7,611 matches
-
pierdut frânele timpului. Folosește-te de rațiune până mai e vreme. Este atâta ceață în inima omului, încît razele oricărui soare nu mai revin, odată intrate. Și este atâta gol în simțurile lui, în simțurile lui spulberate, că rătăcesc porumbei nebuni, cu aripi sfâșiate de vânturi, pe căile prin care își apropia lumea. Din ce straturi de neființă purcede urâtul zilelor, ca să ne dezmeticească până la groază din ațipirea ființării? Vom ajunge vreodată până la izvoarele plictiselii? Vom descifra demența moleșitoare a cărnii
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
zadarnice. Tu ești mormântul pe care l-au visat ceasurile neprielnice ființei și leagănul suprem al vastelor oboseli. Răsfiră miresme de adormiri peste necugetatele mele răzvrătiri, soarbe-mă în tine, ucide-mi zvâcnirea spre zori și îmbieri, îneacă-mi înălțarea nebună a gândului și sfarmă-mi piscurile luminate de vecinătatea ta! Întinde-ți umbrele, acoperă-mă de întunecimi vrăjmașe, eu nu-ți cer harul clipelor miloase, ci vestejirea veșnică și aspră și mărinimia nopții tale. Seceră-mi recolta de nădejdi ca
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
curioasă de a ști cum vei răspunde întrebării mute: "oare mă voi omorî până în zori?" Materia s-a îmbibat de durere. Când cugetul ți-a crescut peste crestele lumii, strâmtoarea vieții îți dă fioruri de elefant în seră. Ce valuri nebune de mări necunoscute îmi izbesc pleoapele și-mi cotropesc mintea? - Câtă măreție nu ascunde oboseala de a fi om! Amintirea mării în nopțile albe ne dă, mai mult decât orga sau deznădejdea, imaginea imensității. - Ideea de infinit nu e decât
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de prieteni o fac dintr-o frică și dintr-o imposibilitate de a suporta momentele finale. Ei vor să-și uite, în momentul capital, de moarte. De ce nu au un eroism infinit, de ce nu încuie ușa ca să suporte senzațiile acelea nebune cu o luciditate și o teamă dincolo de orice limită? Sîntem atât de separați de toate! Și tot ceea ce este nu e inaccesibil? Moartea cea mai adâncă și mai organică este moartea din singurătate, când însăși lumina este un principiu de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
încît îi vor ascunde lumina, cu timpul. Bestialitatea vieții m-a călcat și m-a apăsat, mi-a tăiat aripile în plin zbor și mi-a furat toate bucuriile la care aveam dreptul. Tot zelul meu exagerat și toată pasiunea nebună și paradoxală pe care am pus-o pentru a deveni un individ strălucitor, toată vraja demonică pe care am consumat-o pentru a îmbrăca o aureolă viitoare și întreg elanul pe care l-am risipit pentru renașterea organică sau o
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ce paroxism este mai adânc și mai organic decât acela al disperării? Grotescul nu apare decât în paroxismul stărilor negative, când se realizează mari frământări dintr-un minus de viață; este o exaltare în negativitate. Și nu este o pornire nebună înspre negativitate în acea schimonosire bestială, chinuitoare și paradoxală, când liniile și contururile feței deviază în forme de o stranie expresivitate, când orientarea privirii e furată de lumini și umbre îndepărtate, iar gândul urmează șerpuirile unei astfel de crispări? Adevărata
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
sfârșitul unei asemenea lumi. Nu beția luminoasă din extaz, unde viziuni paradiziace te cuceresc într-o încîntare de splendori și sclipiri și unde te înalți într-o sferă de puritate în care vitalul se sublimează în imaterial, ci o torturare nebună, periculoasă și ruinătoare a vitalului, caracterizează această beție neagră în care moartea apare în seducția groaznică a ochilor de șarpe din coșmaruri. Dar a avea astfel de senzații și imagini înseamnă a fi atât de legat de esența realității, încît
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
dialecticii demonice a vieții, după care aceasta naște forme pentru a le distruge într-o productivitate irațională și imanentă. Multiplicitatea formelor vitale nu se însumează într-o convergență transvitală sau într-o intenționalitate transcendentă, ci se realizează într-un ritm nebun, în care nu poți recunoaște altceva decât demonia devenirii și a distrugerii. Iraționalitatea vieții se manifestă în această expansiune debordantă de forme și conținuturi, în această pornire frenetică de a substitui aspecte noi celor uzate, fără ca această substituire să însemne
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
