KorAP: Find »[drukola/base=acasă & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...2103 2104 2105 ...2620 >

65,481 matches

Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655

Dar pot să-ți dau voie să ieși pe această ușă și te Învăț să mergi drept Înainte până acasă, fără să Întorci capul nici În stânga, nici În dreapta. Din fericire, ai o haină care poate te va ajuta să ajungi acasă”... În ce limbă a discutat tatăl dumneavoastră cu acel colonel? Cred că tata știa și puțină rusă, ucraineană nu știu precis - În orice caz, faptul că tata vorbea aceste limbi slave l-a ajutat, și era și un om, așa

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
și un om, așa, cu o figură deschisă, ce inspira Încredere, că ceea ce spune este adevărat... Așadar omul acela l-a ajutat, l-a Învățat pe ce uși să circule În acea clădire (clădirea poliției din Cernăuți) și a venit acasă. Și atunci am hotărât că nu putem rămâne. În continuare am stat În Cernăuți ascunși Într-un pod, la niște rude de-ale tatei (tata avea niște veri), și mama mea, persoană foarte curajoasă, care circula pe străzi, a găsit

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
Câmpulung abia În 1946... Le-au dat voie rușii? Da, trebuia să te duci să le arăți că ești născut În România... și le-au dat voie... Acești doi frați - unul era Însurat și celălalt... Unul era Însurat, plecat de acasă cu copil, și unul, culmea, s-a Însurat În lagăr cu o fată, fictiv, și ulterior s-au căsătorit normal. Cred că și atunci s-au făcut ceva acte, nu știu precis. Deci s-a căsătorit cu o fată din

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
cu ele, fiindcă am constatat Încă din Șargorod că autoritățile erau preocupate În primul și În primul rând de război - nu aveau timp de noi, acolo era război... Că erau niște oameni care umblau pe drumuri de colo-colo și voiau acasă, din punctul de vedere al rușilor asta era neimportant. Deci ei aveau misiunea să trimită oamenii În Donbas. Adică În Cernăuți nu țin minte să fi avut legături cu autoritățile rusești. Am știut adresa rudelor noastre, tatăl meu Îi contactase

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
doar podul În care stăteam ascunși și că ni se aducea acolo mâncare pe ascuns... Am stat după aceea câteva luni la Dorohoi, deoarece Câmpulungul nu era Încă eliberat - era Încă sub ocupație germană... Și așteptați, totuși, să vă Întoarceți acasă... Așteptam ca nemții să plece din Câmpulung. Când noi am intrat În Dorohoi, am stat la niște birouri. Trebuie să spun că tatăl meu a luat legătura nu știu cum, printr-un fost coleg de liceu, un neamț, Otto Dunker, care era

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
dea o mână de ajutor... Deci În Dorohoi ne-a preluat Otto Dunker și după aceea, cu căruțele, am ajuns la Câmulung, În condițiile În care frontul era la 7 km de oraș. Eram atât de dornici să ne Întoarcem acasă, Încât ne-am Întors chiar dacă frontul era doar la 7 km de Câmpulung. Pe drum, la fel, rușii luau căruțe... Deci tot n-am circulat, cum să spun, pe strada principală, nici drumul Între Dorohoi și Câmpulung nu s-a

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
considera că am revenit, nu că am venit... Ne-am dus peste ucrainieni, dar În Câmpulung am revenit - așa am considerat noi și așa au considerat și autoritățile; și În orice caz, prietenii noștri care au considerat că am venit acasă... Populația v-a primit bine? Nu bine - foarte bine, iar În această perioadă de după război am avut chiar puterea să am o relație de prietenie cu fiica fostului conducător de legionari. La ora aceea am considerat ca fiind ceva ce

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
buni și părinții mei au ținut să mă dea la școala românească. După care am dat admitere și am intrat la liceul „Grigore Ghica” din Dorohoi, unde am făcut primele două clase de liceu. Și după aceea? După ce am venit acasă pentru vacanța dintre a II-a și a III-a, a sosit momentul de grație din 28 iunie 1940, când a avut loc acea tragedie - dacă vreți, națională - a ultimatumului dat de sovietici, prin care au solicitat cedarea Basarabiei și

