5,649 matches
-
când rădăcina se termină în vocala -i (poezie). Articolul enclitic -a, înlocuind la nominativ-acuzativ dezinența, îi preia și funcțiile morfologice; în consecință, în enunțuri precum „Aceasta e fata mea.”, morfemul-articol a din structura substantivului fata exprimă concomitent ‘determinarea definită’, ‘singularul’, ‘nominativul’. Întrucât morfemul-articol variază în funcție de genul substantivului, morfemul a marchează totodată și apartenența termenului fata la clasa substantivelor feminine, semnalează, adică, sensul lexico-gramatical de gradul II ‘genul feminin’. Morfeme internetc "Morfeme interne" Morfemele interne caracterizează flexiunea sintetică, fiind, spre deosebire de morfemele conjuncte
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
luptă din versul lui G.Coșbuc „O luptă-i viața...”, dezinența -ă marchează apartenența substantivului la genul feminin, deci, sensul lexico-gramatical de gradul I ‘feminin’, și exprimă sensurile de ‘singular’ (în opoziție cu dezinența -e pentru ‘plural’: lupte) și de ‘nominativ’ (în opoziție cu dezinența -e pentru ‘genitiv-dativ’: lupte(i)). În interiorul categoriei gramaticale a cazului, dezinența -ă determină sincretismul nominativ-acuzativ singular (fată, casă etc.), așa cum dezinența -e determină sincretismul genitiv-dativ (unei case, fete etc.). Acuzativul, apoi, adună sub aceeași dezinență sensuri
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de acțiune a principiului recțiunii (nominale: răsăritul soarelui, verbale: răsare soarele, prepoziționale: în jurul soarelui); în versurile lui L. Blaga „Din orașele pământului/fecioare albe vor porni/cu priviri înalte către munți.” (p. 101), verbul-predicat vor porni impune substantivului-subiect fecioare cazul nominativ; substantivelor-circumstanțiale orașele și munți, prepozițiile din și către le impun cazul acuzativ, ca și, prepoziția cu substantivului-complement predicativ (element predicativ suplimentar, în terminologia curentă) priviri (înalte), iar substantivul-regent orașele impune substantivului-atribut pământului cazul genitiv. Prin aceasta substantivul se distinge de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
În strânsă legătură cu configurația constituenților funcțional-semantici dintr-un enunț maximal complet, categoria gramaticală a cazului se întemeiază pe opozițiile interne dintre cinci termeni corelativi: nominativ, acuzativ, genitiv, dativ, vocativ. Termenul neutru al categoriei din planul limbii are forma cazului nominativ nearticulat: floare, stea, profesor, curcubeu. În plan semantic, individualitatea termenilor corelativi este asigurată de natura relației în care intră substantivul, de poziția lui în această relație și, în legătură cu aceasta, de funcția sintactică dominantă care-i dezvoltă conținutul semantic, precum și de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
substantiv și principiul recțiunii, planul semantic al cazurilor individuale se constituie dintr-un sens fundamental, cu originea în funcția sintactică specifică, și diferite dezvoltări semantice determinate de funcții sintactice nespecifice prin manifestarea recțiunii prepoziționale. Nominativultc "Nominativul" Sensul fundamental al cazului nominativ este dat de cele două funcții sintactice din structura nucleului predicațional al unui enunț lingvistic: subiectul și predicatul. Funcția de subiect este realizată direct, când substantivul este termenul prim al unei relații de interdependență: „Al vieții vis de aur ca
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de atunci. sau „Numai noi doi/sus.” (L. Blaga, p. 32), „Dacă amști ce este adevărul, domnule Vernescu! Și de partea cui, dintre noi doi, stă!” (L. Fulga, p.466) În desfășurarea relației de apoziție, pronumele, de obicei în cazul nominativ, ocupă ambele poziții: termen bază: „Dar și noi, domnule anchetator, eu și Maria, va trebui să ne ferecăm perfect în existențele noastre...” (L. Fulga, p. 399) și termen secund: „Casa lor, a ei și a lui Stere, i se păru
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dezinența de masculin -ui: cui. Distincția genitiv-dativ se realizează prin morfemul a, variabil în funcție de gen și număr, marcă a cazului genitiv: A cui e vina? sau, indirect, prin prepozițiile care cer cazul genitiv: Împotriva cui să te ridici? iar distincția nominativ/acuzativ, prin morfemul pe: Cine vine astăzi?/ Pe cine vezi acolo?, Care se trezerște primul?/ Pe care l-ai ales? SINTAXA PRONUMELUI INTEROGATIVTC "SINTAXA PRONUMELUI INTEROGATIV" Pronumele interogativ intră mai ales în relații sintactice de interdependență și de dependență. În
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
