122,821 matches
-
capăt procesului de judecată. A.Pe linia medierii : 1 una sau ambele părți renunță de a se împăca prin mediere; 2una adintre părți recunoaște vinovăția și dorește să se împace; 3procedura medierii s-a închis prin înțelegerea părților. B.Pe linia procesului : 1 reclamantul se desistă(renunță la judecatăă; 2 pârâtul recunoaște fapta; 3între părți s-a încheiat o tranzacție. Baza legală prin care se pune capăt conflictelor în materie de mediere sau judecății în instanță a unor fapte civile, este
Medierea un mod amiabil d e a pune capăt disputelor din cadrul Asociaţiilor de Proprietari by Mihaiu Şanţa () [Corola-publishinghouse/Administrative/1591_a_3106]
-
Aurelia își ia cina și apoi temperatura. Mara stătea în picioare pe peron cu poșeta pe umăr și valiza în mână și se simțea ridicolă. Alte grupuri treceau pe lângă ea, făcându și loc prin mulțime. Când trenul fu tras la linie se dezlănțui o mișcare haotică. Fiecare alerga spre vagoane, se urca grăbit pentru că altcineva îl împingea de la spate, și se băgau unul în altul, cu tot cu valize, copii și saltele gata umflate, împingând-o pe Mara mai în spate, până ieși
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
critica din priviri. Delia simți în ceafă o senzație neplăcută ca de arsură și își plecă privirea în pământ. În fața ei, tânăra cu fusta foarte scurtă și cu fața palidă privea și ea în gol. Caietul din poala ei avea linii albastre ce se prelungeau pe ciorapi până în pantofi. Acolo îi gâdilau tălpile ca niște ecuații de matematică. Trenul coti brusc la dreapta și toți se înclinară peste umeri, atingându-și involuntar brațele și coapsele, apoi reveniră în poziția inițială puțin
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
scaune, adormise cu mâna sub maioul murdar fără să-și dea seama. Doamna grăsuță scoase din poșetă o oglindă și un ruj și începu să plimbe batonul roșu pe ambele buze. Trenul coti la stânga și o făcu să treacă peste linia buzei inferioare. Culoarea roșie deveni o umbră în colțul gurii, coborând ca un rid adâncit spre bărbie. Se enervă și încercă să șteargă rujul cu degetul mic, însă îl întinse pe toată bărbia și se făcu brusc bătrână și hidoasă
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
putea fi amenințată fie de un contur prea suav și imperceptibil, ceea ce ar duce la un text dulceag care nu ar explica nimic, fie de o valorație prea puternică, care ar înnegri orice tentativă de analiză imparțială; îi mai rămăseseră liniile de fugă ce ar putea crea impresia de echilibru asupra concepției de ansamblu. După Anul Nou se hotărî să adune informații despre viața prozatorului, în fond avusese în vedere acest lucru de la bun început. Însă atunci se petrecu ceva care
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
ar fi putut dicta mișcările, le-ar fi spus cuvintele, le-ar fi oferit opțiunile sau le-ar fi imaginat gândurile, dacă ochii mei nu i-ar fi privit cum iau ființă în romanul despre biografia lui Leo Raman, iar liniile de fugă, imprecise la început, nu ar fi fost trasate cu mult timp înainte de a fi condamnate la lumină și numite fie Orlando Zara, fie Leo Raman, asta numai dacă nu se mai află nimeni în spate să privească peste
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
traiectoria. Așteptau să fie găsită o soluție. Părea imposibil ca tehnica modernă să nu îi ajute în nici un fel și să fie astfel puși în situația să se declare naufragiați. Stăteau cât era ziua de lungă cu privirile ațintite spre linia orizontului în speranța că vor vedea ceva prinzând o formă reală. De fiecare dată imaginația le juca feste și rămâneau în aceeași mare în care parcă se învârteau într-un cerc. Turiștii au început să vorbească, mai întâi între ei
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
afirmase, la timpul său, necesitatea legiferării normelor morale, deci a intervenției statului pentru obținerea unui comportament conform virtuții din partea cetățenilor (a se vedea Etica Nicomahică, cartea VII, nota 98, despre rolul omului politic În educarea cetățenilor). Paulsen socotește - În directă linie kantiană că Etica pornește de la două fapte: a vrea (voință, wollen) a trebui (a avea obligația morală, Sollen) 1. a vrea - Orice vrere este năzuința spre un scop, prin atingerea căruia voința este satisfăcută. La om, voința care tinde În
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
