KorAP: Find »[drukola/base=aluneca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...210 211 212 ...319 >

7,971 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687

însă tava e prea grea ca s-o țin cu o singură mână și în clipa în care tava se apleacă ușor într-o parte se aude un clinchet alarmant. O prind îngrozită exact în momentul în care începe să alunece ceainicul. Transpirată toată, las tava pe jos, ridic o mână și bat foarte ușor, după care ridic iar tava. Nu primesc nici un răspuns. Ce să fac acum ? Bat din nou, șovăind. — Eddie ! Termină ! Glasul ascuțit al lui Trish se strecoară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-mă cu mirare. Dedesubt. — A. Sigur că da ! Îi trag un zâmbet, după care încep să bâjbâi în jurul scândurii, împingând și apăsând până când, fără nici o avertizare, chestia se desface într-un triunghi cu picioare pe două laturi, care glisează. Îmi alunecă din mână și se oprește singură la o înălțime de vreo șaizeci și ceva de centimetri, unde se fixează cu un clic. — Așa ! Râd pentru a-mi ascunde fâstâceala. Păi atunci... să o reglez. Ridic scândura și încerc să-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
asupra gurii mele. Și nu simt decât lichidul cald și sărat de pe limba mea. Sare. Asta e una dintre arome. Și un iz dulceag... și... mai există încă o aromă de care devin conștientă în clipa în care sosul îmi alunecă pe gât... E ca și cum în fața mea ar apărea pe rând mai multe culori. Întâi cele aprinse, care-ți sar în ochi, apoi cele mai subtile, pe care aproape că nici nu le remarci... — E sărat și are gust de carne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
în podea. N-am de gând să mă uit la el. N-am de gând să mă uit la el. — Începi cu gulerul... Iris netezește cămașa pe scândură. Uite, nu trebuie să apeși prea tare. Îmi conduce mâna în timp ce fierul alunecă pe țesătură. Abia atingi materialul... E complet ridicol. Sunt o femeie matură, în toată firea. Pot să mă uit la un bărbat la bustul gol fără să mă ia cu leșin. O să... arunc doar o privire. Da. Ca să-mi ies

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
gura lui coboară spre sfârcul meu, și aproape că leșin. Și de data asta nu se mai îndepărtează de mine. De data asta e pe bune. Mâinile lui mi se plimbă pe trup, fusta îmi cade la pământ, blugii îi alunecă. Apoi tremur din toate încheieturile și îl prind în brațe și încep să-i strig numele. Și uit complet de zmeură, care se împrăștie pe pământ, storcoșită, strivită sub noi. După asta, rămânem nemișcați ore întregi. Sunt amorțită de euforie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454

zic, citind articolul. Și să-mi perii toate jachetele cu o perie de haine. — Ai așa ceva ? — Atunci cu o perie de păr. — Aha. Ridică din umeri. Bine. Fiincă mă Întrebam dacă n-ai cumva chef să ieșim. — Ooo ! Revista Îmi alunecă pe podea. Unde ? — Ghici ce am ! Ridică din sprîncene pentru suspans, apoi Începe să-și caute În geantă. Cu gesturi foarte lente, scoate un inel de chei imens și ruginit, de care e prinsă o cheie nou-nouță de yală. — Ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
chelner. Ați fost extrem de atenți și de drăguți cu mine. Ies În grabă din restaurant și descopăr că afară a Început să plouă. Și n-am umbrelă. Ei, asta e, nu contează. Plec oricum. Pornesc cu pași mari pe stradă, alunecînd ușor pe trotuarul ud, cu lacrimile amestecîndu-mi-se cu picăturile de ploaie. Habar n-am unde mă aflu. Nu știu nici unde e cea mai apropiată stație de metrou, sau unde... Ia stai așa. Uite o stație de autobuz. Mă uit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
a varză. Jack locuiește, probabil, În ditamai căsoiul. Cu balustradă de marmură și tot tacîmul. Și ce dacă ? Nu putem avea cu toții marmură. Oricum, probabil că e groaznic să stai acolo. E rece și amplifică orice zgomot. Și probabil că aluneci tot timpul și se ciobește destul de ușor... — Emma, dacă, vrei, pînă te pregătești tu, eu Îi ofer lui Jack ceva de băut, spune Lissy, cu un surîs care zice : E drăguț ! — Mersi, zic, răspunzîndu-i cu o privire gen „nu-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605

