5,408 matches
-
din toate părțile cu o forță parcă inumană. Inevitabil, arterele uterine suferă compresiuni severe, care jugulează primejdios fluxul de oxigen, hrană și căldură către fetus. Este un coșmar claustrofob în care suferința, anxietatea, disperarea și neputința ating paroxismul. Apariția unor monștri arhetipali, devoratori potențează aceste trăiri agonizante. Traversând un asemenea calvar, individul respectiv se poate identifica și empatiza cu martirii din istoria umană. Decodificând simbolic, matricea perinatală II, ea înseamnă experimentarea plenară a infernului, când, așa cum scria Grof (1998, p. 141
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
cuvânt, un factor decident unanim recunoscut. Începuturile domnului Anghel în ale "dreptului" datează din anii '50 când, pentru rezultatele sale excelente la învățătură, este "oprit" în Facultatea de Științe Juridice din București, în calitate de preparator principal la discipline predate atunci de "monștri sacri" ai învățământului juridic din acea vreme. Ambițios și tenace, trăsături definitorii ale domnului Anghel, acesta accede repede la calitatea de asistent și apoi, mai curând decât se așteptau colegii săi, la cea de lector la disciplinele Drept Roman și
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
nu se diminueaz] vizibil, pe parcursul dezvolt]rii civilizației. Este inc] foarte activ] și în propria noastr] cultur]. Dac] p]rinții moderni nu ar afișa mai mult] grij] și afecțiune fâț] de propriii copii în raport cu toți ceilalți, ar fi catalogați drept monștri. În mod foarte natural, noi ne consum]m resursele f]r] rezerve pentru a satisface chiar și nevoilor minore ale familiei sau ale prietenilor, înainte de a ne gândi m]car la nevoile cruciale ale str]inilor. Ni se pare normal
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
ce loc numai de el cunoscut îl poartă pașii din ce în ce mai întîrziați? Barba albă, apostolică, răspîndește în jur atîta respectuoasă tăcere; aud cum pocnește lespedea în Turnul Goliei. Acest pictor a strigat. 3 iunie La doi-trei ani, miticismul de stat producea monștri gen Balcanii zonă a păcii, începeau foielile, zbîrnîiau telefoanele spre bulgari, spre sîrbi, spre... da, venim, venim, răspundeau prompt jivkopictorii și titosculptorii, ai noștri dădeau în fiert, întindeau degrabă pînze, turnau ghipsuri, mai întindeau o pînză, mai turnau un cancioc
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
vechi de cînd lumea în post. Pare de neînlocuit (cunoașteți maladia, nu?). A absolvit, se spune, o facultate de istorie, dar, cum ața nu l-a tras spre catedră, și-a găsit culcuș la Peleșul acaparat de cei doi drăguți monștri, între timp împușcați. Speriat, sînt sigur, de gloanțele care zburătăceau printre turnurile castelului în decembrie '89, și-a revenit repede, ca mulți alți congeneri, iar azi continuă să-și primească, jovial, invitați speciali, ca-n vremurile bune, cînd se număra
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
pliază acum cu o, i-am spune acută luxură, desfrînare analitică, se pliază deci de minune pe tema ofertată de orașul-lumină, căruia nu-i este teamă, nici n-ar avea cum, pentru că știe s-o ferească, elegant, de frivolitate. Singurul monstru sacru în viață, din stirpea faimoșilor falocrați ai artei, pare a fi César, autorul unui monument gigant, un deget, policarul, care, stînd rect într-o peluză, e, ce mai, chiar obiectul de care ne ocupăm aici. Cînd, acum doi-trei ani
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
