6,102 matches
-
Sândominic- Mădăraș - Delnița, a ocupat orașul Miercurea Ciuc la 8 septembrie 1916, printr-o acțiune de dublă învăluire executată cu forțele Brigăzii 13 Infanterie din subordine și ale Brigăzii 15 Infanterie, din compunerea Diviziei 8 Infanterie. La sfârșitul etapei, Divizia 7 Infanterie atinsese aliniamentul : Sândominic - 4 km vest Miercurea Ciuc - intrarea în trecătoarea Ciba-Vlăhița. Divizia 2 Cavalerie, a înlocuit parțial Brigda 15 Infanterie pe front, forțând Oltul și angajând lupte pe pantele Munților Harghita, atingând la sfârșitul etapei aliniamentul: muntele Cucului(1.558
Armata de Nord () [Corola-website/Science/333748_a_335077]
-
Brigăzii 13 Infanterie din subordine și ale Brigăzii 15 Infanterie, din compunerea Diviziei 8 Infanterie. La sfârșitul etapei, Divizia 7 Infanterie atinsese aliniamentul : Sândominic - 4 km vest Miercurea Ciuc - intrarea în trecătoarea Ciba-Vlăhița. Divizia 2 Cavalerie, a înlocuit parțial Brigda 15 Infanterie pe front, forțând Oltul și angajând lupte pe pantele Munților Harghita, atingând la sfârșitul etapei aliniamentul: muntele Cucului(1.558 m) - vârful Olișca Mare (1.374 m) - imediat vest Bixad. În scopul asigurării flancului drept al Armatei de Nord, a
Armata de Nord () [Corola-website/Science/333748_a_335077]
-
sfârșitul etapei aliniamentul: muntele Cucului(1.558 m) - vârful Olișca Mare (1.374 m) - imediat vest Bixad. În scopul asigurării flancului drept al Armatei de Nord, a fost constituit, la 10 septembrie, "Detașamentul „Colonel Constantin Colori”", format din Regimentul 85 Infanterie și trei baterii de artilerie, cu misiunea de a interzice eventualele încercări de pătrundere a inamicului spre Bilbor și Broșteni. Din cauza evoluțiilor de pe frontul de sud, la 8 septembrie, Marele Cartier General a transmis Armatei de Nord ordinul să treacă
Armata de Nord () [Corola-website/Science/333748_a_335077]
-
și rectificării frontului. Forțele inamice erau reprezentate de Divizia 61 austro‑ungară și Brigada 1 Husari (Landsturm), ocupând aliniamentul: vârful Pietrosul (2.100 m) - Lunca Bradului - 12 km est Praid - imediat est Vlăhița - Sânpaul (în valea Homorodul Mare). Divizia 14 Infanterie și-a reorganizat la 10 septembrie 1916 forțele în două grupuri "„Detașamentul Colonel Colori”" și "„Detașamentul Căliman”" cu misiunea asigurării flancului drept al armatei, interzicerii acțiunilor inamicului dinspre Bilbor și Toplița și izgonirea forțelor inamice de pe dealul Negri și vârful
Armata de Nord () [Corola-website/Science/333748_a_335077]
-
armatei, interzicerii acțiunilor inamicului dinspre Bilbor și Toplița și izgonirea forțelor inamice de pe dealul Negri și vârful Pietrosul. Ca urmare a finalizării cu succes a acestor operații, forțele diviziei au atins aliniamentul: Răstolița - pantele vestice ale munților Gurghiu. Divizia 8 Infanterie a respins inamicul pe tot frontul, atingând la 19 septembrie aliniamentul Ibănești - imediat est Sovata - Praid. Divizia 7 Infanterie, a ocupat localitățile Vlăhița și Odorhei la 18 septembrie, realizând joncțiunea cu forțele Armatei 2 în zona localității Merești. Divizia 2
Armata de Nord () [Corola-website/Science/333748_a_335077]
-
urmare a finalizării cu succes a acestor operații, forțele diviziei au atins aliniamentul: Răstolița - pantele vestice ale munților Gurghiu. Divizia 8 Infanterie a respins inamicul pe tot frontul, atingând la 19 septembrie aliniamentul Ibănești - imediat est Sovata - Praid. Divizia 7 Infanterie, a ocupat localitățile Vlăhița și Odorhei la 18 septembrie, realizând joncțiunea cu forțele Armatei 2 în zona localității Merești. Divizia 2 Cavalerie s‑a regrupat în zona Miercurea Ciuc, Jigodin, Leliceni, în vederea asigurării flancului stâng al armatei. Operația ofensivă a Armatei
