5,365 matches
-
teamă și prudență, când spiritele au coborât în suport, indiferență când spiritul a plecat. Totuși, tungușii nu sunt niciodată siguri că spiritul a plecat și de aceea accesoriile și costumele Accente istoriografice șamanice abandonate în pădure lângă mormântul stăpânului lor defunct inspiră o anumită teamă. Robă a spiritelor, costumul este în egală măsură o armură care îl protejează pe purtător contra săgeților trimise de spiritele malefice ambuscate pe drumurile din lumea de dincolo, pe care costumul o poartă simbolizată în broderiile
ACCENTE ISTORIOGRAFICE by Dan Cristian Răcaru () [Corola-publishinghouse/Science/791_a_1720]
-
lui Alexandru al VI-lea, Iuliu al II-lea (1503-1513), dușman declarat al celui decedat. Fratele Giuliei, Alessandro, a urcat în rang drept cardinal și a devenit papa Paul al III-lea (1534- 1549). Vanozza, mama celor patru copii ai defunctului papă Alexandru al VI-lea, a supraviețuit dispariției amantului ei pontif și, după moarte, în 1518, a lăsat o avere considerabilă Bisericii. Cele două amante ale papei Alexandru al VI-lea, Vanozza și Giulia, au contribuit la consolidarea poziției familiei
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
cult. Reiese de aici că dimensiunea religioasă este mai accentuată În cazul manipulării corpului uman mort În mod spontan. Se cunosc În acest sens acte precum descărnarea cadavrelor, practicată cu unelte, pentru expunerea sau Îngroparea lor, consumarea rituală a cărnii defunctului, păstrarea și folosirea unor părți ale scheletului (craniul, oase craniene transformate În cupe pentru băut, dinții Înșirați pe coliere etc.). Practicile de acest fel se leagă de rituri funerare În mai multe etape și fac adesea referire la credințe ce
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
craniul, oase craniene transformate În cupe pentru băut, dinții Înșirați pe coliere etc.). Practicile de acest fel se leagă de rituri funerare În mai multe etape și fac adesea referire la credințe ce privesc absorbirea și perpetuarea puterilor și personalității defunctului. Acestea nu sunt foarte răspândite la vânători și culegători, ci mai degrabă În culturile din neolitic și postneolitic. Kebara dezvăluie ramificațiile acestei practici. Potrivit unor cercetători contemporani, masa de oase neanderthaliene din celebra grotă de la Krapina (Croația) ar putea fi
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
gravate. Formele denotă multiplicarea diferențelor tribale și etnice pe fondul unei matrice simbolice comune: poate că și podoabele vorbesc despre mituri. Curiozitatea pentru moarte ia aspecte atât de puternic ritualice, Încât ajunge să implice credințe codificate și prolixe despre destinul defuncților, În strânsă legătură cu viața și nevoile celor vii. Stropirea cadavrelor cu argilă roșie ar putea avea sau nu valoare sacrală (restituirea sângelui); argila servește, de fapt, scopurilor practice, cum ar fi degresarea pieilor și dezinfectarea, și este folosită mai
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
sunt Împărțite În mai multe etape, cu separarea craniului și remodelarea din argilă a capului mortului; În alte părți, oasele sunt adunate Într-un sac, pictate cu verde și roșu, după ce fuseseră descărnate și lăsate În voia păsărilor de pradă. Defunctul are, de obicei, lucruri personale și hrană. Două orașe anatoliene, aflate Într-un stadiu incipient, prezintă un cadru cultual impresionant. În mileniul al VII-lea, Nevali Cori deține un complex de temple cu pilaștri și sculpturi În piatră, printre care
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
erau În același timp morminte comune, marcare ancestrală a teritoriului, observatoare a cerului și anotimpurilor. Dacă aceste mari case ale morților aveau partea interioară ascunsă (Încăperi În care aveau acces doar câteva persoane, locuri retrase și reprezentări „vizibile” numai pentru defuncți), ele aveau, În general, anticamere, locuri de adunare și esplanade exterioare deschise tuturor, care constituiau teatrul ceremoniilor tribale complexe. Aceeași construcție era, evident, și emblemă colectivă de supremă importanță pentru micile comunități. Un exemplu este Newgrange (Irlanda). Trecând de blocul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
CONCLUZIE" Din ceea ce se știe, religia este un produs intelectual tipic omului. Îi descoperim originea Într-un anumit tip de emoție, curiozitate și preocupare. Apariția sa are legături clare cu limbajul, capacitatea de a simboliza, grafismul, manipularea naturii și a defuncților. Religia este un act cognitiv Însoțit de acțiuni expresive, de exteriorizări: două nivele care trebuie considerate diferite. Datele expuse indică faptul că există o corelație Între fenomenele religioase și tipul somatic, Între apariția urmelor religioase și originea unui homo sapiens
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
