KorAP: Find »[drukola/base=acasă & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...2107 2108 2109 ...2620 >

65,481 matches

Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655

rude, că am avut un unchi care s-a Întors cu toată familia - rar s-a Întâmplat așa ceva. Am stat Împreună, nu prea mult, că am plecat la Miercurea-Ciuc. Cu sora dumneavoastră v-ați mai Întâlnit? Sora mea a venit acasă... Stă la Cluj. Cum v-ați Întâlnit? Vă amintiți momentul acela? Da. E foarte interesant... Eu tot Întrebam de soră-mea și nimeni nu-mi spunea nimic: nimeni n-a văzut-o și nu știa ce s-a Întâmplat cu

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
cort din ăsta, finlandez, și soră-ta n-a putut să meargă și au lăsat-o acolo, iar când am ieșit de acolo am auzit Împușcăturile”. Pe soră-mea și Încă pe una n-au nimerit-o. Când a venit acasă - ea a venit târziu acasă, că a fost Într-un spital În Polonia - zice: Au venit niște polonezi Înăuntru, În lagăr, să vadă ce se mai poate fura. Și au găsit câțiva vii și ăia i-au dus la spital

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
soră-ta n-a putut să meargă și au lăsat-o acolo, iar când am ieșit de acolo am auzit Împușcăturile”. Pe soră-mea și Încă pe una n-au nimerit-o. Când a venit acasă - ea a venit târziu acasă, că a fost Într-un spital În Polonia - zice: Au venit niște polonezi Înăuntru, În lagăr, să vadă ce se mai poate fura. Și au găsit câțiva vii și ăia i-au dus la spital. Și a stat la spital

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
Israel zic: „Cum v-ați lăsat? Cum de n-ați făcut nimic, să nu vă ia?”. Ei, și aici e o poveste... „De ce? Pentru că bărbații, care au făcut și armata, și tineretul erau de acum luați la muncă, nu erau acasă. Erau În detașamentele de lucru, În Ucraina. Acasă erau numai bătrâni, copii și femei. Tineretul de acolo nu poate să Înțeleagă cum de nu am fost informați și nu ne-am răzvrătit. Asta e cel mai tragic. Eu spun că

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
n-ați făcut nimic, să nu vă ia?”. Ei, și aici e o poveste... „De ce? Pentru că bărbații, care au făcut și armata, și tineretul erau de acum luați la muncă, nu erau acasă. Erau În detașamentele de lucru, În Ucraina. Acasă erau numai bătrâni, copii și femei. Tineretul de acolo nu poate să Înțeleagă cum de nu am fost informați și nu ne-am răzvrătit. Asta e cel mai tragic. Eu spun că de vină sunt și englezii, și americanii - măcar să

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
că n-am fost niciodată Întrebat. Numai atât: 70462 -aveam doar un număr. Deci nimeni nu m-a Întrebat niciodată nimic. Și să vedeți un lucru interesant, ce a venit de la ei - așa, ca o curiozitate. După ce v-ați Întors acasă, În timp de pace, v-ați Întâlnit cu oameni cu care ați fost acolo, În lagăr? Da. Anul trecut m-am Întâlnit cu unu’ cu care n-am știut că am fost În același lagăr și eram prieteni. El a

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
nu știam unul de altul. Eram și cu soțul doamnei Antal -, ați fost la ea. Și tatăl doamnei mi-a salvat viața - tatăl ei era medic și el mi-a salvat viața, era prietenul meu din copilărie. Când am venit acasă n-am găsit nimic; mobila era, dar altceva nimic - aici, la Târgu-Mureș. Apoi mi-am terminat studiile, m-am angajat la bancă, am lucrat 40 de ani la Banca Națională... Am dat și examenele de expert... Ați zis că mai

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
altceva... Nu, nu se rugau. Acolo am scris o poezie. De Anul Nou - nu de Anul Nou evreiesc, ci de Anul Nou al nostru... Nici n-o mai știu, am uitat-o, am pierdut-o; n-am putut-o aduce acasă, că trebuia să fie ascunsă și nu aveam voie să avem hârtie și creion. Multe n-aveam voie. Aveam niște bocanci buni... Că pe ăia ni i-au lăsat, altceva nimic. Și eram la muncă, chiar În timpul mesei, iar un

