9,188 matches
-
n-aveam nici un chef să se uite la mine cu simpatie ironică. Preferam să fiu socotit o canalie decât un neajutorat. Prin azil circulau fel de fel de povești despre tăcerea bizară a pescarilor, despre văduvele din cătun care își alungau singurătatea cum puteau, dar vânătorile de cerbi incendiau pur și simplu imaginația unora ca Mopsul și Dominic. „Pe toți dracii, ofta Mopsul, o asemenea vânătoare trebuie să fie ceva de neuitat”. Și el, și Dominic ar fi vrut să poată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mare, dacă o să ai energia necesară”. Nu, nu aveam această energie. M-am dus să-l rog pe meșterul cioplitor de cruci să mă primească înapoi. Am rămas mirat găsind poarta încuiată; meșterul n-o încuia niciodată, ca să nu-și alunge clienții grăbiți. Am bătut până a venit o femeie în vârstă care șchiopăta foarte tare. O mai văzusem pe-acolo, dar foarte rar. Era mama lui. Mi-a explicat că meșterul murise, răpus de boala lui de plămâni. „Și atelierul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
reușea să-i înșele pe cei care-i făceau percheziție și care nu izbuteau niciodată să găsească nimic. Îmbătându-se, plângea și bolborosea „Doamne, iartă-mă”, pentru ca, dintr-odată, să înceapă cu cântece deocheate. Se vorbea că din pricina asta fusese alungat din mânăstire. Purta un fular soios de lână, de care nu se despărțea niciodată, nici vara, și se poreclise singur, în derâdere, „Cobaiul lui Dumnezeu”. Dar nu era un șarlatan. Credea, din câte mi-am dat seama, cu aceeași pasiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
suferința. Când văd un om care suferă întorc capul. Încerc să mă conving în fiecare dimineață că nu sunt într-o seră, sunt într-un spital și încă într-un spital de nebuni, că am o profesie nobilă, trebuie să alung infernul din sufletul unor oameni care n-au rezistat. Unii suferă de boli ereditare, dar alții au ajuns aici pentru că n-au rezistat. O coardă a sufletului lor a pleznit. Ca la un violoncel. Și deodată melodia nu mai e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
aș spune, resentimentele bătrânilor față de ea erau afectuoase. Când o bufniță și-a găsit să devină limbută chiar în dreptul ferestrelor Moașei, mulți s-au oferit să iasă pe țărm cu felinare aprinse, ca să prindă pasărea blestemată ori măcar s-o alunge. Țin minte bine întâmplarea. Moașa a răbdat atunci o noapte, două, trei, pe urmă a început să dea semne de nervozitate. Umbla nedormită și se plângea de dureri de cap. Le-a și strigat unor îngrijitori: „Nenorociților, vă omor”, ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Mi-am amintit că nici prima oară nu mă oprise; mă speriasem singur; trăim într-o lume de interdicții și mi se păruse că un asemenea zdrahon nu putea avea decât o singură menire, să-i înspăimânte și să-i alunge pe curioși. Înaintam acum pe un coridor luminat orbitor, acoperit cu un covor gros, de culoarea muștarului, care absorbea sunetul pașilor, și am auzit foarte clar când Francisc - s-a înțeles, cred, că era mut ca și Profetul - a tușit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Nu pot fi înșelați, nici izgoniți. Așa că, neavând încotro, îi privești în față din nou: „Iată-mă, domnilor. Ați crezut că-mi era teamă? Nu-mi era teamă deloc. Eu știu bine că n-aveți viață proprie. Nu vă pot alunga, dar sunteți nevoiți să faceți ceea ce fac eu. Trebuie să mă imitați orbește. Sunt stăpânul vostru. Și nici măcar nu e nevoie să vă poruncesc. E destul să fac ceea ce vreau să faceți voi”. Deodată, însă, în plină euforie se strecoară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nu mai țin să vorbesc decât pentru mine”. Eu n-aș fi făcut niciodată greșeala ei. Nu mă însuflețea dorința de a mă expune de dragul altora. În schimb, mă înflăcăra bucuria de a mă vedea proiectat în centrul atenției generale. Alungam de aceea întrebările sâcâitoare, mă dezinfectam de ele, cum mă dezinfecta de fiecare dată Francisc, săvârșind parcă un ritual simbolic. Nopțile îmi inoculau un fel de dulce beție de mine însumi și de câte ori porneam spre sala cu oglinzi mă temeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
jumătate de om. Dar în loc de o suferință greu de suportat, pustiitoare, exista în mine o biată părere de rău. Căzusem de la mică înălțime, nu din stele, abia aveam câteva vânătăi. Laura reușise să clatine nepăsarea din mine, dar nu o alungase. Încă o dată confundasem, poate, patul cu dragostea. Și ce însemna asta altceva decât că eram, de fapt, incapabil de o dragoste mare, că eram o ființă atât de mediocră încât nu puteam aspira decât la o iubire mediocră? Dacă într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