bici rezemat de mâna dreaptă și - așa cum i se cuvine unui zeu generator - cu falus. La Dendera este stăpână Hathorxe "Hathor", o zeiță celestă cu trăsături de junincă; puțin mai la nord, la Abydos, un „stăpân al apusenilor” (adică al defuncților), Khentamentiuxe "Khentamentyu" a fost Înlocuit cu un zeu legat și el de lumea de dincolo, Osirisxe "Osiris", care se instalează definitiv aici. Nu foarte departe, la Asyut, se află două divinități canine, Anubisxe "Anubis" și Upuautxe "Upuaut", În timp ce la Ahmim
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pe care le are orice ființă. Un alt grup de divinități este legat - unele de la origine, altele În timpul procesului de dezvoltare a personalității lor - de lumea de dincolo. Este vorba despre zeii cărora le este Încredințată mai ales grija trupurilor defuncților, ca Anubisxe "Anubis", căruia i se atribuie inventarea practicii mumificării, sau zeița „Apus” (regiunea În care apune soarele și se Îngroapă morții) sau Khentamentiuxe "Khentamentyu", „Celxe "Cel"-care-domnește-peste-apuseni”, sau, În regiunea memphită, zeul-șoim Sokarixe "Sokari". Dar deasupra tuturor se află
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
unei scări imense Îngustate spre vârf: invitație de a urca spre cer sau aluzie la tumulul primordial pe care a apărut, la Începutul timpurilor, soarele. În zonele libere se află construcțiile care trebuie să conțină atributele regalității, cele destinate cultului defunctului și al regelui, o curte interioară dedicată În Întregime structurilor ce țin de ceremonia care simbolizează luarea În posesie a țării, În momentul În care regele preia puterea. O altă curte este consacrată structurilor necesare pentru celebrarea jubileului (sărbătoarea sed
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
aceasta, Horusxe "Horus", zeul care se identifică cu regii ce se succed pe tronul egiptean, este și fiul lui Osiris - postum, desigur, pentru că un rege nu poate să preia puterea decât după moartea predecesorului său. Dar, În calitate de fiu al regelui defunct, moștenitorul tronului are Îndatorirea rituală, pe care mitul i-o atribuie lui Horusxe "Horus", de a se Îngriji de nevoile Încă pământești ale celui care a părăsit pământul, adică de a-i aduce ofranda, În toate formele ei, de la funeralii
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Mai puțin clară este semnificația lui akh, „strălucitor” - se pare că acesta este mortul care a ajuns să aibă natură celestă; ba, care este tradus aproximativ prin „suflet”, este reprezentat ca o pasăre având cap de om, aspect sub care defunctul poate părăsi mormântul pentru a frecventa din nou lumea celor vii, Într-o formă diferită; și, În sfârșit, ka, tradus adesea prin „dublul”, este un element al omului, care reprezintă mai mult sau mai puțin capacitatea acestuia de a fi
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
zei, a căror bunăvoință Îl Îndatorează dacă li se aduc ofrande 4. S-a presupus că unele reprezentări au sens ritual, dar nu s-a putut dovedi clar acest lucru, așa Încât nu vom vorbi despre el aici. Vitalitatea care supraviețuiește defunctului se manifestă și prin alte aspecte. Înainte de toate, În importanța dată reprezentării statuare 5, așezată Într-un loc inaccesibil al mormântului, legată de exterior prin niște conexiuni subtile care permit statuii „să vadă” fără „să fie văzută”. Statuia, căreia i
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
decât cel organic, cu un aspect idealizat care face mai plăcută supraviețuirea. Pe această reprezentare se Împlinește ritualul „deschiderii gurii”, care se săvârșește și asupra mortului și care oferă celor doi capacitatea de a se reintegra În dialectica lumii vii. Defunctul, care „e predestinat pământului” și este „devorat de porțile lui Gebxe "Geb"” (zeul pământului), după cum spun Textele Piramidelor opunându-i destinul ceresc al suveranului, nu este distrus, ci are drepturi și personalitate. Drepturile sale, adică ofrandele de care are nevoie
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
un slujitor al lui ka” (un preot funerar) care obține o recompensă stabilită. Dacă liniștea și respectul datorate mormântului sunt tulburate de zgomote sau fapte nepotrivite și profanatoare, acestea vor face subiectul unui adevărat proces penal, desfășurat În fața zeului, Între defunct și profanator, Încheiat cu prevestirea unei pedepse exemplare pentru acesta din urmă1. Iar, În ceea ce privește păstrarea personalității, trebuie amintită practica prin care se trimit morților adevărate scrisori 2, În care li se cere să se intereseze și să intervină pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Deltei și Văii au fost dezvăluite” și „Taina Piramidelor a fost violată” și deplângea aceste farse publice a ceea ce fusese o prerogativă regală. Dar dacă este o profanare, rezultatele au avut o importanță majoră. În formulele care se referă la defuncți, acestora li se dă titlul de „Osirisxe "Osiris"”, care, În Textele Piramidelor, se pune În fața numelui regelui. „Regele Osiris...” este tatăl mitologic mort al regelui mitologic viu identificat cu Horusxe "Horus": faptul că regele este Osiris - regele morților - decurge din