Armata de Nord () [Corola-website/Science/333748_a_335077]
-
-a și de Nord române, victorioși cu brațul, erau înfrânți cu sufletul. Turtucaia și Sibiul dădeau roade"”. La 12 octombrie 1916 dispozitivul de luptă al armatei era practic stabilizat pe aliniamentul vechii frontiere de stat, cu Diviziile 14 și 7 Infanterie și 2 Cavalerie în primul eșalon și Divizia 8 Infanterie în rezerva armatei. Începând cu 12 octombrie 1916 au început să sosească de pe frontul din Dobrogea forțele Diviziei 15 Infanterie, care trebuiau să ocupe dispozitivul Diviziei 2 Cavalerie, la flancul
Armata de Nord () [Corola-website/Science/333748_a_335077]
-
cu sufletul. Turtucaia și Sibiul dădeau roade"”. La 12 octombrie 1916 dispozitivul de luptă al armatei era practic stabilizat pe aliniamentul vechii frontiere de stat, cu Diviziile 14 și 7 Infanterie și 2 Cavalerie în primul eșalon și Divizia 8 Infanterie în rezerva armatei. Începând cu 12 octombrie 1916 au început să sosească de pe frontul din Dobrogea forțele Diviziei 15 Infanterie, care trebuiau să ocupe dispozitivul Diviziei 2 Cavalerie, la flancul stâng al armatei. Atitudinea eroică a Armatei de Nord în
Armata de Nord () [Corola-website/Science/333748_a_335077]
-
aliniamentul vechii frontiere de stat, cu Diviziile 14 și 7 Infanterie și 2 Cavalerie în primul eșalon și Divizia 8 Infanterie în rezerva armatei. Începând cu 12 octombrie 1916 au început să sosească de pe frontul din Dobrogea forțele Diviziei 15 Infanterie, care trebuiau să ocupe dispozitivul Diviziei 2 Cavalerie, la flancul stâng al armatei. Atitudinea eroică a Armatei de Nord în zilele grele ale retragerii din noiembrie 1916 avea să fie elogiată și dată ca exemplu de regele Ferdinand comandanților celorlalte
Armata de Nord () [Corola-website/Science/333748_a_335077]
-
atitudine defetistă și resemnată. Începând cu a doua jumătate a lunii octombrie 1916, încep să sosească pe frontul din Moldova primele unități ruse, cu misiunea de a le înlocui pe cele române. În noaptea de 15/16 octombrie Divizia 14 Infanterie este înlocuită de Corpul 36 Armată rus. Aceasta, împreună cu o brigadă din Divizia 2 Cavalerie erau planificate să intre în compunerea rezervei Marelui Cartier General. La 1 noiembrie 1916, și Divizia 8 Infanterie - aflată în rezerva Armatei de Nord - este
Armata de Nord () [Corola-website/Science/333748_a_335077]
-
noaptea de 15/16 octombrie Divizia 14 Infanterie este înlocuită de Corpul 36 Armată rus. Aceasta, împreună cu o brigadă din Divizia 2 Cavalerie erau planificate să intre în compunerea rezervei Marelui Cartier General. La 1 noiembrie 1916, și Divizia 8 Infanterie - aflată în rezerva Armatei de Nord - este pusă la rândul său la Dispoziția Marelui Cartier General. Astfel, la 1 noiembrie 1916, Armata de Nord mai avea doar două divizii în primul eșalon - Diviziile 7 și 15 Infanterie - și o brigadă
Armata de Nord () [Corola-website/Science/333748_a_335077]
-
și Divizia 8 Infanterie - aflată în rezerva Armatei de Nord - este pusă la rândul său la Dispoziția Marelui Cartier General. Astfel, la 1 noiembrie 1916, Armata de Nord mai avea doar două divizii în primul eșalon - Diviziile 7 și 15 Infanterie - și o brigadă de cavalerie în rezerva armatei. Sub conducerea generalului Prezan, Armata de Nord a luptat disciplinat și eficient, atât pe timpul operației ofensive în Transilvania (27 august - 26 septembrie 1916), cât mai ales pe timpul retragerii pe linia frontierei de
Armata de Nord () [Corola-website/Science/333748_a_335077]
-