când apă, nu poate trăi din nimic. Simțeam nevoia să ies afară, să sparg capul cuiva, Mopsului sau Arhivarului, să trântesc de podea farfuria din care mâncam, să trântesc uși sau să răcnesc cu sălbăticie. După asta, dacă nu eram alungat pentru scandal din azil, m-aș fi liniștit, poate, lăsând pentru mai târziu, ca Moașa, răzbunarea. Și pentru că nu făceam decât să mă învârt ca un cal de moară prin cameră, mă izbeam din ce în ce mai tare de un adevăr pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
piardă nici un amănunt din spectacol, și mă vâram sub pătură prefăcându-mă că dormeam. Mă purtasem rău cu unii dintre bătrâni, nu-i spusesem oare lui Dominic „dragul nostru idiot”? nu-l admonestasem pe Filip? nu râsesem de Leon? dar alungam aceste întrebări, cum alungi o muscă nesuferită, și ajungeam la gesturi caraghioase. Când Filip a întredeschis într-o dimineață ușa, am scos limba la el. Apoi m-am pomenit vorbind singur cu o furie rece: „Nu, puișorilor, nu vă mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
accese de tuse care erau, bănuiesc, hohote stăpânite, alții păreau înfricoșați. Se uitau cu teamă spre baltă, spre cătun, convinși că pescarii, ținuți până atunci la respect de fantoma invizibilă a Bătrânului, puteau veni acum să ocupe azilul, să-i alunge de-acolo sau să-i arunce pe toți în mlaștină. Confirmând parcă aceste temeri, bufnița începu să-și lanseze în fiecare noapte, de pe țărm, semnalele lugubre. Abia spre dimineață, când întunericul se subția și marea ieșea din mâlul nopții, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Dar când să-și așeze capul pe pernă, să adoarmă în sfârșit, după lungile nopți de insomnie în care reușiseră să devină palizi, străvezii, blestemul reizbucnea. Bătrânii se rugau să vină nopți cu furtună, cu trăznete și tunete care să alunge bufnița. Numai atunci, când canonada fulgerelor și trăznetelor se abătea ca un apocalips asupra mării și asupra zidurilor azilului, se mai putea ațipi. Acele nopți mirosind a sulf erau singurele mai suportabile. Nimeni nu îndrăznea să se depărteze prea mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ochii de soare, m-am gândit. — O, nu, domnule sculptor, eu voi rămâne aici, murmură el. Voi muri în mijlocul oglinzilor, cum mi-am dorit. Am înmărmurit. Murea ca un căpitan de corabie care nu-și părăsește vasul! Încercasem să-l alung din cuibarul lui de sticlă, să-l umilesc, și nu reușeam decât să-i dau o aureolă eroică. În loc să moară ca un vierme bătrân, prea bătrân ca să se mai poată prelinge afară, murea ca un personaj legendar. Am insistat. Aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
rece ca gheața: dacă acel Ceva ar muri, mi-am spus eu, vreau să-l Înmormântez eu Însumi, să hrănească toți viermii subsolului și să Îngrașe pământul. Numai așa aș mai putea să-l simt că e viu... Mi-am alungat gândul acela, pentru că Salon tocmai vorbea trăgând spre sine o creatură stranie cocoțată pe unul dintre rafturile acelea ale lui. Să fi avut vreo treizeci de centimetri lungime și era, desigur, un dragon, o reptilă cu aripi mari, negre și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
cu cea de-a treia gata să apuce victima. — Acum așteaptă, Îi spun eu, și În tăcere, ai să vezi... Te-am convins să-i elimini pe toți bărbații cu cicatrice - vino cu mine, fii a mea pentru totdeauna, să alungăm aceste prezențe inoportune, știu bine că tu nu-i iubești, tu mi-ai spus-o, vom rămâne tu și eu, și curenții subterani. Acum iată, intri, semeață ca o vestală, plăpândă și zgribulită ca muma pădurii - o, vedenie de iad
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
în care aceste fenomene socio-culturale se declanșează. De regulă noile tendințe apar din dorința de înlocuire a vechilor sisteme, deci sunt o formă-manifest de înlăturare a unor concepte considerate învechite. Cum Platon considera în epoca sa că poeții ar trebui alungați din comunitate pentru că sunt potențiali infestatori ideologici, la sfârșitul secolului al XIX-lea Nordau intuiește pericolul apariției artelor abstracte pe care le consideră absurde, antisociale și venale: Cărțile și lucrările de artă exersează asupra maselor o sugestie foarte puternică. În
