5,355 matches
-
civilizații rămân Încă deschiși și problematici. Rhyta miceniene pentru libații reproduc modelele cretane, asemenea celui În forma de cap de taur, găsit Într-un mormânt-puț din Micene; pe sigilii apar aceleași motive cretane. Cu toate acestea, „mormintele-puț” găsite În interiorul incintelor funerare din Micene și mormintele ulterioare cu cupolă nu repetă schema Înmormântărilor minoice. Măștile funerare În aur și electrum găsite În interiorul acestor morminte, coroana de aur, ale cărei ornamentații par totuși să reproducă un model cretan, câteva sigilii de aur cu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
celui În forma de cap de taur, găsit Într-un mormânt-puț din Micene; pe sigilii apar aceleași motive cretane. Cu toate acestea, „mormintele-puț” găsite În interiorul incintelor funerare din Micene și mormintele ulterioare cu cupolă nu repetă schema Înmormântărilor minoice. Măștile funerare În aur și electrum găsite În interiorul acestor morminte, coroana de aur, ale cărei ornamentații par totuși să reproducă un model cretan, câteva sigilii de aur cu scene de bătălie și vânătoare nu par să Își găsească și ele corespondențe În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
suovetaurilia romană, care prevedea sacrificarea unui porc, a unui berbec și a unui taur pentru purificarea secerișurilor. La fel, prezența porcului poate aminti de purceii sacrificați În cinstea Demetrei și a Persefonei În timpul thesmophoriilor. Descoperirea de oase omenești În afara incintelor funerare a făcut să se nască bănuiala că, ocazional, era practicat, și sacrificiul uman. În măsura În care a fost un obicei legat de circumstanțe ieșite din comun, uciderea rituală a victimelor umane a cunoscut o răspândire moderată În tot bazinul mediteranean și chiar
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
este sigur că palatele din Creta, ca și cele de pe uscat, nu au mai fost reconstruite. Este probabil ca fugarii din cetățile miceniene să fi dat viață unor mici centre din care nu a mai rămas nici o urmă În afară de ansamblurile funerare. Acestea sunt secolele Întunecate din care a răsărit apoi civilizația greacă În veacul al VIII-lea Î.Hr. Civilizația miceniană a continuat să supraviețuiască pentru un timp doar În Cipru. Probabil că În această insulă s-a produs Întâlnirea dintre
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pot fi recunoscute readaptări și remodelări, ca la Delos, unde rămășițele unor morminte miceniene, situate În apropierea Artemisionului și scoase din nou la lumină de arheologie, au suferit În epoca istorică efectele unei evidente reinterpretări. Leagăn al unui străvechi cult funerar, În epoca lui Herodot (IV, 33-35) acestea erau Într-adevăr venerate de către locuitorii insulei ca „mormintele fecioarelor Hiperboreenexe "Hiperboreene"”, Hiperochexe "Hiperoche" și Laodicexe "Laodice", Augexe "Auge" și Opixe "Opi", ajunse din Îndepărtatul și misteriosul ținut al hiperboreenilor ca să aducă daruri
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
un oarecare statut religios. Este posibil ca În această perioadă datoriile sacerdotale să se fi aflat În mâinile capului familiei sau ale celui care se bucura de un rang Înalt pe scara valorilor sociale. Dimpotrivă, este documentat și descris ritualul funerar, care prevedea plânsul și bocetul, ofrande și sacrificii animale, incinerarea cadavrului, așezarea oaselor Într-o urnă și Îngroparea Într-un mormânt; nu erau rare nici jocurile pentru onorarea unui defunct de rang, ca În cazul lui Patrocle. b) Aranjarea panteonului
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
mitică, ce nu au fost niciodată potolite. Confruntarea dintre Creonxe "Creon" și Antigonaxe "Antigona" din tragedia omonimă a lui Sofocle exprimă una dintre aceste situații conflictuale care au atins dramatic unul dintre riturile private cu o puternică implicație socială: ritul funerar. Însă dacă motivele conflictului dintre Creon și Antigona implică necesitatea subordonării exigențelor private ale lui genos intereselor supraindividuale ale statului, moartea creează oricum o Întrerupere a raporturilor sociale pentru toată familia defunctului, Întrucât ea este sursă de contaminare. Chiar și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și moarte, care, laolaltă, scandau etapele existenței umane, interacționau cu viața publică a cetății, cu care cetățenii Înșiși se identificau; de aceea, ele nu se puteau sustrage intereselor divinităților care stăpâneau ordinea cosmică pe care se Întemeia supraviețuirea statului. Riturile funerare Îl uneau pe defunct cu lucrurile de „dincolo”, În timp ce riturile de naștere și de nuntă Îl integrau pe individ Într-o nouă condiție socială, făcându-l funcțional pentru polis. e) Mitul ritualizat: spațiu scenic și tragedie Procesul de adecvare al
