7,234 matches
-
de viață i-au dispărut. Sunt sigur că la umbra lui - pe când era holtei - s au odihnit și ctitorii Mănăstirii Bârnova. L-am îndrăgit atât de mult încât imaginea lui a apărut ca ilustrație la articolul meu intitulat: „În căutarea codrilor pierduți”, precum și într-o altă carte despre împrejurimile Iașilor. De aici înainte drumul șerpuiește lin către ținta finală - Mănăstirea Bârnova. De undeva din stânga, cu o figură obosită și tristă, ne privește o clădire ce aduce a castel. Acesta a fost
Iaşii dealurilor albastre by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1211_a_1919]
-
a fost zidită, am cam umblat mult până când mi-au căzut în mâini niște însemnări de călătorie ale lui Nicolae Iorga, din iulie 1907. El presupune că începutul l-a făcut o mână de călugări care au ridicat aici, în Codrii Iașilor, un schit din „scânduri înconjurat de căsuțe țărănești ale umililor monahi”. Mai târziu a venit Vasile Lupu, „Domnul cel larg în daruri”, și a ridicat o biserică din piatră pe aceste „prăvălișuri de dealuri acoperite cu vii”. Incursiunile răufăcătorilor
Iaşii dealurilor albastre by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1211_a_1919]
-
rămas atâtea biserici care împânzesc Moldova ca o salbă de nestemate. Iată, însă, că Iașul are norocul să se închine la ultima ctitorie a marelui voievod - Mănăstirea Dobrovăț. În vremea zidirii ei, pe acel loc se afla o poiană în codrii seculari de pe malul pârâului Dobrovăț, unde bătrânul, bunul și înțeleptul Ștefan vodă a rânduit ca înaintea trecerii sale în lumea drepților să se zidească o biserică. Împlinirea dorinței iubitului domn s a făcut între anii 1503-1504. Despre marele voievod, canonizat
Iaşii dealurilor albastre by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1211_a_1919]
-
călătorie”, publicate în Revista „Floarea darurilor”, Nicolae Iorga scrie articolul „La Schitul Hadâmbul”, în care, după ce deplânge starea în care a găsit bisericuța și toate câte o înconjurau, spune: „A fost aici pe vremuri o biserică de lemn, în acest codru care se zice<<al Iașilor>>, fiindcă mergea până în preajma orașului”. În finalul articolului, el spune, cu admirație: „Ce bun loc de școală ar fi acesta!” Icoana Maicii Domnului de la acest schit este făcătoare de minuni. În această clipă, iubite prieten
Iaşii dealurilor albastre by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1211_a_1919]
-
zi fierbinte de vară, la 5 iulie 1924, undeva sub dealul Osoi din comuna Horodnicul de Sus, pe o laviță în interiorul unei căsuțe țărănești, o mamă sleită de puteri a dat naștere ultimului ei copil cu un păr negru de codru des, cu ochii albaștri și limpezi pe care erai tentat săi compari cu cerul albastru care părea că se contopește la zenit cu obcinile din apropiere ale Bucovinei, sprijinindu-se pe umerii lor, în acest cer frumos și senin de
Frânturi din viaţa unui medic by Popescu Georgie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1175_a_1888]
-
contraste la fel de surprinzătoare ca echipajele și costumele descrise mai sus. Auzi vorbindu-se franțuzește și vezi toalete occidentale, dar și fumători de ciubuc lungiți pe divane sau țigani zdrențăroși care deretică prin casă. În septembrie 1837 descindea în București Ion Codru Drăgușanu: „Iacă-mă în Babilonul României. Nu-ți scriu figurativ, ci deplin în sens leterale. Aici e amestecul limbilor, aici contrastul porturilor și combinațiunea cea mai bizară den toate.“ O vie întipărire îi produc „peregrinului“ varietatea și policromia costumelor: „giubeaua
Alfabetul de tranziþie by Ştefan Cazimir () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1380_a_2729]
-
