5,909 matches
-
spate, umed și rece, lungindu-se. Așadar, nu se terminase, abia începea ! Mâna îi apăsa ușor umărul. Reîncepea totul... de acolo de unde se temuse mai mult ? Rezista oricât, nenorocitul ăla fără vlagă ! A mai prins putere și poftă, a mai golit o sticlă. Reîncepe de la capăt, cu ceea ce așteptase și o îngrozea cel mai mult. Nu se va sfârși, calculase bine, într-adevăr, ea nu va rezista, nu mai avea putere. — Nu te îngrozi. Nu reîncepe, auzi, parcă, alături, lângă umărul
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
părăsit și pieziș. „Învață-ne a socoti zilele noastre, ca să putem dobândi o inimă înțeleaptă.“ Trenul și-a înfipt colții în gheața zilei, zace mulțumit și răpus. Sunt singur în compartiment, nu e nimeni. Suntem la destinație, vagonul s-a golit, trenul a înțepenit, în gara cocoșată și ninsă, de pe o rută periferică. Îmi privesc palma, o apăs în umărul de deasupra canapelei, e moale și rece. Obrazul meu e obosit, galben, în lumina zilei care crește. Limpede și rece, dintre
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
i le provoca imaginea. Se uita departe, peste interlocutor : „Capul dispărea. Rămânea lumina trupului. Și clocotul, râsul, râsul fericit“. Capul grotesc se pierdea, transfigurat. În îmbrățișare, râdea, râdea dezlănțuit ! Vârtejuri de ape loveau în râsul înnebunitor, răsturnând încremenirea lumii, rosto golindu-se, rotindu-se, o dată și încă o dată. Ieși în poteca întunecată și pustie. Reîntâlni patrulele și câinii. Găsi subsolul unei vespasiene. Coborî, ținându-se la fiecare treaptă de balustrada metalică, rece, trecu prin dreptul unui ghișeu, tresări, surprins, sub privirea
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
l-a lăsat în pace pe motiv de Cocoș, marele șef de trib pedelist, domiciliat la Cotroceni, cu vocea lejer schimbată de coniacul sau votca de aseară (nici el nu-și mai amintește precis ce a fost în fiecare sticlă golită), a spus direct în microfonul reportofonului său prezidențial, spre aducere aminte pentru mai târziu, când va intra și el, din scutecele de noapte, în țoalele zilnice. De fapt, sunt doar câteva indicații pentru alegerile care vor veni ca și mâine
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
Epocii de Plastic, pe care o traversează acum România. Vă dați seama, că bicicleta electorală este cu totul altceva decât veșnicele pet-uri, pungi de plastic, găleți portocalii sau de altă culoare, în funcție de partid, pe care oricum alegătorii după ce le golesc le aruncă pe maidane, pe câmp, în albiile râurilor umbrind în acest fel lumina verde a frunzei aleasă ca brand de țară de Elena Udrea. Să vedem ce român ar arunca bicicleta ca pe un pet oarecare! Apusă este și
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
de la obraz, dragi români, eu m-am lăsat, așa că vă rog, stingeți țigările. Vreți oare să mă supăr pe voi? Și să le mai țin și o predică despre pagubele aduse de țigară la plămâni și la buzunarele lor din ce în ce mai golite de cele angarale. Dar știu ce-mi va spune, cel care de bucurie și entuziasm, auzind predica, îmi va arunca primul cu scrumiera- n cap: „Ce te bagi bă, ce te freacă pe tine grija că mie îmi place să
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
ce mai aveau și a plecat în lumea cea largă, mai puțin comunistă. A lăsat pe Băsescu în butoiul cu Murfatlar și România, pradă mai întâi comuniștilor, apoi mogulilor și acum emisiunii țigănosului cela de Turcescu de la B1TV. După ce a golit cum se cuvine, tot vinul din butoi, cu tot cu drojdia aferentă, Băsescu a hotărât că trebuie, hâc, să-i plătească hâc, regelui consumația. Și a plecat precum Prâslea cel voinic pe mările lumii, și dă-i și caută, însă a fost
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
care Sfinții Părinți o foloseau în demonstrațiile lor, când voiau să explice natura stranie a Sfintei Treimi. Pe lângă el se scurgeau șiroaie de oameni în căutare de pradă și de distracție: unii alergau să prindă rând la bancomate, alții să golească tarabele din piață sau să-și ia pantofi ieftini, chinezești, să aibă cu ce ieși la Festivalul Berii din seara aceea. Cosmin băgă Sfânta Treime în rucsac. Privi cerul scămoșat, alb ca o limbă încărcată dimineața la trezire. Simți din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