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
să-ți ia unul ca tine, care este băgat În lagăr... Acolo și asta a contat foarte mult, că erau oameni slabi de caracter... Pentru o bucată de pâine făceau servicii fasciștilor... Pentru lucruri mărunte. Și, știți, când am venit acasă nu am făcut rău nimănui, că puteam să fac rău: știam cine, când ne-au luat În ghetou, ne-au spart imediat geamurile de la casă, oamenii de acolo, locuitorii... Știam care și Îi puteam hărțui cum voiam - dar nici pe

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
am atins. N-am făcut așa ceva. Am suferit destul - ce să mai sufere și alții? Și nu ne-am răzbunat - să știți că n-a fost răzbunare aici, din partea noastră. Puteam, aveam și revolver, aveam de toate când am venit acasă. Unii au venit și și-au cerut iertare, alții nici atât. A fost băiatul unei familii pe care tatăl meu l-a ajutat foarte mult și a venit și a zis: „Te rog să mă ierți! Eu știu cât ne-a

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
noastră, ne-au luat, pe mama, pe tata, pe mine, și ne-au dus În ghetou, care se afla la fabrica de cărămizi. Dar ceilalți frați? Cei doi frați erau deja În detașamentele de muncă din nordul Transilvaniei. Nu erau acasă. Caracteristica fundamentală a ghetourilor era mizeria absolută. Dar ceilalți frați - că ați zis că ați fost șapte frați? Una murise, doi au murit Înainte de nașterea mea și unul a murit când aveam 12 ani. Deci sub cerul liber, că puținele

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
acea durere... Singurul lucru care m-a reținut au fost cei doi frați ai mei care erau la lucru. M-am gândit: „Cine o să spună ce s-a Întâmplat cu părinții noștri dacă nu e cineva care să meargă, eventual, acasă, să povestească toate acestea?”. Am zis că dacă nu am murit din prima, trebuie să supraviețuiesc. Mă uitam În sus: pe cer era soare. La ora 10-11 seara, tot acolo eram - și era foarte frumos, sfârșit de mai. Jur-Împrejur era

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
șef care conducea grupa și făcea ce voia. Nu-i plăcea de cineva, Îl omora În bătaie, nu era nici o problemă - numai să aducă la numărat cadavrul, să se vadă că nu a fugit. Așa decurgea viața În lagăr... Mergeam acasă, În baracă, și primeam Încă un litru de supă de sfeclă furajeră, meniul general. Dar, având În vedere că era o poziție strategică și producea muniții, În fiecare zi frumoasă cu soare și vedere clară veneau avioanele americane: veneau În

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
Se culcau numai să uite. Se culcau, dormeau și dimineața, la cinci, o nouă zi, cu dramele ei, cu nenorocirile și greutățile ei. Era un lucru tragic... În intensitate, al doilea după pierderea părinților mei. Mureau acolo prieteni, cunoscuți de acasă... că ne adunam, cei din Târgu-Mureș, și ne ajutam reciproc. Era o problemă grea... Și mai era un aspect tragic de tot: În fiecare lună venea doctorul SS Îmbrăcat În uniformă, mi-l aduc foarte bine aminte: unul Înalt, cu

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
În spitalul acela trei luni de zile. De la 28 de kilograme am ajuns la 72 de kilograme. De atunci, din august 1945, am această greutate, 72 de kilograme. Așa s-a produs eliberarea mea din lagărele morții. Cum ați ajuns acasă? După vreo trei luni de zile am cutreierat Germania, căutând-o pe sora mea și pe cei doi frați, să văd dacă au fost deportați și dacă trăiesc. Mergeam cu trenul, cu autostopul, cu ce se putea. În zonele aliate

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
Infernului... Este Infernul. Mult mai detaliat și nu pot, nu am prospețimea cerebrală pe care am avut-o Înainte... De când o scrieți? De un an și ceva. Ați Început recent. Trebuia să adun, că trebuia să macin... Când am ajuns acasă, după război, nici nu voiam să aud de lagăre. Numai În vis mi-au apărut bombardamentele și tragediile - sistemul nervos era zdrobit, sigur... I-ați găsit un titlu? Sunt Încă În căutarea unui titlu scurt, din care să se Înțeleagă

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
consiliului popular regional i se spunea românului: „Aici se vorbește ungurește”... Păi asta nu se poate, nu se poate... V-ați Întâlnit până la urmă cu sora și cu frații dumneavoastră? Da. Sora mea și cei doi frați m-au așteptat acasă și-n 1945, la 1 octombrie, am venit acasă, atunci am putut să umblu. Cum ați hotărât că nu mai are rost să-i căutați prin Germania? Păi am fost În toate lagărele și am Întrebat de ei: nimeni nu