morale, Güterlehre, iar o teorie completă a vieții morale va oferi răspuns Întrebărilor. Va cuprinde atât o teorie a valorilor, dar și o deontologie, la care se mai adaugă și teoria privind puterea voinței sau teoria virtuții. Mergând pe această linie, Friedrich Paulsen, În Systematische Philosophie, Încearcă o explicitare a conceptului eticii, considerând etica drept „știința valorilor care dau vieții valoare absolută, a normelor și puterilor voinței și acțiunii, pe care se sprijină realizarea acestora” (p. 283). Teoria valorilor și problema
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
dreptul penal ar fi monstruozitate dacă s-ar afla În opoziție cu morala. Progresului dreptului internațional, a cărui realitate se Înfățișează Într-o manieră atât de tragică acum, și pe care O.N.U. se străduiește să-l orienteze În liniile lui generale, tinde către armonizarea cu idealul moral al umanității civilizate. În sfârșit, libertatea juridică, În general, În cadrul unei societăți organizate, libertate fără care dreptul n-ar fi posibil, nu este În fond nimic altceva decât libertatea de a dezvolta
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
e Încă și astăzi mult discutată. Conform doctrinei romane, urmată până În zilele noastre, „publicum jus est, quod ad statum rei romanae spectat; privatum, quod ad singulorum utilitatem”. Criteriul utilității e Însă Întrucâtva incert, deoarece nu se pot separa printr-o linie precisă interesele generale de cele particulare și fiindcă e greu de susținut că dreptul, ocrotind interese private, nu ar avea În vedere utilitatea generală. De aceea, unii autori, ca de ex. Dernburg, spun că aparțin dreptului public normele care privesc
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
anumit moment al evoluției istorice a Dreptului și ca sinteză a altor forme de organizare („pre statale”) contituite pe fondul amorf al hoardei (concept sociologic, concept-limită), cum ar fi legăturile de familie sau de rudenie. „Legătura de sânge, anterioară, În linie maternă, constituie legătura primelor unități sociale”. Aici, se menționează „legea răzbunării (a vendetei)” sau „legea talion”ului, În perioada „gentilică” a evoluției istorice. Statul se formează, ca urmare a unirii ginților, Într-o „unitate superioară, pentru necesități temporare, apoi permanente
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
conchide cu justețe asupra acestei dialectici și dinamici a raportului juridic dintre Individ și Stat, că: „Statul nu este decât formula rațională a acestui raport, atâta cât el este juridic”. El ne mai arată că o astfel de concepție (vizează linia istorică a teoriilor lui Hobbes, Locke, Rousseau, ș.a.) are consecințe practice foarte importante, și anume: „Dacă există o lege imanentă care constituie entitatea Statului, această lege nu poate fi abolită prin nici un act de autoritate a puterii centrale, nici printr-
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
în domeniul finanțelor. Era expert al Gărzii financiare din subordinea județului Prahova, divorțat, fără copii și cu mari disponibilități privind posibilitatea unui mariaj iminent. Din confidențele sale fără rezerve, reieșea faptul cert că dorea să-și repună ambarcațiunea vieții pe linia de plutire. În căsătoria nu demult trecută la index, nu avusese motive de satisfacție. Își acuza fosta consoartă de infidelitate. Plimbările lor sub clarul de lună împrumutaseră din atributele adolescenților la prima dragoste. Așa se face că, în una din
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
o lucrare de o asemenea amploare fără o atentă supraveghere, deși era convins că oamenii lui știau bine lecția. Cu toate asigurările făcute, Alex găsi câteva hibe: într-un loc, cofrajul cedase și betonul, încă din turnare, se bombase nerespectând linia cerută în plan. Era o problemă care se putea remedia prin migală și cioplire atentă, dar cum de nu observase nici unul? Aceasta era întrebarea. Alex nu zăbovi mult pe șantier, promițându-le tuturor că va veni În fiecare zi, târându
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
mai la urmă, sedimentat, între ei, viața știe. Mai puteau presupune și câțiva dintre vecinii postului de poliție, din suburbia Bolați, unde, birourile frumosului Sandu Aldea erau situate la parter, iar locuința șefului, la etaj. De la flăcău până la fată, în linie dreaptă, era o distanță de doi - trei chilometri. Odată cu înserarea, de câte ori sosea de la muncă, polițistul care utiliza mașina cu girofar, a poliției, dădea drumul alarmei, și drăcia țiuia de te scotea din papuci. Chiuia cât chiuia, până ce vecina înțelegea că
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