Încotro o iau - grăbiți, fără să scoată un zgomot, se afundară În pădurea de la poalele muntelui. - Vinas știe și ea de apa care duce la Marea cea mare și vrea să ne taie calea, scrâșni Runa și se lăsă să alunece Înapoi. Dacă ne Întoarcem, dăm de pândarii pe care, cu siguranță, i-au lăsat În urmă. Spre Apus sunt munți de netrecut. Of, of, doar spre Răsărit o să avem noroc. Ne-a făcut semn s-o luăm pe urmele ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
urmele ei și s-a repezit, precum o capră, spre valea ce se Întindea pe mâna moale. M-am ținut după ea cu multă ușurință căci crescusem pe munte, dar bietul Enkim se tot poticnea și, la un moment dat, alunecă pe iarba umedă și se duse la vale, rostogolindu-se precum bolovanul. Când am ajuns lângă el, se schimonosea de durere. Pășitorul cel tare se umflase deja În partea de jos, iar frunzele de pătlagină Îi căzuseră de pe rana care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
ale Vindecătorului care dorise să mă dea Umbrei și ale lui Vinas. Pe de altă parte, poate că până și Tatăl se săturase de fițele lui Krog și de amărâții ăia de tovarăși ai lui. Era cât pe ce să alunecăm În apa furioasă, dar am izbutit, până la urmă, să ne agățăm, fiecare cu câte o mână, de copacul prăbușit, ținând În loc bulumacul. Blănurile, armele și traista Runei erau Încă În culcușul lui Enkim, dar nu aveam decât câteva clipe ca să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
ochii mei. Cea care știa să-mi țină de cald. Urâta uriașă care avea grijă de mutul ucigaș. Cea care punea vorbe la cale alături de Krog. - Mmh! făcu Marea deodată și se smulse de la țâța mumă-sii. Se lăsă să alunece pe iarbă și o luă de-a bușilea spre Unu. Îl apucă de păr și Întinse mânuța spre țâța pe care o lăsase să atârne, mare și grea, Încă doldora de lapte. Runa nu era la fel de lăptoasă precum femeia mea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469

petrecea ore Întregi la telefon, discutând cu discipolii lui. Și, Într‑un fel, le păstra secretele. Cel puțin nu le divulga numele. Chiar și azi, În apartamentul elegant de la „Crillon”, Își ținea telefonul mobil Între genunchii goi. Kimonoul japonez Îi aluneca de pe picioarele mai albicioase decât laptele. Avea gambe de sedentar - tibia lungă și mușchii gambei abrupți, fără rotunjimi. Cu câțiva ani În urmă, după atacul de cord pe care‑l suferise, doctorii i‑au spus că trebuie să facă mult

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
rochia și furoul. Lucra Îmbrăcată Într‑un sutien uriaș și niște șalvari de zuav. La vederea lui Ravelstein În scaunul cu rotile, fața Wadjei a oscilat Între compasiune și ironie - cu o sprânceană În sus. Un șuvoi de comentarii nerostite aluneca pe povârnișul feței ei de mops. Mă rog, era un lucru foarte trist! Dar, pe de altă parte, era un evreu. Uneori o puteai auzi bombănind „Moișale”, În timp ce lustruia obiectele. Slăbit În primele zile, Ravelstein o saluta cu degetul arătător

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393

GARDIANUL (Către ARTUR.): Chiar, ce s-a întâmplat? CĂLĂUL (Către ARTUR.): Ce v-a venit? ARTUR (Impresionat.): A fost o scăpare, o incertitudine... COLONELUL: Ce păcat! Ce păcat! GARDIANUL (Către COLONEL.): N-a vrut s-o scrie... CALĂUL: I-a alunecat mâna... ARTUR: N-o să se mai întâmple... GARDIANUL: Eu zic să ne îmbrățișăm cu toții... Să fim prieteni... Să ne povestim viețile... CĂLĂUL (Ia foaia din mâna COLONELULUI și i-o întinde lui ARTUR.): Poftim, rupeți-o cu mâna dumneavoastră! COLONELUL

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
GRUBI: Ce s-aude, Pendefunda? BRUNO: S-a terminat cu bine? FETIȘCANA (Râzând.): Ce vă pasă? GRUBI (Rugător.): Zău... FETIȘCANA: A ieșit. Acum se-ntremează. Da’ văd că n-ați făcut nimic. GRUBI: Nu merge. S-a-mbuibat cu zgrunțuri. Ne-a alunecat talpa de două ori. Dac-o ține tot așa... FETIȘCANA: Treaba voastră. (Răstoarnă găleata cu lături în groapă și pleacă.) GRUBI: Ce putoare! BRUNO: Bună! GRUBI: Da-i cam bleagă... BRUNO: E-e! GRUBI: Zău. O dată am rugat-o și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
cei doi nu îndrăznesc să intervină, sunt paralizați de spaimă; din adâncul gropii se aude un urlet dement, BRUNO luptă ca să iasă, reușește să se ridice puțin, este tras din nou în adânc; se agață de lucrurile din jurul gropii care alunecă însă sub forța care îl trage pe BRUNO în groapă; BRUNO urlă, strigă după ajutor, plânge; GRUBI nu înțelege în primele secunde despre ce este vorba.) BRUNO ( Alunecând în groapă.): Uiii! Gruuuubiiiii... Uahhhhrrrr... etc. Etc. etc... GRUBI (Crezând că sunt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
tras din nou în adânc; se agață de lucrurile din jurul gropii care alunecă însă sub forța care îl trage pe BRUNO în groapă; BRUNO urlă, strigă după ajutor, plânge; GRUBI nu înțelege în primele secunde despre ce este vorba.) BRUNO ( Alunecând în groapă.): Uiii! Gruuuubiiiii... Uahhhhrrrr... etc. Etc. etc... GRUBI (Crezând că sunt încă în reconstituire.): Ce e, mă? BRUNO: Ajutor! Ajutor! GRUBI: „Ce e, mă?” BRUNO: Ajutor! Grubi! (Se produce o învălmășeală cumplită pe marginea gropii; personajele, dându-și seama