mai multe ori fericită de-acum, fluturau și cîteva drapele cu înfrigurata gaură din mijlocul galbenului. Cum se leagă, insolit, acel 1918 de 1989 și de izbînda incredibilă de-acum! La barbișon, o rimă (imperfectă) Barbizon. Raiul din Seine-et-Marne, sejurul monștrilor sacri: Rousseau, Corot, Diaz, Dupré, Millet. Dar și ora astrală a picturii românești, fără de care totul ar fi arătat extrem de tern, cum arată pictura vecinilor noștri. Prin Grigorescu, și el rezident al Barbizonului, începe totul. Și ce frumoasă, ce blînd-sclipitoare
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
față de oglindă din aia care duce nasul la ceafă și buza la ureche. Telegenie... 3 martie Regele plîngînd. Nimic umilitor, nimic dezonorant în asta. Dimpotrivă. După ce televiziunea, scumpa de ea, ne-a frăgezit cu două imagini de un grotesc inegalabil: monstru sacru (sacru comunist!) al Chinei pe catafalc, învelit în seceră și ciocan, dar și regele țiganilor, așișderea pe catafalc, deci după aceste imagini pe care nu le mai credeam intrînd în casele noastre, atît de bîntuite, jumătate de secol, de
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
elegant: Intercity expres Mihai Eminescu. Hait! N-are dreptate tagma iconoclaștilor față cu sindromul generalizat de acromegalie eminesciană? Înapoiere-ncîntătoare. 23 mai Anii gigantismului grotesc. La sala Victoria, juriul (din care nu lipsea niciodată reprezentantul oamenilor muncii) tocmai ajunsese la sculptură: monștrii cu seceri și ciocane, cu răngi și picamere. Deschide ușa, scîrțîit, corpolentul sculptor T.G. Importanții jurați, cu ochi mirați pe el: ce e, tov. T.G.? Speriat, sculptorul întreabă: se mai pot aduce lucrări? Generoși nevoie mare, jurații zic: fugi repede
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
licențioase. Aici, în incinta asta, în care noaptea mai bîntuie fantome? Da. Și care-acum arată ca oricare altă-ncăpere umană. Din cînd în cînd, ochii îmi cad pe tabloul ce domină sala: o alegorie trandafiriu-triumfalistă a marii minciuni totalitare. Cîți monștri mari și mici n-au exultat, în chiolhanurile lor secrete, aici, în opulenta incintă, în fața măreței pînze a mărețului maestru al Cîntării României! Îmi iau rămas bun de al glob-trotter-ul ăsta pe scenele lumii, de la frumoasa lui de-o noapte
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
dar militarismul acestui mare personaj al istoriei... E unul ivit ca nobilă antiteză la celălalt, iraționalul, agresivul. Iar seducătorul miles gloriosus gascon avea, la urma urmei, și nas pentru așa chipiu, nu? Lenin nu recursese, încă, la tunica permanent insurgentă. Monstrul istoriei mai păstra ceva din alura timpului din care venea (și pe care, tot psihanalitic, l-a distrus cu ură filială). Purta cravată și jiletcă, accesorii... burgheze, iar picturile revoluției îi prinseseră foarte bine gestul care desemna patetismul mic-burghez, de
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Pe Mărgărit. Vocea lui unică nu mă putea înșela. Era, într-adevăr, Mărgărit. Ce urla Mărgărit? Janeeetta! Janeeetta! (Janetta, un fel de Ana Pauker a universității ieșene, deșteaptă brici, cu carte, dar... dar... torționară a spiritului burghez și mic-burghez -, un monstru cu fustă). Janeeeta! Janeeeta! urla Mărgărit, aflat probabil sub efectul antalcoolului. N-am ieșit, n-a ieșit nimeni, să vadă. Ce făcea Mărgărit? Blestema? Cerea ajutor? Invoca pur și simplu, pe limba lui de stentor răgușit, un nume obsedant? Pentru că
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
