KorAP: Find »[drukola/base=acasă & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...2104 2105 2106 ...2620 >

65,481 matches

Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655

mergea la gară. Și Într-o zi ne-a găsit. În Cluj am mai stat pe la rude, fiindcă am avut o familie care a supraviețuit ascunzându-se Într-o pivniță a fostului spital evreiesc, și acolo am stat. Am ajuns acasă Într-o săptămână: casa era goală, nu era absolut nimic. Prima noapte am dormit pe jos și trebuia să Începem o viață nouă. În fiecare oraș era un fel de sanatoriu unde stăteai până când Îți refăceai locul. Stăteam acolo câteva

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
ce mai vorbeați? Se discuta despre război, despre familie, despre ce se poate discuta Între oameni mari. Bine, eu eram ascultător, dar se discuta de toate, absolut de toate - dar niciodată nu lipsea discuția despre mâncare. După ce v-ați Întors acasă, când vă Întâlneați, Între voi, despre ce vorbeați? În primii ani am făcut chiar Întâlniri. Cei din lagărul Kaufering, unde eram, ne Întâlneam la Reghin, vreo doi-trei ani, după care am plecat la facultate și, Încet-Încet, a murit unul, a

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
am Întâlnit și oameni de treabă, și oameni - adică deportați - mai În vârstă decât mine și vorbeau cu mine ca cu o fetiță, mă Încurajau. Un lucru interesant: m-a Încurajat foarte mult o femeie care, după Întoarcere, a venit acasă, n-a venit soțul ei, n-a venit mama mea, și tatăl meu s-a căsătorit cu femeia aceea. Așa a fost mai ușor să primesc o altă femeie În locul mamei mele, cunoscând-o foarte bine și știind că este

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
mult, se bombarda și ne bucuram că se bombardează, când se apropiau rușii eram foarte fericite, nu ne-am speriat deloc - eram fericite când cădea câte o bombă pe undeva, că se auzea bubuitura... Despre ce discutam? Despre viața de acasă, despre cei pe care Îi iubeam și de care nici nu știam unde sunt și ce s-a Întâmplat cu ei. Unele dintre fete, cunoștințe de-ale mele, au ajuns În câte-o fabrică subterană. Era un lucru, cum să

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
de Mussolini și au fost băgați În lagăr și au fost eliberați de ruși. Deci eram și cu italieni, și cu francezi, și cu ruși... Șam fost câteva luni la Cernăuți. Eu am crezut, ca toată lumea, că la Cernăuți sunt acasă. Nu, că ei au vrut să adune toată lumea În Slutsk, lângă Minsk, În Belorusia. Așa că am trecut prin Ucraina - erau numai case dărâmate - apoi am ajuns În Belorusia și acolo, la Slutsk, am stat până În august, când am fost transportați

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
dânsa. După ce a devenit soția tatălui meu a fost o femeie și atrăgătoare, plină de vitalitate - erau oameni tari! Au fost care au fugit și s-au aruncat pe sârma aceea, mă rog, electrocutându-se. De la Slutsk cum ați ajuns acasă? A, cu vagonul. Nu erau 90 de persoane, ci numai vreo 40. Vreo cinci zile am tot călătorit și am ajuns Întâi În Sighetu Marmației și apoi În Satu Mare. Iar acolo era ceva fantastic: o femeie care stătea lângă mine

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
Acolo stăteau rudele noastre. Și iarăși am fost foarte bine primiți, ne-au dat și niște așternuturi, ne-au ajutat cu ce au putut... Sora tatălui era foarte fericită că s-a Întors fratele cu copiii. Noi ne-am dus acasă și ne-am reluat viața. Eu aveam numai șapte clase de liceu și a trebuit să mă duc la Cluj, că În Reghin erau doar patru clase de gimnaziu, și m-am Înscris, am terminat, apoi am dat bacalaureatul, am

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
vă Întâlneați cu oamenii Împreună cu care ați fost deportați...? Totdeauna discutam despre deportare. Și acum. Unde ai fost? - Ce-ai muncit? - Ce-ai făcut acolo? - Cu cine ai fost? - Când ai fost eliberat? - Cine te-au eliberat? - Când ai ajuns acasă? Discutăm toate astea. Și nu se uită... Vedeți, au trecut de-atunci 58 de ani... Vârsta tatălui tău - poate că n-are nici atâta... E mai tânăr. E mai tânăr, vedeți. Sic transit... Nu vom putea uita niciodată. Și nici

