KorAP: Find »[drukola/base=țipa & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...210 211 212 ...318 >

7,946 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402

cazați la motel, și se suise din nou la volan. De cum porniseră, pasărea tăcuse din nou. Dar trăsese pe marginea drumului pentru câteva ore, în timpul zilei, ca să doarmă, însă mai târziu, când oprise în Flagstaff, Arizona, pasărea începuse iar să țipe. Începuse înainte ca măcar să se cazeze la hotel. Continuase să conducă. Winona, Kingman, Barstow, spre San Bernandino - San Berdoo, cum îi spunea mătușa lui - și nu se gândea decât că nu mai avea mult. Te rog, Doamne. Nu mă lăsa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
omor papagalul înainte să ajung la destinație. Dar Stan era epuizat și, după ce condusese peste trei mii de kilometri, devenise ciudat de dezorientat. Ori ratase curba de la San Berdoo, ori ... ori nu era sigur. Se rătăcise. Iar pasărea continua să țipe. — Inima-ți asudă, corpul îți tremură, încă un sărut e de ajuns... Trase pe dreapta. Deschise ușa din spate. Dădu cârpa la o parte. — De ce faci asta, Gerard? Nu poți dormi, nu poți mânca ... Termină, Gerard. De ce? — Mi-e frică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
mari, cu aspect amenințător. Încă nu-și revenise din șoc când se repeziră la el, prinzându-l cu mănușile lor de cauciuc și trăgându-l cu forța din dreptul computerului. — Porcilor! Fasciștilor! urlă Sanger, dar brusc parcă toată lumea începu să țipe și să urle în cameră. E scandalos! Porci fasciști! continuă Sanger să urle, în timp ce îi puneau cătușe. Dar când le văzu figurile în spatele măștilor, realiză că se temeau. — Iisuse, ce credeți că fac aici? întrebă. Iar unul dintre ei îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
văzută prin obiectivele lor. Niște polițiști îmbrăcați în costume înspăimântătoare de protecție contra materialelor periculoase, escortând un bărbos de treizeci și ceva de ani, în blugi și cu un tricou Che Gevara, care se zbătea în mâinile lor, înjurând și țipând. Înțelese că arăta ca un nebun. Ca unul dintre acei Ted: Ted Bundy, Ted Kaczynski. Polițiștii aveau să spună că avea echipament microbiologic în apartament, că avea instrumente pentru inginerie genetică și că era pe cale să creeze o molimă, un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
Iar apoi ajunsese din nou într-un peisaj de țară întunecat și pustiu. Ar fi trebuit să ia o hartă cu el. Stan era epuizat, iritat și avea nevoie să oprească și să doarmă. Dar blestemata de pasăre începea să țipe, de câte ori oprea mașina. Gerard tăcuse în ultima oră, dar acum, în mod inexplicabil, începuse să scoată sunete ce semănau cu niște tonuri telefonice. Ca și cum ar fi sunat pe cineva. — Încetează, Gerard, zise Stan. Iar pasărea se opri. Cel puțin pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
din ceea ce a fost odată o masă nearticulată de țesuturi fără viață, vă prezint acum un om de lume cultivat și rafinat! Aplauze! — Te întreci cu gluma, spuse Stan. Iar eu te avertizez. Este viața mea... nu uita! cântă pasărea, țipând cât putea de tare. Parcă toată mașina vibra. Stan se temu să nu se spargă geamurile. Se crispă și strânse volanul mai tare. Deodată, țipătul se opri. Suntem atât de fericiți că ați venit atât de mulți aici, în această

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
acele păsări stupide, după care începu să le mănânce grăunțele. Erau dezgustătoare, dar trebuia să mănânce ceva. Atunci, puștiul se aruncă spre el, cu mâinile întinse. Gerard se înălță în aer și îl ciupi pe copil tare de nas. Puștiul țipă, iar Gerard ateriză din nou, la mică distanță, ca să continue să mănânce. Păsările acelea mari și galbene erau peste tot în jurul lui. — Înapoi! Înapoi, am zis! Păsările galbene nu-i dădură prea multă atenție. Gerard scoase un sunet de sirenă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
Jamie, îl duse în spatele mașinii albe și deschise ușile acesteia. Dave văzu înăuntru un bărbat în halat alb și văzu o mulțime de echipamente strălucitoare care îl înspăimântară. Probabil că Jamie se speriase și el, pentru că, dintr-o dată, începu să țipe. Femeia închise ușile mașinii. Înainte ca mașina să înceapă să se miște, Dave urlă și sări în spatele ei, prinzându-se de mânerele ușii. Mașina albă acceleră, prinzând viteză. Dave nu-și dădu drumul, chinuindu-se să-și mențină echilibrul. Când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
să se prindă mai bine, se trase în sus, așa încât să poată vedea prin geamul din spate. Îi văzu pe bărbatul în halat alb și pe femeie împingându-l pe Jamie pe un pat și încercând să-l lege. Jamie țipa. Dave simți cum sângele începe să-i clocotească. Mârâi și lovi în uși. Femeia ridică privirea, alarmată. Păru șocată, când îl văzu pe Dave. Îi strigă ceva șoferului. Șoferul începu să conducă în zig-zag. Dave era aruncat în lateral, abia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
puțin. Mașina începu să meargă drept și mai încet. Auzi țipete înăuntru. Se târî înainte. — Am scăpat de el! strigă Dolly, uitându-se afară, pe geamul din spate. — Ce era? — Semăna cu o maimuță! — Nu e maimuță, e prietenul meu! țipă Jamie, zbătându-se. Merge la școală cu mine. Copilului îi căzu șapca de baseball de pe cap și Dolly văzu că puștiul avea părul castaniu închis. — Cum te cheamă? întrebă ea. — Jamie. Jamie Kendall. — Oh, nu, zise ea. — Iiuse, spuse Vasco