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cetății celor vii. În primul rând, se modifică obiceiurile regale: față de monumentele funerare vizibile, prevăzute cu capele de cult, acum mormântul și locul pentru ofrande nu mai coincid. Mormântul este săpat În muntele vestic, Într-o vale destul de ascunsă, astfel Încât defunctul, pătrunzând În Întunericul hipogeului său, imită de fapt parcursul soarelui la apus: iar pe pereții posibilului parcurs nocturn sunt scrise texte care par a fi fost compuse chiar În această epocă și care reiau un motiv apărut deja În Textele
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În timpul căreia, Amonxe "Amon" vine de la Teba pentru a vizita templele Apusului și pentru a se opri la sfârșit la templul suveranului momentului. În partea publică a templului se obișnuiește să se reprezinte scene de viață, adesea legate de cariera defunctului; Însă, În acest caz, ne interesează mai mult scenele care ilustrează funeraliile, care culminează cu intrarea În mormânt, reprezentată schematic În „deschiderea gurii” acelei „ființe” complexe care este sarcofagul antropoid În care este Închis corpul devenit nepieritor prin mumificare (care
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ființe” complexe care este sarcofagul antropoid În care este Închis corpul devenit nepieritor prin mumificare (care atinge acum perfecțiunea). „Deschiderea gurii”, care se săvârșește prin atingerea gurii cu o mică nuia, este un rit care ajută la dotarea atât a defunctului, cât și a statuilor cu o viață ascunsă, diferită de cea practică, dar nu mai puțin reală. Astfel, defunctul devine capabil să se bucure de ofrandele a căror revărsare În mormânt este reprezentată ca o transferare variată din lumea aceasta
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Deschiderea gurii”, care se săvârșește prin atingerea gurii cu o mică nuia, este un rit care ajută la dotarea atât a defunctului, cât și a statuilor cu o viață ascunsă, diferită de cea practică, dar nu mai puțin reală. Astfel, defunctul devine capabil să se bucure de ofrandele a căror revărsare În mormânt este reprezentată ca o transferare variată din lumea aceasta În lumea de „dincolo”. În orice caz, mormântul nu este o Închisoare pentru defunct, iar urarea tipică ce i
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
nu mai puțin reală. Astfel, defunctul devine capabil să se bucure de ofrandele a căror revărsare În mormânt este reprezentată ca o transferare variată din lumea aceasta În lumea de „dincolo”. În orice caz, mormântul nu este o Închisoare pentru defunct, iar urarea tipică ce i se face acestuia este „să iasă la lumină”. Acesta este titlul unei lucrări care devine acum canonică și care este În general numită Cartea Morților 1. Scrierea este un urmaș al Textelor Piramidelor și al
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de texte variate prin natură și vârstă (unele se găseau deja În Piramide, multe În Sarcofage). Textele, care variază În număr de la un exemplar la altul, sunt scrise pe un sul de papirus depozitat În mormânt, pentru a-i oferi defunctului un Îndrumar și un ajutor pentru supraviețuire. Se găsesc aici imnuri adresate divinității, jurăminte, descrieri ale unor așezări și ființe de pe lumea cealaltă. Punctul caracteristic, nelipsit, este reprezentarea judecății ce are loc Înaintea lui Osirisxe "Osiris", ale cărei cerințe le-
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
egiptene și care s-au transmis doar aici. Unul dintre acestea este capitolul 17, un text antic În care se află un monolog al lui Atumxe "Atum" În calitate de creator și cap al Eneadei, care se identifică Într-un fel cu defunctul. Ceea ce-l face, În mod special, interesant este comentariul teologic cu care este prevăzut, care ne arată pe viu cum Își citesc preoții egipteni textele. Iată un exemplu: „Mie Îmi aparține ziua de ieri, eu cunosc ziua de mâine”; acesta
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Kirkbride: Se pare că acești oameni au conștientizat pentru prima oară ideea de moarte și s-au preocupat să păstreze măcar o parte dintre morții lor aproape de locuința familiei. În timpul subdiviziunii musteriene a paleoliticului mijlociu, (...) această practică a Înhumării unor defuncți În interiorul peșterilor este destul de obișnuită (...). Oricât de diferite ar fi evoluțiile, toate speciile umane care au trăit În cultura musteriană arată respect și grijă pentru unii dintre morții lor, fapt ce relevă o conștiință complexă și credința În viața post
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]