11,066 matches
-
Șoferul nostru a scăpat fără o zgârietură. Când mișcarea de rotație s-a încheiat în sfârșit, a coborât din taxi și s-a uitat la noi prin gaura care rămăsese în locul ferestrei, apoi s-a dat înapoi și s-a aplecat. Mă întrebam ce face. Se uită la cauciucuri? Apoi, după sunetul pe care îl făcea, mi-am dat seama că vomita. Vine salvarea, amice, a zis o voce de bărbat și m-am întrebat dacă o auzisem cu adevărat sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
eu plăteam un altul. Sincronizare perfectă. Asta obișnuia să se întâmple frecvent când eram cu Aidan și ne întâlneam toți patru. Păreau să aibă o discuție cu șoferul. De obicei aveau. Frumos mai conduci, amice, a zis Dana foarte tare, aplecându-se lângă fereastra șoferului. Nu? Dana ținea la părerile ei și îi plăcea să le exprime cât mai tare - atrăgea multă atenție oriunde se ducea - și expresia ei preferată era „E oribil“. Pronunțat astfel: „Ee orr-i-billl“. Spunea asta din belșug
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Eu: Mmmm. Pentru că, de cum ajungeam acasă, aveam să-i spun mamei și acum și ție. Eu (arătând spre Colin): Și el? Mr Big: Colin e în regulă. Noi doi n-avem secrete. Bun, chestia e că... Și deodată și-a aplecat capul și și-a pus mâna la ochi, de parcă era gata să plângă. I-am aruncat o privire alarmată lui Colin, care părea îngrijorat. Colin: Șefu’, te simți bine?... Preferi s-o lăsăm pe altă dată? Mr Big (trăgând de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
ROTIȚI, zâmbiți, băieți, ZÂMBIȚI, ce mama dracului, și ROTIȚI și LEGĂNAȚI și... OK, opriți muzica, OPRIȚI, OPRIȚI! Zdrăngănitul pianului s-a oprit treptat. —Brandon, a zis tipul mai în vârstă iritat. Scumpule? Ce faci cu legănatul? Eu vreau... S-a aplecat înainte și și-a scuturat umerii frumos, unduitor. —Și nu... Și-a clătinat stângaci jumătatea superioară de parcă încerca să-și facă loc prin mulțime. Îmi pare rău, Claude, a zis unul dintre băieți - de bună seamă bietul Brandon, cel fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
fără talent la legănat. Asta vreau, a zis Claude autoritar și s-a lansat într-o demonstrație: legănându-se pe vârful degetelor, răsucindu-se pe călcâie, făcând șpagatul în aer, și având tot timpul un zâmbet sinistru, artificial. A încheiat, aplecându-se cu prefăcută umilință până la podea, cu brațele întinse ca niște aripi de avion în spatele său... —Scuză-mă, s-a auzit o voce. Ai venit pentru spiritism? Mi-am răsucit capul. Un tip tânăr, probabil pe la douăzeci de ani, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
un taxi și, când am ajuns acasă, mă simțeam destul de bine. Cu asta îmi ocupasem aproape toată duminica. Capitolul 27tc " Capitolul 27" Înainte de a mă duce la birou, am făcut o incursiune la toaletă și am dat peste o persoană aplecată deasupra chiuvetei, plângând în hohote. Dat fiind că era luni dimineață, nu era ceva neobișnuit să plângă cineva, de fapt cabinele erau probabil pline ochi cu fete care dădeau la boboci pentru că nu obținuseră destulă acoperire cu care să vină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Toată gașca era acolo, așezați în șir pe banchetele de pe hol. Nicholas m-a observat. —Marfă! Uite-o pe Miss Annie. Astăzi pe tricoul lui scria „Winona e nevinovată“. Mitch era rezemat într-o rână de perete și s-a aplecat să mă vadă. —Hei, micuțo. A întins piciorul să mă atingă. — Cum a fost săptămâna asta? — Oh, știi tu, am zis. La tine? —Cam la fel. Ne-am așezat cu toții în cerc, au început tânguirile de violoncel și mai multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
putea compara cu asta. Îmi pare rău, Jacqui, îmi pare rău, vino și stai... Nu, mie îmi pare rău, să te sperii așa... Bun, amândurora ne pare rău, așa că zi-mi ce s-a întâmplat. S-a așezat pe canapea, aplecată în față, cu brațele pe coapse, cu genunchii lipiți. Arăta exact ca lampa de la Pixar 1. Dacă ar fi început să țopăie prin cameră, chiar și mama ei le-ar fi deosebit cu greu. S-a uitat în zare, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