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de vechi ne-a fost În sfârșit documentată În mod tangibil existența cultelor colective protoistorice, de obicei greu de identificat din cauza normalei absențe printre materialele arheologice a unor „semne” specifice ce țin de sfera sacrală, făcând, evident, excepție de ritualul funerar. La fel, rarele mărturii iconografice referitoare la imaginarul religios etrusc din epoca protoistorică Înregistrează existența unei reprezentări teriomorfice sau, În orice caz, non-antropomorfice a divinității. Capace de urne cinerare, asemenea celui de la Pontecagnano (secolul al IX-lea Î.Hr.), pe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de logici ale magiei „simpatice”, constituie ansamblul cel mai semnificativ de informații antice pe care le posedăm despre religia etruscă. Fundamentele societății etrusce, așezate pe puternice și extinse structuri nobiliare conduse de principes, reies și din grija deosebită acordată dimensiunii funerare Încăxe "lari" din perioada arhaică cea mai Îndepărtată, grijă ce transpare nu numai din construirea unor morminte nobiliare impunătoare - aproape Întotdeauna documentul cel mai monumental și durabil lăsat de clasele dominante din Etruria -, dar și din elaborarea unor ritualuri foarte
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
unor ritualuri foarte complexe pentru Înmormântarea defuncților și pentru conservarea legăturilor materiale și ideale stabilite de comunitatea celor vii cu proprii strămoși. Strămoșilor le sunt atribuite statute divine sau semidivine și capacități extraordinare pentru regenerarea grupului, așa cum arată obsesiva iconografie funerară, atât arhaică, dar și clasică și elenistică: chiar dacă nu există documente literare precise, mărturiile epigrafice converg În alcătuirea unui tablou de credințe articulate, comparabile cu cele romane aflate la baza religiei domestice. Deși ne lipsesc mărturiile precise, putem afirma că
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ciocanul folosit În realitate pentru ferecarea cu zăvoare mari a Închizătorii porților cetății, ceea ce demonstrează că, pentru etrusci, Caron nu este numai „cel care trece cu barca de pe un mal pe celălalt” (rol care Îi este totuși atribuit de iconografia funerară etruscă), ci și demonul neînduplecat ce Încuie pentru totdeauna În spatele defuncților intrarea În Hades. Acești Caroni se adaugă unei serii surprinzătoare de alte ființe infernale de origine indiscutabil locală, lase sau altele, Între care se remarcă Vanqxe "Vanè", un „Înger
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Cu toate acestea, nu este atestată o proveniență de la Cumae și nici măcar la Cumae nu s-a dovedit că ar fi existat o triadă demetrină. La Începutul veacului al V-lea exista la Cumae o comunitate bahică cu o zonă funerară proprie 1. Plăcuța de aur din Hipponion (Vibo Valentia; către 400 Î.Hr.) demonstrează că exista o anumită răspândire și o anumită continuitate a ideilor, riturilor și comunităților bahice. Nu știm când a ajuns această tradiție la Roma. Câteva indicii
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cosmopolită În același timp (cf. subcapitolul 4). b) Misterii și filozofie 1. Mysti, bahi, orfici Printre atestările religiozității personale semnalăm aici cultul morților practicat de grecii din Italia meridională și misteriile care sunt strâns legate de el. În unele arii funerare din Italia (Thurii, Petelia, Hipponion, Roma), din Creta și Tesalia (Pelinna), au fost găsite până acum cincisprezece plăcuțe de aur foarte subțiri, pe care sunt gravate de la patru la șaisprezece versuri dactile, adesea cu caractere destul de mici1. Plăcuța cea mai
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
se unesc Între ele antropogonia și escatologia, mitul și ritualul (inițierea În misterii și Îngroparea). d) Aceste doctrine se pot defini ca „orfice” și pot fi corelate cu reprezentările lui Orfeuxe "Orfeu" pe unele vase și sculpturi prezente În ariile funerare din Italia meridională. Termenul mnemosșne (amintire), care pe unele plăcuțe este opus morții, desemnată ca uitare (lèthe), introduce o anumită legătură cu doctrinele lui Pitagora și ale „școlii” sale. Totuși, acest lucru nu se verifică decât În sudul Italiei. În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de o nenumărată mulțime de figuri divine și culte locale, perechea alcătuită de Isis și Osiris dobândise deja o Însemnătate pan-egipteană, dincolo de particularismul tipic al acelui scenariu. Tripla legătură a cultului isiac și osirian, cu ideologia faraonică, cu practicile funerare și cu escatologia și, În același timp, cu creșterea fertilității agricole, motivează rolul central căpătat de acest cult În interiorul religiei egiptene. Dacă la lumina acestei interpretatio elene Osiris se conturează ca echivalent al lui Dionysos, desigur În baza valențelor htoniene
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și celelalte zeități ale ciclului osirian (Sethxe "Seth", Anubisxe "Anubis", Nephthys). În organica expunere a lui Plutarh (Despre Isis și Osiris), mitul egiptean Îi atribuie lui Isis sarcina decisivă a căutării corpului sfârtecat al soțului și a celebrării acelor rituri funerare prin care, așa cum povestește aretalogia de la Oxyrhinchos, ea „l-a făcut nemuritor pe marele Osiris” (Pap. Oxyr. XI, 1915, nr. 1380, 242 = Turchi nr. 230). Autorul grec, martor al fizionomiei cultului și al valențelor sale ideologice așa cum se configuraseră ele
