5,421 matches
-
a face voturi Domnului nu numai că era răspândită, ci a fost și considerată absolut legitimă până într-o perioada târzie a iudaismului postexilic, atunci când a primit o reglementare cultuală precisă (Lev 22,18-23; Mal 1,14). În antropologia religioasă ebraică, viața lungă era considerată o manifestare specială a bunăvoinței divinității. Se credea că o existență lungă, fără boli era un dar mărinimos al divinității, în timp ce viața scurtă, o pedeapsă divină (Dt 6,2; 30,18-20; Ps 91,15-16). Iată deci
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
interogațiilor oraculare (cf. Tropper, 1989). Această practică atestă credința în posibilitatea ca defuncții să rămână, în anumite limite, în legătură cu cei vii. În concluzia acestui paragraf despre moarte și viața de după moarte, mi se pare oportun să amintesc că, în religia ebraică, ideea învierii din morți este atestată numai începând cu epoca târzie elenistă (2Mac 7,9; Dan 12,2) și trebuie, deci, să o excludem din cercetarea aceasta. Capitolul 7 Cosmologia religioasă Biblia ebraică nu are un termen care să corespundă
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
pare oportun să amintesc că, în religia ebraică, ideea învierii din morți este atestată numai începând cu epoca târzie elenistă (2Mac 7,9; Dan 12,2) și trebuie, deci, să o excludem din cercetarea aceasta. Capitolul 7 Cosmologia religioasă Biblia ebraică nu are un termen care să corespundă cuvântului „cosmos”, acesta fiind de origine greacă. În puținele locuri în care LXX, adică versiunea greacă a Vechiului Testament, folosește termenul kósmos (cf. Gen 2,1; Ex 33,5-6; Dt 4,19; 17
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
17,3), ea utilizează o accepțiune ce nu corespunde conceptului nostru de „univers”, ci mai degrabă de „ornament” (Ex 33,5) sau „oștiri cerești” (Gen 2,1; Dt 17,3). Mai apropiat de conceptul nostru de univers este probabil cuvântul ebraic tēbēl (tradus, de obicei, de Septuaginta cu oikuménē), un termen utilizat prevalent în poezie pentru a spune „pământ stabil”, dar care uneori are și sensul mai general de „lume, creație”. Autorii evrei utilizează însă mult mai frecvent un sistem perifrastic
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
înțelese în sens generic, erau utilizate pentru a sugera totalitatea cosmosului, ca de exemplu, termenul „totul” în Ier 10,16 sau Qoh 1,14 (în greacă, Înț 1,14). În orice caz, deși nu avea conceptul abstract de „cosmos”, Biblia ebraică declară explicit că Yhwh este creatorul divin și unic al întregului univers: așa afirmă merismul din Gen 1,1 alături de multe alte texte care se exprimă în mod asemănător (Gen 14,22; Is 45,7; Ps 146,6 etc.). Din
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
care se exprimă în mod asemănător (Gen 14,22; Is 45,7; Ps 146,6 etc.). Din convingerea că Yhwh este creatorul universului nu derivă neapărat că el a creat universul din „nimic”, un alt concept abstract absent în Biblia ebraică; creația ex nihilo va apărea pentru prima dată într-o carte din canonul creștin al Vechiului Testament, în 2Mac 7,28. Din aluziile cosmologice conținute în unii psalmi și în alte texte considerate anterioare Gen 1-2, reiese mai degrabă că
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
își manifestă persoana și voința sa prin natură: pe de o parte, stăpânind forțele haotice care duc la descompunere și moarte, pe de alta, fixând principii ordonatoare care conduc întreg universul spre viața și stabilitatea eternă. Conform vechii concepții cosmologice ebraice, de altfel asemănătoare celorlalte popoare orientale antice, cosmosul era împărțit în trei. În înalt, cerul (sau cerurile) aflat deasupra unei bolți cerești solide ce susținea apele (dulci) superioare; în centru, pământul văzut ca o colină înconjurată de apele (sărate) ale
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
să continue pentru totdeauna printr-o acțiune continuă de susținere (Ps 78,69; 104,5) și de consolidare, după cum amintește rugăciunea Anei în 1Sam 2,8: „Ale lui Yhwh sunt temeliile pământului și peste ele a așezat lumea (tēbēl)”. Cuvântul ebraic uzual pentru a desemna „pământul” este ’ereș; el indică solul, pământul ferm, teritoriul (și de aici „țara”) și în unele cazuri lumea morților (cf. paragraful următor). În sens cosmologic, văzut ca spațiu în care omul poate trăi, pământul se află
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
izvoarele arheologice în care este mai dificil de extras un conținut speculativ. Această stare de fapt va comporta în mod necesar o bună doză de aproximare din punct de vedere strict istoric. Contrar altor popoare din Orientul Apropiat antic, Biblia ebraică nu are o concepție cosmologică explicită despre lumea morților, datorită caracterului său specific yahwist care a dus la diminuarea tuturor referințelor mitologice și teologice care descriau lumea morților ca o regiune locuită de divinități sau ca un loc cu reguli
