
-
armatei române au fost estimate la 300 - 400.000 de soldați, morți, răniți, dispăruți sau prizonieri. Pierderile cumulate ale germanilor, austriecilor, bulgarilor și otomanilor au fost estimate la aproximativ 60.000 de oameni. Campania victorioasă a întărit mult moralul trupelor germane și a generalilor lor: Falkenhayn și Mackensen (Esposito, "Atlas of American Wars, vol. 2"). În cele mai multe cazuri, victoriile fuseseră obținute de diviziile germane, cu un ajutor bulgar în sud. Germanii se dovediseră superiori la toate capitolele: aprovizionare, echipare, pregătire de
Participarea României în campania anului 1916 () [Corola-website/Science/332778_a_334107]
-
otomanilor au fost estimate la aproximativ 60.000 de oameni. Campania victorioasă a întărit mult moralul trupelor germane și a generalilor lor: Falkenhayn și Mackensen (Esposito, "Atlas of American Wars, vol. 2"). În cele mai multe cazuri, victoriile fuseseră obținute de diviziile germane, cu un ajutor bulgar în sud. Germanii se dovediseră superiori la toate capitolele: aprovizionare, echipare, pregătire de luptă și capacitate a conducătorilor. Printre tinerii ofițeri din trupele de elită "Alpen Korps" se afla și viitorul feldmareșal Erwin Rommel. Limba română
Participarea României în campania anului 1916 () [Corola-website/Science/332778_a_334107]
-
Raportul moral dintre om și supraom este o temă centrală în lucrările lui Friedrich Nietzsche, în special în "Genealogia moralei". Filozoful german consideră existența a două tipare fundamentale în moralitate: moralitatea omului de turmă, a sclavului, și moralitatea supraomului, a stăpânului, a omului liber. Caracteristicile omului de turmă sunt bunătatea, smerenia și simpatia, mai precis elemente de bază ale creștinismului, în timp ce supraomul
Omul și supraomul () [Corola-website/Science/332806_a_334135]
-
a refuzului său de a negocia, a fost transferat ca prizonier la Stettin la 23 iunie. Hesse-Kassel a fost anexată Prusiei în același an. Frederic Wilhelm nu a acceptat niciodată dominația prusacă asupra teritoriului său. Chiar și după crearea Imperiului german (1871), el a încercat să-și recâștige tronul. A murit la Praga în 1875, la vârsta de 72 de ani.<br> Din cauza căsătoriei morganatice, fiii săi au fost excluși de la succesiune. A fost succedat la titlul de Elector de Hesse
Frederic Wilhelm, Elector de Hesse () [Corola-website/Science/332792_a_334121]
-
(23 martie 1809, Munchen; 23 aprilie 1891, Munchen) a fost actriță germană din epoca Biedermeier. Hagn a fost fiica comerciantului german Karl von Hagn și a soției acestuia, Josepha Schwab. Fratele ei mai mic a fost pictorul Ludwig von Hagn. La debutul său de la teatrul Curții în 1828, a fost aplaudată de
Charlotte von Hagn () [Corola-website/Science/332831_a_334160]
-
a fost formată compania Imperial Airways din fuziunea Instone Air Company linie, Marine britanic Air Navigation, Daimler Airway și Handley Page Transport Co Ltd., pentru a permite companiilor aeriene britanice să concureze intens și mai acerb companiile aeriene franceze și germane, care primiseră în țările lor subvenții guvernamentale grele. Compania britanică aeriană a fost un pionier în topografie și în deschiderea rutelor aeriene din întreaga lume, pentru a servi părți îndepărtate ale Imperiul Britanic și în a spori comerțul și integrarea
Companie aeriană () [Corola-website/Science/332813_a_334142]
-
una dintre ele Junkers Luftverkehr. Luft Hansa (și ca urmare a patrimoniului Junkers) spre deosebire de cele mai multe alte companii aeriene din acel timp, a devenit un investitor major în companii aeriene din afara Europei, în furnizarea de capital la Varig și Avianca. Avioanele germane construite de către Junkers, Dornier, și Fokker au fost printre cele mai avansate din lume la momentul respectiv. În Franța compania "Lignes Aériennes Latécoère" a inițiat încă înainte de 1920 zboruri între Toulouse și Barcelona. În anii care au urmat au luat