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
vorbește ungurește”... Păi asta nu se poate, nu se poate... V-ați Întâlnit până la urmă cu sora și cu frații dumneavoastră? Da. Sora mea și cei doi frați m-au așteptat acasă și-n 1945, la 1 octombrie, am venit acasă, atunci am putut să umblu. Cum ați hotărât că nu mai are rost să-i căutați prin Germania? Păi am fost În toate lagărele și am Întrebat de ei: nimeni nu știa nimic - și am dedus că frații mei nu

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
să fi auzit de ei. Sora mea s-a eliberat În zona sovietică. Acolo nu puteam să intru, tot era un hotar - deși Germania era Împărțită În patru zone, sovieticii te lăsau, dar nu te lăsau Înapoi. Așa că am venit acasă și am găsit două surori, una a fost ascunsă În Budapesta, mai mare, că eu eram cel mai micuț, și doi frați. Erau acasă, era mare fericire. Am trăit câțiva ani Împreună, Într-o casă, ca frați foarte buni, În

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
era Împărțită În patru zone, sovieticii te lăsau, dar nu te lăsau Înapoi. Așa că am venit acasă și am găsit două surori, una a fost ascunsă În Budapesta, mai mare, că eu eram cel mai micuț, și doi frați. Erau acasă, era mare fericire. Am trăit câțiva ani Împreună, Într-o casă, ca frați foarte buni, În multă Înțelegere. Și așa a și rămas. Fratele mai mare a murit. Sora care a fost În lagăr a murit, că și-a distrus

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
sărăcia și cu foametea Încă din copilărie. N-aveam prea mult de mâncare, eram foarte săraci. La un moment dat eram șapte inși, lucra un singur om, apoi și fratele mai mare a Început să lucreze și să aducă ceva acasă. Dar nu aveam mâncare normală, n-aveam Îmbrăcăminte, stăteam Într-o casă mică, Într-o colibă... Iarna era ger și gheața străbătea prin pereți. Ce s-a Întâmplat cu cei doi prieteni ai dumneavoastră? Herman Iacob a murit În lagăr

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
eram copil mă duceam la CEC și am citit: „Strânge bani azi pentru zile negre! - și așa am făcut. Am câștigat foarte bine ca electronist la grupul școlar, profesor cu toate gradele didactice, cu toate vechimile, plus profesor emerit, fruntaș, acasă mai aveam cel puțin un salariu bun, la școală aveam 6.000 de lei, aici am câștigat 7-8.000 de lei... Veneau șefii de la partid, de la consiliu, de la Securitate, de la fabrici, de la combinate: „Pregătește fiica mea sau băiatul la facultate

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
Erau foarte mulți la Allach - erau foarte mulți francezi, ruși, mai erau și olandezi, italieni... Ăștia au fost repatriați destul de repede, dar noi, cei din România sau Ungaria, am rămas acolo -foarte târziu s-a organizat... Am Încercat să vin acasă cu un transport organizat de sârbi, iugoslavi. Am ajuns cu trenul lor până la granița iugoslavo-austriacă, cam pe la mijlocul lui august. N-am fost lăsați să trecem granița, pentru că nu eram originari de acolo. Ne-am Întors la München, iar după câteva

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
am venit Împreună cu cehoslovacii, care ne-au lăsat să intrăm În Cehia, dar numai până la Praga. De la Praga - fiecare pe cont propriu. Ne-au ajutat comunitățile evreiești de acolo și am ajuns În Ungaria, iar din Ungaria am venit apoi acasă. Pe 1 septembrie 1945 am ajuns la Cluj. Ce s-a Întâmplat cu restul familiei? Cum ați aflat despre ei? Au fost supraviețuitori care au fost cu ei și mi-au povestit ce s-a Întâmplat cu ei. Părinții, care

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
jos - care nu s-a dat repede vai de capul lui, care nu s-a mișcat tot la fel, câinii erau pe lângă noi, am simțit miros de carne arsă. Bunicul auzise ceva despre lagărele de concentrare, la BBC. Aveam radio acasă și el, știind limba engleză, a auzit de lagăre, ce se Întâmplă, cum se Întâmplă, numai că imprudența a fost că noi puteam pleca din Sâncrai, din județul respectiv, și să intrăm În Turda - erau doar 100 de kilometri. Treceam

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]