Pentru că mi se păruse interesant, mă apucasem să-l urmăresc și, în ultimii doi ani, existența mea se rezumase doar la aceasta. Ajunsesem umbra lui; cu timpul speram să-l pot înlocui total. Trebuia să-l suprim pentru a-i goli carcasa albă și sedentară. Intram în apartament împreună și ne apucam să desenăm (nu mâncam niciodată aici: dormeam doar, și desenam). Nu știu sigur, dar am impresia că el pe mine mă desena. Nu mă privea niciodată: pe măsură ce îl înlocuiam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
au dat drumul așa de repede? Mda, am mai stat o oră după chiuretaj la clinică, apoi am chemat un taxi și am venit acasă. Cum să mă simt? Slăbită, fragilă, am pierdut mult sânge. Îmi dau seama că e golită, că a trebuit să renunțe la tot ce își dorea mai mult. Încerc să o consolez cum pot. Adelina mi se pare chiar respingătoare acum. Peste încă o săptămână am sunat-o de la Biblioteca Pedagogică. Spăla rufe, timbrul vocii îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
de sindicate. O mare manifestație avu loc în Piața Palatului. Au venit profesori din toată țara. Protestatarii purtau tricouri și șepci albastre. Pe pancartele ridicate deasupra capului erau sloganuri antiguvernamentale și tot felul de poezioare sarcastice, naive, gen: „Văcăroiu, ai golit butoiu’?”. Mulțimea trecea de la pusee de fericire, la o veselie isterică, în funcție de ce i se spunea de la tribuna improvizată lângă cadavrul pe jumătate ars al Bibliotecii Universitare. Faptul că biblioteca arsese, în loc să fie îngropată creștinește de politicienii aflați la putere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
întreba: cauți hașiș, sau reviste deocheate? Era felul lui de a spune NU la toată linsoarea și mersul în patru labe din jur. Decât să umble să-și facă PCR-ul necesar - pile-cunoștințe-relații -, prefera să încarce sticlele de apă minerală golite într-un cărucior de butelii, să meargă la alimentară, să bată vânzătoarele la cap să i le cumpere. Când veneam în vacanță, mă trimitea pe mine. Pe piatra cubică sticlele din cărucior zdrăngăneau groaznic. Aveam impresia că tot târgul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
însă nu-l putea suporta deloc, așa că Leo și-l înfășurase în jurul gâtului. În iunie, Profesorul țâșni din bloc urmărit de petardele ofensive ale lui Prâslea. Trecu rapid de combinatul chimic și, după ce coti pe prima la stânga, sufletul i se goli de primejdie. Ca să nu se sufoce, îl descolăci peChilot. Luându-și seama, începu să frecventeze magazinele pentru bărbați. Coșul de pe spinarea birmanezului se umplea văzând cu ochii: macaroane, pește afumat, pâine, lapte cu orez, borș, mandarine, pâine, cârnați, gem, ouă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
gardul Înalt de sârmă Împletită prin dreptul ferestrei. Albu a turnat țuică În ceștile de cafea și Întreabă: — De la cine-i țuica asta? De la unu’ din anu’ Întâi profesională. — Bună! - zice Pârvu. — Aiurea. E puturoasă. - spune Albu fără chef și golește ceașca dintr-o dată. — Puturoasă. - aprobă Grințu cu ochii pe fereastră și abia muindu-și buzele În ceașcă. Îl agasează noul venit. E, de fapt, omul care Îi va lua locul. El, Grințu, n-are buletin de oraș și directorul liceului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
ale ei noi nu le vom Înțelege niciodată. Adică de ce am ajuns eu În cele din urmă din nou În satul În care bătrânul nu avea nici un motiv să revină?“ Mușu și Așchiopoaie Își terminaseră porțiile de ficat și cârnăciori, goliseră vreo trei sticle de vin și se săturaseră să tot privească printre perdele la ce se Întâmpla pe ringul de dans. Oricum, femei neînsoțite nu păreau să fie pe acolo, deși unele păreau Însoțite nepotrivit. Ascultau. „Și?“ - Întrebă din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
scandal, chestii și femeia naște pe loc, tot un băiat se pare, dar după asta cade bolnavă, Înnebunește, ceva se Întâmplă cu ea!“ „Șe oameni, bre, șe oameni!“ - se miră de unul singur Așchiopoaie. Tot el toarnă și În paharele golite Între timp. „Nu ce oameni, bă, ce perioadă ciudată!“ - Îi atrage atenția Zare, dar băiatul pare să nu Înțeleagă ce i se spune. Zice doar: „Țțț-țț-ț!“ „Oare așa o fost povestea, sau o fost altfel și dumneata vrei să-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
ironie care-l caracterizează, prin care încearcă să reducă asperitățile vieții, precizează: io nu o iau niciodată de la capăt nici măcar cu ecoul visului, sunt mereu în miezul dulce al lucrurilor și ele mă înghesuie până la pierderea respirației și Mi-am golit buzunarele de orice revelație nesănătoasă, am renunțat la visele erotice, nu mai vreau să definesc femeia, chiar cântarea cântărilor mă lasă rece, domnul solomon nu este sigur că nu era posedat - trecutul cumva ne minte. Demersul său are o concluzie
