13,876 matches
-
îi zice cărăușul-șef mamei când o aude plângându-se că portofelul ei e aproape gol. Mama începe din nou să suspine și zice că soțul ei nu merită asta. Nu obține nici un fel de compasiune. În zorii zilei, cărăușii abandonează sicriul. Mama se așază pe o piatră, lângă drum. În jurul gurii are un inel de răni care înmuguresc. Rong și Kuei Hsiang discută despre îngroparea tatălui nostru acolo unde suntem. Eu nu am inima să-l las într-un loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
împăturită de mătase albă - sfoara pentru spânzurare. În spatele lui erau mai multe gărzi. Plâng pentru Hsien Feng, băiețelul. Peste ani, el avea să devină soțul meu, și i-am păstrat un loc în inima mea chiar și după ce m-a abandonat. — O tragedie prevestește norocul, îți spun eu, Orhideea. Fann Sora cea Mare își scoate pipa dintre buze și scutură scrumul pe masă. Și asta se aplică întocmai la ceea ce s-a întâmplat mai departe. În umbrele aruncate de flacăra lumânării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
Rong a avut mai multă minte decât Kuei Hsiang. Asta nu înseamnă că lui Rong nu îi era teamă. A continuat să fie delicată și temătoare toată viața ei. Își petrecea zile întregi lucrând la o broderie, după care o abandona brusc, spunând că a văzut cum i se schimbă culoarea. Ajungea la concluzia că în mod sigur era vorba de o fantomă. Se panica și tăia broderia. — Tu de ce nu înveți, Kuei Hsiang? îl întreb pe fratele meu. Ai șanse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
legume în coșuri adânci, alături de ustensile de bucătărie, oale și tigăi. La coadă se află șapte mii de cavaleriști, conduși de Yung Lu. Când trecem de ultima poartă, ochii mi se încețoșează de lacrimi. Magazinele de-a lungul străzilor sunt abandonate. Familii întregi fug precum niște găini fără cap, cărându-și bunurile pe măgari sau în spinare. Vestea fugii împăratului Hsien Feng a aruncat orașul în haos. După câteva ore, cer să-mi fie adus fiul. Mi-l pun în poală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
de două sute de ani. Odată, i-am văzut pe Tung Chih și pe Nuharoo jucându-se. Fiul meu studia harta Chinei. I-a plăcut la nebunie când Nuharoo a greșit localizarea Cantonului. Ea l-a implorat să o lase să abandoneze jocul, iar el i-a îndeplinit dorința și i-a oferit brațele sale. Era atras de slăbiciunea ei. Să o protejeze de mine îl făcea să se simtă ca un erou. Și totuși, nu puteam să nu-mi iubesc fiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
țăran care își scotea capul printre rândurile mele trudnice și vorbea tot el, dar fără să-mi dea sentimentul că spusele lui reprezintă sensul vieții lui pe acest pământ (și pe acele timpuri) și ce soartă îl aștepta! Exasperat, am abandonat totul și mă gândeam chiar cu seninătate să mă las de scris. Nu-mi plăcea ideea că nu pot să fac altceva decât să mă împleticesc printre picioarele personajelor mele, descriind într-un mod naiv psihologii naive, deși ele erau
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
seama în ce fel, mi-o doream în acea clipă cu ardoare: pe trotuar, un pavagiu se odihnea mîncînd un castravete. Lepădase lîngă cuburile de granit barosul gros și se sprijinea cu brațul pe genunchi. Osteneala grea din trup îl abandona clipei, plin de rostul propriei sale existențe. Cred că începusem să sufăr din pricina unui trai din cale afară de trîndav. Amestecînd în dragostea ei mila, mama înlătura din calea mea spinii, fără a cugeta mai mult la urmări. De atîta puf
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
resort, se proiectă în poziție de drepți. După ce ne-am prezentat îndreptările, într-o clipă același resort depuse javra pe scaunul devenit tron. O mască demnă, plină de nemulțumire, i se zbîrci pe chip. În aceeași zi trenul m-a abandonat la Dobrina. Pe peron, o pereche de țărani clefăia boțuri de pîine. Liniștit, bărbatul întrebă: - Aici cît șade hodoroaga? - Pînă la opt, răspunse femeia. - Oare cît să fie oara? - Cine știe... Un moș informă pe ceferistul cu fața stacojie care
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
Voi face, În continuare, un rece inventar, ce nici pe departe nu va acoperi adânca suferință și dorul cel neostoit. Două prize de curent electric și două Întrerupătoare - amintiri, cu toatele, de la vechea școală din sat, cu puțin Înainte de a fi abandonată clădirea În folosul celei noi, la care trudisem și eu ca un câine. Un ibric de cafea din aramă făcut numai din ciocan de un meșter făurar - valoare uriașă, având În vedere că nici nu se compară cu ciurucurile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