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
Vasco înjură și urlă. Dave era pe acoperișul ambulanței, între bara luminoasă și porțiunea înclinată a mașinii. Se aplecă, pe partea șoferului. Acolo era o oglindă retrovizoare mare. Văzu în ea un bărbat urât, cu barbă neagră, care conducea și țipa. Știa că bărbatul acela avea să-i facă rău lui Jamie. Îl văzu dezgolindu-și dinții, într-un semn de furie. Dave se aplecă, sprijinindu-se pe oglinda retrovizoare, și își introduse brațul pe geamul deschis. Degetele lui puternice îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
sânge în toate direcțiile. Dave își smulse și celălalt pantof, ocoli până în spatele ambulanței și reuși, cu ceva efort, să deschidă ușile. Bărbatul în halat alb era întins pe o parte, sângele curgându-i din gură. Jamie era sub el, țipând. Dave îl trase pe bărbatul în halat din mașină și îl lăsă pe jos, pe stradă. Apoi se întoarse și îl scoase pe Jamie, îl puse în spate și începu să alerge, ducându-l înapoi spre casa lor. — Ești rănit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
Dar, Onorată Instanță ... — Mulțumesc, domnilor. Pledoariile s-au încheiat. — Dar, Onorată Instanță, o femeie și fiul ei sunt vânate ... Cred că am înțeles această problemă. Trebuie să înțeleg legea. Ne vedem mâine, domnilor avocați. Capitolul 87 Familia Kendall începu să țipe, când Hummer-ul țâșni în față, dar Vasco Borden, mârâind printre dinții strânși și ținând cu o mână bandajul peste urechea sângerândă, știa ce făcea. Urcă cu mașina pe peluză și frână brusc, blocând ușa din față a casei. Apoi, sări

