KorAP: Find »[drukola/base=mitic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...210 211 212 ...214 >

5,342 matches

Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330

de Lavinium, pe țărmul lui ager Romanus unde debarcase Eneaxe "Enea" și devenise un zeu Într-o anumită epocă anterioară Întemeierii Romei, chiar dacă ea nu i se preciza vechimea. Circexe "Circe", fiica Soarelui, era mama strămoșului latinilor. Apoi În geografia mitică urma promontoriul doicii Gaeta, al trâmbițașului Misenus, insulele și stâncile sirenelor În golful de la Napoli și Paestum. Lângă Cumae se găsește intrarea În infern; Enea a coborât acolo În căutarea trecutului și a viitorului său; Înainte de el, Odiseuxe "Odiseu" evocase

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
el, Odiseuxe "Odiseu" evocase aici morții 3. Faptul că Vergilius, așa cum i se reproșează de obicei, a „născocit” aici mituri sau le-a „construit de la un capăt la altul” arată numai cât de stabilă și vie a fost tradiția povestirilor mitice italo-romane. Cultele „Atenei Ilias” (Athenaxe "Athena" Ilias), recognoscibile după o imagine de cult deosebit de veche (xòanon) sunt atestate la Siris, Lavinium, Lucera, Massalia, Heraklesa și poate și la Roma (Strabon, 6, 1, 14; 13, 1, 41). Cultul lui Diomedexe "Diomede

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
fost scrisă de un grec din Tarent. Nu trebuie să ne mire faptul că este o Odusia, așa cum rezultă din catalogul miturilor greco-italice cuprins aici, chiar dacă În manieră incompletă. Începând cu Titus Livius se lucrează În jurul acestei tradiții de povestiri mitice cu fond istoric. Din câte știm, doar romanii au adunat laolaltă aceste tradiții, le-au corelat cu speculațiile filozofice și religioase și le-au transformat astfel Într-o teologie a istoriei, imperialistă și cosmopolită În același timp (cf. subcapitolul 4

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Îmbogățită de elemente mitografice. O arată și „teologia tripartită” (theologia tripertita) pe care M. Terentius Varro (116-27 Î.Hr.) a formulat-o sistematic În prima carte a lucrării Arheologia lucrurilor divine. Scrie Varro: Există trei tipuri de teologie: (a) cea mitică (mythicòn genus; fabulare - fabulosum), de care se slujesc poeții, (b) cea fizică (physicòn, naturale), de care se slujesc filozofii, și (c) cea statală (politicòn, civilă), de care se slujesc popoarele. Cea mitică... conține multe lucruri contrare demnității și firii nemuritorilor

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Varro: Există trei tipuri de teologie: (a) cea mitică (mythicòn genus; fabulare - fabulosum), de care se slujesc poeții, (b) cea fizică (physicòn, naturale), de care se slujesc filozofii, și (c) cea statală (politicòn, civilă), de care se slujesc popoarele. Cea mitică... conține multe lucruri contrare demnității și firii nemuritorilor (contra dignitatem et naturam immortalium). Celxe "Cel" de-al doilea tip Învață ce sunt zeii, unde se află, de ce fel și de ce condiție sunt ei; dacă au Început să existe dintr-un

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
să săvârșească În oraș cetățenii și mai ales preoții; ea precizează și care zei trebuie să fie venerați din pricina Statului și prin ce fel de acțiuni (RD I fr. 6-10, În Augustin, De civitate Dei 4, 27; 6, 5). Teologia mitică este foarte răspândită prin intermediul artiștilor, poeților și, mai ales, al teatrului, dar, din punct de vedere filozofic, civic și moral, ea este aceea căreia trebuie să Îi fie aduse acuzele cele mai severe. Nașterea unui zeu din capul, coapsa ori

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
aris. Pe scenă pot apărea zei sau fii ai zeilor; se fac rugăciuni, se povestesc sacrificii. Seneca Îl romanizează pe Oedipus al său, introducând În operă o amplă scenă de divinație; Troadele lui vorbesc despre cultul morților și despre un mitic sacrificiu uman; Hercules Oetaeus vorbește despre suferința și urcarea la cer a fiului zeului. Aceste texte sunt mituri livrești ce se corelează cu religia practicată numai prin medieri multiple. După ce Împărații creștini au interzis cultul roman, În special a sacrificiului

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
de aceeași forță divină conducătoare, Întregul ordonat, a cărei funcționare cere activitatea sârguincioasă a fiecăruia. Inspirația religioasă a stoicismului se traduce și Într-un efort de recuperare a patrimoniului tradițional al cultelor grecești și orientale, În special În dimensiunea lor mitică, dimensiune ce alimentează o exegeză de tip naturist (personajele divine și Întâmplările lor ca „figură” a unor elemente și evenimente cosmice) ce va cunoaște un atât de mare succes În lumea antică și se va reflecta și În interpretările moderne

