5,677 matches
-
decadență, era destul de interesantă pentru a justifica lucrarea mea. Și mi-a spus-o, cu toată franchețea. Îndoiala mi-a intrat în inimă ca un spin; și n-am reușit s-o smulg cu totul de la locul unde s-a înfipt. Evident, eu am rămas la credința că și epoca aceasta are importanța sa, frumusețea sa, farmecul său. Dacă n-aș fi rămas la această credință, n-aș fi întreprins ceea ce am întreprins. Epocă de decadență... Foarte bine; dar asta nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
care avea ochelari cu dioptrie mare, a zâmbit și mi-a spus: „încearcă!” Zis și făcut. N-am apucat însă să mă ridic bine în picioare că vocea repezită a dirigintei s-a auzit scurt, ca un pumnal care se înfige în mine: „tu, stai jos!” Și m-am așezat. Desigur că în sufletul meu parcă nu îmi picase bine acest lucru. M-a durut felul în care s-a răstit la mine, deși știam că așa se va întâmpla, dar
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
absență, a celui ce-a fost altădată, iar cîntecul său, care Înainte Îmblînzea fiarele sălbatice și domolea valurile Înfuriate, Într-atît era de frumos, sună acum din ce În ce mai lipsit de convingere. Pentru că, probabil, nu există speranță a cărei rădăcină să nu fie Înfiptă În memorie. Pierzîndu-și dreptul la amintiri, el a pierdut totul. Ar fi absurd un dispreț muzeoclast care ar propovădui că Între zidurile muzeelor sînt strînse lucruri moarte ce nu ne mai pot spune nimic, și totuși Încă o dată voi declara
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
va reconstrui casa dărîmată a exploratorului. Și totuși de atîtea ori a fost nedreptățit și disprețuit. Chiar pionierul a trebuit să plătească acest tribut cînd n-a ajuns primul; după drumul halucinant la Polul Sud, unde a găsit fluturînd drapelul Înfipt de Amundsen cu cîteva zile Înainte, Robert Scott a murit Înghețat În zăpadă scriind pe ultima pagină a jurnalului său: E Îngrozitor să trăiești Într-o lume În care numai cel dintîi contează... Acest strigăt spune singur destul despre imoralitatea
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
la ce-ar fi mai bine de făcut și neștiind ce cale să apuce, luă următoarea hotărâre: va lăsa catârul să meargă liber până la răscruce: dacă acesta o va lua spre sat, îl va căuta pe maur și-și va înfige pumnalul în el, iar dacă va urma drumul mare, îl va lăsa în pace. Și așa făcu. Dar, deși satul nu era decât la treizeci-patruzeci de pași depărtare, iar drumul care ducea la el era bun și lat, Domnului nostru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
ajutor de șomaj, iar alții luau puterea țării în mâini. Tranziția era de durată și foarte grea. La un moment dat, Carlina ridică un capac de pe o oală și zise: - Cred că-i gata tocănița asta. Hai să mâncăm. Nicky înfipse cu plăcere furculița în ea mestecând repede. - E grozavă, iar carnea de pui e moale și foarte gustoasă. - E bună, zici? Dar de o murătură la ea ce spui? - Nu mai am cuvinte. Mulțumesc mamă. Mama-i tot mamă. E
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
oricum absentele le sunt motivate, cu sau fără temei, atât timp cât accepta că întro școală și în managementul acesteia părerea mediocrilor să conteze doar pentru că sunt în trena celor de la putere și câtă vreme accepta instaurarea sistematică a fricii față de politrucii înfipți în scaunele de inspectori, nimic nu poate să se schimbe în bine. „Dacă vă întrebați ce are de-a face un doctor cu învățământul o să vă răspund așa: sănătatea începe cu simțul responsabilității, atât al medicului, cât și al pacientului
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
intră în clădire. "Păcat, Vlade!", zic eu în timp ce-mi trag mănușa stîngă și scot din buzunar legitimația de serviciu, să o arăt portarului. La poartă, în mijlocul culoarelor de trecere, stă cîte un portar cu mîinile la spate, bine înfipt pe picioare. A avut cursa pană, încearcă cineva să explice. Portarii strîng din umeri, semn că ei nu au ce face, asta le este datoria. În jurul meu încep vociferările, capitol la care, de fiecare dată, asist cu interes. Scot din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