de termeni introduși atunci în limbă.“ (Gh. Bulgăr, O contribuție la dezvoltarea stilului publicistic: „România“, primul nostru cotidian (1 ian.-31 dec. 1838), în Limbă și literatură, IV, 1960) 16 „Aici e amestecul limbilor - scria din București, în 1837, Ion Codru Drăgușanu -, aici contrastul porturilor și combinațiunea cea mai bizară den toate.“ Am motive să cred că, prin expresia pe care am subliniat-o, oaspetele de peste munți nu viza exclusiv diversitatea idiomatică, produs al unei relative împestrițări etnice; „amestecul limbilor“ se
Alfabetul de tranziþie by Ştefan Cazimir () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1380_a_2729]
-
nevoie de luni și de ani până să se deprinză copiii a-l învăța pe dinafară“ (Curs întreg de poezie generală, I). Anevoințele slovenirii îl puteau năuci chiar pe un școlar dintre cei isteți, cum trebuie să fi fost Ion Codru Drăgușanu: după o iarnă întreagă de învățătură cu dascălul Nica Davistei „știam bucoavna de rost, însă a sloveni cu buche - az - ba nu putusem învăța, până ce bietul Comșuț, în bătrânețe, aduse sistema de a - be - ce de la Orlat, după care
Alfabetul de tranziþie by Ştefan Cazimir () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1380_a_2729]
-
va fi un autor publicat frecvent în Scînteia. În ediția din 14 octombrie 1944, îi este publicat articolul "Soarta spicelor", în care vorbește despre glorioasa armată sovietică, din care redau următorul fragment: "Toamnă, cu roșu de sânge s-au împodobit codrii, pe drumuri scârțâie carele încărcate cu cereale, micuții, ca o cutiuță fermecată, deschid prima lor carte. Țara își continuă efortul. Războiul a brăzdat și pământul și fețele femeilor. La hotarele țării, Armata Roșie toacă forțele dușmanului. Uitându-te la luptătorul
Cuvintele puterii. Literatură, intelectuali și ideologie în România comunistă () [Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
Am, redat acest fragment pentru că el îl va marca profund pe Mihnea Gheorghiu care, peste două săptămâni, va publica poemul "Toamna asaltului"22, ce este practic o versificație a textului ehrenburgian fără a preciza acest lucru: "Acest noimebrie a împodobit codrii cu roșul frunzelor vechi și câmpurile de luptă, cu sângele eroilor noștri. Pe drumuri carele scârțâie încă de greul roadei, copiii din grădinile lumii poartă întâia lor carte subsuoară. După ce codrii au adăpostit pe tovarășii dârzi din spatele liniilor, după ce drumurile
Cuvintele puterii. Literatură, intelectuali și ideologie în România comunistă () [Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
fără a preciza acest lucru: "Acest noimebrie a împodobit codrii cu roșul frunzelor vechi și câmpurile de luptă, cu sângele eroilor noștri. Pe drumuri carele scârțâie încă de greul roadei, copiii din grădinile lumii poartă întâia lor carte subsuoară. După ce codrii au adăpostit pe tovarășii dârzi din spatele liniilor, după ce drumurile au purtat armatele plecate să clădească o pace fără primejdie; Cât de puține-s vorbele smulse din această toamnă însângerată. Și totuși despre această toamnă se va scrie și iar se
Cuvintele puterii. Literatură, intelectuali și ideologie în România comunistă () [Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
și fete, își îndeplinesc munca lor automatic, tăcuți, cu regularitatea monotonă și hursuză a unor mădulare de mașini, nu cu zburdălnicia zgomotoasă cu care niște vioaie albine adună mierea de pe flori. I-am văzut pe culegători mîncînd răzlețiți cîte un codru de mămăligă și-o bucată de brînză, în mijlocul aceluiași silnic mutism, i-am văzut apoi seara adormind rupți de oboseală, pentru a reîncepe în zorii zilei următoare corvoada plicticoasă din ajun. Țăranii culeg astăzi viile noastre cu același entuziasm cu