ARTĂ, DEGENERARE, KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic''. In: ARTĂ, DEGENERARE , KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic'' by Edi APOSTU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/381_a_550]
-
Am observat că mă calmează. Am coșmare În care vorbesc plin de apomb În fața a mii de oameni și Îmi dau seama deodată că sînt gol pușcă, dar ceea ce e și mai ciudat, am... sîni. Așa că Îmi spun „sîni“, ca să alung neliniștea. Îi povestește lui Maggie de vremea În care l-a sunat cineva, cerîndu-i să conferențieze la Asociația Aspersoarealor de Incendiu din America. La Început, a crezut că era un fel de farsă. Desigur, a spus, o s-o fac pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
lui Maggie și confortul pe care l-ar putea găsi alături de el, greutatea sînilor ei pe piept, pulsul ei. E un gînd pe care cu siguranță Îl Împărtășește și ea, căci dă drumul la muzică, ca și cum ar vrea să-l alunge, iar cîntecul de pe postul de „oldies“ Îi ilustrează perfect dilema. Este Clash, cu „Should I Stay or Should I Go?“ — Nunta asta n-a avut nici un haz, spune Wakefield În cele din urmă. Maggie pare dezamăgită. — Mie mi s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
să localizeze boala sau rana și să o vindece. Ca femeie, ar fi preferat să nu aibă drept soț un specialist În „spații ascunse“, căci atare noțiune era o metaforă transparentă a misterelor altor femei. Nu găsise nici o cale să alunge această neîncredere instinctivă, așa că acolo, În bezna nopții arctice, decisese să abandoneze această căsnicie. Nu știa prea sigur cum avea să o facă. Poate că ar trebui, ca și omonimul său din literatură, să dispară pur și simplu și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
ei? Wakefield Își imaginează că discuția cu părinții l-ar putea ajuta să găsească idei pentru un discurs cu totul nou. Susan Îl apucă de mînă, de abia stăpînindu-și entuziasmul. — Hai s-o facem chiar acum. Wakefield dă din cap, alungînd interpretarea măgărească a frazei care Îi trecuse prin minte. În mașină, Susan o sună pe maică-sa și Îi spune că sînt pe drum. Pentru a ajunge acolo, Susan traversează un Întins cartier hispanic; Îi arată marea coroană de neon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
sîntem - cum se spune? - „pasionate“. Între mamă și fiică se Înfiripă brusc afecțiunea. RÎd de ceva ce numai ele știu. Wakefield mai taie o halcă de brînză și Închide ochii involuntar cînd esența brînzei de capră Îi inundă gura. O alungă cu o bucată de roșie cu sare și un păhărel de rachiu de prune. CÎnd deschide iar ochii, bagă de seamă teancurile de National Cartographic de pe rafturile bibliotecii. Aleișa Petrovici, i-a spus Susan, merge cu greutate din cauza venelor varicoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
-i pasă. Aceste suflete uscate și pline de pizmă schingiuiesc inocența cu biciul vinovăției și al păcatului și al urii față de fire. Ei vorbesc despre „păcatul fuduliei“, stîlcesc carnea ce dă În pîrg, Îngheață aromele În floare, pedepsesc joaca și alungă bucuria. Poeții lui Pan i-au denunțat mult timp pe acești cavaleri ai Domnului, Orfeu aproape că a rupt strunele lirei sale pentru a le slăbi vraja, dar fără de folos. Pe cînd Arta Începe să se Încovoaie sub loviturile acestor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
asta Încă dintru Începuturi. Nu trișează, În pofida a ceea ce afirmă unii dintre mitografii săi. De ce-ar face-o? Ar strica jocul și s-ar plictisi de moarte dacă ar ști dinainte rezultatul. În ultima vreme ar face orice să alunge plictiseala, ar fi dispus chiar să și piardă. Evident, ar folosi toate avantajele de care dispune, ar număra cărțile, le-ar fila, ar citi psihologia adversarului - o chestie extrem de ușoară, după ce ai privit mii de oameni predictibili făcînd lucruri predictibile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
nu știe ce să facă. Asta e tot, spune Tiffany. Asta e tot ce avem de spus. Milena Îi face cu ochiul. Băiatul se trage Înapoi mergînd cu spatele, Împotriva voinței sale, ca un osîndit. Următoarea găselniță! Uau! — Mi-ai alungat admiratorul, o tachinează Milena. Lasă că găsim Încă și mai mulți acolo de unde venim noi. Tiffany o Împunge cu umărul. SÎnt ca două iepe pursînge. Wakefield n-ar vrea să le vadă plecînd În galop, dar are reală nevoie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]