Râului, cu flancurile sprijinite pe Munții Făgăraș la est și Munții Cibin la vest. Marile unități ale corpului erau dispuse astfel: Pentru atacul pozițiilor românești, comandamentul german destinase forțele principale ale Armatei 9: Corpul XXXIX Rezervă cu trei divizii de infanterie - Divizia 76 Rezervă, Divizia 187 Rezervă și Divizia 51 Honvezi - precum și Corpul Alpin. Bătălia de la Sibiu nu a fost atât câștigată de partea germană cât a fost mai degrabă pierdută de partea română. O conducere incompetentă, atât a Corpului 1
Bătălia de la Sibiu (1916) () [Corola-website/Science/333750_a_335079]
-
poziții defensive ale forțelor belgiene care păzeau obiectivele. Cele trei poduri au fost cucerite de către germani, care au trecut la organizarea apărării. Trupele aeropurtate au suferit pierderi grele în timpul operațiunii, dar au reușit să păstreze controlul asupra podurilor până la sosirea infanteriei germane. După sosirea infanteriei, forțele germane reunite au executat un al doilea asalt asupra secțiunilor fortului care se mai aflau încă sub controlul belgienilor, forțându-i pe aceștia din urmă să capituleze. După această operațiune, germanii au folosit două dintre
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
belgiene care păzeau obiectivele. Cele trei poduri au fost cucerite de către germani, care au trecut la organizarea apărării. Trupele aeropurtate au suferit pierderi grele în timpul operațiunii, dar au reușit să păstreze controlul asupra podurilor până la sosirea infanteriei germane. După sosirea infanteriei, forțele germane reunite au executat un al doilea asalt asupra secțiunilor fortului care se mai aflau încă sub controlul belgienilor, forțându-i pe aceștia din urmă să capituleze. După această operațiune, germanii au folosit două dintre podurile cucerite pentru ocolirea
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
unei regiuni, unde canalul se întindea în apropierea frontierei olandeze - așa-numitul 'Maastricht Appendix' din apropierea orașului omonim. Armata belgiană nu a putut să construiască nicio poziție fortificată în această zonă, din acest motiv fiind desemnată pentru apărare o divizie de infanterie, care să păzească cele trei poduri peste canal, câte o brigadă pentru fiecare pod. Podurile erau apărate de mici cazemate echipate cu mitraliere. Sprijinul de artilerie era asigurat de Fortul Eben Emael, raza de acțiune ale bateriilor căruia acoperea două
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
plan pentru ruperea apărării adverse și ocuparea celor trei poduri principale peste Canalul Albert, dar și a unora secundare din Belgia și Olanda, ceea ce le-ar fi permis să înainteze cu ușurință spre interiorul Olandei. Divizia a 7-a de infanterie belgiană a fost repartizată apărării celor trei poduri de peste canal, militarii acestei unități alăturându-se garnizoanei Fortului Eben Emael în moementul declanșării bătăliei Sistemul de apărare al fiecărui pod era format din patru buncăre din beton amplasate pe partea vestică
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
din beton amplasate pe partea vestică a canalulu, trei dintre ele echipate cu mitraliere și unul cu un tun antitanc. Acest din urmă buncăr era amplasat mai aproape de drumurile de acces, iar celelalte apărau flancurile podurilor. Câte o companie de infanterie era plasată în tranșee pe partea de vest a canalului în dreptul fiecărui pod. Infanteriștii aveau mici posturi de observație pe partea răsăriteană a canalului, ai căror militari puteau fi retrași rapid la nevoie. Toate cele trei poduri puteau fi distruse
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
spații de cazare ale personalului, bucătării și un generator electric pentru acționarea tunurilor de mare calibru, a sistemului de iluminare și a sistemului de purificare a aerului din cazemate. Planul de luptă al belgienilor nu prevedea ca garnizoana fortului și infanteria de sprijin din afara zidurilor să ducă o luptă defensivă de durată în teren. În cazul unui atac, se considera că detașamentul de pe malul estic al canalului ar avea la dispoziție timpul necesar să se retragă peste poduri, să le arunce