la Îndemână. Într-unul dintre puținele momente când nu era de tot beat, Își dăduse seama că-l părăsiseră puterile bărbătești. Cumva speriat, se internase de două ori la dezalcoolizare, dar nu izbutise să se lase de băut și se abandonase În voia sorții. Aceasta se hotărâse să-i Întindă o mână și-i trimisese nepăstuitului un prieten ce dovedea, În general, o fire de porc, dar care Își pusese ambiția să-l scoată din abis pe cel În care ghicea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
pe când era În clasa a șasea, Îndrăznise să le sugereze părinților săi - deși avea niște degete scurte și butucănoase - că și-ar fi dorit o chitară. Primise una destul de scumpă pentru buzunarele de profesori ale părinților și, Înainte s-o abandoneze definitiv, mersese câteva luni să ia lecții de la un profesor de muzică pe care toată lumea Îl Îndrăgea și care locuia În două prăpădite de odăi Închiriate chiar peste drum de școală. Aici se Îndrăgostise Ectoraș de o fată cu vocea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
trecuse și sosise răcoarea toamnei, odată cu începutul Lunii a Opta. Dintr-o dată, boala lui Hanbei începe să se înrăutățească și, de astă dată, se părea că niciodată n-avea să mai pună armura pe trupul său suferind. „Ah, oare mă abandonează și cerul, în cele din urmă?“ se lamenta Hideyoshi. „Hanbei e prea tânăr și deosebit ca să moară. Nu-i poate acorda soarta mai mult timp?“ Se închisese în coliba unde zăcea Hanbei, stând cu prietenul său bolnav zi și noapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
bombănea de unul singur, în timp ce calul îl purta mai departe. Dar vocile indignate ale celor care-l însoțeau - glasuri ale nemulțumirii față de trădarea lui Kiso - erau puține. Katsuyori era la fel de încrezător ca de obicei. Când rupsese relațiile cu clanul Hojo, abandonase un aliat fără a se gândi o clipă, la puterea clanului care-i fusese de un atât de mare sprijin. La propunerea celor din jur, Katsuyori îl trimisese înapoi la Azuchi pe fiul lui Nobunaga - care stătuse, ani de zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
exclamă Katsuyori. Dar realitatea era că acel lucru se întâmplase în timpul nopții, iar mesajele urgente care veneau, unul după altul, aduceau dovezi de netăgăduit. — Shoyoken! Nu e el unchiul meu și unul dintre bătrânii clanului? Ce idee e asta, să abandoneze câmpul de luptă și să fugă fără permisiunea mea? Și toți ceilalți. Nu fac decât să-mi spurc gura, vorbind despre asemenea infidelități și ingratitudini! Revoltându-se împotriva cerului și a omenirii, Katsuyori ar fi făcut mai bine să simtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
să-și spună părerea. În continuare, le aminti că provincia Kai fusese țara lor strămoșească încă de pe vremea lui Shinra Saburo și că trebuia să rămână a lor până la sfârșit, chiar de erau nevoiți să lupte și să moară. Să abandoneze Castelul Nirasaki și să fugă, așa cum tocmai propusese un general, ar fi fost cea mai mare rușine pentru clanul Takeda. Un general susținu poziția contrară: — Cu toate acestea, inamicul ne înconjoară din patru laturi, iar Kofu se află într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
din Luna a Treia. Dacă ar fi fost oricare alt an, Katsuyori și suita lui s-ar fi delectat cu Sărbătoarea Păpușilor, în citadela interioară. Dar, în acea zi însorită, întregul clan era gonit din urmă de fumul negru, în timp ce abandona Castelul Nirasaki. Katsuyori, desigur, părăsi, și el, castelul, la fel ca toți ceilalți samurai care-l serveau. Dar, când se întoarse și își privi întreaga armată, avu o expresie de uimire. — Numai atâția sunteți? întrebă el. La un moment dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cu o voce atât de limpede și înviorătoare, fără a manifesta nici o emoție deosebită în timp ce vorbea. Dar Ieyasu era puțin îngrijorat. Prin oraș circulau zvonuri tulburătoare. Răspunsul scurt și netulburat al lui Nobunaga, însă, părea să contrazică bârfele, iar Ieyasu abandonă subiectul. Cu toate acestea, în noaptea aceea, Ieyasu se întoarse la locuința lui și ascultă poveștile pe care le auziseră vasalii săi despre plecarea lui Mitsuhide. Și își dădu seama că situația era suficient de complicată pentru a nu putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