Companie aeriană () [Corola-website/Science/332813_a_334142]
-
Prințul Aribert Joseph Alexander de Anhalt (18 iunie 1866 - 24 decembrie 1933) a fost regent de Anhalt din septembrie până în noiembrie 1918 în numele nepotului său, Ducele Joachim Ernst. Ca urmare a revoluției germane, el a abdicat ca regent în numele nepotului său la 12 noiembrie 1918. Prințul Aribert s-a născut la Wörlitz, Germania. El a fost al treilea fiu al lui Frederic I, Duce de Anhalt și a Prințesei Antoinette de Saxa-Altenburg. Anhalt
Aribert de Anhalt () [Corola-website/Science/332838_a_334167]
-
nepotului său la 12 noiembrie 1918. Prințul Aribert s-a născut la Wörlitz, Germania. El a fost al treilea fiu al lui Frederic I, Duce de Anhalt și a Prințesei Antoinette de Saxa-Altenburg. Anhalt era un ducat suveran în cadrul Imperiului german. La 6 iulie 1891, el s-a căsătorit cu Prințesa Marie Louise de Schleswig-Holstein la Palatul Windsor. Prințesa Marie Louise era fiica Prințului Christian de Schleswig-Holstein și a Prințesei Helena a Regatului Unit, și prin mama sa, nepoată a reginei
Aribert de Anhalt () [Corola-website/Science/332838_a_334167]
-
a succedat tatălui său ca Duce de Anhalt la 13 septembrie 1918, Prințul Aribert a fost numit regent, nepotul său fiind foarte tânăr. Regența s-a terminat la 12 noiembrie 1918 când el a abdicat în numele nepotului său în urma Revoluției germane. Ducatul a devenit Statul Liber Anhalt. Prințul Aribert a murit la Munchen la vârsta de 67 de ani, la 24 decembrie 1933.
Aribert de Anhalt () [Corola-website/Science/332838_a_334167]
-
sași, până în 1940, când la ordinul lui Hitler s-a organizat strămutarea acestora în Germania sub lozinca "Heim ins Reich" (Acasă în Reich). După deportarea germanilor din România în Uniunea Sovietică, din 1945, a început distrugerea cetății de către locuitorii ne-germani ai Saschizului, care au folosit-o ca sursă de materiale de construcție. Astfel a ajuns ruină și uitată. Abia din anul 2004, după ce primăria a curățat de copaci și lăstari coasta dealului pe care se afla vechea cetate săsească, ascunsă
Cetatea Țărănească din Saschiz () [Corola-website/Science/332854_a_334183]
-
documentele elaborate de cercetătorii din cadrul programului de burse și articole selectate de către Comisia Editorială. Seria de cărți a Institutului Wiesenthal este editată de editura vieneză New Academic Press. Buletinul informativ al institutului, "VWI im Fokus", care este redactat în limba germană și are o apariție bianuală, aduce la cunoștința publicului larg toate evenimentele și activitățile din viitorul apropiat. Pentru a-și atinge scopul, Institutul Wiesenthal organizează diferite evenimente pentru comemorarea Holocaustului. Seria de prezentări academice "Simon Wiesenthal", renumite deja ca fiind
Institutul Wiesenthal pentru Studierea Holocaustului din Viena (VWI) () [Corola-website/Science/332858_a_334187]
-
apare pentru prima dată în anul 77 la Pliniu cel Bătrân care se referă la o piatră găsită în Alabanda, un oraș din Caria, în Asia Mică. De la numele acestui oraș provine denumirea de alamandin, după cum apare în descrierea savantului german Georgius Agricola în anul 1546. Cristalizează în sistemul cubic, în forme de dodecaedru romboidal și este foarte răspândit în șisturile cristaline și în aluviuni. În general cristalele pot ajunge la o dimensiune de câțiva centimetri în diametru. Cu toate acestea