gura căscată. Să nu care cumva să spui la cineva ce vorbim noi în casă, mi-a spus mama, că ne leagă pe toți și ne duce... "Ne leagă pe toți și ne duce." Vorbele astea, ale mamei, s-au înfipt adînc în mintea mea că abia acum, matur, înțeleg groaza cu care au fost rostite, groază care a terorizat ani în șir unul dintre cele mai viteze popoare, pentru că bătaia ți-o dădea fratele tău de sînge și de neam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mă-sa! murmură el, trăgînd din țigară. Stropii mărunți ai ploii reci de primăvară ne lovesc fără cruțare. Cei ce trec pe lîngă noi și intră în pavilionul administrativ merg iute, zgribuliți, pitiți sub umbrele, ori cu căștile de protecție înfipte pe cap și cu gulerele ridicate. Puțini dintre ei ne observă și ne salută. Ajuns la jumătatea țigării, Don Șef mai trage un fum, apoi o aruncă în băltoaca de la picioarele noastre. Eu mă duc la secție, îmi zice. Dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Fulvia mă gîndesc la Livia, încercînd o comparație?!... La ce bun comparația?! La ce bun, cînd Livia este o certitudine, iar Fulvia, doar o cunoștință?! "...ca o floare de magnolie gata să se desfacă", ciudate vorbe, parcă mi le-a înfipt în creier și le simt dureroase la atingerea oricărui gînd. De ce?! Pentru că au fost rostite cu patimă?! Dar, oare, a fost patimă, sau teatru?! Și, la urma urmei, de ce-mi fac atîtea probleme pentru doamna Teona?! Ea ce mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
toată greutatea peste pieptul ei, strivindu-l, în timp ce gura mea îi cuprinde gura într-un sărut lung, violent. O simt cum se zbate sub mine, ar vrea să țipe, dar țipătul e înăbușit de sărut, degetele ei mi s-au înfipt în umeri, să mă depărteze, în vreme ce picioarele ei, rămase la marginea patului, se lovesc disperate de mochetă. O strîng cu putere în brațe, aducîndu-i trupul sub trupul meu. Degetele ei, încleștate în umerii mei, încearcă zadarnic să mă depărteze. Apoi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
putere în brațe, aducîndu-i trupul sub trupul meu. Degetele ei, încleștate în umerii mei, încearcă zadarnic să mă depărteze. Apoi mîna stîngă, mai liberă, îmi lasă umărul, se ridică și mă lovește de cîteva ori peste cap. Degetele i se înfig în părul meu, la ceafă, trăgînd cu putere. De usturimea părului aproape smuls, sînt gata să mă retrag, dar îmi vine brusc în amintire imaginea Brîndușei din biroul președintei sindicatului, parcă-i aud vorbele și simt cum crește în mine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
a spus: "Tovarășe inginer, noi apreciem calitățile dumneavoastră tehnice și, mai ales, organizatorice. În Consiliul Oamenilor Muncii s-a stabilit să fiți numit șef de secție în Zona Patru..." Acum, tînărul inginer, prezent și el la această discuție, stă bine înfipt în scaun, fumează impasibil și mă privește întrebător probabil vrea să se termine odată această discuție, să se ia o hotărîre și să poată pleca acasă. Oare, în locul lui, eu ce-aș fi făcut? Ce puteam să fac?! Aș fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
sesizeze tonul meu ironic. Cînd a fost copil, i-am pus în mînă cărți, nu ciomagul de păzit vacile... Îi arunc o privire tăioasă lui Ion și ies trîntind cu furie în urma mea ușa apartamentului. Rămîn în fața liftului, cu degetul înfipt în butonul de apel. Ion și-a luat șuba de șantier între umeri, peste cămașă, a băgat picioarele în ghete și a ieșit în grabă, să mă ajungă. În lift, stăm amîndoi cu ochii plecați, cu teama în suflet că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
emoționată, pleca din București pe scara unuia dintre ultimele trenuri (la propriu și la figurat) către lumea liberă, cu doi trandafiri roșii în mână, iar mama rămânea - după cum i-o va spune în scrisorile de mai târziu - „cu spinii lor înfipți în inimă“. Monica Lovinescu credea că pleacă pentru doi-trei ani. Eca te rina Bălăcioiu-Lovinescu avea presentimentul că despărțirea va fi pentru totdeauna. Se impun, aici, câteva considerații asupra lucidității. Ea nu înseamnă raționalism în sens restrâns, ci, după cum suge rează
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mai greu de îndurat decât ne-am fi închipuit în ziua când, cu doi trandafiri roșii în mână, plecai cu acest simbol însângerat al suferințelor noastre pe care-l luai cu tine și ai cărui spini mi-au rămas mortal înfipți în inimă. Astăzi este prima mea zi de spaimă, poate fiindcă sunt din ce în ce mai convinsă că n-am să pot obține hârtiile. Fii binecuvântată, Monica, cu zâmbetul tău pe care îl uit câteodată, cu privirea care îmi scapă deseori, cu obrajii
