65,481 matches
-
un spital din Moscova și a fost militar pe front, pilot, și a fost doborât, capturat și adus În lagăr. Cu Încă un coleg de-al lui și cu un frate. Ei au avut grijă și de noi. Ei aveau acasă, În Moscova, copii, fiecare câte cinci-șase copii. Bucuria lor era că noi semănam cu copiii lor. Ăsta a fost un noroc În viața mea. Adică și a noastră. Aici am fost cu unul care acum este la Alba Iulia, În
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
ascuns, ci În fața celorlalți, pentru intimidare. Un ofițer din armata americană ne-a propus la câțiva copii să ne Înfieze și să mergem În Statele Unite ale Americii. Dar eu tot speram să-mi găsesc părinții - apoi voiam răzbunare, să vin acasă. Răzbunarea pe ăștia care practic ne-au băgat În ghetou. L-am găsit pe pilot, l-am și predat organelor de securitate - nu era În sat la noi, era În altă parte. Nici În Ungaria nu plecase, că și acolo
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
ca să ne pună iarăși pe picioare. Și am fost solicitați să mergem În SUA, să fim copii de trupă, că am fost eliberați, chestii... Nici unul dintre noi n-a știut că părinții nu mai sunt - toți am vrut să venim acasă să ne vedem părinții. Ne-am gândit că, totuși, dacă ne-au selectat și am rămas noi, copii... De exemplu Lustig Oliver avea atunci 17 ani, iar eu aveam 13 ani... E adevărat că eu, fiind de la țară... Eu la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
am românizat numele, Grosu, fiindcă am intrat la școala de ofițeri. Și aici se spune că nu se știe precis din ce an sunt. În lagărul Mauthausen ne-au luat, ne-au făcut chestionar cu nume, adresă, ce avere avem acasă, ăsta a fost scopul, dacă mai avem pe cineva... Toate datele astea... Un fel de chestionar În care am fost trecut sub numele de Gross Alexandru, născut pe 193...1, cam așa ceva, nu mai zice, cu numărul 3461, parvenit din
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
pentru că a fost maior de pompieri. În chema London și și-a schimbat numele În Lovinescu - vă dați seama, În timpul comunismului, London era un nume nepotrivit... capitala unui stat imperialist... Cu el am fost eliberat și cu el am venit acasă. El a Îmbrăcat haine vărgate, eu haine civile - dar nu că am vrut eu... Că noi am fost la rând, eu mai În spate, el mai În față, și acolo am auzit de crematoriu, că până atunci n-am știut
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
Împreună? - Da, sigur, sigur. În clipa sosirii femeile au fost date de o parte și bărbații În altă parte. - Și de atunci nu v-ați mai văzut? - De atunci nu ne-am mai Întâlnit, așa ne-a fost soarta, decât acasă, În iulie 1945. Eu am avut totdeauna față de maică-mea, odihnească-se În pace... Dacă ar trăi la ora actuală ar avea mulți ani, că s-a născut În 1906 - deci ar fi avut 97 de ani; dar la 81
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
pur și simplu stătea În picioare dacă o Înfigeai. Am mâncat o pâine Întreagă, o conservă Întreagă de untură de porc cu bucăți de jumări, o conservă dulce, În sfârșit. Rezultatul: luni de zile am avut diaree. Până am scăpat... Acasă m-au vindecat, acolo Îmi dădeau un praf alb și... Mâncam și mă ușuram. Douăzeci și cinci de kilograme m-am Îngrășat În prima lună. Vă Închipuiți cum arătam - aveam un stomac umflat, așa, ca o gravidă (râde), o față buhăită, nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
grupuri din astea așa-zise de refacere, unde erau omorâți, cum am aflat mai târziu. Vremuri crunte, amintiri triste... Iar după eliberare, cum v-am spus, americanii ne-au tratat foarte bine, prea bine, iar când era vorba să venim acasă ni s-a spus: „Unde vă duceți, că În țările socialiste n-aveți ce căuta - mergeți În Suedia, În Elveția, În SUA, În Franța, unde vreți, dar nu acasă”. Și atunci noi, un grup care doream neapărat să venim acasă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