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
ea era finalizată cu pregătirea pentru chestiunile sociale și politice (Relatio, III, 5). Nu vom neglija nici faptul că apologeții creștini, deși Își Îndreaptă criticile către tot spectrul religiilor „păgâne”, iau de obicei ca parametru privilegiat al polemicii lor patrimoniul mitic și cultual grec În calitate de cel mai cunoscut și, totodată, cel mai tipic al experienței religioase politeiste comune a diferitelor populații convergente În panorama contemporană. Astfel, Tatian Sirul, În preajma anilor 160/170 d.Hr., le adresează grecilor de la Roma „Discursul” său

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
exhaustiv, ca să nu spunem complet. Cu toate acestea, din cauza deosebitei lor importanțe și specificități, unele componente ale acestuia se vor dovedi referențe utile pentru definirea Întregii fizionomii a unui context religios, care - prin densitatea conținuturilor, În Îmbinarea elementelor practico-rituale și mitice, pe de o parte, și a unor reflecții la nivel teologic, cosmologic și antropologic, de cealaltă parte, acolo unde Însăși filozofia greacă a fost mereu antrenată În diferite moduri În problematica religioasă (Babut, 1974) - a exercitat o acțiune hotărâtoare În

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
legată de tradiția despre sosirea unui metragșrtes (credincios „strângător de oferte al Mamei” - Iulian, Imn către Maica zeilor, 1). Distrugerea templului de către persani În 480 Î.Hr. reprezintă un terminus ante quem pentru acel eveniment. În orice caz, dincolo de elaborările mitice, descoperirea pe acropola cetății a unor imagini ale zeiței, ce pot fi datate la jumătatea secolului al VI-lea Î.Hr. confirmă prezența timpurie a acestei figuri divine pe pământ grecesc, unde fizionomia și cultul ei au suferit o elenizare

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
serie de izvoare, literare, monumentale și epigrafice, dezvăluie cu o frecvență din ce În ce mai mare prezența, alături de Marea Mamă, a unui personaj tânăr, Attisxe "Attis", care, deși În poziție subordonată față de ea, apare ca obiect de cult. Metodele acestui cult și subiectul mitic de care se leagă el motivează tăcerea (adesea expresie a unui refuz) În jurul personajului În documentele mai vechi referitoare la cultul Mamei În Grecia. Ele reflectă o perspectivă de tip mistic sau, În accepția În care folosim acest termen (Sfameni

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
căpătat de acest cult În interiorul religiei egiptene. Dacă la lumina acestei interpretatio elene Osiris se conturează ca echivalent al lui Dionysos, desigur În baza valențelor htoniene și vegetale, dar și mai mult a acelor pathe („suferințe”) care Îi caracterizează povestea mitică și sunt evocate În practica rituală (Istorii, II, 171, 1), Isis este asimilată, tot În Herodot, cu Demetraxe "Demetra" (II, 59, 2 și 156, 5). Totuși o astfel de asimilare nu acoperă decât unul dintre aspectele personalității zeiței, cel legat

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
În special cu Herakles, a cărui dispariție În flăcările rugului Îi confirmă intrarea În Olimpxe "Olimp". Indiciu al unei inovații radicale a acestor scheme și expresie a condițiilor spirituale schimbate ce premerg noua religiozitate elenistică este circumstanța În care tema mitică a ascendenței divine a unui erou este actualizată În cazul lui Alexandru, care deschide drumul procesului complex al formării unui cadru ideologic și ritual ce ține de cultul suveranilor Încă În viață, În care multe elemente tradiționale suferă o schimbare

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
slabă vână neo-pitagoreică (Cumont, 1922) este perceptibilă acolo unde se profilează noțiunea metensomatozei (Alexandru, 33-34; 40 și 43) și mai ales În asimilarea lui Alexandru Însuși cu Pitagora (Alexandru, 4), implicită În felul de a arăta - În timpul dansului sacru - coapsa mitică de aur din care, conform tradiției, putea fi recunoscută natura supraumană a Înțeleptului din Samos (Alexandru, 40). În jurul lui Alexandru se Înfruntă partide ce scot la iveală o veche dezbatere pentru care De divinatione a lui Cicero reprezintă deja unul

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
neoplatonic, se dovedește un instrument util pentru alcătuirea a două tendințe fundamentale ale spiritualității antice târzii. Pe de o parte, nevoia de a afirma transcendența divinului și, simultan, de a depăși acele aspecte ale religiilor tradiționale, cum ar fi conținuturile mitice cu antropomorfismul lor, câteodată necizelat, și practicile de sacrificiu, aspecte ce apăreau incompatibile cu acel ideal; de cealaltă parte, voința de a proteja aceleași tradiții În valoarea lor specifică de oglindă și fundament al propriei identități culturale, de a le

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
tradițional, cu refuzul, din partea Înțeleptului, a sacrificiului sângeros și parțiala lui justificare ca practică „politică”, adică activitate proprie comunităților citadine. Este cunoscută intensa acțiune anticreștină a Împăratului Iulian, cu tentativa paralelă de restaurare a practicilor religioase păgâne, supuse, alături de fundamentele mitice legate de ele, unui proces de reinterpretare substanțială În lumina unor principii ale spiritualismului platonic (Imn către Regele Soarexe "Soare", Imn către Mamaxe "Mama" zeilor). În sfârșit, recuperarea practicilor teurgice În linia ce merge de la Iamblichos la Proclus exprimă Într-

