6,312 matches
-
-i cerea sforțări de care ne spunea că nu este capabil, Urmuz a urmat Dreptul, a intrat apoi În magistratură, ajungând până la gradul de președinte de tribunal și cu serviciul la Casație. Dar inveteratele lui apucături Încă boeme nu se Împăcau cu o asemenea situație În magistratură. Îl zăream umblând bezmetic noaptea pe străzi, așteptând prin ganguri după, slăbi ciunea lui!, servitoare și, din obișnuința chilipirurilor sau expe dientelor din prima noastră tinerețe comună, nu-i intra În cap că ne-
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
cu Întreg complexul ei, dă Însă - lucru curios! - Îndrăzneală și libertate de spirit prin aceea că te izolează, În chip firesc, de tentația lumii gălăgioase, de interesele, deșertă ciunile și țâfnele ei, pe care, dacă te pune naiba să le Împaci cumva, satisfăcându-le pe toate, ieși până la urmă tocit, uzat, măcinat. Apoi, iarăși din timiditate disprețuitoare, nu am solicitat prie tenia sau colaborarea oamenilor ajunși, pe care i-am socotit ca fiind ajunși gata obosiți; ci, umblând și căutându-i
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
lovitura cea mare pentru tradiția cuminte a revistei și pentru indiferența resemnată a directorului, dar care-mi flatează astăzi nespus amintirea: liberul acces În revistă dat tuturor nebunilor, tuturor inadaptabililor, nici cu una, nici cu două, dar totuși lesne de Împăcat; victimele unei originalități proprii greu de definit și de identificat, sau ale unui talent, de voie, de nevoie, inconformist; literații cei tineri de școală nouă, admonestați pe aiurea ca școlarii cei răi și trimiși pe la casele lor de țațele prea
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
lui Emanoil Bucuța: Coram populo. Calambur ieșit dintr-o obsesie sexuală continuă și greu disimulată la acest om care, tot pe atunci, bântuit cum era de atâtea și atâtea contradicții dintre cerebralitatea lui auto flagelantă și natura sa greu de Împăcat, scria În Ideea Europea nă, cu o voluptate amară, despre cingătoarea de cazne, bătută pe dinăuntru În cuie, cu care ar fi vrut parcă să se mortifice pe sine [...]. Din aceeași vrăjmășie cu natura lui cea tare, care avea să
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
picior, singură ea ar fi putut fi gratificată cu un omagiu deplin și exultant al prietenului nostru, eveniment care l-ar fi salvat, sunt sigur, din tot zbuciumul complexelor lui, de toate chinurile Îndoielilor și ezitărilor lui, l-ar fi Împăcat până la urmă cu sine Însuși și cu natura lui rebarbativă, l ar fi Îmbunat cu lumea, cu prietenii și cu dușmanii - și ni l-ar fi păstrat, teafăr și lucid, cu toate facultățile lui creatoare, Înăuntrul marilor sale vocații. Însă
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
tai cu cuțitul, din Café Macedonia, local vast și Întunecos din spatele palatului Nifon, cu zuruit și pocnete de table și de biliard, de care trebuie că-și amintește toată boema scriitoricească, gazetărească și studențească de acum peste patruzeci de ani, Împăca de asemenea, pentru moment, flămân zelile noastre de stomac ușurel, pregătindu-ne Însă, cu acest regim sobru și lactat, pentru vremurile de desfrâu Într ale mân cării ce aveau să urmeze Îndată după Însurătoarea fiecăruia dintre noi cu fete bune
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
după care, spune Înțeleptul, s-alerg fuga fuguța și el după mine la fel; care să nu te mintă cum te mint toți În jurul tău, vorbindu ți pe față Într-un fel și În spate altfel; cu care să te Împaci În aceeași exis tență sensibilă, liberă, fantastică și aventuroasă uneori, sim țindu-ne necesari unul altuia și completându-ne În multele lipsuri; cu care să-ți treci de la mână la mână cărțile aceleași, să te Învoiești la aceeași mâncare și să
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
Teodorescu, să-i spui multă sănătate de la mine“ (5 decembrie 1931) etc. Tincuța Teodorescu era soția stroeșteanului Nicolae C. TeodorescuNekera, un eminent Învă țător și publicist, prieten apropiat al lui Spiru Haret. La Întoarcerea sa În țară, Lucreția s-a Împăcat cu iubitul său, chiar dacă Mircea Florian se căsătorise Între timp. Rudele Îi reproșau: „Tu, care ești serioasă, mai umbli cu Mircea?“, dar Lucreția se justifica: „Ce, eu i l-am luat? Ea mi l-a luat mie! Mircea Îmi aparține
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