tratat foarte bine, prea bine, iar când era vorba să venim acasă ni s-a spus: „Unde vă duceți, că În țările socialiste n-aveți ce căuta - mergeți În Suedia, În Elveția, În SUA, În Franța, unde vreți, dar nu acasă”. Și atunci noi, un grup care doream neapărat să venim acasă, am făcut o demonstrație, am strigat În nu știu câte limbi: „Vrem acasă!”, până când americanii ne-au dispersat; și grupurilor sovietice, pentru că la Buchenwald erau mulți prizonieri sovietici de război, le-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
acasă ni s-a spus: „Unde vă duceți, că În țările socialiste n-aveți ce căuta - mergeți În Suedia, În Elveția, În SUA, În Franța, unde vreți, dar nu acasă”. Și atunci noi, un grup care doream neapărat să venim acasă, am făcut o demonstrație, am strigat În nu știu câte limbi: „Vrem acasă!”, până când americanii ne-au dispersat; și grupurilor sovietice, pentru că la Buchenwald erau mulți prizonieri sovietici de război, le-a plăcut foarte mult demonstrația noastră - eram un grup de peste 300
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
socialiste n-aveți ce căuta - mergeți În Suedia, În Elveția, În SUA, În Franța, unde vreți, dar nu acasă”. Și atunci noi, un grup care doream neapărat să venim acasă, am făcut o demonstrație, am strigat În nu știu câte limbi: „Vrem acasă!”, până când americanii ne-au dispersat; și grupurilor sovietice, pentru că la Buchenwald erau mulți prizonieri sovietici de război, le-a plăcut foarte mult demonstrația noastră - eram un grup de peste 300 de tineri din Ardeal și din Ungaria - și au zis: „Selectați
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
prizonieri sovietici de război, le-a plăcut foarte mult demonstrația noastră - eram un grup de peste 300 de tineri din Ardeal și din Ungaria - și au zis: „Selectați 100 dintre ei, vă dăm trei camioane, vă dăm nume rusești și plecați acasă ca și copii sovietici”. Eram printre ei, Însă de „numele” meu nu-mi aduc aminte, doar că eram din Odesa, atâta știu. Ajungem, cele trei camioane, În față era un tânăr ofițer Într-un jeep american, care ne-a condus
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
ne-a condus la linia de demarcație sovieto-aliată de pe Elba, și acesta se duce, anunță, vin rușii: „Sovetskie deti!” - ce bucurie. Nici unul dintre noi nu știa o boabă rusește. Când au văzut, rușii au spus: „Dar ce căutați aici?” - „Vrem acasă, domnule” - „Mergeți Înapoi la Buchenwald, venim peste două luni și vă luăm noi”, că Buchenwaldul a aparținut de partea răsăriteană și că două luni Într-adevăr a fost preluat de ruși. „Cum să ne ducă Înapoi? Ăștia vor să ne
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
venim peste două luni și vă luăm noi”, că Buchenwaldul a aparținut de partea răsăriteană și că două luni Într-adevăr a fost preluat de ruși. „Cum să ne ducă Înapoi? Ăștia vor să ne ducă În Apus - noi vrem acasă!” Ofițerul a zis: „Retur, toată lumea În mașini”. Câțiva vorbeam engleza. Acolo m-am perfecționat puțin, că am stat două luni și ceva cu americanii și vorbeam, le-am zis: „Lăsați-ne În pace”; rușii: „N-avem ce face cu voi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
ca proștii, iar rușii au Început să râdă de noi: „Măi, măi, ce să facem cu voi?”. Erau niște vapoare care mergeau până la Elba. Ne-au suit pe un asemenea vapor, la Dresden am primit vagoane și așa am ajuns acasă. Dar atunci eram deja veseli, eram liberi, nu mai eram prizonieri. Cum v-ați Întâlnit cu mama dumneavoastră? A, a fost o chestie foarte emoționantă. La Budapesta aveam o mătușă, rudă de-a mamei, la care m-am dus. Când
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
m-a recunoscut, m-a invitat În casă să-mi dea de mâncare, dar nu Îndrăzneam să Întreb dacă știe ceva despre familia mea. „Ce știi despre tata?” - că știam că tata s-a ascuns la Budapesta. „Taică-tău e acasă, Încă din septembrie anul trecut s-a dus la Oradea” - atunci deja intraseră trupele românești În Ardealul de Nord. „Dar despre mama ce știi?” - „Mama de două săptămâni s-a dus acasă”... Am Început să plâng. Și acum mă emoționează
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
s-a ascuns la Budapesta. „Taică-tău e acasă, Încă din septembrie anul trecut s-a dus la Oradea” - atunci deja intraseră trupele românești În Ardealul de Nord. „Dar despre mama ce știi?” - „Mama de două săptămâni s-a dus acasă”... Am Început să plâng. Și acum mă emoționează. Nu mi-a mai trebuit nimic - că m-a poftit cu bunătăți... Am fugit la gară, m-am urcat În primul tren... Și aici am avut un ghinion... Pleca un tren spre