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ea, dacă ea este tradusă În termeni rituali (teletài), motiv de speranță pentru o depășire asemănătoare a greutăților și chinurilor propriei existențe. Aici se deschide o perspectivă de prim interes istorico-religios. Dacă În antica tradiție egipteană riturile osiriene cu caracter funerar Îi asigurau Într-adevăr defunctului o soartă bună „dincolo”, participarea credinciosului la cultul zeului nu implica specificul caracter inițiatic al unui cult misteric. Cu toate că Herodot, atunci când vorbește despre riturile lui Osirisxe "Osiris", este reținut de scrupulul religios de a le
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
prezentă și, În mod verosimil, și pentru viața viitoare. O faimoasă formulă invocată de un tardiv polemist creștin poate servi ca expresie emblematică a așteptărilor și emoțiilor trăite În interiorul unei practici cultuale misterice. Firmicus Maternus, descriind riturile secrete cu caracter funerar celebrate În sanctuarul unui zeu neidentificat (Attisxe "Attis", Osirisxe "Osiris"?), dezvăluie vestirea plină de bucurie pe care le-o face credincioșilor preotul oficiant: „Bucurați-vă, inițiați ai zeului izbăvit! Și pentru noi va exista mântuire de suferințe” (De errore profanarum
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
un studiu comparativ cu concepțiile indiene, ci și din aluzia la o viziune a pământului Împărțit În șapte, idee conținută Într-un fragment din G³th³ (Yasna 32, 3). De asemenea, credințele legate de ceea ce se Întâmplă după moarte și practicile funerare prezintă unele asemănări certe (dar și caracteristici specifice evidente), pe care comparația indo-iraniană nu face decât să le pună În lumină. La un moment dat, obiceiurile funerare au Început să se diferențieze, astfel Încât În India cadavrele sunt incinerate, În timp ce În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
3). De asemenea, credințele legate de ceea ce se Întâmplă după moarte și practicile funerare prezintă unele asemănări certe (dar și caracteristici specifice evidente), pe care comparația indo-iraniană nu face decât să le pună În lumină. La un moment dat, obiceiurile funerare au Început să se diferențieze, astfel Încât În India cadavrele sunt incinerate, În timp ce În Iran acestea sunt expuse (cf. mai jos, „Religia zoroastriană”, subcapitolul 2.5), Îngropându-se apoi oasele. Acestea sunt dezvoltări autonome și secundare, față de o practică originară de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cameelor, bulelor etc. din epoca sasanidă, lucru mai puțin important dacă nu chiar nesemnificativ, pentru istoria religioasă cf. Gignoux, 1986b). Totuși izvoarele epigrafice conțin, În cea mai mare parte texte cu un caracter non-religios, cu excepția unor inscripții scurte cu valoare funerară din Fars. Așadar, inscripțiile suveranilor ahemenizi au un evident scop politic; același lucru se poate spune și despre cele ale suveranilor sasanizi, dar și unele și altele sunt, chiar și indirect, foarte importante pentru istoria religioasă a Iranului antic. O
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Împreună cu ritualismul antic (cultul haomei, jertfa animală etc.). De asemenea, specifică zoroastrismului este și credința Într-o existență dincolo de cea pământeană (Söderblom, 1901; Pavry, 1929), de care sunt legate cultul spiritelor defuncților și o practică rituală ce reflectă o ideologie funerară complexă. Sufletul celui mort este supus judecății tribunalului divin, care Îi va decide soarta: În paradis, În infern, În zona intermediară (cf. infra, subcapitolul 2.4). Apoi, la judecata universală, la sfârșitul timpurilor, trupurile vor Învia, iar viața, inclusiv cea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cum acestea le-au primit În timpul creației (pad bundahișnih). 5. Obiceiuri, rituri, sărbătoritc "5. Obiceiuri, rituri, sărbători" Zoroastrismul i-a uimit pe profani prin unele dintre trăsăturile sale caracteristice, mai ales În privința obiceiurilor, regulilor și riturilor. Grecii observaseră deja obiceiurile funerare speciale ale persanilor și ale magilor precum și regulile respectate cu scrupulozitate pentru a evita contaminarea elementelor naturale. Diversitatea comportamentelor persanilor În comparație cu obiceiurile grecești era consemnată scrupulos și explicit și, de multe ori, lămurită, chiar prin recurgerea la doctrinele specifice, Înrădăcinate
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
consangvine (În avestică khva¶tvadatha; În limba pahlavi, khw¶d½dah), recomandată În mod special și elogiată În unele perioade istorice; pentru simbolismul luminii și mai ales al focului, care a dus la considerarea credincioșilor ca „adoratori ai focului”; pentru obiceiul funerar caracteristic de a expune cadavrele pe așa-numitele „turnuri ale liniștii” (dakhma: numite astfel de un jurnalist englez), cu scopul de oferi păsărilor răpitoare carnea și umorile lor. În realitate, toate aceste precepte și obiceiuri - exceptând parțial căsătoria consangvină, legată
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]