a luat cu grijă microfonul. —Ray, zise Neris râzând, mi se spune că nu crezi câtuși de puțin în porcăriile astea extrasenzoriale. Așa e? Ray a spus ceva care nu s-a auzit. —Vorbește în microfon, scumpule. Ray s-a aplecat și a silabisit în microfon, de parcă depunea mărturie la un proces de crimă: Nu, doamnă, nu cred. Nu ai vrut să vii aici în seara asta, nu-i așa? Nu, doamnă, nu am vrut. —Dar ai venit pentru că te-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
fi gata să pleci la lucru, cum ești și acum, iar eu aș face o baie cu spumă. Nu avem cadă. — Nu contează. Mi-aș întinde degetele de la picioare și mi-aș săpuni pulpele foarte voluptuos, și tu te-ai apleca pe marginea căzii să mă săruți de rămas-bun... —...Oh, m-am prins! M-ai trage de cravată... —...Exact! În cadă... —...Oau. Marfă... —Deloc. Ai face ca toți dracii. Ai striga „Pentru Dumnezeu, ăsta e costumul meu Hugo Boss. Cu ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
acum. M-a luat pe sus până la pat, mi-a ridicat fusta, și-a strecurat degetele arătătoare prin elasticul de la boxerii mei portocalii, i-a tras dintr-o mișcare până la glezne și i-a lăsat să-mi cadă de pe picioare. Aplecându-se deasupra mea, și-a desfăcut cravata, și-a tras fermoarul de la pantaloni și mi-a șoptit: — O să ți-o trag. Și-a lăsat chiloții Calvin în jos și s-a ivit penisul lui în erecție. L-am împins înapoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
la fund cu bastonul. La fund cu bastonul. Pentru că ești rău, rău, nerușinat și rău! Oh, Aidan, mi-ai dat un semn. Un șofer de taxi cu nouă-din-zece! Deci nu ești supărat din cauza lui Mitch! —Tare, tare o să te bat. Apleacă-te și eu o să număr loviturile. Trosc, unu! Trosc, doi! Trosc, trei! Trosc, patru! Trosc, cinci! Trosc, ȘASE! Șase a părut să pună capac: s-a auzit un strigăt din telefon, apoi s-a lăsat liniștea pentru o vreme, până când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
nouă fix. L-am sunat pe Mitch să-i spun. Eram atât de emoționată. Peste două săptămâni și un pic aveam să stau de vorbă cu Aidan. Abia așteptam. Abia așteptam. Abia așteptam. Capitolul 46tc " Capitolul 46" Franklin s-a aplecat deasupra biroului meu, a privit cu coada ochiului spre Lauryn și a zis: —Anna, avem în sfârșit o confirmare asupra datei pentru prezentarea Formulei 12 din partea celor de la Devereaux. A zâmbit încântat și, deodată, simțind că mă trece un fior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
care vestea cu voce tare numele donatorului și îi mulțumea, îndreptându-se apoi spre vecinul acestuia. După ce darurile fură strânse, bărbierul ceru să-i fie aduse mai aproape două felinare puternice, desfăcu lama de cuțit recitând versetele cuvenite și se aplecă asupra mea. Maică-mea spunea că țipătul pe care l-am scos atunci răsunase în tot cartierul ca un semn de precoce bărbăție, apoi, în vreme ce eu continuam să zbier din tot trupușorul, de parcă aș fi văzut în fața ochilor toate nenorocirile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
-mi dea drumul, alergă prin ploaie trecând printr-o curte interioară și o porni pe o scară strâmtă, cu trepte abrupte, care ducea la odaia ei. Mă trase ușurel spre fereastră: „Uită-te, asta e mânia lui Dumnezeu!“ M-am aplecat cu teamă. Eram în vârful colinei Mauror. La dreapta mea se vedea noua Casba, noul palat al Alhambrei, la stânga, vechea Casba cu minaretele albe ale cartierului meu, Albaicin, dincolo de ziduri. Vuietul pe care-l auzisem pe uliță era acum asurzitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
să bea un castronaș din apa din care Soraya tocmai ieșise și toți și-au exprimat admirația, în proză și în versuri, în legătură cu minunatul gust pe care-l căpătase lichidul. Toți, în afară de vizirul Abu-l-Kasem Venegas care, departe de a se apleca deasupra bazinului, rămase demn la locul său. Atitudinea acestuia nu scăpă neobservată de sultan, care-i ceru o explicație. „Maiestate, răspunse Abu-l-Kasem, mă tem ca, gustând din sos, să nu mă cuprindă deodată pofta după puiul de potârniche.“ Doamne, iartă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
se adresase mie căci nu cuteza să i se adreseze direct sultanului, mai cu seamă pentru a-i vesti o nenorocire. L-am condus pe dată în fața lui Boabdil, care l-a invitat să-i dea raportul cu voce scăzută. Aplecat spre urechea ciulită a monarhului, el îi repetă bâiguind informațiile pe care le căpătase. Dar, pe măsură ce ofițerul vorbea, chipul sultanului se lărgea într-un zâmbet amplu, indecent, hidos. N-am uitat nici până astăzi buzele acelea cărnoase care se deschideau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