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
am urcat În ăla care pleca primul - dar de la Arad la Oradea nu era legătură decât din trei În trei zile, de două ori pe săptămână. Și a trebuit să stau la Arad două zile. Dacă mergeam spre Debrețin ajungeam acasă mai repede. Între timp, cineva m-a văzut la Budapesta, i-a spus lui taică-meu și tata a trimis o mașină după mine - nu m-au mai găsit. Și când am ajuns acasă, tata lucra În alimentația publică, era
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
zile. Dacă mergeam spre Debrețin ajungeam acasă mai repede. Între timp, cineva m-a văzut la Budapesta, i-a spus lui taică-meu și tata a trimis o mașină după mine - nu m-au mai găsit. Și când am ajuns acasă, tata lucra În alimentația publică, era șeful complexului de restaurant și hotel „Transilvania” la Oradea. Am ajuns acolo, desigur ne-am Îmbrățișat, am plâns și: „Unde-i mama?” - „Mama-i acasă”. I-am dat un telefon și atâta am zis
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
nu m-au mai găsit. Și când am ajuns acasă, tata lucra În alimentația publică, era șeful complexului de restaurant și hotel „Transilvania” la Oradea. Am ajuns acolo, desigur ne-am Îmbrățișat, am plâns și: „Unde-i mama?” - „Mama-i acasă”. I-am dat un telefon și atâta am zis: „Mama!” - un țipăt și a venit repede. Așa ne-am Întâlnit. A fost ceva de neuitat. Ne-am regăsit și a fost pur și simplu o minune, că la Oradea, de unde
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
cu americanii În altă parte sau vrem să rămânem acolo. Acum nu știu dacă era bine sau nu, Însă acești prieteni mai În vârstă, cu care m-am Împrietenit În Buchenwald, erau comuniști și considerau că trebuie să ne Întoarcem acasă și să construim o viață nouă... Așa că unul dintre ei a venit după mine la sanatoriu, m-a luat la Buchenwald și de acolo, cu un tren, după vreo 10 zile de călătorie, am ajuns la Oradea. La Oradea n-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
la sanatoriu, m-a luat la Buchenwald și de acolo, cu un tren, după vreo 10 zile de călătorie, am ajuns la Oradea. La Oradea n-am găsit pe nimeni, nici părinți, nici rude, locuința era ocupată, dintre lucrurile de acasă n-am găsit absolut nimic, așa că, după vreo câteva săptămâni, stând În Oradea și neavând pe nimeni, Împreună cu vreo 2-3 tineri ca și mine ne-am hotărât să venim la Cluj, fiindcă acești medici care ne-au Îngrijit În lagăr
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
A ajuns și el acolo? Și el și mama mea au dispărut În aceeași zi, la 56 de ani. Eu Îi consideram bătrâni - așa credeam atunci. Dar să revenim - cum ați aflat de ghetou și cum ați fost luați de acasă? Din ’38 au Început necazurile, restricțiile... Nu chiar În ’38, pentru că noi am fost În România. După ce s-a cedat Ardealul am simțit și noi - soră-mea a fost pe teritoriul maghiar și eu acolo am făcut școala. Și În
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
ore, zi și noapte, numai de sfânta noapte de Crăciun am avut liber, că maistrul meu avea 70 de ani și a plâns cu lacrimi, cum se poate să ne smulgă din casă de sfânta noapte de Crăciun. Am rămas acasă În prima zi de după Crăciun. „Acasă” Însemnând lagărul... În lagăr. Și seara deja intram În tură. Au fost două schimburi - ne Întâlneam pe drum, noi Încoace, ele dincolo. Acolo unde am fost noi, În Gaizlingen, a fost atât de Îngrozitor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
sfânta noapte de Crăciun am avut liber, că maistrul meu avea 70 de ani și a plâns cu lacrimi, cum se poate să ne smulgă din casă de sfânta noapte de Crăciun. Am rămas acasă În prima zi de după Crăciun. „Acasă” Însemnând lagărul... În lagăr. Și seara deja intram În tură. Au fost două schimburi - ne Întâlneam pe drum, noi Încoace, ele dincolo. Acolo unde am fost noi, În Gaizlingen, a fost atât de Îngrozitor... Am dormit În baracă, am dormit
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]