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
de el pentru că nu era bine (după părinți cetire) să crească în casa bunicilor. Dacă bunica s-ar fi angajat slugă, bine de bine, dar altfel nu. De ce?! Nu înțeleg, pur și simplu nu pot înțelege de ce vrei să-i golești suflețelul de ce este mai bun și mai frumos. Tu, mama lui, unde ai crescut mai mult și cum te-ai simțit la bunicii tăi?! De ce te otrăvești pe tine, pe copilul tău și pe cei din jur?! De ce nu mulțumești
Povestea unei reîntrupări by LEOCADIA GEORGETA CARP () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1268_a_1896]
-
am încercat să mă obișnuiesc cu condiția de pacient pe baza unei strategii simple. Te uiți fix, insistent, la pereții albi ai camerei de spital până ce ți se șterge totul din minte în afară de motivul pentru care te afli acolo. Te golești de tine însuți. Noaptea, văzând că nu reușesc să ațipesc, am aprins lumina. Luasem cu mine cărțulia cu sfaturi pe care și le da Marc Aureliu. Becul chior, vederea slăbită și confuzia simțurilor provocată de nesomn, făceau lectura un chin
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
că "subsecretarul" era "de stat", înțelegeau că era vorba de o funcție importantă. De aceea clătinau din cap, sceptici. Nu vedeau cum putea cineva din Lisa să ajungă la o treaptă atât de înaltă. Și, ca să nu-și arate îndoiala, goleau paharele, trîntindu-le apoi pe tabla de zinc a tejghelei: "Mai dă-ne un rînd". Deși eram la curent cu acel ideal al tatei (fiindcă, de câte ori mă duceam, trimis de mama, să-l chem acasă, ținea să-l comunice din nou
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
tânărului custode, vru să afle dacă el știe ce-i aceea "frică de a trăi". "Depinde de cauze...", îndrăzni Julius, dar doctorul Luca nu-l lăsă să termine: "Cui îi pasă de cauze? Cu cine poți împărți o disperare?" Mai goli un pahar, își șterse picăturile de vin prelinse pe bărbie și mormăi: "Un idiot, băiete, rămâne un idiot și după ce a trecut prin rai...". Părea doborât de băutură. Brusc, se ridică în picioare, găsind chiar puterea să încerce un zâmbet
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
rustice, m-am "civilizat", biblioteca mi-a devenit mai dragă decât pădurea. Nu sunt un bucureștean autentic, întreg, vorbesc despre "viața la țară" cum vorbesc, la Cehov, cele "trei surori" despre Moscova. Îmbătrânesc, ca arborii care se usucă pe dinlăuntru, golindu-mă de esențele mele. Ce altceva decât miresme mi-a lăsat copilăria? Dar țin să repet: nu mă simt un dezrădăcinat. Probabil, Lisa e ultimul loc unde m-aș retrage, dacă aș crede în refugii. Am impresia că tună. M-
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
Mă simt ca o piatră pe care nu mai încolțește nimic și mă gândesc la mare ca la un vis, trăit într-o altă viață. Nu voi mai cunoaște niciodată, din păcate, bucuria tulbure de a sta pe nisipul fierbinte, golit de griji, de probleme, sau pacea ceasurilor petrecute lângă niște banali ciulini înfloriți pe faleză, printre pietre de o strălucire cenușie. Asta mă deprimă la fel de mult ca boala și face din vremea când rămâneam la Costinești până ce căpătăm culoarea castanelor
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
ani, dar eu nu-l pot privi decât cu ochi de copil. Aproape că-mi vine să-i cer binecuvântarea. O clipă, mă simt din nou într-un timp incert, apoi, cu gesturi automate, pe care mă strădui să le golesc de orice înțeles, de parcă m-aș teme să nu-mi treacă prin minte ceva neplăcut, încui ușa. Îndreptîndu-mă spre poartă, ascult cum sună pașii pe dalele de ciment. Ce-ar fi -îmi spun- ca vara aceasta să fi fost doar
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
cu sutienul pe care-l împături și-l așeză cu grijă în poșetă fără să gândească, fără să vadă nimic. Nu va mai iubi, nu va mai trăi, nu se va mai bucura, el era stăpânul, ea devenise sclava! Era golită de viață însă simți în continuare cum încă fibrila ascuns rămânând țintuită locului fără să răsufle, intuind iar cum își udă dedesubturile de naylon; organismul îi preluă lent o senzație ascunsă prin firmituri de repulsie care se mistuiau îndepărtat. Ah
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]