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
oameni și apoi se ard, nu l-aș fi crezut - aș fi spus: „E o nebunie, vă rog să mă scuzați”. Nu trebuie să fii nazist ca să nu crezi, nu-ți vine să crezi. (septembrie 2002) „Eu am venit singură acasă și n-am găsit pe nimeni: nici tatăl meu, nici mama mea nu s-au mai Întors”, interviu cu Eva Deutsch (n. 1926) Mihai Vakulovschi: Doamnă Eva Deutsch, ce făceau părinții dumneavoastră Înainte de deportare? Eva Deutsch:Mama era casnică. Pe

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
mea nu s-au mai Întors”, interviu cu Eva Deutsch (n. 1926) Mihai Vakulovschi: Doamnă Eva Deutsch, ce făceau părinții dumneavoastră Înainte de deportare? Eva Deutsch:Mama era casnică. Pe atunci, Înainte de al doilea război mondial, femeile nu prea lucrau: stăteau acasă, creșteau copiii, treburi casnice... Tatăl meu era directorul școlii evreiești din Târgu-Mureș, care există și acum, și este una dintre cele mai bune școli din oraș. Pe atunci au fost numai clasele primare, cinci clase primare. Și eu am Învățat

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
purtam o banderolă galbenă pe mâna stângă, ca să fim recunoscuți. Ceia care au fost evrei și au făcut nu știu ce și s-au convertit la alte religii purtau banderolă albă. Dar noi trebuia să purtăm steaua galbenă. Eu n-am fost acasă, deoarece eram la armată, apoi am fost la lucru, așa că n-am purtat steaua. Au purtat numai femeile care au rămas acasă. Eva Deutsch: Nu numai femeile - toată lumea: și copiii, bătrânii, bărbați și femei, nu era nici o deosebire. Trebuia neaparat

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
convertit la alte religii purtau banderolă albă. Dar noi trebuia să purtăm steaua galbenă. Eu n-am fost acasă, deoarece eram la armată, apoi am fost la lucru, așa că n-am purtat steaua. Au purtat numai femeile care au rămas acasă. Eva Deutsch: Nu numai femeile - toată lumea: și copiii, bătrânii, bărbați și femei, nu era nici o deosebire. Trebuia neaparat ca steaua să fie de 6 centimetri, din material galben și s-o purtăm pe partea stângă. Pe urmă se zvonea că

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
două-trei zile... N-ați Încercat să evadați? Nu era unde și nici prin gând nu ne-a trecut prin ce vom trece, n-am știut că se va Întâmpla așa ceva. Fratele meu era la muncă, așa că numai noi trei eram acasă. Ne-am pregătit, iar pe 3 mai 1944 au venit jandarmii unguri și a trebuit să ieșim din casă. Am lăsat acolo tot, am luat certificatele de naștere, de școală... ca să avem actele la noi, și cele necesare... Deja era

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
așa ceva: stăteam pe jos. Și atunci au Închis ușa vagonului și am pornit la drum. Patru zile am mers, dar fără să ne dea mâncare - ce-am avut noi, ce luasem cu noi; dar o parte din lucrurile aduse de acasă le-am lăsat În ghetou, că nu era voie să ducem toate lucrurile - spuneau să luăm numai cât putem duce. Am călătorit patru zile, dar nici n-am știut pe unde. Uneori au deschis vagonul și ne-au dat câte

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
vom scăpa, și n-au crezut că se va sfârși așa, nu foarte repede, dar peste câteva luni. Numai un an am stat În Împrejurări foarte rele și grele. După eliberare... După eliberare toată lumea voia să se Întoarcă mai repede acasă, să vadă cum e și cine se mai Întoarce din familie. Dar n-au fost trenuri libere. Așa că a trebuit să așteptăm o ocazie, poate vine un tren liber și ne Întoarcem. Așa că am mai stat acolo după eliberare aproape

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
au avut nevoie de locomotivă. Atunci au scos locomotiva și a trebuit să așteptăm să vină o altă locomotivă care să ducă trenul mai departe. Nu știu câte zile am mers așa spre casă... Și era trist, că eu am venit singură acasă și n-am găsit pe nimeni: nici tatăl meu, nici mama mea nu s-au mai Întors. Dar speram ca măcar fratele meu să se Întoarcă. El era cu un an mai mare decât mine, dar Între timp am auzit