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
slab și vlăguit, ca și cum el ar fi făcut ceva rău, și se simțea stânjenit să se afle lângă prietena lui Lynn, așa că intră în casă și se așeză la computer. Chiar acolo se aflase cu cinci minute înainte, când Dave țipase și începuseră toate acestea. Avea încă site-ul TrackTech pe ecran, unde introdusese numele și codurile. O făcuse pentru Dave și pentru Jamie, dar nu și pentru celălalt Jamie. Făcu asta acum, simțindu-se vinovat. Site-ul web comută pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
Jamie. — Nimic. Doar o să-ți luăm puțin sânge. — Sunt ace acolo? — Doar unul mic, ca al doctorului, spuse Vasco și se întoarse spre Dolly. Sună-l pe Manuel. Spune-i că venim. Și hai să mergem. Jamie fusese învățat să țipe, să urle și să dea din picioare, dacă încerca cineva să îl răpească, și făcuse asta atunci când îl prinseseră, dar acum era foarte înspăimântat și îi era teamă că îi vor face rău, dacă le făcea probleme. Așa că merse liniștit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
începu să o împingă, urlând la ea să se miște, spunându-i că trebuiau să plece. Toate celelalte femei din grădină începură să huiduie și să șuiere. — Otrăvire cu testosteron! strigă o babă în pantaloni mulați. Iar altele începură să țipe: — Las-o în pace! — Ticălosule! — Violatorule! Ar fi vrut să poată striga și el: „Lucrează pentru mine! „, dar, bineînțeles asta nu mai era adevărat. Dolly era în stare de șoc. Iar babele în colanți începuseră să strige după poliție. Așa că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
făcuse de fiecare dată, înainte. Brad avea sentimentul vag că viața lui era pe muchie de cuțit. Dar împinse la o parte toate acele gânduri, în timp ce se uita la șinele ce se înălțau mult deasupra lui și la oamenii care țipau, din mașinuțele lor. Ce mai montagne rousse! Mighty Kong! Având o pantă de coborâre de peste o sută douăzeci de metri, oferea oamenilor toate motivele să țipe. Coada posesorilor de bilete nerăbdători fremăta în anticipație. Brad așteptă, așa cum îi era obiceiul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
se uita la șinele ce se înălțau mult deasupra lui și la oamenii care țipau, din mașinuțele lor. Ce mai montagne rousse! Mighty Kong! Având o pantă de coborâre de peste o sută douăzeci de metri, oferea oamenilor toate motivele să țipe. Coada posesorilor de bilete nerăbdători fremăta în anticipație. Brad așteptă, așa cum îi era obiceiul, până ce la coadă se așezară două fete foarte drăguțe și tinere. Erau copile din localitate, crescute cu lapte adevărat, sănătoase și cu pielea rozalie, cu sâni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
localitate, crescute cu lapte adevărat, sănătoase și cu pielea rozalie, cu sâni mici și fețe dulci. Una dintre fete avea aparat dentar, ceea ce era de-a dreptul adorabil. Se așeză în spatele lor, ascultând fericit discuția lor agitată și prostească. Apoi țipă odată cu ceilalți, când ajunse la panta fantastică. Turul îl făcu să se simtă plin de adrenalină și incitare. Se simțea puțin slăbit, când coborî din mașină și privi sânii mici și rotunzi ai fetelor care se îndepărtau de șine, spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
dar bărbatul chipeș nu-i dădu drumul. Inima lui Brad bătea cu putere și simți cum era invadat de panică. Se aplecă și își scoase pistolul din toc. — Nu! Dă-mi drumul! Bărbatul chipeș îl privi șocat. Unii începură să țipe. Bărbatul ridică mâinile. — Ușurel, spuse el, totul va fi ... Arma din mâna lui Brad trase. Brad nu își dădu seama că se întâmplase asta decât când îl văzu pe bărbat poticnindu-se și începând să cadă. Omul se prinse de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
Brad nu își dădu seama că se întâmplase asta decât când îl văzu pe bărbat poticnindu-se și începând să cadă. Omul se prinse de Brad, ținându-se de el, iar Brad trase din nou. Bărbatul căzu pe spate. Acum țipau cu toții, din toate părțile. Cineva strigă: — L-a împușcat pe dr. Bellarmino! L-a împușcat pe Bellarmino! Dar acum el era deja foarte confuz. Mulțimea fugea în toate părțile, iepurașii aceia mici fugeau. Era un dezastru. Iar când alți bărbați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203

privi din depărtare, dar pe care nu-l putea prinde niciodată. — A, ți-ai revenit În sfârșit! Recepționera stătea În cadrul ușii cu mâinile În șolduri. — Dumnezeule, ce spaimă am tras! Ne-ai speriat de moarte! Ai idee În ce hal țipai? A fost de-a dreptul Îngrozitor! Zeliha stătea nemișcată, ascultând-o fără să clipească. — Trecătorii de pe stradă și-or fi Închipuit probabil că te tăiem În bucăți sau ceva de genul ăsta... Mă mir că nu ne-am trezit cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
În sfârșit să clipească. Fără să-nțeleagă Încă pe de-a-ntregul cu ce-o supărase pe recepționeră, dar nevăzând nici un motiv pentru care s-o supere și mai tare, Îi trânti prima scuză care Îi trecu prin cap: — Poate că țipam fiindcă mă durea... Însă scuza aia, oricât de puternică, fu imediat demontată: — Nu se poate, domnișoară, pentru că... doctorul nu a făcut operația. Nu te-am atins nici măcar cu un deget! — Ce vrei să spui...? a Îngăimat Zeliha, Încercând nu atât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
propriei Înmtrebări. Vrei să spui că... nu m-ați... — Nu, nu te-am operat. Recepționera oftă, cuprinzându-și capul În mâini de parcă ar fi fost În pragul unei migrene. N-a fost chip să se apropie doctorul de tine fiindcă țipai ca din gură de șarpe. — N-ai adormit, a nu, nici gând, domnișoară; Întâi ai pălăvrăgit o bucată, după aia te-ai pus pe țipat și pe Înjurat. În cincisprezece ani de zile n-am văzut așa ceva. Probabil că morfinei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
În pragul unei migrene. N-a fost chip să se apropie doctorul de tine fiindcă țipai ca din gură de șarpe. — N-ai adormit, a nu, nici gând, domnișoară; Întâi ai pălăvrăgit o bucată, după aia te-ai pus pe țipat și pe Înjurat. În cincisprezece ani de zile n-am văzut așa ceva. Probabil că morfinei i-a trebuit de două ori mai mult timp să-și facă efectul asupra ta. Zeliha bănuia că afirmația aia era cam exagerată, Însă n-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]