sociale care o îmbracă pe aceasta. Odată depășit și acel centru, interiorizarea progresivă și paroxistică descoperă o regiune unde viața se îmbină cu moartea, unde omul nu s-a desprins prin individualizare de sursele primare ale existenței și unde ritmul nebun și demonic al lumii activează în deplina lui iraționalitate. Pentru un depresiv, senzația imanenței morții în viață adaugă un plus de intensitate depresiunii și creează o atmosferă de continuă insatisfacție și neliniște, care nu-și vor găsi echilibrul și pacea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
când într-adevăr poți vorbi de imaterialitate. Atunci când flăcările lăuntrice au ars tot din tine, când nu mai rămâne nimic din existența ta individuală, când numai cenușa a mai rămas, ce senzație de viață mai poți avea? Am o voluptate nebună și de o infinită ironie când mă gândesc că cineva ar sufla cenușa mea în cele patru colțuri ale lumii, că vântul ar împrăștia-o cu o iuțeală frenetică, risipindu-mă în spațiu ca pe o eternă mustrare pentru această
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
și cea mai mică vietate că sfârșitul e apropiat. Tot ceea ce e formă să devină inform și un haos să înghită, într-un vârtej universal, tot ceea ce această lume a avut ca structură, consistență și formă. Să fie un zbucium nebun, un zgomot colosal, o teroare și o explozie, după care să nu mai rămână decât o tăcere eternă și o uitare definitivă. În aceste clipe finale, oamenii să trăiască la o așa temperatură, încît tot ceea ce umanitatea a simțit până
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ce am în mine, cu toată energia și cu toate conținuturile, să curg, să mă descompun și, într-o expresie nemijlocită, distrugerea mea să fie opera mea, creația, inspirația mea. Să mă realizez în distrugere, să cresc în cea mai nebună avântare până dincolo de margini, și moartea mea să fie triumful meu. Aș vrea să mă topesc în lume și lumea în mine, să naștem în nebunia noastră un vis apocaliptic, straniu ca toate viziunile de sfârșit și magnific asemenea marilor
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
încîntare. Un foc total să înghită lumea aceasta, și flăcările lui, mai insinuante decât zâmbetul de femeie și mai imateriale decât melancolia, să provoace voluptăți crepusculare, complicate ca moartea și fascinante ca neantul în clipele de tristețe. Sânt necesare trăiri nebune pentru ca lirismul să atingă ultima lui expresie, pentru ca încordările lui să treacă marginile subiectivismului normal. Lirismul absolut este lirismul clipelor din urmă. Căci în lirismul absolut expresia se confundă cu realitatea, expresia e totul, este ființa într-o anumită ipostază
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ea înseamnă o întoarcere spre voluptățile naive și inconștiente ale vieții, înspre imaterialitatea ușoară a grației, care, dacă n-a salvat lumea, le-a salvat pe femei. Cum să mai ai idealuri când există pe acest pământ orbi, surzi sau nebuni? Cum să mă bucur de lumina pe care altul n-o mai poate vedea sau de sunetul pe care nu-l poate auzi? Mă simt responsabil de întunericul tuturora și mă cred un hoț al luminii. Oare n-am furat
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
bucurie calmă. Oare pentru mine porțile paradisului să fie închise pentru totdeauna? Până acum n-am putut găsi cheia fericirii, pentru a le deschide. Și cum nu ne putem bucura, ne mai rămâne doar drumul tuturor suferințelor, al unei exaltări nebune și nelimitate. Să ducem viețuirea momentelor agonice până la ultima expresie, să trăim drama noastră lăuntrică la paroxism, în mod absolut. Nu ne mai rămâne decât suprema tensiune, după care se va mai vedea doar o dâră de fum... Căci focul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
scafandru al neantului, care se naște în unele clipe de veghe absolută, nu indică ea o formă de nebunie? Acei care se sinucid, aruncîndu-se în ape sau din etajele caselor, o fac desigur sub un impuls orb și o atracție nebună înspre adâncimi. Cine nu s-a cutremurat la viziunea interioară a scufundării lui în ape adânci, la senzația unei imersiuni nelimitate, evoluând înspre profunzimi marine, ca și cum ai vrea să fugi de lumină spre a locui pe fundul oceanelor sau al
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
a crește. Curbele și ondulațiile lui n-au nimic din ușurința grației, ci descriu linii complicate, asemenea unor flăcări cosmice. O trepidație universală zguduie totul ca într-un infern. Și toată lumea pare a se mișca într-un ritm accelerat și nebun, ca și cum s-ar apropia apocalipsul. Nu există un sentiment adânc al infinitului fără acea senzație ciudată a apropierii vertiginoase de sfârșitul cosmic, de sfârșitul universal. Paradoxul infinitului este de a-ți da această senzație de apropiere de sfârșitul absolut și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
