9,447 matches
-
se face arc în spatele faptelor transparente umbre lipsite de zid se apropie rostind încet tot mai încet numele pe care inima îl tipă nimeni nu aude nu răspunde nimeni lumea e un spital în care fiecare își bea liniștit ceaiul amar cu lămâie... Nadia PĂDURE <biography> S-a născut la 10 octombrie 1964 în satul Sculeni, Ungheni, Republica Moldova. Studii: școala medie din satul Sculeni; Universitatea de Stat din Chișinău, facultatea de biblioteconomie. Lucrează director la Biblioteca Publică Raională „M.Sadoveanu” din
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
pe care te mai joci o dată de-a v-ați văzut cu îngeri pasărea sufletului pleacă în urmă o cruce de lemn verde albastru ca un cuib fără aripi frământă iar lutul uneori îl face stea alteori om femeie cireașă amară despletită aromă între cerul gurii și-o boltă înverzită în talpă cât să n-o strivești pași în cerc niciodată prea departe de miezul rubiniu al luminii pânză deșirată cu regrete în așternutul unui neajuns de ajuns ață în acul
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
al luminii pânză deșirată cu regrete în așternutul unui neajuns de ajuns ață în acul nevăzătorului de iubiri picătura prelinsă pe bărbia flămândă femeie cu gust de zeiță și zâmbet de cireașă zdrobită până când un sâmbure o să spargă în dinți amar țipătul exercițiu de iubit cuvinte ședeam sub copacul în care universul crește inimi unde zâmbetul și-a pierdut gravitația să rămână în palme diamante purtam încă dumnezeirea ca pe-o haină ușoară în serile de vară doar ce-am întins
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
să stau ascuns și reușeam să trec sub uitare clipa de magie pe care o nășteam destul de ușor. Sunt apă, nu trupul care să se urce pe tine. De aia mă lași baltă, îmi replica Erjika, subliniind încă o dată gustul amar pe care-l simțea în acele momente... Încercă să și-l aducă în gânduri pe Titi. Cumva el trebuia să o facă acum fericită, pe el îl alesese, dar realiza în acele momente că tot la sugestia lui Gonzales făcuse
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
am sărutat prima oară cu ea, mi-e bine când o știu lângă mine, când râdem mult și din orice, când cântăm amândoi sau când visăm împreună cu ochii deschiși.... Ce să înțeleg ? Ce e iubirea, dacă nu amăgiri și iluzii amare? Dacă ai ști cât de bine te pot înțelege... Păi cred că știu și văd că îți pasă... uite de aia ești tu prietenul meu cel mai bun ascuns într-un trup de femeie. Ce mai vorbe scoți și tu
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
Mă supăra fiindcă povestea se lega cumva și de mine. Tăceam privind la tot ce mișcă în jur, tăceam fiindcă mi-era frică să nu spun prostii, tăceam fiindcă-mi intrase liniștea n oase, tăcea și Mătușa fiindcă de atâta amar de vreme se învățase să-i cânte-n timpane singurătatea. Fusese o femeie frumoasă dar urmele lacrimilor ei săpaseră adânc în obraji. N-avea copii. Dumnezeu nu se îndurase să le lase în ogradă un prunc dar îi lăsase în
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
ancheta Încă cinci zile... Dar nu garantam că ea n-o să-și schimbe brusc atitudinea, propunîndu-mi să las baltă totul, să mă mulțumesc cu ce am constatat pînă azi. Nu mi-ar surîde deloc așa ceva, mi-ar rămîne un gust amar... În ceea ce privește socotelile, poate ar fi cel mai bine așa. Ar fi șeful mulțumit și n-ar mai avea nimic de obiectat. Știu eu... poate acesta era și motivul pentru care tot amînam să-i telefonez. Am fost năpădit deodată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
să vină caravane cinematografice cu Winnetou și cowboys pe pereți. Doar jurnalele care le precedau mai încercau anemic - preambul jenant la imaginea lui Pierre Brice - să ne aducă la realitatea construcției socialiste. Le înghițeam exact așa cum erau: umplutură obligatorie, sare amară înaintea unui dejun copios. Poate o dată cu această schismă jurnal/film am început să separ între ritualuri sociale obligatorii și zonele de libertate de alegere. Jurnalul exprima un imperativ ipotetic: dacă vrei s-o vezi pe Brigitte Bardot, atunci trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