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
prindem puteri... MACABEUS (Către PARASCHIV.): Ca să prindă puteri... INAMICUL (Către PARASCHIV: că dacă nu dormim, haț, nu mai avem putere, ne clătinam, ca două degete care se clatină pe masă, uite, pâș-pâș, gluc... pâș-pâș, gluc... vezi? nu se pot ține... alunecă...) PARASCHIV (Către MACABEUS.): El nu se poate ține pe picioare dacă nu doarme. INAMICUL (Către MACABEUS.): Minte. MACABEUS (Către PARASCHIV.): Minți. PARASCHIV (Adormit ușor după masa copioasă.): De ce mint? MACABEUS (Către INAMIC): De ce minte? INAMICUL (Către MACABEUS.): Eu pot să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
îi descoperă și pe cei doi dormind; PARASCHIV cântă în transă; SOLDATUL BINE ECHIPAT își potrivește arma și deschide focul; rafale scurte; PARASCHIV zvâcnește, se rostogolește prin aer, rafala îl izbește de perete, sânge pe perete, cu ochii deschiși PARASCHIV alunecă la pământ, privindu-l pe SOLDATUL BINE ECHIPAT; urmează INAMICUL, care este secerat prin somn sau în momentul în care încerca să se ridice; zvâcnet, sânge, încremenire; MACABEUS scoate un urlet, e secerat și el de rafală, cade, se zvârcolește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
tremurătoare, triumfătoare, intrând în toți porii și jupuind toate celulele nervoase; SOLDATUL BINE ECHIPAT se sperie, se sperie cumplit de tot, face o mișcare de întoarcere, în această mișcare își scapă un picior, scara se prăbușește, soldatul își pierde echilibrul, alunecă de tot, chepengul cade și SOLDATUL BINE ECHIPAT rămâne agățat de chepeng, cu mitraliera la gât și cu trompeta după curea; se zvârcolește de câteva ori, apoi se liniștește, strivit de melodia care ia în posesie universul; ultima imagine: SOLDATUL

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
să cânte la violoncel. BĂTRÎNUL CU BASTON deschide larg ușile. Afară e noapte, plouă torențial, din când în când tună și fulgeră. DOAMNA CU VOAL îl împinge afară pe BĂRBATUL CU VIOLONCELUL, în timp ce BĂRBATUL CU ZIARUL ridică mereu umbrelele care alunecă și i le așează subsuoară BĂRBATULUI CU VIOLONCELUL.) BĂRBATUL CU ZIARUL: Ia-le. BĂTRÎNUL CU BASTON: Pune-i-le. DOAMNA CU VOAL: Dă-i-le. BĂTRÎNUL CU BASTON: Încet. DOAMNA CU VOAL: Hai, hai! BĂRBATUL CU ZIARUL: Ține mai strâns

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
DOAMNA CU VIOLONCELUL (Ușor disperată.): Dar cu violoncelul ce facem? BĂRBATUL CU ZIARUL (Se așază pe un scaun și-și întinde picioarele pe un altul.): Oh, săracu’ taică-meu, să fi trăit el să vadă toate astea... DOAMNA CU VIOLONCELUL (Alunecând spre BĂRBATUL CU ZIARUL.): Dar cu violoncelul ce facem? BĂTRÎNUL CU BASTON (Scoțând din buzunar un ghemotoc de hârtie unsuroasă.): Vreți o bucățică de halva? BĂRBATUL CU ZIARUL: Halva? N-am mai mâncat halva de nu știu când. BĂTRÎNUL CU

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
vedeți... Or să dea fântânile p-afară... DOAMNA CU VIOLONCELUL: Dar cu violoncelul ce facem? BĂRBATUL CU ZIARUL (Care nu o aude și n-o vede, nici el, pe DOAMNA CU VIOLONCELUL; lingându-și degetele.): Bună. (Pauză. DOAMNA CU VIOLONCELUL alunecă de la unul la altul, dar treptat întrebarea ei obsedantă și neauzită se va orienta spre sală.) DOAMNA CU VIOLONCELUL: Dar cu violoncelul ce facem? BĂTRÎNUL CU BASTON (Către BĂRBATUL CU ZIARUL.): Huh, acu’ chiar că parc-aș ațipi puțin... BĂRBATUL

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
de la-nceput... (Se duce și încearcă să închidă, și el, ușa.) Trebuie luat din scurt. (Nu reușește să închidă ușa. Ziarul ud i se lipește de picioare.) Pân’ la urmă tot cum am spus eu a fost. DOAMNA CU VIOLONCELUL (Alunecând spre el, tot mai disperată.): Dar cu violoncelul ce facem? BĂTRÎNUL CU BASTON (Meditativ, poate pe jumătate ațipit.): Și acum, când te gândești... parcă nici n-a fost... S-a dus, s-a evaporat.. Ce e și omul ăsta... DOAMNA

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]