îndoială, pe plan subiectiv, simțea tocmai contrariul. „N-am făcut nici cea mai mică greșeală,“ își spunea el. „Nimeni nu poate bănui ce am în minte.“ Cât timp stătuse la Sakamoto, șovăise: „Să merg înainte cu planul sau să-l abandonez?“ Dar, în acea dimineață, la auzul celui de-al doilea raport, dintr-o dată i se zbârlise părul. În adâncul inimii, hotărâse că acum era momentul și că cerul îi trimisese acea ocazie. Nobunaga, însoțit de numai patruzeci sau cincizeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
problemă tulbură, cu adevărat, națiunea. În continuare, Soshitsu povesti întâmplarea cu copilul care căzuse în șanț cu câteva ore în urmă, arătând cum spiritul de sacrificiu al misionarilor impresionase oamenii. — În nici zece ani, mii și mii de oameni au abandonat altarele strămoșilor lor și s-au convertit la creștinism. Iar acest lucru s-a întâmplat nu numai în Omura și Nagasaki, ci și prin toată insula Kyushu, în regiunile îndepărtate din Shikoku și până și în Osaka, Kyoto și Sakai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și pe trecătorii de pe drumurile lăturalnice din regiune. Unitatea lui Nakagawa, care venea în urma lor, întâlni aceste baraje și, dintr-o dată, motivul grabei lui Ukon fu înțeles de toată lumea: nu suporta să fie în a doua linie de atac. Sebei abandonă acea poziție strategică, pornind imediat spre un deal numit Tennozan. În cele din urmă, Hideyoshi își încartirui trupele la Tonda pentru noaptea aceea, dar, a doua zi, primi, în sfârșit, vestea că Nobutaka și Niwa ajunseseră la Râul Yodo. De cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
păstra amintirea evenimentelor recente: umilirea lui de către Nobunaga; plecarea din Azuchi, furios; șederea la Sakamoto, unde stătuse la răspântia îndoielii. Acum, nu mai încăpea nici o îndoială, nici o dușmănie. În același timp, își pierduse orice putere de cercetare de sine. Își abandonase adevărata inteligență în schimbul titlului gol de conducător al națiunii. În noaptea zilei a noua, Mitsuhide încă nu avea idee unde se găsea Hideyoshi, dar atitudinile seniorilor locali îl nelinișteau. A doua zi dimineață, părăsi tabăra de la Shimo Toba și urcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Compania lui Matsuda a rămas fără comandant chiar la începutul atacului. Unii dintre oamenii lui au fugit spre colinele de la poale din miazănoapte, în timp ce alții s-au alăturat aliaților lor de lângă Tomooka. Mă întreb de ce un om ca Mitsuhide a abandonat atât de repede terenul ăsta înălțat. — Probabil n-a crezut că aveam să sosim așa curând. A calculat greșit timpul. Unde e cu armata lui principală? Pare să-și fi făcut tabăra în regiunea dintre Râul Yodo și Shimoueno, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
întâi, retrăgeți-vă la castelul Shoryuji. — Ce tot spui, Tatewaki? clătină Mitsuhide din cap, aproape în același ritm cu coama calului. Se vor scula din morți toți luptătorii pe care i-am pierdut și-și vor recăpăta curajul? Nu-mi pot abandona oamenii în fața inamicului, lăsându-i să fie uciși. Îi voi mai da o lovitură zdravănă lui Hideyoshi și voi pedepsi trădarea lui Tsutsui Junkei. Nu caut un loc unde să mor în zadar. Le voi arăta eu cine e Akechi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
loc. Ar trebui să dăm pinteni cailor și să pornim spre Shroyuji, cât putem de repede. Tatewaki nu mai întreba ce intenții avea stăpânul său. Suflase din corn și ordonase, imediat, retragerea spre miazănoapte. Yojiro și încă un vasal își abandonară caii și o luară pe jos, trăgând fiecare de căpăstru calul stăpânului lor. Ceilalți soldați și comandanți de pe colină îi urmară. Dar, întocmai cum spusese Tatewaki, nu depășeau cinci sute de oameni. Miyake Tobei era comandantul Castelului Shoryuji. Nici aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
se baza pe acea Mare Cale. În lumina acestui lucru, retragerea de la Yamazaki devenea totuna cu abandonarea orașului Kyoto. Când îmi dau seama ce era în inima lui, nu-mi pot stăpâni plânsul. — Nu, chiar dacă a fost învins, n-a abandonat niciodată Calea și, fără îndoială, a murit cu această ambiție îndelung nutrită. I-a arătat cerului ultima lui strofă. Dar, știi, dacă ne pierdem vremea aici, probabil că tâlharii ăia vor reveni și ne vor ataca. — Așa e. — Nu le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]