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
finalul cu miros de „literatură” al schiței - ca semn că cineva e sub acea movilă, se vede crucea adusă de vînt odată cu acoperișul, înfiptă adînc în movila de cărămizi”2). „Furtună” de Bacovia nu descrie decît uvertura acelei ploi: „Prin codrii Bacăului/ Vîjîie vîntul/ Și-ntunecă lumea/ Un cer ca pămîntul/ Și codru pe codru/ Se umple de clocot,/ Iar toamna în hohot/ Le cîntă prohodul...” Următoarele versuri redau exaltarea și spaima în fața marii amenințări: „Și parcă mă cheamă,/ De crengi
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
sub acea movilă, se vede crucea adusă de vînt odată cu acoperișul, înfiptă adînc în movila de cărămizi”2). „Furtună” de Bacovia nu descrie decît uvertura acelei ploi: „Prin codrii Bacăului/ Vîjîie vîntul/ Și-ntunecă lumea/ Un cer ca pămîntul/ Și codru pe codru/ Se umple de clocot,/ Iar toamna în hohot/ Le cîntă prohodul...” Următoarele versuri redau exaltarea și spaima în fața marii amenințări: „Și parcă mă cheamă,/ De crengi atîrnînd,/ Avesalomi gemînd/ Cu plete ncîlcite.../ De spaimă mă prind/ Priviri rătăcite
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
movilă, se vede crucea adusă de vînt odată cu acoperișul, înfiptă adînc în movila de cărămizi”2). „Furtună” de Bacovia nu descrie decît uvertura acelei ploi: „Prin codrii Bacăului/ Vîjîie vîntul/ Și-ntunecă lumea/ Un cer ca pămîntul/ Și codru pe codru/ Se umple de clocot,/ Iar toamna în hohot/ Le cîntă prohodul...” Următoarele versuri redau exaltarea și spaima în fața marii amenințări: „Și parcă mă cheamă,/ De crengi atîrnînd,/ Avesalomi gemînd/ Cu plete ncîlcite.../ De spaimă mă prind/ Priviri rătăcite,/ Și mintea
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
în ansamblul ei, lucru clar exprimat spre final, e un „Mai am un singur dor” scris într-o stare de maximă surescitare: „Și-aș vrea ca să mor/ Ca Romulus Rege,/ Uitat, legendar.../ Cuprins de-o furtună,/ Pierdut să dispar/ Prin codrii Bacăului...” 3) O combinație de note de peisaj și de aluzii livrești, „Furtună” constituie un bun exemplu pentru a arăta prezența reminiscențelor școlare în scrisul lui Bacovia. Aci sînt două: Avesalom și Romulus, de care a auzit în gimnaziu, la
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
unei explicații veritabile să se substituie zvonul și legenda. Tînărul Bacovia își dorea și el o atare moarte, care să sporească interesul, curiozitatea în jurul său. O afirmă apăsat în încheierea poeziei sale: „Cuprins de o furtună,/ Pierdut să dispar/ Prin codrii Bacăului...” Setea sa de extincție nu e și sete de anonimat. Acesta nu era pe placul său, deși uneori lasă să se înțeleagă că l-ar adopta ca soluție de viață. „Am greșit colosal că m-am născut în acest
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
cînd spunea: „Poezia lui este (...) legată de colțurile de provincii. Catedrala din poezia lui poate fi orice catedrală, ea este însă catedrala Sf. Neculai din Bacău; grădina - este grădina publică a orașului; școala este școala domnească la care am învățat, codri sînt de la Hemeiuș(i), din zare; abatorul este cel de pe malul Bistriței, moara... pînă și ploaia și toamnele sînt ale Bacăului”.1) în „Toamnă”, primele două „colțuri de provincii” din enumerarea profesorului sînt amintite în strofa a treia: „Se uită
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
