5,914 matches
-
denumiri, mai demult n-a fost deosebită de pirită. Deja în perioada epocii de piatră, marcasita a fost utilizată asemenea piritei la aprinderea focului. Abia la mijlocul secolului al XIX-lea s-a observat că pirita și marcasita sunt minerale diferite. Mineralul este polimorf (apare sub forme diferite), fiind asemăntor ca aspect piritei, având însă o structură cristalină diferită, la o temperatură de peste 400 °C marcasita se transformă în pirită. În procesul hidrotermal de formare, marcasita ia naștere la o temperatură mai
Marcasită () [Corola-website/Science/307802_a_309131]
-
în Bolivia; Essen, Freiberg și Wiesloch in Germania; Champagne în Franța; Chiuzbaia în România; Reocin/Santander în Spania; Vintířov în Cehia; sowie Joplin/Missouri, Galena și Sparta/Illinois în USA. În zăcămintele hidrotermale se exploatează marcasita în cantități mai mari, mineralul fiind utilizat pentru obținerea acidului sulfuric. Mineralul șlefuit este folosit ca piatră semiprețioasă, care însă se descompune încet fiind mai puțin stabilă ca pirita. Acidul sulfuric eliberat prin descompunere produce arsuri prin contact direct cu pielea.
Marcasită () [Corola-website/Science/307802_a_309131]
-
Germania; Champagne în Franța; Chiuzbaia în România; Reocin/Santander în Spania; Vintířov în Cehia; sowie Joplin/Missouri, Galena și Sparta/Illinois în USA. În zăcămintele hidrotermale se exploatează marcasita în cantități mai mari, mineralul fiind utilizat pentru obținerea acidului sulfuric. Mineralul șlefuit este folosit ca piatră semiprețioasă, care însă se descompune încet fiind mai puțin stabilă ca pirita. Acidul sulfuric eliberat prin descompunere produce arsuri prin contact direct cu pielea.
Marcasită () [Corola-website/Science/307802_a_309131]
-
Argila (deseori Lut) este o rocă sedimentară cu granulație fină (< 2 µm), alcătuită dintr-un amestec de silicați și din fragmente de cuarț, mică etc. Este întrebuințată în olărie, la lucrări de construcție, în sculptură etc. Mineralele din argilă se formează prin acțiunea chimică îndelungată a acidului carbonic și a altor solvenți naturali. Argilele primare, denumite și caoline se găsesc în locul formării lor pe când argilele secundare se găsesc departe de locul formării lor fiind mutate de eroziune
Argilă () [Corola-website/Science/307808_a_309137]
-
se găsesc în locul formării lor pe când argilele secundare se găsesc departe de locul formării lor fiind mutate de eroziune și apă. Straturile argiloase fiind impermeabile, joacă un rol în reținerea apei de înfiltrație și în formarea pânzei de apă freatică. Minerale argiloase sunt de obicei formate pe perioade lungi de timp prin dezagregarea chimică treptată a rocilor, de obicei, de silicat de aluminiu, prin concentrații mici de acid carbonic și alți solvenți diluați. În urma intemperiilor acești solvenți, de obicei acizi, migrează
Argilă () [Corola-website/Science/307808_a_309137]
-
silicat de aluminiu, prin concentrații mici de acid carbonic și alți solvenți diluați. În urma intemperiilor acești solvenți, de obicei acizi, migrează prin stâncă după scurgerea prin straturile superioare erodate. În plus față de procesul de dezagregare chimica cauzat de intemperii, unele minerale argiloase sunt formate prin activitatea hidrotermal. Depozitele de argilă se poate constitui în loc ca depozite reziduale în sol, dar depozitele groase, de obicei, sunt formate ca urmare a unui proces de sedimentare secundar prin depunere, după ce au fost erodate și
Argilă () [Corola-website/Science/307808_a_309137]
-
substanță este dotată cu ceea ce numim , inteligența naturii , . În cazul unei răni sau leziuni, ea elimină țesuturile bolnave și distruge germenii periculoși, fără să atingă sau să ditrugă celule sănătoase. Are o compoziție asemănătoare corpului nostru, cu un supliment de minerale. Argila are putere antitoxică, bactericidă, antiseptică, fortifică organismul și combate bolile datorită slăbirii și degenerescenței. Anulează efectul nociv al nitriților și nitraților. Argila posedă calitatea de a echilibra radioactivitatea corpului, stimulând deficiențele radioactive și absorbind poverile excesive. Argila se folosește