că nu era o creatură obișnuită, de altfel, frumusețea Ei nu era naturală: Se înfățișa ca o priveliște din visul unui opioman... Ea făcea să urce în mine ardoarea dragostei pe care o împrăștie mandragora. Cu silueta Ei zveltă, cu liniile suave alunecând de-a lungul umerilor, brațelor, sânilor, pieptului, coapselor, pulpelor, părea abia smulsă din îmbrățișarea perechii Sale: ca mandragora-femelă separată de mascul. Purta haine negre chinezești, uzate, care I se lipeau de corp. În timp ce O priveam, Ea părea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
Lucarna se închisese - Ea era pentru mine ca un buchet de flori proaspete aruncate la gunoi. În seara ultimei ieșiri, vremea era urâtă și ploioasă, o ceață groasă acoperea împrejurimile. În atmosfera asta umedă, care atenua vioiciunea culorilor și insolența liniilor, încercam o senzație de libertate și de calm; ploaia îmi spăla gândurile negre. Or, în această noapte, ceea ce n-ar fi trebuit să se întâmple s-a întâmplat. Hoinăream, inconștient. În orele de singurătate și în minutele a căror durată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
apropiat de patul Său (căci, de acum, patul Îi aparținea). Voiam să desenez liniștit, după natură, această față condamnată să se descompună lent și să fie resorbită de neant, această față care părea imobilă și imuabilă, fixându-i pe hârtie liniile esențiale, alegându-le pe acelea care mă frapaseră. Un crochiu, oricât de sobru ar fi el, trebuie să trezească o impresie, să aibă un suflet. Eu, care mă obișnuisem să execut desene în serie pe pielea truselor de scris, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
scris, mă vedeam constrâns să-mi pun la treabă inteligența pentru a exprima idealul, pentru a reda, adică, ceea ce imaginația mea atribuia fizionomiei sale în mod obsedant. Trebuie să privesc fața, să închid ochii și apoi să transpun pe hârtie liniile pe care le reținusem. Poate descopeream astfel opiul capabil să liniștească un suflet chinuit? M-am refugiat în imobila viață a liniilor și formelor. Această temă îi convenea de minune caracterului meu de pictor macabru - desen după cadavru. Eram într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
fizionomiei sale în mod obsedant. Trebuie să privesc fața, să închid ochii și apoi să transpun pe hârtie liniile pe care le reținusem. Poate descopeream astfel opiul capabil să liniștească un suflet chinuit? M-am refugiat în imobila viață a liniilor și formelor. Această temă îi convenea de minune caracterului meu de pictor macabru - desen după cadavru. Eram într-adevăr un portretist de cadavre. Dar ochii, ochii Săi închiși, aveam nevoie să-i văd acum din nou? Nu se întipărise oare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
vreo câteva sute. "O să vedeți imediat. Voi, ăștia din față, ia avansați zece pași!" O fac, uitându-se unii la alții. Mă așteptam să îmi iasă un șir ondulat. Dar nu. Instinctiv se iau după cel din capătul șirului, iar linia iese incredibil de corect. Îi felicit. Apoi îi pun să se adune în coloane drepte și în cercuri. Din aceste combinații alcătuiesc literele. Îi laud din nou și-i trimit în capătul celălalt al holului pe cei care alcătuiseră primul
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
observase că așa curge și se rotește apa, indiferent cât te-ai canoni tu la o instalație sanitară, iar dacă popa ar fi dorit să curgă drept-drept, atunci ar fi trebuit să-și amplaseze blestemata aia de cișmea chiar pe linia Ecuatorului. Bine, la povestea cu poziționarea cișmelei nu se gândise niciunul dintre ei, ci doar modestul autor al acestor rânduri, care, desigur, are o certă formație științifică. Însă pe chestia cu curgerea țuțuroiului, părintele Davidescu îl taxă de cincizeci de
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
fi trebuit să-i scape și șoferului măcar o sutică, acolo, de două berici la pet. "Lasă, moșule, că alea două bericioaice e bune și pentru măndel. Ce-mi șade rău suta aia-n buzunar? Oricum am abonament pă toate liniile", își zise el, plin de chibzuință. Ar fi dat o raită până la facultate, să-și lase adeverința de concediu medical la secretariat. Dar era încă devreme, cucoanele abia soseau la ora aia și s-ar enerva dacă le-ar deranja
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
în livrele, în tonuri mai palide și mai pure. O frunte înaltă și o față subțire, triunghiulară și bărbia mică, încheind obrazul de jos, așa cum numai fețele de mare rasă știu să se încheie, printr-un adevărat contur, ca o linie. Era și ea veselă, dar altfel, o veselie inteligentă, care nu-și pierdea prin deșănțare deschiderea și curiozitatea.” De fiecare dată când intra doamna Iozefina Sima în bibliotecă, în liniștea aceea cu miros stătut, parcă rămasă rătăcită din alt veac
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]