executate în aer, atacul în picaj, felul cum era înarmat acest avion... Am stat ore întregi de vorbă, și cred că nicio clipă, bătrânul zburător nu și-a pierdut de pe figură zâmbetul, acel zâmbet caracteristic oamenilor care sunt mulțumiți și împăcați cu ceea ce au trăit. Dan Stoian se naște la Iași, la 13 noiembrie 1919, într-o familie de ofițeri de carieră. Urmează Liceul Militar din Iași (de unde păstrează amintiri foarte plăcute) și se îndreaptă spre o carieră aviatică. După Bacalaureatul
Aviatori de altădată by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/895_a_2403]
-
doi frați mai mari ai mei și cu mine, dintr-un salariu, al tatălui meu. N-avem cum s-o ducem grozav, desigur. Mama este o gospodină desăvârșită, face minuni din te miri ce și reușește cu bani puțini să împace totul, să țină în echilibru balanța casei, să fim decenți la toate capitolele, și hrană, și îmbrăcăminte, și cărți. Dar cu ce eforturi din partea ei și a tatei! Câteodată îi aud vorbind pe șoptite că nu se mai poate, atunci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
fost expulzat dintr-o țară, dar n-ai fost acceptat în alta, aruncat între a fi și a nu fi, sau între a-fi-omenește și a-fi-cerește, a-fi-în-duh. Cum vine asta? Deocamdată nu realizez eu prea bine, nu mă acomodez, nu mă-mpac cu noua condiție, dar aștept să văd ce urmează. 7 TC "7 " \l 1 După teribila încercare reprezentată de moartea mea, în acest moment, când plutesc în văzduhul de deasupra orășelului Serenite (sunt aici sub formă de nici-mort-nici-viu, sau și-mort-și-viu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
să mă mai joc pe străduțele orășelului nostru, în o mie de feluri să mă joc, jocuri noi pe care până ieri le inventasem chiar eu, cu fantezie, cu dăruire, îmi este dor să mai citesc povești și nu mă împac deloc cu ideea că totul s-a încheiat pentru mine. Descumpănit, o rup la fugă din casa noastră să nu mai asist la scena insuportabilă a propriului meu priveghi, trântesc ușa cu toată forța, dar iarăși nimeni nu observă asta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
acela îi distrusese ochelarii. Astfel, pe lângă toate celelalte rele ale drumului, el, care era miop, acum vedea totul confuz, ca prin ceață și avea dureri de cap din pricina efortului la care era obligat să-și supună ochii. Putea să se împace mental cu ideea absurdă că fusese ridicat nevinovat de acasă și azvârlit aici, în lumea asta de o cruzime sălbatică, unde viața lui nu prețuia nici cât o ceapă degerată, unde în orice clipă era posibil să-și găsească sfârșitul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
tur duce la balotaj între Coșbuc și Masa Tăcerii. După al treilea tur însă, lucrurile încep să meargă, și deștepții de la „Frații Cucu“ au toate motivele să plece acasă convinși că nu-s mai proști ca alții: sigla de pe sul împacă în mod fericit nevoia de cultură cu celelalte nevoi ale momentului, inclusiv cu factorul patriotic. Pe noul produs va fi imprimată imaginea atât de dragă românului, a Bătăliei de la Mărășești. Canapelele babei Cineva, un om milos, desigur, i-a adus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
Conservatorii se ceartă Între ei și nu reușesc să se pună de acord, iar amintirea zilei de 9 aprilie 1948∗ e Încă puternică În amintirea oamenilor. Pe scurt, atmosfera de aici e sufocantă. Dacă columbienii au de gînd să se Împace cu situația asta, eu unul le doresc succes, dar noi plecăm de aici cît putem de repede. Se pare că Alberto are șanse mari să-și găsească de lucru În Caracas. Chiar sper că se va găsi cineva să mîzgălească
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
dreptul, ba chiar obligația de a fi, Înainte de orice, medici revoluționari, care, adică, Își pun Întreaga pricepere În slujba revoluției și a poporului. Apoi ne Întoarcem la Întrebările anterioare: Cum se poate lucra, de fapt, pentru bunăstarea socială? Cum se Împacă efortul individual cu nevoile societății? Trebuie să ne amintim din nou cum era viața noastră, ce făcea fiecare și ce gînduri avea, ca medic sau În orice altă funcție privind sănătatea publică, Înainte de revoluție. Trebuie să facem aceasta cu un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