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
Fortului Eben Emael și a celor trei poduri a fost parte a unei operațiuni mai ample a Diviziilor a 7-a și a 22-a aeropurtate. Divizia aeropurtată a 7-a, formată din trei regimente de parașutiști și unul de infanterie aeropurtată, avea sarcina cuceririi mai multor poduri a drumurilor care duceau spre pozițiile defensive olandeze din jurul orașului Rotterdam și spre aeroportul Waalhaven. Divizia a 22-a de debarcare aeriană, compusă din două regimente de infanterie aeropurtată și un batalion de
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
de parașutiști și unul de infanterie aeropurtată, avea sarcina cuceririi mai multor poduri a drumurilor care duceau spre pozițiile defensive olandeze din jurul orașului Rotterdam și spre aeroportul Waalhaven. Divizia a 22-a de debarcare aeriană, compusă din două regimente de infanterie aeropurtată și un batalion de parașutiști, avea sarcina cuceririi mai multor aeroporturi din apropierea orașului Haga (Valkenburg, Ockenburg și Ypenburg). După securizarea celor trei aeroporturi de către batalionul de parașutiști, restul diviziei avea să aterizeze cu planoarele și să pornească atacul pentru
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
După aceasta, superioritatea numerică a garnizoanei care apăra fortul și podurile, ca și sosirea rapidă în regiune a unităților aliate de rezervă, aveau să pună probleme foarte mari micilor unități de parașutiști, care erau înarmați doar cu armament ușor de infanterie. Planul german prevedea în consecință distrugerea în mai puțin de o oră a cât mai multor poziții ale artileriei antiaeriene, cupolelor și cazematelor. În plus, parașutiștilor li s-a cerut ca, indiferent de pierderi, să distrugă tunurile cu rază lungă
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
aterizare și-au dovedit utilitatea, frânând rapid planoarele. Planorul locotenentului Altmann a aterizat la o distanță mai mare de pod. Un al doilea planor a aterizat chiar în fața unei cazemate, de unde soldații belgieni au deschis focul cu arme ușoare de infanterie împotriva soldaților germani debarcați. Subofițerul comandat al celui de-al doilea planor a atacat cu grenade apărătorii cazematei, în vreme ce unul dintre oamenii săi a plasat o încărcătură explozivă la ușa de acces. După ce ușa a fost aruncată în aer, germanii
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
pod, iar Altmann a cerut sprijinul aviației. O escadrilă de bombardiere în picaj Junkers Ju 87 Stukas a intervenit și a distrus cele două baterii de câmp. Grupul „Oțel” ar fi trebuit să fie înlocuit pe câmpul de luptă de infanteria germană la 14:30, dar rezistența belgienilor i-a obligat să lupte până la 21:30. În timpul luptelor, acest grup a pierdut opt militari morți și treizeci de răniți. Zece dintre cele unsprezece planoare ale grupului „Beton” au aterizat lângă podul
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
apărători și au deconectat firele electrice ale detonatoarelor. Restul apărătorilor belgieni au rezistat cu eroism atacurilor germane și au organizat la rândul lor mai multe contraatacuri pentru recucerirea podului. Ei au fost respinși de fiecare dată de focul armelor de infanterie din dotarea parașutiștilor germani, cărora le fuseseră lansate din avioane la ora 06:15 mai multe mitraliere grele. atacurile constante ele belgienilor au făcut ca grupul „Beton” să nu fie înlocuit de infanteriștii sosiți în ajutor decât la ora 21
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]