Almandin () [Corola-website/Science/332879_a_334208]
-
sa chimică este Cu[SiO] x 6HO. Numele dioptaz este derivat din cuvintele grecești „dia” (prin) și „optomai” (a vedea), deoarece pe acest mineral sunt vizibile foarte bine planurile de clivaj. Mineralul a fost descris pentru prima dată de către savantul german Rudolph Ferber, la sfârșitul secolului al XVIII - lea, care însă l-a definit incorect ca o varietate de smarald. Abatele francez René Just Haüy este cel care a descoperit că dioptazul este un mineral diferit față de smarald. El este cel
Dioptaz () [Corola-website/Science/332888_a_334217]
-
știri sunt disponibile în mai mult de 60 de regiuni în 28 de limbi (15 martie 2012), cu dezvoltare continuă în desfășurare. În 2013 era oferit serviciu Google de știri în următoarele limbi: arabă, cantoneză, chineză, cehă, olandeză, engleză, franceză, germană, greacă, ebraică, hindi, maghiară, japoneză, coreeană, malaieză, norvegiană, poloneză, portughez, rusă, spaniolă, suedeză, tamilă, telugu, thai, turcă, ucraineană, și vietnameză. Serviciul acoperă articole-știri care apar în ultimele 30 de zile pe diverse site-uri de știri. În total, colecția de
Google News () [Corola-website/Science/332893_a_334222]
-
tranziție spre a doua parte mare, trecând de la Do diez minor spre paralela Re bemol major - dominanta tonalității Fa diez minor. Secțiunea corală începe în Sol bemol major iar simfonia se încheie în tonalitatea Mi bemol major. Textele din limba germană au fost traduse de Marius Tabacu, director general al Filarmonicii de Stat "Transilvania" din Cluj-Napoca. Primele nouă versuri sunt preluate din "Die Auferstehung" de Friedrich Gottlieb Klopstock. Restul versurilor sunt scrise de Mahler.
Simfonia nr. 2 (Mahler) () [Corola-website/Science/332898_a_334227]
-
din cronica lui Dlugosz, sub anul 1070, privește pe Vișeslau, cneaz de Polock, care în lupta cu cneazul Kievului avea în oastea sa "ruși, pecenegi și valahi". A doua știre din aceeași cronică, sub anul 1147, vorbește de trecerea cruciaților germani, în cruciada a II-a ,din Polonia, prin viitoarea țară a Moldovei, până la mare (Jan Dlugosz, op.cit., p.479). De asemenea, Cantemir descoperă o informație în cronica polonă a lui Maciej Stryjkowski, care spune că limba cumanilor (polovților) în secolele
Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor () [Corola-website/Science/332920_a_334249]
-
formele de relief, apele, așezările omenești își găsesc o reprezentare cât mai reală. Transilvania este împărțitä în următoarele șase regiuni: Multe denumiri de sate apar în fiecare dintre aceste mari unități, unele dintre ele în traducere sau în transcriere fonetică germană: Șapte Sate (7 Dörfer), Târlungeni (Tarlen), Satele Vlahilor (Blechisch därfer). Formele de relief coboară domol spre centrul țării și sunt reprezentate prin movile. În colțul din dreapta jos, sunt menționați munții "„Alpes”". Este de remarcat că oronimul "„Alpes”" este folosit pentru
Harta Transilvaniei - Johannes Honterus () [Corola-website/Science/332949_a_334278]
-
și din bucăți de șină de cale ferată, îngropate în poziție verticală în pământul mlăștinos, canale din beton inundate, sau tetrapozi („arici”) metalici. Linia K-W a fost un element foarte important al sistemului belgian de apărare împotriva amenințării de invazia germană din 1940. Francezii și britanicii făcuseră la rândul lor planuri pentru deplasarea în teren a forțelor proprii în cazul în care Belgia a fost atacată. Această linie a avut drept scop principal să detecteze și să raporteze fiecare tentativă de
Linia K-W () [Corola-website/Science/332962_a_334291]
-