pictor de lascive mondenități, unul de rasă totuși, olandezul van Dongen, lăsîndu-ne un portret foarte pe măsura vrajei oculte exercitate de drăgălașa midinetă asupra noastră, a tuturor, fără osebire. Haziaicele ștabilor sovietici. Începînd cu tovarășa de viață a tovarășului Ilici. Monstru prin urîțenie indescriptibilă, dar mai cu seamă prin mitul intelectualei atașate cauzei. De altfel, o nenorocită menajeră a celuilalt monstru, cel al istoriei unui secol bolnav. Seria continuă cu nevestele invizibile ale aparatcik-ilor de la Kremlin, de presupus în rochii înflorate
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
de drăgălașa midinetă asupra noastră, a tuturor, fără osebire. Haziaicele ștabilor sovietici. Începînd cu tovarășa de viață a tovarășului Ilici. Monstru prin urîțenie indescriptibilă, dar mai cu seamă prin mitul intelectualei atașate cauzei. De altfel, o nenorocită menajeră a celuilalt monstru, cel al istoriei unui secol bolnav. Seria continuă cu nevestele invizibile ale aparatcik-ilor de la Kremlin, de presupus în rochii înflorate, punînd în evidență burțile fătătoare de descendenți complexați. Invizibile, pentru că, unu: erau de nescos în lume, doi: pentru că exact prin
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
că bila rasă și cercelușată nu va clona într-atît încît să defilăm cu celălalt distih: "Țicniți au fost, țicniți sînt încă/ Și-or fi cît neamul țicni..." 10 mai Urcat la Cetățuia, în paradisul priveliștii, ochii îți cad pedeapsă! pe monstrul părăsit al C.U.G.-ului. Pentru că monstru a fost și în gîfîiala lui de început, monstru e și acum, mai ales acum, uitat aici, blestem industrial orașului-lumină. Rod întîrziat al dezordinii ce afectase, ab ovo, mintea clasicului bărbos, criminal-falimentară în
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
clona într-atît încît să defilăm cu celălalt distih: "Țicniți au fost, țicniți sînt încă/ Și-or fi cît neamul țicni..." 10 mai Urcat la Cetățuia, în paradisul priveliștii, ochii îți cad pedeapsă! pe monstrul părăsit al C.U.G.-ului. Pentru că monstru a fost și în gîfîiala lui de început, monstru e și acum, mai ales acum, uitat aici, blestem industrial orașului-lumină. Rod întîrziat al dezordinii ce afectase, ab ovo, mintea clasicului bărbos, criminal-falimentară în utopia ei destinată fericirii generale. Și însușită
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
au fost, țicniți sînt încă/ Și-or fi cît neamul țicni..." 10 mai Urcat la Cetățuia, în paradisul priveliștii, ochii îți cad pedeapsă! pe monstrul părăsit al C.U.G.-ului. Pentru că monstru a fost și în gîfîiala lui de început, monstru e și acum, mai ales acum, uitat aici, blestem industrial orașului-lumină. Rod întîrziat al dezordinii ce afectase, ab ovo, mintea clasicului bărbos, criminal-falimentară în utopia ei destinată fericirii generale. Și însușită, nemestecat, de clasicii descendenți, groparii Rusiei imperiale. Spre nenorocirea
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
lui Mihai Viteazul, și descinderea, pionierească, între bobocii începutului de an, și compătimirea formală arătată... patronilor americani îndoliați. Prea mult. Patronajul ăsta să nu cunoască oare, și el, răul de înălțime? Îl va cunoaște. Sigur. 4 octombrie Dacă pandantul unui monstru al istoriei, Marx, e hazosul cuartet Frații Marx, de ce n-am descoperi insolitul pandant întrupat în chiar același individ? Fiind acesta (... întîmplător) de aici, din spațiul nostru vital. Și nu-i neapărată nevoie să depistăm în persoana vizată tot ce
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
să fie judecat nu de oricine, ci de fostele victime, singurele, în afara lui Dumnezeu, care au acest drept. Ca să vezi! Exemplaritatea călăului merge pînă acolo încît se trezește autodefinindu-se: "am fost bestie mare", "am fost sadic". Culmea!: mărturisirile acestui monstru (și ale multor altora din același soi de coccinia) ajung pe masa de scris a mult prea delicatei Ruxandra Cesereanu, atît de consecventă durului său proiect. Calviția unora e atît de consubstanțială întregii lor făpturi, de-acum bătrîne, încît te