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
mulți camarazi de-ai lui. Au ajuns la Focșani, unde era o tabără de prizonieri, iar de acolo, nu știu după cât timp, au fost duși În Crimeea. Eu am aflat după ce un camarad de-al lui a scăpat, a venit acasă și mi-a povestit că fratele meu s-a Îmbolnăvit de tifos și a murit În Crimeea. Așa că atunci am știut că am rămas singură. Cum v-au primit oamenii când ați ajuns acasă? Că Înainte de plecare antisemitismul era foarte

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
al lui a scăpat, a venit acasă și mi-a povestit că fratele meu s-a Îmbolnăvit de tifos și a murit În Crimeea. Așa că atunci am știut că am rămas singură. Cum v-au primit oamenii când ați ajuns acasă? Că Înainte de plecare antisemitismul era foarte puternic... După ce m-am Întors să știți că era cu totul altfel. Atunci nu se făcea deosebire Între națiuni, cine era român, ungur, evreu... Toți eram la fel, că toată lumea a suferit - bine, nu

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
galbenă, și era foarte neplăcut, că erau mulți huligani. Însă am avut noroc că În apropiere stătea un profesor de muzică de-al nostru și ăla venea de mă conducea până la școală, ca să nu pățesc ceva pe drum, și Înapoi acasă, deoarece aveam același drum. Acolo am terminat și am dat și bacalaureatul. Dar, fiindcă vremurile erau așa de tulburi, nu s-a mai făcut nici tablou, de exemplu. Probabil ca să nu figureze și evrei pe acest tablou. Pe 3 mai

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
3 mai am fost convocați să ne ducă În ghetou, cam la trei-patru kilometri de orașul nostru, Într-o pădure care se numea Bungur. Ne-au Încolonat, fiecare a luat ce-a putut, În mână, așa că ne-a rămas totul acasă, bineînțeles. Acolo nu era absolut nimic, prin urmare a trebuit să improvizăm. S-au făcut barăci... Din familia dumneavoastră cine a mai fost În ghetou? Noi am avut o familie mare. Tatăl meu n-a mai trăit, săracul - a murit

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
cu noi pentru muncă. Una văduvă, cu băiat mare, care a fost Înrolat Într-un detașament de muncă și l-au eliberat În ultima zi de la muncă și a fost adus În lagăr ca să fie deportat - nici n-a venit acasă... Maică-sa era cu noi. Dar, În timp ce noi stăteam În lagărul ăsta groaznic, ea era mai descurcăreață, se interesa ce și cum... Alături era alt bloc, deja femeile erau Îmbrăcate În uniforme, cu niște dungi alb-negru sau alb-albastru, și au

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
de italieni. Era un punct de primire - acolo erau rușii și am fost În siguranță, lunile treceau și după fiecare națiune au fost trimise trenuri și autobuze. Prima dată au plecat englezii - au venit din Anglia și i-au dus acasă; apoi francezii, belgienii, chiar și cehii, și slovacii, toți au fost luați acasă, fiecare, dar de noi au uitat. Și degeaba i-am spus noi rusului ăluia: „Uite, noi am fost deportați din Ungaria, dar suntem cetățeni români și vrem

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
În siguranță, lunile treceau și după fiecare națiune au fost trimise trenuri și autobuze. Prima dată au plecat englezii - au venit din Anglia și i-au dus acasă; apoi francezii, belgienii, chiar și cehii, și slovacii, toți au fost luați acasă, fiecare, dar de noi au uitat. Și degeaba i-am spus noi rusului ăluia: „Uite, noi am fost deportați din Ungaria, dar suntem cetățeni români și vrem să mergem acasă În România”, căci am tot rămas. Ultimii care au plecat

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
belgienii, chiar și cehii, și slovacii, toți au fost luați acasă, fiecare, dar de noi au uitat. Și degeaba i-am spus noi rusului ăluia: „Uite, noi am fost deportați din Ungaria, dar suntem cetățeni români și vrem să mergem acasă În România”, căci am tot rămas. Ultimii care au plecat au fost italienii. Cu unu’ soră-mea s-a Întâlnit după război. A vrut s-o ia de nevastă. Era un ofițer italian din Genoa și a zis: „Cine știe ce vă

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
România”, căci am tot rămas. Ultimii care au plecat au fost italienii. Cu unu’ soră-mea s-a Întâlnit după război. A vrut s-o ia de nevastă. Era un ofițer italian din Genoa și a zis: „Cine știe ce vă așteaptă acasă - veniți cu mine În Italia, eu mă Însor cu Judith și tu poți să mergi la universitate”. Nu, noi mergem acasă, acasă vrem, i-am spus - și poate vine familia și ne Întâlnim cu toată lumea. Cu ăsta s-a Întâlnit

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]