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
reguli proprii independente de suveranitatea universală a lui Yhwh. Fenomenul demitologizării a avut loc pentru că aceste concepții, admițând că existau din vremuri străvechi, nu mai puteau fi acceptate de ebraismul mai recent. Din acest motiv, unii autori consideră că concepția ebraică despre lumea morților în epoca monarhică nu poate fi descrisă fără a o compara cu concepțiile popoarelor vecine (cf. Podella, 1987). Biblia utilizează mai mulți termeni pentru a indica lumea de dincolo. Cel mai frecvent este še’ôl, cuvânt cu
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
cu siguranță, nu au fost majoritatea populației, astfel că - în orice caz - nu au existat acele intrări bruște sau ieșiri masive de locuitori, așa cum preferă să se exprime istoriografiile clasice. În afară de aceasta, să nu uităm că în această perioadă diaspora ebraică apare și în alte locuri, precum colonia militară Elefantina din Egipt de la care ne-au rămas numeroase papirusuri din epoca persană. Epoca neo-babiloniană este astfel o perioadă istorică în care a început răspândirea (diaspora) poporului evreu în afara regiunii palestiniene și
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
au dezvoltat diferite „tipuri” de ebraism antic, nu neapărat identice între ele. Experiența exilului: continuitate și schimbare Dispărând regatul, drept consecință, religia oficială practicată l-a palat și-a pierdut caracterul uniform; este probabil, așadar, ca în această perioadă religia ebraică să fi fost mai ușor expusă influenței religiilor învecinate. Dacă, pe de o parte, este sigur că în Samaria și în Iuda a persistat cultul yahwist, pe de altă parte, în regiunile periferice, este documentată prezența cultului specific religiilor vecine
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
Iuda care, probabil, intenționa să-și reconstruiască rapid un stil normal de viață religioasă. Din punct de vedere al practicii religioase, e foarte probabil ca această separare să fi avut consecințe vizibile, astfel că ar trebui să tratăm distinct religiozitatea ebraică din Babilon, de cea din Iuda. Din păcate nu dispunem de suficiente documente despre religia practicată de comunitatea iudaică din Babilon, dar este probabil ca - dincolo de integrarea naturală a unor israeliți în lumea babiloniană - diferite cercuri să fi accentuat propriile
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
Isaia (așa-numitul Deuteroisaia) sunt datate în timpul exilului babilonian și dovedesc cum, în fața pierderii autonomiei statale (Is 40,27), unii teologi evrei au propus ideea superiorității tradiției religioase yahwiste asupra celorlalte tradiții religioase (Is 40,28-31). Pentru prima dată religiozitatea ebraică a început să gândească în termeni de exclusivitate a credinței proprii, fundamentând propria identitate religioasă pe exclusivismul yahwist, contestând existența reală a altor divinități în afară de Yhwh. În textele atribuite tradiției sacerdotale exilice - ca de exemplu, povestirea creației din Gen 1
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
a considera că numai Yhwh putea să conducă cursul evenimentelor, negând astfel existența celorlalte divinități și din punct de vedere teoretic (Is 45,5). Nu putem defini precis când și cum a avut loc această reorientare spre monoteism a religiei ebraice, dar putem presupune că exilații și-au consolidat destul de repede propria identitate religioasă. Fără îndoială, ceea ce Biblia prezintă drept o „rechemare la puritatea originară” yahwistă a fost o concepție religioasă de factură rigoristă. Familiile sacerdotale ale exilaților, dorind să-și
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
-i declasează atât pe cei rămași în patrie, cât și pe leviți din cauza (presupusei) lor infidelități (cf. Ez 44,6-31). Situația iudeilor rămași în patrie pare să fi fost foarte diferită de cea a exilaților. După unele studii recente, comunitatea ebraică rămasă în Iuda nu a trăit nicidecum un gol religios, ci a continuat practicarea cultului inițial propriu, profesând religia de dinainte de exil (Blenkinsopp, 1998; Middlemas, 2005). Există slabe elemente scripturistice (Ez 33,24 ș.u.; Ier 41,4 ș.u
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
și egiptene pe care le-a dobândit prin intermediul relațiilor comerciale. În concluzie, în ciuda datelor restrânse pe care le avem la dispoziție despre religia pe care au practicat-o evreii în epoca neobabiloniană, este foarte plauzibil ca experiența religioasă a comunității ebraice să fi experimentat, în aceste decenii, un fel de dublare: pe de o parte, populația rezidentă în Iuda practicând încă o religie aflată în continuitate cu cea din epoca preexilică și asemănătoare prin cult cu populațiile cu care intrau în