ca o vijelie vârsta contestatară și, o dată cu ea, un dispreț ucigător față de tot ce prețuiau părinții și profesorii mei, care se uitau la trecutul proxim, tinerețea lor. Ei simțeau că recapătă identitatea națională, independența față de ruși, nu știau încă gustul amar al sclaviei la alți români. Îi descopereau pe Goga, Blaga și Eliade. Nouă, toate acestea ne intrau firesc în metabolismul intelectual, erau istorie oficială și, tocmai de aceea, istorie banală, neinteresantă, nerevelatorie. În schimb, spre noi venea o adiere mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
o relație care genetic mă leagă de un neam pe care îl simt cu indignare rațională ca pe ceva care mă înduioșează. 26 octombrie Am sentimentul că timpul începe să fugă și nu o să am răgaz să lucrez cu atâta amar de șantiere simultan. Încerc însă ca până în 7 noiembrie să termin partea teoretică neaplicată și apoi să mă dedic unui capitol pentru aici și New York, iar între picături să mai lucrez la carte. Uneori, ispitele sunt cu adevărat mari. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
veșnică mișcare și foarte instabil emoțional. Andrei suprapune încă maturizarea cu cinismul. Că este extrem de relativist și postmodern conversațional și prea alba-neagra atitudinal. Aseară mi s-a făcut tare dor de ei. Mi-a șiroit un lung șir de lacrimi amare și chiar am avut senzația că vreau să fug de aici, iar am privit nostalgic Shuttle pentru aeroportul din Indianapolis. Mă întorc la Thanksgiving. Desigur, am migrat și noi în această zi însemnată a Americii. Am migrat în pădurea Mariei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
ai secolului trecut, un înalt deținător de funcție politică înaltă în Organizația pentru Eliberarea Palestinei mi-a făcut o confesiune, după ce mă lăsasem înfrânt într-o partidă de șah cu domnia sa, într-o vilă din Predeal: "Va fi vai și amar pentru noi toți cei din Orientul Mijlociu, când palestinienii și evreii se vor înțelege, după îndelungații ani de lupte fratricide în Palestina". Deocamdată, doritorii de pace și nedoritorii de aceasta divizează, deopotrivă, atât societatea israeliană, cât și societatea palestiniană! II. DIPLOMAȚIE
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
tot așteptam să văd ce mi se întâmplă (cum voi fi plesnit ori doar înțepat). Nu cred că în dosarul meu s-a pus ceva negativ (aș fi înregistrat ceea ce nu s-a întâmplat), dar am rămas cu un gust amar; în felul meu, am trăit chiar o tragedie o grea încercare pe care am suportat-o eu, deși făceam parte din angrenajul instituțional M.A.E. (și sunt fericit că am trecut peste ea fără sechele); ca om, dar și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
se realizase comunicarea, nu era afectat că se făcuse de rușine în fața demnitarului peruan. Această întâmplare, pe care nu o relatasem la întoarcerea în Ministerul de Externe decât fostului meu lector și coleg, directorului Ion Beșteliu. Îmi lăsase un gust amar. În agenda mea o notam, totuși. ca pe o realizare. Faptul că la audiența respectivă scosesem din încurcătură, în fața ministrului relațiilor externe al unei țări cu o istorie și cultură seculară, pe cel ce trebuia să fie oglinda de calitate
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
dureroase furtuni. Amărăciunile-i săpaseră brazde pe față și-i secătuiseră izvorul vorbirii. Și, privindu-l, mă gândeam la spusele lui, la „boierul cel bătrân“, la cel nou, la furtuna care poate sta înlănțuită în fundul sufletului, de unde izvorâseră greu cuvintele amare: „Atât mi-a mai rămas! căsuța și pușca!“ Și voiam să-i spun o vorbă de mângâiere. Dar el se întoarse spre mine, cu ochii lui rotunzi, și zise tare, înviorat: —Hai, boierule, urcă! Eu iau opăcinile și pornim... Pornirăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
despre care el nu-mi spunea nimic lămurit, dar pe care eu totuși parcă o înțelegeam, căci era vorba, în această durere, și de nevasta pușcașului, care de pe atunci a murit, așa, s-a dus, „numai de foc și de amar!“. Ș-acuma, cu stăpânul acest tânăr, vânătorul n-avea nimic deslușit. Cel puțin mie nu voia să-mi spuie nimic. Și nu înțelegeam ce putea să aibă, pe câtă vreme „boierul lui“ nici nu sta la moșie; venea numai așa, toamna, pe-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mine. Totuși de multe ori obrazul îi era alb ca varul și înfiorat de răceală. O întrebam încet: —Ce ai, Chivo?... Și ea de-abia putea să-mi răspundă: Ah! de-ar afla taica... de-ar afla taica... ar fi amar de mine! Tare mă tem de mânia lui... Și frica ei o încercam și eu, mai îndepărtată, mai slabă, ca o neliniște în fața necunoscutului. Iar pe fată o iubeam cu tot focul celor douăzeci și doi de ani ai mei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