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
ta“. [...] Când am ajuns la Slat[ina], se duseseră cu toții după viza săptămânală (sâmbătă); eram la Rodica, la geam, când i-am văzut prima dată: niște epave, cu umerii căzuți, parcă mai scunzi, chipuri palide, spectrale. Imaginea mi s-a înfipt ca un cuțit în inimă, draga mea. Dar apoi - bucuria aceea din copilărie regăsită după o jumătate de veac, bucuria de a mă alipi de carnea aceea bună, dulce la pipăit, zbârcită, dar luminoasă, ca văzută prin ochii unui copilaș
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
de la orice intervenție (pe care, de alt fel, nici n-o ceream). I-am întâlnit pe toți cei care, într-un fel sau altul, frecventaseră cercul [„Sburătorul“], care pe vremuri îmi făceau temenele și care astăzi m-au primit bine înfipți în fotolii, dându-și importanță, adresându-mi-se condescendent în timp ce vorbeau la trei telefoane, cu unul la urechea dreaptă, altul la stânga și urlând ordine în cel de-al treilea, așezat pe birou, și întrerupându-se ca să-mi spună: „Vedeți, nu
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
tale, nici măcar nu mai vorbești cu el. Luke are o grimasă și e evident că i-am atins un punct sensibil. — Și acum vrea să ne mutăm la ea în bloc! Nu-ți dai seama? Nu vrea decât să-și înfigă și mai bine cleștii în tine! În foarte scurt timp, n-o să mai ai timp decât pentru comisioane nonstop pentru ea, și n-o să ne lase o clipă în pace... Luke, deja îi dai mult prea mult! — Și ce e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
și mărimile din America tot mă șochează. Cât înseamnă asta în viața reală? 42. Ei, așa mai merge. — Becky! Ridic privirea și o văd pe Robyn, care pare ușor fâstâcită. Bună! Văd c-ai reușit s-ajungi. — Robyn. Mi se înfige o gheară în stomac. Fii atentă. Trebuie neapărat să vorbesc ceva cu tine. Am încercat să o sun pe Elinor, dar era... Oricum. Trebuie neapărat să... îți spun ceva. Sigur, spune Robyn ușor aeriană. Antoine și cu mine venim imediat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
să părăsim orașul ăsta incredibil? — Alo? Glasul lui mami îmi întrerupe brusc gândurile, și ridic imediat capul. O clipă, sunt paralizată de emoție. Nu pot face asta. Dar trebuie. N-am de ales. — Bună, mami, zic în cele din urmă, înfigându-mi unghiile în palmă. Becky sunt. Auzi, vreau să-ți spun ceva. Și mi-e teamă că n-o să-ți prea placă ce am să-ți spun... DOAMNA JAMES BRANDON RIDGE HOUSE RIDGEWAY NOTH FULLERTON DEVON 2 iunie 2002 Dragă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Pe scenă, o formație formată din zece oameni face probe de sunet. Mă uit în jur copleșită și văd doi cofetari de la firma de torturi a lui Antoine încercând să-și păstreze echilibrul pe scaunele pe care stau pentru a înfige ultimele lalele de zahăr caramelizat în tortul de aproape trei metri. Peste tot miroase a flori, ceară de lumânări și a nerăbdare. — Scuzați-mă. Tresar speriată în clipa în care un chelner trece pe lângă mine cu un cărucior. Vă pot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Bucovinei (lângă satul Noua Suliță, pe Prut), unde se Întâlneau granițele imperiilor rus, austriac și otoman. Călătorul englez ar fi băut ceai În Rusia, vin În Austria și cafea În Turcia, stând așezat pe un scaun cu trei picioare, fiecare Înfipt În alt imperiu <endnote id="(419, p. 11)"/>. Evident, nu mi-am propus În ceea ce urmează să teoretizez nașterea, evoluția (În timp și spațiu) și dispariția sau supraviețuirea stereotipului. Au făcut-o cu succes alți savanți. Eu am preferat să
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
În această zi, acela Înnebunește <endnote id="(113, I, p. 176)"/>. În fine, o altă legendă populară românească spune că, Într-o seară, În timp ce Isus se afla Într-o casă, jidovii - vrând să-l prindă și să-l omoare - au Înfipt o creangă verde de copac În fața casei, ca să o recunoască a doua zi. Dimineața Însă, era câte o creangă asemănătoare În dreptul fiecărei case și, din această cauză, jidovii nu au putut să-l găsească și să-l omoare pe Isus
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]