o ia și o duce zâmbind mamei sale, stând în brațele tatălui, îi ia pălăria și i-o dă apoi ca un dar din partea lui. Dacă a greșit, nu se sfiește să mărturisească repede și sincer; Când e supărat se împacă repede, nu știe dori demnitățile și mărețiile, îi place să fie împreună cu alții și să se bucure de bucuriile lor. Acesta e copilul. Și Isus ne spune: de nu veți fi ca pruncii, nu veți intra în Împărăția cerurilor... Nici
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
mai citesc psaltirea, De pe crucile-ți din sân, Ca un vers în apatie-mi De pe ele să îngân; Căci nu poate lumea toată, Cu interesul ei pervers, Sub mantaua gloriolei Să-mi atingă nici un vers. Numai ție, cimitire, Ce te-mpaci cu dorul meu, Numai ție-ți spun amarul, Ție-ți voi cânta mereu. (din Antologie de poezie, supliment la Mesagerul Sf. Anton, 2011. 22. PR. EUGEN GHIUZAN date biografice Pr. Eugen Ghiuzan s-a născut la 14 septembrie 1925 la
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
de persoană. Aceasta însemna muncă până la epuizare. Un consens tacit între deținuți, era deja stabilit încă înainte de sosirea mea acolo: norma va fi 5 vagoneți pentru două persoane. Greu de înțeles cum de conducerea lagărului a fost nevoită să se împace cu situația aceasta. Ceva mai deosebit pentru perioada mea, ar fi de semnalat doar: 1. Timp de aproape un an nu am avut nicio zi de repaus. Pentru a obține repaosul duminical, noi preoții am reușit să organizăm o grevă
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
sticlă la geam și acoperindu-se numai cu o pătură ruptă. Cum de aici a fost dus în lanțuri la Jilava, unde a botezat pe un ateu care dorea să devină creștin și care la scurt timp a și murit împăcat cu Dumnezeu. Tot el mai povestea cum a fost bătut cu bice până la sânge și i-a trebuit o lună de zile până s-a vindecat. Altădată a fost pedepsit să stea o oră întreagă pe vârful picioarelor, iar când
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
3 noiembrie 1949 Rendez-vous cu Atti și cu Vally. Ne-am dus la cafeneaua de la Ambasador. Atti, al cărui frate e bolnav, a plecat la ora zece. Discuție lungă cu Vally, care, fără a fi definitivă, nu întârzie a ne împăca. Ne-am amuzat pe socoteala colierului pe care amicul meu tocmai îl cumpărase pentru logodnica lui. Afară, lapoviță și ninsoare, iar pe deasupra - un frig îngrozitor. 6 noiembrie 1949 După ce m-am trezit am avut tot timpul impresia că ar trebui
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
și au spart peretele despărțitor, creând o arcadă mare, ce făcea din cele două camere de fapt una singură. La un moment dat s-au certat însă. și din nou au chemat zidarii și au astupat arcada. Apoi s-au împăcat din nou și din nou au destupat buclucașa arcadă. Toate acestea în decursul celor doi ani cât au durat procesele lor de divorț. În fine, pe la sfârșitul lui 1953, s-au pronunțat despăr țirile: Ticki și Gilda erau liberi; somptuoasa
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
în paza lui. Te sărută, Mama ta somnoroasă Pierre, din Satulung, Augustei la București 16 august 1954 Dragă Mămică, Abia astăzi am primit prima ta carte poștală din 12 august. E foarte neplăcut că Tata e bosumflat. Încearcă să-l împaci. Eu mă simt foarte bine. Am uitat că am fost bolnav. Mâine plecăm într-o excursie de două zile în munți - Piatra Mare, aceeași pe care nu ne-am putut urca acum 16 ani din cauza ploii. Acum însă timpul e
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
meu de vedere. Spălatul vaselor - obolul meu materiei. Puțin. Suficient. Iată-l că se sfârșește caietul acesta, al crizelor, al căutărilor, al noului din viața mea... Sfârșește bine. La limita unui mod de existență care se sfârșește și el... Mai împăcat cu oamenii, cu viața, cu mine însumi. Așa sunt în pragul unui nou fel de a fi. Chemat. Mă așteaptă Cor te giul și toți cei ce fac parte dintr-însul. Prin predestinație. Pornim la drum, mici și umili, dar
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
deopotrivă cu tine. și să dorești calvarul singurătății... și pentru a-l apăra, acest calvar, să minți, să minți, să minți! Doamne, dă-mi putința să mă vindec de scârbă, sau ia-mi viața, căci una cu cealaltă nu se împacă! și această grandilocvență care este o minciună... și lipsa acestei grandilocvențe, care ar fi o minciună... Nici un colțișor cât de mic pe care să te poți rezema cu sigu ranța că e al tău și că e adevărat... O zi
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]