de vânători de munte.. După căderea pozițiile strategice cum ar fi poduri, aceste trupe au avut ordin să se retragă în timp ce lupta incendii departe pentru a evita încercuirea. Această linie a avut ca sarcină testarea capacității de luptă a trupelor germane și rezistența împotriva atacului acestora cât mai mult posibil, permițând astfel grosului forțelro proprii să își întărească pozițiile pe următoarea linie defensivă, cea de protecție. În plus, unitățile militare de pe linia avansată trebuiau să blocheze căile de comunicație și, la
Linia K-W () [Corola-website/Science/332962_a_334291]
-
de fortificații ale Antwerpului, trecea pe lângă Lier, mai departe spre Louvain, Wavre, Gembloux până la Rhisnes, unde se făcea legătura cu poziția fortificată de la Namur. Aceasta era principala poziție defensivă belgiană, unde au fost poziționate principalele forțe aliate în vederea respingerii atacului german. Pentru întărirea apărării a fost construită Linia Wavre-Ninove, o linie continuă de obstacole antitanc și buncăre, ("National Bolnetwerk"), de-a lungul canalului Gand-Terneuzen (nefinalizat la acea dată). De asemenea fuseseră prevăzute lucrări de demolare și distrugere de-a lungul frontierei
Linia K-W () [Corola-website/Science/332962_a_334291]
-
Raidurile comandourilor efectuate de Aliații occidentali pe întreaga perioadă a celei de-a doua conflagrații mondiale împotriva fortificațiilor germane cunoscute cu numele generic de „Zidul Atlanticului” au avut ca principali participanți militarii din forțele armate britanice și ale Comunității Națiunilor. A mai participat de asemenea un mic număr de militari din țările ocupate de germani, grupați în „Comandoul interaliat
Lista raidurilor de comando împotriva Zidului Atlanticului () [Corola-website/Science/332958_a_334287]
-
de intențiile lui Churchill, a aprobat planul lui Clarke. După doar trei săptămâni după ce Dill își dăduse acordul pentru înființarea comandourilor, a avut primul raid. Cei trei militari implicați nu au reușit să strângă informații sau să distrugă echipamente militare germane. Ei au reușit doar să ucidă două santinele germane. În 1940 a fost lansată o cerere de voluntari din rândul soldaților forțelor terestre britanice cu diferite specializări, ca și din rândul „companiilor independente” (organizate inițial din rândurile militarilor Armatei Teritoriale
Lista raidurilor de comando împotriva Zidului Atlanticului () [Corola-website/Science/332958_a_334287]
-
După doar trei săptămâni după ce Dill își dăduse acordul pentru înființarea comandourilor, a avut primul raid. Cei trei militari implicați nu au reușit să strângă informații sau să distrugă echipamente militare germane. Ei au reușit doar să ucidă două santinele germane. În 1940 a fost lansată o cerere de voluntari din rândul soldaților forțelor terestre britanice cu diferite specializări, ca și din rândul „companiilor independente” (organizate inițial din rândurile militarilor Armatei Teritoriale) care luptaseră în Norvegia. În noiembrie 1940, unitățile militare
Lista raidurilor de comando împotriva Zidului Atlanticului () [Corola-website/Science/332958_a_334287]
-
pentru instruirea în cadrul trupelor de comando. Au fost formate 19 comandouri ale forțelor terestre britanice pe teritoriul Regatului Unit și în Orientul Mijlociu. Comandoul nr. 10 interaliat a fost format din voluntari din țările ocupate de germani și din refugiați politici germani. În februarie 1942, Infanteriei Marine Regală i s-a ordonat să își organizeze propriile unități de comando. 6.000 de soldați s-au oferit voluntari, care aveau să formeze nouă comandouri. În 1943, Royal Navy și Royal Air Force și-au
Lista raidurilor de comando împotriva Zidului Atlanticului () [Corola-website/Science/332958_a_334287]