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
apărut dintr-o concepție comună indo-iraniană după cum o demonstrează confruntarea cu vedicul M³rt³ñĂa „Sămânță muritoare” (Hoffmann, 1975). Trăsături comune evidente, deși prezente În contexte ce conțin diferențe relevante, Înfățișează mai multe figuri eroice, dintre care, cele mai multe aparțin, În Iran, dinastiei mitice Paradh³taxe "Paradha>ta" „cei creați primii”, anterioară dinastiei kayanizilor, căreia Îi aparținea Kavi Vișt³spaxe "Kavi Vișta>spa", protectorul lui Zoroastru. Dintre aceștia se desprind cei din familia *Âtpyas (Gershevitch, 1969, pp. 188 sq.): Thra¶taonaxe "Thrae>taona" (Firayd¿n de

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
deplin umană, formată În mediu său familial și tribal. El se deosebește de ceilalți doar prin relația directă cu zeul său. Însă tradiția religioasă ulterioară i-a conferit trăsături supraomenești, ajungând să dea viață unei adevărate legende, bogate În elemente mitice și miraculoase. Devine omul perfect cu care Începe ultima perioadă de trei milenii a istoriei cosmosului, Împărțită În patru cicluri de câte trei mii de ani, probabil conform unei doctrine de origine babiloniană. Astfel, Zoroastru a fost plasat la Începutul

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
texte În esență liturgice: acest fapt este abia perceptibil (Kellens În Kellens-Pirart, 1988, pp. 22 sqq., 35), pentru că se va Încerca, aproape inevitabil, deposedarea acestor texte de orice referire posibilă la o realitate concretă, preferându-se, În locul istoricului, emblematicul, simbolicul, miticul (Kellens, 1991a, pp. 64 sqq.), din care ritul se hrănește natural și intrinsec. Aceeași escatologie va fi simțită ca fiind legată intim de rit (M. Molé, H. Humbach, J. Kellens), deși cu diferite nuanțe și maniere, cu riscul, denunțat de

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
și din câteva comentarii; secțiunea despre „ritual”, intermediară prin conținut și importantă atât pentru diferite aspecte ale ritului, cât și pentru doctrinele cosmologice, morale și astronomice incluse În aceasta; partea „legală”, care conținea lucrări juridice și texte referitoare la istoria mitică sau chiar la liturgie (cf. mai sus, subdiviziunea triplă a d¶n). Conform acestei tradiții, ale cărei fragmente se găsesc și În alte părți din D¶nkard sau În texte de limbă pahlavi, Avesta ar fi fost Încredințată de Zoroastruxe

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
au o importanță aparte pentru reconstituirea primei etape a dezvoltării noii religii și pentru a contura procesul de sinteză, compromis Între vechi și nou care a caracterizat zoroastrismul după epoca profetului. Pe lângă urme evidente de zoroastrianizare, unele imnuri păstrează elemente mitice sau legendare care aparțin unei preistorii indo-iraniene. În același timp, alte imnuri, cum ar fi primele patru dedicate lui Ahuraxe "Ahura" Mazd³xe "Ahura Mazda>", Ameșa Spentaxe "Ameșa Spenta" și Haurvat³txe "Haurvata>t", cel de-al XII-lea dedicat lui Rașnuxe

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
identificăm supraviețuirea unor elemente străvechi ale credinței precreștine; vom da aici două exemple. În tradiția indo-europeană, suveranul trebuia să descindă dintr-un zeu. Faptul este evident În special În lumea greacă, unde această regulă nu este valabilă doar pentru personajele mitice (cum ar fi, de exemplu, cazul unui Ahilexe "Ahile" sau Agamemnonxe "Agamemnon"), ci și pentru case regale din perioada istorică: Biantizii și Melapizii din Argos se lăudau că se trag din iubirea lui Zeusxe "Zeus" cu Ioxe "Io". Credința În

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
vorba evident despre divinități păgâne) nu este atestată explicit În Irlanda, unde toate mărturiile scrise sunt posterioare creștinării. Însă o direcție corectă pentru cercetare este dată de faptul că multe familii princiare irlandeze se lăudau că descind dintr-un suveran mitic și glorios, pe nume Nuaduxe "Nuadu": acest Nuadu irlandez este, de fapt, chiar zeul celt bine atestat În inscripțiile latine din Britania, cu numele de Nodensxe "Nodens" (sau Nodonsxe "Nodons"); așadar, principii irlandezi, chiar și după convertirea la creștinism, nu

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
La Cezar avem o aluzie la mitul originii galilor: „Toți galii afirmă că se trag din Dis Pater și spun că știu aceasta de la druizi”(De bello galico, VI, 18). Poate părea surprinzător faptul că Cezar a identificat un strămoș mitic cu o divinitate romană legată de moarte, Însă această analogie este explicabilă. Prima ființă vie, din care descind toți ceilalți, este și prima care va muri: primul viu este, așadar, și primul mort și astfel poate dobândi cu ușurință valența

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]