1907 și 1910), fiorii intră în lexicul poetic al lui Topîrceanu, ca agenți ai schimbării ori ca semne ale unor emoții mai adînci: „Dar ce fior prin noapte trece./ Șoptesc copacii îngroziți./ Un tainic murmur, - ca o apă/ Coboară-n codrii adormiți.// Vin freamăte nelămurite,/ Prevestitoare de furtună,/ Și nouri vineți colo-n zare,/ Deasupra munților s adună...” 10) Cuvîntul e prezent, de asemenea, la prozatorii epocii: la Sadoveanu, care publică o povestire cu titlul „Fiorul”11), la Hortensia Papadat Bengescu
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
taina roză a voluptății?”2), replică croită pe tiparul unor versuri din „Moartea lui Fulger”, de Coșbuc: „Trăiește-ți, doamnă, viața ta!/ Și a morții lege n-o căta!” (...) „Nu cerceta aceste legi,/ Că ești nebun cînd le-nțelegi!/ Din codru rupi o rămurea,/ Ce-i pasă codrului de ea!”3). Limitarea infinitului „în infinit pămîntul se simte tresăltînd”1). E oarecum surprinzător să constați că Bacovia întrebuințează de mai multe ori decît Eminescu cuvîntul „infinit”. Surpriza se atenuează, ba chiar
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
pe tiparul unor versuri din „Moartea lui Fulger”, de Coșbuc: „Trăiește-ți, doamnă, viața ta!/ Și a morții lege n-o căta!” (...) „Nu cerceta aceste legi,/ Că ești nebun cînd le-nțelegi!/ Din codru rupi o rămurea,/ Ce-i pasă codrului de ea!”3). Limitarea infinitului „în infinit pămîntul se simte tresăltînd”1). E oarecum surprinzător să constați că Bacovia întrebuințează de mai multe ori decît Eminescu cuvîntul „infinit”. Surpriza se atenuează, ba chiar dispare, cînd observi că același cuvînt e
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
pare scrisă pe tiparul „Toamnei” lui Coșbuc (v. Versuri, EPL, 1961, p. 144), însă geamătul bacovian, expresie a unei suferințe atroce, e mai profund decît cel din poemul autorului clasic. Acesta evocă încleștarea dintre vînt (barbar din nord) și „regele codru”: „Și codrul se-ndoaie;/ Și-l biruie vîntul,/ Rîzînd îl zugrumă/ Și-i rupe vestmîntul,/ Și părul i-l smulge/ Și-n văi îl aruncă”. (ib., p. 145) 9.Vieți paralele, Traducere de N.I. Barbu, Ed. Științifică, 1960, p. 82
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
pe tiparul „Toamnei” lui Coșbuc (v. Versuri, EPL, 1961, p. 144), însă geamătul bacovian, expresie a unei suferințe atroce, e mai profund decît cel din poemul autorului clasic. Acesta evocă încleștarea dintre vînt (barbar din nord) și „regele codru”: „Și codrul se-ndoaie;/ Și-l biruie vîntul,/ Rîzînd îl zugrumă/ Și-i rupe vestmîntul,/ Și părul i-l smulge/ Și-n văi îl aruncă”. (ib., p. 145) 9.Vieți paralele, Traducere de N.I. Barbu, Ed. Științifică, 1960, p. 82. 10. Ibidem
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
și faptul că își vindea produsele „cu prețuri de concurență”. O idee despre „cîntecele naționale” se poate face din catalogul Bibliotecii muzicale „Lira romînă”, publicat în același Calendar: romanțe („Luna doarme”, „Suspine crude”, „Cît te-am iubit”, „Ce te legeni, codrule?”, „Steluța”); melodii/ cîntece/ arii populare („Pentru tine, Jano”, „Două fete spală lînă”, „Am un leu și vreu să-l beu” etc.) 4. Ultimele două citate sînt dintr-o singură frază a „Impresiilor de roman”: „Deodată, o tobă repetînd o cadență
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
în sufletul meu”. 13. „Gratie și Palamon”, în Viața Romînească, 8, vol.31, 1913, p. 88: „Pe sub sprîncenele lui stufoase, călugărul privea rostogolirea rară și măreață de pe Arșiță, clădăraia din ce în ce mai înaltă a munților din față și toată uriașa revărsare a codrilor, ca un stăpîn nepăsător și sătul. Nici un fior, nici o descumpănire în el”. Cu totul diferită e reacția tovarășului său de drum, om tînăr și curios. 14. Opere, p. 50. 15. Ibidem, p. 83. 16. Ibidem, p. 110. 17. Ibidem, p.
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]