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
avea tendințe antisemite, „jidanii la Palestina”... Se Îmbrăcau În cămăși albastre, dar erau mai mult tineri, foarte puțini În vârstă și cu foarte puțină priză la populație... Eu, cel puțin, cât am fost În liceu la Dorohoi și când veneam acasă, nu simțeam aceste influențe, dar diferite restricții deja Începuseră. Și știți cum e: când există legi de acest tip oamenii slabi sunt mai receptivi la ceea ce este negativ... În momentul când s-a pus problema, toată lumea discuta ce-i de

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
frați pe nume Grunberg - care au Început să spună În fața primăriei ce fericire Îi așteaptă pe toți oamenii; și erau câțiva care stăteau să-i asculte. Eu, copil fiind, m-am dus să ascult, și țin minte când am sosit acasă ce bătaie am luat, pentru că m-am dus să ascult prostiile ălora. Ca atare, vedeți, oamenii mai În vârstă aveau percepțiile lor și ideile lor, și că ei au avut dreptate ne-au dovedit faptele de mai târziu... Imediat după

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
Dar deja v-ați dat seama că ceva nu-i În regulă? Da, ne-am dat seama că nu e deloc În regulă; când s-a Întâmplat așa ceva a fost foarte clar că nu urmează ceva bun... Ne-am Întors acasă, tata i-a spus mamei ce s-a Întâmplat, iar după o zi sau două toți evreii din Herța au fost adunați, unii În sinagogi... Noi am nimerit În pivnița de la primărie - era foarte cald, era păzită de ostași, cu

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
localități. Toate satele unde au fost găsiți evrei - unul nu a scăpat, toți au fost Împușcați... În Basarabia, din câte am aflat după aceea, la fel, satele au fost curățate... Nouă, după aceea, ni s-a spus că putem pleca acasă. - Deci a durat câteva zile? Da, câteva zile. Cine vă hrănea, de unde luați apă? Nu țin minte, dar cred că nici nu mâncam. Nu știu cum am făcut rost de o piatră, acolo, În sinagogă, și Îmi puneam capul pe piatră ca să

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
degerat picioarele. Unii spuneau că nici n-o să mai pot merge, aveam niște dureri Îngrozitoare și norocul meu a fost cu o bătrână ucraineancă ce a venit chiar acolo, În grajdul acela, cu niște ceară de albine de la ea de acasă, mi-a pus niște comprese din astea și am Început din nou să merg - dar foarte greu am reușit să Încep să merg din nou. Iar realitatea este că și acum am urme ale acestor degerături. Așadar nu puteam merge

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
nu eram plătiți cu nimic - eram fericiți că nu mai trebuia să mergem la alte munci forțate În afară și faptul că ni se dădea terciul ăla, care la atelierele comunale era ceva mai des... Să Înțeleg că dacă stăteați acasă mâncați și mai prost? Vă dați seama ca la Moghilev, la un moment dat a fost o situație foarte interesantă: erau unii care se descurcau mai bine, știu eu, puteau să facă unele schimburi cu ucrainenii, nu știu ce făceau, dar se

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
fost Împușcați - și cunosc cazuri de oameni care au fost prinși În afara ghetoului și au fost Împușcați... Vedeți că nu pot să țin minte totul - dacă nu era chestiunea asta și uitam că am fost la furat sfeclă, să aduc acasă ca să avem ce mânca, fiindcă m-ați Întrebat ce mâncam... V-am spus ce se putea face ca să poți avea ceva de mâncare, mai ales pentru cei care nu aveau cu ce schimba sau cumpăra... Da, și v-am spus

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
mâncării, tot timpul mă gândeam la mâncare... Tot timpul erați flămând... Tot timpul eram flămând. Cum să vă spun... era așa, ceva, nici nu puteai să te gândești la altceva. Când terminai treaba, o lucrare, trebuia să duci acea lucrare acasă... Țin minte, când am fost și am dus o lucrare la acel plutonier Roiban, am pe noptieră, unde locuia el - că mie mi se părea acolo un palat, vă dați seama. Știu că am ieșit cu un ordin pentru a

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
duceam la fosta mea Învățătoare, și ea deportată, și așa a Învățat acolo, În lagăr, să citească și să scrie... Și țin minte că o duceam și apoi seara, când mă Întorceam de la lucru, mă duceam s-o iau Înapoi acasă: deci În condiții foarte grele, te gândeai totuși că dacă vei supraviețui, trebuie să Înveți... Așa, ca o altă Întâmplare: eram Încă la muncă, la podul ăla de peste Nistru, deportații care lucrau erau păziți de jandarmi, iar lucrarea era condusă