Argilă () [Corola-website/Science/307808_a_309137]
-
atât pe cale internă (se bea amestecată cu apă), cât și pe cale externă (sub formă de cataplasme). Argila se deosebește de alte soluri cu granulație fină prin diferențele de mărime și cele mineralogice. Nămolurile (soluri cu granulație fină) care nu includ minerale argiloase, tind să aibă dimensiuni mai mari decât particulele de argilă. Dar există unele suprapuneri în dimensiunea particulelor, cât și în ceea ce privește alte proprietăți fizice, și există multe depozite apărute în mod natural care includ atât nămoluri cât și zgură. Distincția
Argilă () [Corola-website/Science/307808_a_309137]
-
sinonim: "policroism", termen care provine din limba greacă: "pléōn = mai multe, chros = culoare"). Astfel la Alexandrit se poate observa schimbarea culorii, care este verde la lumina zilei, și roșie la lumină artificială. independent de transparență poate fi observat atât la minerale transparente, cât și la cele opace. Cauza acestui fenomen se explică prin absorbția diferită a undelor luminoase, care e dependentă de direcția luminii normale ca și de direcția luminii polarizate. "Dicroismul" (descoperit de Peter Debye în 1939) este o formă
Pleocroism () [Corola-website/Science/307951_a_309280]
-
luminii polarizate. "Dicroismul" (descoperit de Peter Debye în 1939) este o formă aparte a fenomenului de pleocroism, care de manifestă prin prezentarea exactă a două culori diferite. Acest fenomen este important la examinarea pietrelor prețioase, în vederea șlefuirii lor. Exemple de minerale la care se observă "pleocroism":
Pleocroism () [Corola-website/Science/307951_a_309280]
-
ul este o rocă vulcanică, amorfă, sticloasă, fără a se putea distinge o structură granulară mineralelor. ul se formează prin răcirea rapidă a lavei ieșite la suprafață, fiind un material ce conține un procent maximal de 3 % apă. În cazul în care conține o cantitate mare, iar pe lângă aceasta conține și gaze, ca CO, la o
Obsidian () [Corola-website/Science/307962_a_309291]
-
mai mari a stratului de lavă, se pot forma și texturi porfirice, după caz, cristale în masa rocii cu structură sticloasă. Roca poate, în anumite condiții, să se transforme, în perioadele geologice, din forma amorfă într-o formă porfirică cristalină. Mineralul are un conținut ridicat de silicați, care ating o concentrație de până la 70%. Peste acest procent, roca va aparține familiei riolitului, care sunt echivalente granitului. Mai rar, obsidianul are procent mai scăzut de silicați, în care se prezintă sub forme
Obsidian () [Corola-website/Science/307962_a_309291]
-
cristaline au toleranță mult mai mică față de impurități, deosebindu-se astfel numai prin structură: Dioxidul de siliciu face parte din silicați în grupa cărora cuarțul este într-o stare aproape pură, sau legată de alte elemente ca în cazul: feldspatului mineralelor argiloase, siliciul fiind o parte componentă importantă a scoarței pământului. Dioxidul de siliciu este practic insolubil în apă sau acizi cu excepția acidului fluorhidric (HF) reacție în care se eliberează tetrafluoridul de siliciu (gaz) având formula (SiF). Iar mai ales forma
Dioxid de siliciu () [Corola-website/Science/307981_a_309310]
-
(mineral cunoscut și sub numele de clorura de potasiu) este destul de rar întâlnit în natură. Face parte din clasa halogenaților. Cristalizează în sistemul cubic, având formulă chimică KCl, fiind reprezentat frecvent prin cristale cubice. Aspectul este de obicei incolor. Variantele colorate
Silvină () [Corola-website/Science/308392_a_309721]
-
magneziu și potasiu). A fost găsit la „Staßfurt”, „Wathlingen”, „Neuhof-Ellers” și alte locuri cu zăcăminte de săruri de potasiu din Germania. De asemenea se găsește în „Berezniki”, „Solikamsk” în Rusia, „Kalush” în Ucraina că și la „Salton Șea” în California. Mineralul servește ca materie primă în industria chimică, în special pentru producerea îngrășămintelor chimice.