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
religia iudaică din epoca persană și elenistă (cf. Boccaccini, 2008). Numai acest ultim tip de religiozitate va fi considerat ortodox de către textele biblice, astfel că (târzia) Cartea lui Esdra lasă să se înțeleagă că numai repatriații trebuie considerați moștenitorii religiei ebraice „autentice și originare” (cf. Esd 6,19-22: „Cei repatriați au celebrat Paștele [...]. Fiii lui Israel întorși din captivitate au mâncat împreună cu toți cei ce s-au separat de impuritatea popoarelor țării”). Spre religia iudaică din epoca persană Izvoarele biblice, în
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
de clasa sacerdotală, iar organizarea preoției, așa cum ne este cunoscută din izvoarele biblice, trebuie interpretată drept rezultatul final al unui proces care s-a desfășurat pe durata întregii epoci persane (Grabbe, 2004, pp. 224-230). Cât privește sfera credințelor religioase, monoteismul ebraic s-a dezvoltat chiar în perioada persană. După cum am menționat mai sus (cf. Excursus 1), monoteismul nu a existat în toată perioada monarhică și nu poate fi considerat o caracteristică originară a yahwismului. În același timp, tocmai în această perioadă
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
tămâie” (lbnt; cf. Degen, 1972). Vasta răspândire a acestor altărașe, ca și mediul domestic în care au fost descoperite, exclud ideea că erau utilizate în cultul oficial; e probabil totodată să fi avut doar un simplu uz profan. Concluzionând, religia ebraică în timpul primei perioade persane pare să fie în fază de dezvoltare și tranziție rapidă. În ea sunt prezente încă influențe și tendințe religioase diferențiate, astfel că nu ar trebui să vorbim despre acest arc de timp ca și cum ar fi punctul
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
că cei trei piloni ai Europei sunt cele trei religii monoteiste deci creștinismul, iudaismul și islamul atunci actualele frontiere sudice și estice ale Europei nu fac altceva decât să amputeze, în cele din urmă, identitatea europeană. Fără aportul sirian, egiptean, ebraic, persan, musulman, Europa ar fi arătat cu totul altfel azi, adică ar fi fost incomparabil mai săracă din toate punctele de vedere, începând cu cel spiritual. Merită adăugat faptul că cel mai dezvoltat oraș al Europei, pentru o perioadă extrem de
Comunicarea interculturală. Paradigmă pentru managementul diversităţii by Silvia Popescu [Corola-publishinghouse/Science/923_a_2431]
-
războiului. Ar mai fi de amintit motivele diverse care au inspirat renașterea ebraismului ca vector al culturii pro-fane în comunitățile din Germania către 1780, sub impulsul lui Moses Mendelssohn, al lui Naphtali Wessly și al mișcării nu-mite Haskala, apoi recrearea ebraicii ca limbă de comunicare curentă în Palestina, grație eforturilor lui Eliezer Ben Yehouda, instalat la Jaffa din 1881 și care îl cunoștea în întregime pe Herder.218 În sfîrșit, a doua jumătate a secolului al XIX-lea este marcată de
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
cred că războiul le oferă șansa de a-și confirma virilitatea. Factorii socioculturali susțin de asemenea războiul. Nici creștinii și nici fundamentaliștii musulmani nu sunt cunoscuți pentru proslăvirea păcii. În Vechiul Testament există foarte multe descrieri ale războaielor violente întreprinse de ebraici. Creștinii au cucerit în timpul cruciadelor lumi îndepărtate în numele religiei. Iar noțiunea de martir este o noțiune familiară tuturor fundamentaliști lot religioși, oricare n-ar fi aceștia. Violența devine astfel legitimă atunci când este reprezentată și înțeleasă ca aspect esențial al religiei
Comportamentul agresiv by Farzaneh Pahlavan [Corola-publishinghouse/Science/919_a_2427]
-
să fim în fața lui” (Os 3,6, după Targum; textul în italic indică diferențele în aramaică). Textul nu numai că a fost parafrazat pentru a da mai multă intensitate ideii de înviere (care nu era tocmai semnificația originală a sublinierii ebraice), dar a dobândit în plus o nuanță mesianică prin cuvintele „în zilele mângâierii” (cf. 2Sam 23,1 în aramaică). Legătura cuvintelor lui Isus cu tradiția aramaică este izbitoare. Încrederea lui Isus că Dumnezeu îl va învia furnizează o mărturie în
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
Deși acești factori au intrat în joc mai întâi în Ierusalim, influența lor poate fi luată în considerare și pentru apariția osuarelor la Ierihon și în alte locuri în această perioadă. Acum e momentul să analizăm vechile practici de înmormântare ebraice. Mai întâi, defunctul era îngropat în ziua morții sau în ziua următoare, dacă moartea survenea la sfârșitul zilei sau în timpul nopții. Acest detaliu adaugă un plus de pathos unor povestiri, de altfel familiare, din evanghelie. Să ne gândim la istoria
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]