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
foarte greu, deoarece tata muncea și făcea tot ce putea, dar nu reușea să ne Întrețină... Am primit un ajutor sub forma unei cantine a comunității evreiești, care ne dădea o dată pe zi niște mâncare; mama mergea și o aducea acasă, o mai Încropea cu ce avea ea... În continuare stăteam Într-o singură cameră cu chirie... Vă dați seama, totuși, În București să ai această situație... să fii nevoit să apelezi la comunitate ca să ai ce mânca... Și, totuși, am

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
Holocaustului. Acum vă e mai ușor decât la Începuturi? Laslau Grün: Trebuie să spun mai Întâi că foarte mult timp noi n-am vorbit despre Holocaust - În primul rând fiindcă era o temă tabu. Dar noi, după ce ne-am Întors acasă, cei care ne-am mai Întors, am crezut că dacă nu vorbim atunci putem uita. Dar ce s-a Întâmplat În anii ’44-’45, chiar În ’40-’45, nu se poate uita. În ultimii ani eu am reușit să pot

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
dormit În pod, iar adulții cum au putut, În cele două Încăperi și pe-afară, pentru că era destul de cald și se putea dormi și În cămara de lemne și... pe unde au apucat. Ne Întrețineam din ceea ce am adus de acasă... Mâncare nu s-a făcut acolo... Dar cel mai groaznic era faptul că În ghetou s-a Înființat o cameră de tortură pentru cei care, s-au gândit ei, s-ar putea să fi ascuns bijuterii. Noi nu eram bogați

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
să-ți dai seama, vezi numai că scrie că munca te Înnobilează, că nu se lovește, pentru că durități nu erau, oamenii ne-au spus că vom lucra - vom lucra - cât mai putea dura războiul? Câteva luni și vom fi iarăși acasă, asta era În capul oamenilor. Pe tata l-a Întrebat: „Ce meserie ai?” - tata a spus că este specialist În vinuri, că asta era, specialist În vinuri: conducea un mare angro de vinuri al unei firme din Cluj care a

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
ziarul lor principal, și eu, care știu să citesc printre rânduri, spunea, zic că trebuie să supraviețuim, pentru că mai mult de două săptămâni nu ține. Deci două săptămâni trebuie să facem orice ca să supraviețuim, că se termină războiul și plecăm acasă. Vin americanii”. Și oamenii ascultau și după aceea spuneau: „Măi, Marți ăsta e mincinos. Da’ dacă acuma nu minte?”. Am citit eu și din alte cărți că și În alte lagăre erau mincinoși din ăștia. Care, de fapt, erau ca

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
și după aceea, ironia soartei, ne-au Îmbrăcat În haine SS. Deci găsiseră acolo o magazie de efecte militare, au dat jos Însemnele și ne-au Îmbrăcat pe noi, cu cizme, cu tot... Vă arăt fotografia - cu astea am venit acasă, cu cizme care... am scăpat de ele, fiindcă erau cizme de iarnă, din postav, deci sus postav și jos piele. Asta au găsit, asta ne-au dat. Și Închipuiți-vă cum arătam - adică aveam 32 de kilograme, tata 42 sau

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
Mergeam, tata Înainte și eu după el, și deodată mă strigă cineva: era soră-mea. Vă dați seama, Întâlnire extraordinară. Atunci am aflat că mama, săraca, nu mai este, iar ea nu știa nimic despre noi. Și ea a venit acasă În iulie - s-a eliberat la Auschwitz, printre foarte puținii care s-au eliberat În ianuarie la Auschwitz, pentru că cei care puteau să umble, când veneau rușii spre Auschwitz, majoritatea au fost duși de nemți pe jos și Împușcați pe

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
mai funcționau, fiindcă erau aruncate În aer, ca să nu rămână urme, și erau vreo 300 de inși despre care au spus că ăștia și așa mor... O să spună soră-mea, nu spun mai mult... Și ea a venit mai repede acasă și, aflând că vin supraviețuitori, În fiecare zi mergea la gară. Și Într-o zi ne-a găsit. În Cluj am mai stat pe la rude, fiindcă am avut o familie care a supraviețuit ascunzându-se Într-o pivniță a fostului

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]