meu vid. Să simți cum te prăbușești în tine, în neantul tău propriu, cum riști gîndindu-te la tine, cum cazi în haosul intern! Senzația prăbușirii în golul exterior, în vidul din afară, este mult mai puțin complicată decât această senzație nebună a prăbușirii în tine însuți. Să-ți dai seama de infinitele tale adâncimi și să le simți chemările, răsunând de o vrajă demonică, este a atinge forma neobișnuită de expansiune centripetă în care centrul ființei se deplasează, într-un joc
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nu numai că n-are nici un sens, dar nici nu poate avea unul. Principiul satanic În suferinȚĂ Dacă sânt oameni fericiți pe acest pământ, pentru ce nu urlă, pentru ce nu apar în stradă să-și strige bucuria în țipete nebune și neîncetate? De unde atâta discreție și atâta rezervă? Dacă aș avea conștiința unei bucurii continue, a unei exaltate dispoziții interne înspre plăcere, și dacă aș simți o irezistibilă înclinare înspre seninătate, n-aș putea trăi numai în mine acele momente
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
tremurul meu era tremurul ființei și cum halucinația mea era halucinația existenței. Și m-am simțit, în acel fior neuitat, iresponsabil de existența acestei lumi. Cine își înalță aripi în mine, de simt cum zborul meu mă avântă într-o nebună și barocă expansiune? Să fie aripile eternității care mă ridică în infinit, mă tulbură și mă însingurează? Simt toată confuzia eternității în mine și sorb miresmele infinitului cum aș sorbi o otravă. Beat de eternitate și atras de infinit, mă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
se întîmplă numai pe culmi, astăzi n-am fi trecut pragul istoriei? Românii n-au devenit pănă acum pozitivi și creatori, deoarece în procesul de autodepășire și de autonegație ei n-au urcat decât o singură treaptă. Va trebui o nebună intensificare a ardorii noastre, pentru ca viața să devină foc, elanul nostru vibrație infinită și toate ruinele noastre simple amintiri. Ar trebui cu toții să ne gândim solemn la această realitate: România este o țară fără profeți, adică o țară în care
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Marii posesori ai acestui Pămînt,care se plictisesc pe când alții își șterg sudoarea, constituie o categorie de oameni pe care toți mizerabilii globului îi fericesc cu indiferența lor. Săracii sânt singura forță a universului. Ei trebuie să fie proști sau nebuni, de permit fericirea alături de ei. Oamenii talentați și dotați se mistuiesc în mizerie și boală, capetele productive ale omenirii își consumă energia în utopii, pentru ca bogații să poată visa. Iar bogații cine sînt? Nefericiți din fericire, sterili și plictisiți, emasculați
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
răutate, dar cu deosebire încîntat de mutrele ce le tăia Cezara... contrazicătoare, turburi, desperate... Ea rămase-ntr-o confuzie. Privea la Ieronim. Ce frumos era... Inima tremura-n ea... l-ar fi omorât dacă ar fi fost al ei... Era nebună. Dar ce frumoasă, ce plină, ce amabilă era ea! Fața ei era de-o albeață chilimbarie întunecată numai de-o viorie umbră, transparițiunea acelui fin sistem venos ce concentrează idealele artei în boltită frunte și-n acei ochi de-un
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
toată noaptea. E o muzică eternă în tăcerea văratică a văiei și prin depărtare, prin iarba verde, pe costișe de prund, le vezi mișcîndu-se și șerpuind cu argintul lor fluid, transparent și viu, aruncîndu-se în brațele bulboanelor în care se-nvîrtesc nebune, apoi repezindu-se mai departe, până ce, suspinând de satisfacere, s-adîncesc în lac, în mijlocul acestui lac, care apare negru de oglindirea stufului, ierbăriei și răchitelor din jurul lui, este o nouă insulă, mică, cu o dumbravă de portocale. În acea dumbravă este
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
puțin". Ea merse-nainte prin iarba care, caldă și mirositoare, îi gâdila corpul, s-aruncă în lacul limpede ca lacrima, a cărui apă o făcea mai să adoarmă, fugea apoi prin dumbrava de portocale, gonită de fluturi și albine... Era nebună, ca un copil rătăcit într-o grădină fermecată de basme. În urmă, văzând că soarele se-nclinase, ea se întoarse pe calea pe care venise, dar care fu spaima ei când nu văzu nici o ieșire. Ce sa facă? Cu gândul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]