după aceea ce puteam face? Au zis că mă ucid, că-mi pun cuțitul la beregată... Am zis așa: cum a vrea Dumnezeu!... Și m-am dus după Gheorghe Timofte. Și Spataru a fugit la ciobănie, de năduf și de amar! Ei, și cu bărbatu-tău n-ai trăit bine? Ea se uită țintă în pământ acuma. Spune, Aniță, n-ai trăit bine? Te bătea? ce-și făcea? — Vă sărut dreapta, șoptește încet femeia, îmi era urât! nu puteam să trăiesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ș-a răcnit cu ură, spre dânșii, i-a blăstămat: —Să deie Dumnezeu să nu mai muriți! că m-ați dat în lume spre pedeapsă!... Și deodată s-a făcut o tăcere adâncă. Și ea a strigat iar cu glas amar: Ah! drag mi-a fost să trăiesc și eu pe lumea asta și n-am avut parte!... Și și-a dus amândouă mânile la ochi. Atât a fost plânsul ei: câteva clipe. Toți stăteau încremeniți. Ca o suflare de foc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
să știi cum să aduci vorba, unde să vorbești de judecător, unde de grefier, cum să faci pe om să scoată punga, cum să te ridici în vârful degetelor și să-ți afunzi privirea spre francii și spre gologanii cu amar adunați, cum să știi să scoți para după para... Era o luptă în adevăr, pe care Ștefan Bucșan știa s-o ducă totdeauna la bun sfârșit, cu grabă și cu cruzime. Acolo, în grefă, își făcuse tânărul toată învățătura înaltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
dinții albi și ascuțiți, și se pleca domol spre ea, cu o sărutare pătimașă. Tudorița lui Rusu, orfană de mamă, crescuse singură prin străini, fără dragostea tatălui, fără dragostea nimănui. Singură, cum se pricepea și cum încet-încet învățase, ducea cu amar, cu ceea ce rămânea din puțina leafă a picherului, casa. Răbdase de foame și de frig, plânsese pe la porțile străinilor și abia acuma, după optsprezece ani împliniți, izbutea să ducă mai lesne de azi pe mâne, cu împletitură și cusături, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
îi venise un drum de mângâiere pentru răni. La icoane, aici, se simțise ușurată, cu sufletul hotărât să meargă înainte. I se aprinsese deodată ceva în minte, veniseră amintirile totdeauna dragi din trecut, și într-o sară de gemete, de amar și de disperare, amintirile acestea căzuseră cu mângâieri line peste inima chinuită. Se ruga multă vreme; din sufletul ei izvora tălmăcirea tuturor năcazurilor și a râvnilor ei; buzele murmurau încet, și ochii priveau neclintiți, mari, înecați într-un văl de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
moarte, peste care nimenea nu poate trece. Fata simțea ca o legănare, parcă plutea într-un gol, și asculta ca din depărtări glasurile lor... Ca din depărtări, lin, parcă-i venea ogoirea unui cântec. O pătrundea domol, în suferința ei amară. Eresurile vechi pluteau în juru-i nelămurite, izvorâte ca dintr-un trecut de negură. Câte-un răstimp, o cucerea din nou lunga domnie a trecutului; rămânea cu ochii țintă, măriți, ascultând o șoaptă tainică, din lăuntru-i. Murmurând cu creșteri și scăderi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
nasul coroiat și ochii mici spre ea. Haia o urmărea cu privirile prin casă, fără nici un cuvânt. Înțelegea că i se pregătește ceva, avea nădejdi, avea temeri de moarte. Pleoapele-i căzură deodată peste lumini și începu să plângă cu amar. —Poate-am să mor... șopti ea ca într-o aiurare... Ce voiți să faceți?... Apoi șopti abia auzit: Tot mi-i drag... mie tot mi-i drag... Se liniști încet-încet, și icoane din singurele-i zile fericite îi năvăliră în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
spate, în chimir, buzduganul; privirile i se muiară și ridică pe vătaf de jos. Nu te omor, bade Sandule... zise el pripit. Ce am eu cu dumneata?... Mai bine m-oi duce în lumea mea- ca să-mi câștig o bucățică amară de pâne -, decât să mă războiesc cu dumneata ori să intru într-un pacat! Iaca harapnicul. Iaca, pune-ți gluga-n cap, că te plouă. Suie-te pe Alba și du-te la bordeie. Și pe mine n-ai să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]