de peste tot, printre care șeicul Astaghfirullah, vizirul al-Mulih, medicul Abu-Khamr, cu totul cam vreo sută de persoane, dintre care unii se ocoleau dintotdeauna. Boabdil a vorbit domol, cu glas scăzut, silindu-i astfel pe vizitatori să tacă și să se aplece spre el, ținându-și respirația: „În numele Domnului Binefăcător și Milostiv, am vrut să se adune aici, în palatul Alhambra, toți cei care au o opinie în legătură cu situația îngrijorătoare în care soarta a adus orașul nostru. Faceți schimb de vederi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
descăleca, dar Ferdinand îl opri cu un gest liniștitor. Sultanul s-a apropiat atunci de învingătorul său și a încercat să-i ia mâna spre a i-o săruta, dar regele și-a tras-o înapoi, iar Boabdil, care se aplecase spre el, nu a putut decât să-l sărute pe umăr, semn că era tratat tot ca un principe. Nu ca principe al Granadei totuși: noii stăpâni ai cetății îi dăruiseră un mic domeniu în munții Alpujarras, unde i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
vin pe uscat, alții pe mare. Deodată, se întoarse spre mine și-mi făcu semn: — Vino mai aproape! Neîncrezător, nu m-am clintit din loc. — Vino, nu te teme! Mama mă liniști cu privirea. M-am apropiat cu pas temător. — Apleacă-te peste masă! Spectacolul, trebuie să recunosc, era destul de uimitor. Reflexele jucăușe ale picăturilor de ulei pe fața netedă a vasului dădeau iluzia unei mișcări neîntrerupte. Dacă priveai atent preț de câteva clipe și îți lăsai imaginația să zburde, puteai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
atunci nemișcată câteva clipe. — Trebuie să așteptăm ca djinnii să se potolească, sunt prea agitați, explică ea pe ton de confidență. Se lăsă un lung moment de tăcere, apoi ea începu să vorbească cu djinnii. Le șușotea întrebări, apoi se apleca deasupra vasului pentru a observa gesturile pe care ei le făceau cu mâna sau cu ochiul. — Vărul tău se va întoarce la tine după trei semne, decretă ea, fără a preciza dacă era vorba de trei zile, trei săptămâni, trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
beznă. Hiba. Chiar dacă pământul Africii nu mi-ar fi oferit decât acest dar, el ar fi meritat pe veci dorul meu. Dimineața, pe când dormea, iubita mea avea același zâmbet pe care-l ghicisem noaptea, și aceeași mireasmă de parfum delicat. Aplecat deasupra frunții ei netede și senine, o înecam în promisiuni emoționate și tăcute. Dinspre fereastră îmi ajungeau iarăși la urechi gălăgia, târguielile negustoreselor, foșnetul paielor călcate în picioare, sunetele unor vase de aramă, strigătele animalelor, ca și mirosurile purtate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
cameră, desigur împinsă de la spate de maică-mea. Mi-a luat mâna și a început s-o sărute în neștire. — Ți-am displăcut noaptea trecută. Fără să răspund, m-am întins pe partea stângă și am închis ochii. S-a aplecat peste mine și a îngăimat cu voce bâiguită, șovăielnică, abia auzită: — Nu vrei s-o vizitezi pe surioara mea? Am tresărit, crezând că n-am auzit bine. Hiba îmi vorbise pe un ton batjocoritor despre expresia asta folosită de anumite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
că nu mai aveam nevoie de nimeni și de nimic, că norocul avea să asculte de acum orbește de mine. Nu mai pășeam, ci de-a dreptul zburam. Când mi-am luat rămas-bun de la genovez, mi-a strâns îndelung mâna, aplecându-se ușor înainte; eu am stat drept, cu capul sus, cu bărbia ridicată. Bătrânul mi-a ținut ferm mâna într-a sa, mult mai mult decât o cerea obiceiul, apoi, fără să-și îndrepte ținuta, m-a privit țintă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ei un permis de liberă trecere? O grațiere? Le va pregăti secretarul meu. — Bunătatea domniei voastre nu cunoaște limite! Să vă dea Dumnezeu viață lungă! Eram dator să rostesc formulele consacrate, dar n-aveam de gând să abandonez. M-am aplecat la urechea monarhului. Prietenul meu, șeriful Ahmed, a fost foarte afectat de soarta nedreaptă care a lovit-o pe sora mea, victima odioasei răzbunări puse la cale de Zeruali. — Mi s-a vorbit despre rolul jucat de acel om. Eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]