Silvină () [Corola-website/Science/308392_a_309721]
-
Dolomit este un mineral din grupa carbonaților anhidri, frecvent întâlnit în natură. Mineralul cristalizează în sistemul trigonal-romboedric, având formula chimică , dominând cristalele romboedrice, sau agregatele masive de culoare albă cenușie cu variante de culoare ce pot fi până la brun deschis. Are o duritate relativ
Dolomit (mineral) () [Corola-website/Science/308396_a_309725]
-
Dolomit este un mineral din grupa carbonaților anhidri, frecvent întâlnit în natură. Mineralul cristalizează în sistemul trigonal-romboedric, având formula chimică , dominând cristalele romboedrice, sau agregatele masive de culoare albă cenușie cu variante de culoare ce pot fi până la brun deschis. Are o duritate relativ mică, între 3,5 și 4 cu o densitate
Dolomit (mineral) () [Corola-website/Science/308396_a_309725]
-
în acizi, iar reacția cu acidul sulfuric spre deosebire de calcită este o reacție lentă. O altă caracteristică a dolomitului este luminiscența în culori diferite, de la portocaliu la alb, verde și brun. Roca dolomit care are același nume are un conținut în mineral de cel puțin 90 % . Ca mineral dolomitul a fost descoperit la sfârșitul secolului XVIII de mineralogul elvețian H. B. de Saussure (1740-1799), denumirea o va da după numele geologului francez Deodat de Dolomieu (1750-1801) care a constatat pentru prima oară
Dolomit (mineral) () [Corola-website/Science/308396_a_309725]
-
sulfuric spre deosebire de calcită este o reacție lentă. O altă caracteristică a dolomitului este luminiscența în culori diferite, de la portocaliu la alb, verde și brun. Roca dolomit care are același nume are un conținut în mineral de cel puțin 90 % . Ca mineral dolomitul a fost descoperit la sfârșitul secolului XVIII de mineralogul elvețian H. B. de Saussure (1740-1799), denumirea o va da după numele geologului francez Deodat de Dolomieu (1750-1801) care a constatat pentru prima oară deosebirea dintre roca dolomit și rocile
Dolomit (mineral) () [Corola-website/Science/308396_a_309725]
-
secolului XVIII de mineralogul elvețian H. B. de Saussure (1740-1799), denumirea o va da după numele geologului francez Deodat de Dolomieu (1750-1801) care a constatat pentru prima oară deosebirea dintre roca dolomit și rocile calcaroase din Dolomiți. Singura varietate de mineral care conține rar ioni străini este „dolomitul-cobalt” și care datorită conținutului în cobalt are o culoare roză. Dolomitul ia naștere prin combinarea alternativă a soluțiilor bogate în magneziu cu sedimentele de calcită din calcar coraligen, astfel au luat naștere munții
Dolomit (mineral) () [Corola-website/Science/308396_a_309725]
-
de calcită din calcar coraligen, astfel au luat naștere munții Dolomiți din nordul Italiei. Cele mai frumoase cristale de dolomit provin din Sankt Gotthard, pasul Brenner, Alpii din Tirol și Traversella din Piemontul italian. Alte locuri unde s-a găsit mineralul sunt Dietfurt (Oberfranken), Wachenzell (Oberbayern), Salzhemmendorf (Ostfälisches Bergland), Nüxei (Harz/Südharz), Meskalith (Trier/Rheinland-Pfalz), Massenkalk (Bergisches Land, Sauerland); Hösbach-Rottenberg (Unterfranken) din Germania. De asemenea cantități însemnate s-au găsit în rumado/Bahia in Brazilia, Cavnic din România, Banská Štiavnica în
Dolomit (mineral) () [Corola-website/Science/308396_a_309725]
-
la pavare, piatră decorativă, sau la fabricarea cimentului în construcții, în metalurgie la obținerea unor oțeluri dure, în industria sticlei. La accidentul produs cu reactorul nuclear de la Cernobil s-a folosit dolomită la acoperirea reactorului pentru diminuarea radiațiilor după accident. Mineralul mai este folosit mai rar ca bijuterie din cauza clivajului bun și durității reduse.
Dolomit (mineral) () [Corola-website/Science/308396_a_309725]
-
ul este un mineral cu formula chimică Ca[SiO], format din calciu și acid silicic. Face parte din clasa silicaților (inosilicați), având o structură chimică alcătuită din lanțuri de (SiO) legate între ele prin cationi de calciu. Cu toate că și piroxenii sunt inosilicați, aceștia au
Wolastonit () [Corola-website/Science/308410_a_309739]
-
silicic. Face parte din clasa silicaților (inosilicați), având o structură chimică alcătuită din lanțuri de (SiO) legate între ele prin cationi de calciu. Cu toate că și piroxenii sunt inosilicați, aceștia au lanțurile de (SiO) aranjate într-o combinație diferită de wolastonit. Mineralul are mai multe variante cu aceași formulă chimică, care diferă prin structura cristalului, astfel se pot deosebi în natură două variante. Celelalte variante cu aceeași formulă chimică fiind numite polimorfe ale wolastonitului. Ambele variante se formează la o temperatură și
Wolastonit () [Corola-website/Science/308410_a_309739]
-
Wolastonit-4T, Wolastonit-5T și Wolastonit-7T. Numele de Wollastonit sau Wolastonit a fost dat în cinstea naturalistlui englez „William Hyde Wollaston” (1766-1828) , în anul 1818 de Léman în dicționarul „Nouveau dictionnaire d’histoire naturelle appliquée aux arts à l’agriculture” care descrie mineralele scarnul (rocile metamorfice) din Dognecea Banat. Prima descriere a mineralului a fost făcută deja în 1793 de mineralogul austriac A. Stütz în „Neue Einrichtung der k.-k. Naturalien-Sammlung zu Wien” care numește mineralul „Tafelspath” provenit la fel din Dogenecea, Banat
Wolastonit () [Corola-website/Science/308410_a_309739]