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
salonard împarte tranșant cele două categorii de femei: frumoasele tinere, urîtele bătrîne. "Primele, sculptate ca în marmură, cu trăsături definitive din care nimic nu poate fi schimbat, se macină ca statuile". Celelalte: "Bătrînețea are în ea ceva umil... ele sînt monștri și nu par să-și fi schimbat decît mirosul gurii". Dacă marile salonarde ale Parisului ar fi știut ce notează în jurnal afabilul Marcel, l-ar mai fi invitat? În ușa atelierului găsesc o invitație. 22 noiembrie Cum nu ne-
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
dragule, îi spune, mă întorc imediat, după partida de tenis, foarte curînd". În urma ei, soțul, jubilînd către public: "Ea habar n-are că i-a mai rămas doar o săptămînă de trăit". E genul de anecdotă după care se topește monstrul academic Ravelstein, apelînd pentru asta la nesecata mină a prietenului său, naratorul din recentul roman omonim, alias Saul Bellow (Nobel, 1976). Asta, așa, ca să mai schimbe un pic ștaiful de campus cu relaxata deriziune. Istoria picturii românești e o perpetuă
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Regan făcea acida remarcă la adresa Raisei Gorbaciova: "Vorbește, vorbește, vorbește..." vrînd cumva să delimiteze cele două spații de civilizație nu se gîndea la sensul profund al maliției sale. Consumată într-un moment crucial al istoriei contemporane. Succedînd hazeaicelor informe ale monștrilor care l-au precedat pe Gorbaciov la Kremlin, Raisa marca definitiv chiar dacă verbios abolirea unui sistem hidos, dăinuind de aproape un secol, căruia chiar dacă împotriva convingerilor comuniste soțul său îi semnase decesul. Vede monstruos și rîde enorm. E Magda Ursache
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
existența lui plebeu încrîncenată rîsul firesc, al celui ce s-ar bucura sincer de existență, și-a confecționat un rictus înghețat. Egalul mîinii salutînd. În fapt, nesalutînd pe nimeni. Egalul celui și mai tîmp silnic al consoartei întru dictatură. Rîsul monștrilor. Față autentică a avut doar în momentul anunțării pierderii alegerilor, noaptea, în '96. Perplexitatea cotropise totul: ochi, nas, gură, frunte. Nu putea pricepe ce se-ntîmplase. El, "președintele permanent". Treptat, și-a revenit. Rîsul confecționat însă nu avea să mai cunoască
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Încetinesc, neștiind ce l-a apucat. Se-aruncă pe botul mașinii și-și lățește fața pe parbriz: O fi țicnit? Mi-ar plăcea. Nu: Cei doi de pe trotuar fac pe ei de rîs. Ăsta continuă să-și turtească fața de monstru și, în timp ce dau încet înapoi, se prelinge pe asfalt. E, în Bucovina, vestita mască de urît, rivalizînd, în frumusețe păgînă, cu cea africană. Masca ăstuia din parbriz nu rivalizează cu-a nimănui. Unică în hidoșenie și perfect emblematică momentului. Ne
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
pe insula pustie pus în circulație de Gide și Valéry de ce n-ar fi valabilă și varianta plastică? De imaginat același top ten în parșiva selecție a unor Picasso și Dali, cam pentru ce tablouri ar fi optat cei doi monștri (evident, sacri). Pînă atunci însă ca joc, în aceste zile de festin total să-mi asum, la rîndu-mi, constrîngătoarea (dar incitanta) preferință decenală. Se înțelege, desigur, gradul absolut de subiectivitate și de selecție spontană al simplului amator de artă și
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]