relației de incidență) și realizează toate funcțiile sintactice specifice substantivului (cu excepția funcției de complement predicativ). În dezvoltarea relației de interdependență pronumele relativ realizează funcția de subiect, indiferent de cazul în care stă: „Cine sapă groapa altuia cade singur în ea.” $nominativ$$, „Hai să mergem fiecare pe la casa cui ne are.” (I. Creangă, p. 38) șgenitivț, „Carte frumoasă, cinste cui te-a scris.” (T. Arghezi, I, p. 35) șdativțș, „Să binecuvânteze pe cel ce mă împilă.” (M. Eminescu, I, p. 115) șacuzativț
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verbele care formează infinitivul cu sufixele -i și -î: a citi, a primi, a veni; a coborî, a izvorî, a urî etc. Clasificarea tradițională după criteriul sufixului de infinitiv, adoptată de gramaticile curente, este, însă, strict descriptivă prin caracterul specific - „nominativ” pe care îl are forma de infinitiv a verbelor, mai mult din perspectiva sistemului lexical al limbii, decât din perspectiva sistemului morfologic. Ea reprezintă, de aceea, doar un prim nivel al organizării verbului într-un sistem flexionar specific. Necesară, prin
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
conjunctivul prezent situează acțiunea verbală în prezentul procesului de comunicare: „Câte ceasuri să fie?” (I.L. Caragiale) sau într-un moment posterior: prezentul conjunctivului dezvoltă și sensul de posterioritate: „Așa să răspunzi de câte ori are să te întrebe cineva.” (Cezar Petrescu) Ca valoare „nominativă”, când intră în relație de sinonimie cu infinitivul verbului, prezentul conjunctivului este atemporal: „Culmile reporterului. Să-i chiorăie mațele de foame și el să se scobească-n dinți în fața lui Capșa, spunând c-a dejunat adineaori cu Arton.” (I.L. Caragiale
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dealul Balaurului, ce se ridică dincolo de Dărmănești.” (C. Hogaș) „Acum când chiar nici Pintea nu se sfia a-i spune că-l bănuiește, el se simțea mai bun decât cum îl credeau alții...” (I. Slavici) Întrebuințat cu semnificația sa fundamentală, „nominativă”, în limbajul sentențios al scrisului filozofic, infinitivul prezent își pierde și trăsătura semantică gramaticală „simultaneitate”, devenind pantemporal: „A cere cuiva sa fie erou în împrejurările josnice ale unei societăți decăzute e ca și cum ai cere unui vultur închis într-o odăiță
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sfera enunțului. Raportul lexic-morfologie-sintaxă primește dezvoltarea: proprie, în esența ei funcțională, oricărui enunț lingvistic de tip analitic. Au plecat visătorii pământului. (1) (2) (3) Lexic Morfologie (1) 'a pleca' ® (1) verb indicativ (2) substantiv (3) substantiv (2) 'visători' perf. compus, nominativ genitiv (3) 'pământ' ¬ pers. III, pl. art. hot., pl. art. hot., sg. ¯ ¯ Planul expresiei - Planul semantic (1) au plecat - predicat (1) 'perfect' (2) 'nominativ' (3) 'genitiv' (2) visătorii - subiect pers. III, pl. 'determ. def.' 'determ. def.' (3) pământului - atribut 'determ
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Lexic Morfologie (1) 'a pleca' ® (1) verb indicativ (2) substantiv (3) substantiv (2) 'visători' perf. compus, nominativ genitiv (3) 'pământ' ¬ pers. III, pl. art. hot., pl. art. hot., sg. ¯ ¯ Planul expresiei - Planul semantic (1) au plecat - predicat (1) 'perfect' (2) 'nominativ' (3) 'genitiv' (2) visătorii - subiect pers. III, pl. 'determ. def.' 'determ. def.' (3) pământului - atribut 'determ. def.' pers. III, pl. pers. I, sg. Planul semantic Planul expresiei Sintaxă Cum se vede din această dezvoltare, raportul lexic (spațiu al denumirii cunoașterii
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verbul a plecat reclamă, din motive semantice, convertite în disponibilități combinatorii specifice, prezența unui substantiv (pronumeetc.) care să-i împlinească, pe cale sintactică, planul semantic concret. Odată intrat în relație cu acesta (substantiv sau pronume), verbul-predicat îi impune situarea în cazul nominativ. Substantivul fetița, apoi, devenind un complement semantic al verbului, complementul principal, cu funcție de subiect, îi impune acestuia forma de persoana a III-a singular. Sub aspect structural, absența verbului ar duce la destrămarea (sau neconstituirea) enunțului. Absența numelui (pronumelui), însă
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
unei limbi. În structura sintactică a limbii române, recțiunea se caracterizează prin patru categorii de constante flexionare: 1. determinate de funcția sintactică a termenului lexical; atrăgând în sfera de desfășurare a predicației un nume (pronume), verbul îi impune acestuia cazul nominativ; „Piere în jocul luminilor / Saltul de-amurg al delfinilor.” (L. Blaga) „Îți plac fotografiile - la ceasul când se preschimbă-n tigri: fiecare își ține-n gură halca ei de timp.” (Șt.Aug. Doinaș) 2. determinate de convergența dintre natura morfologică a
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
predicat, primește o identitate concretă, lexical-sintactică, verbul-predicat „se orientează după el”16, în organizarea structurii sale morfematice, din perspectiva categoriilor gramaticale de persoană și număr. În același timp, predicatul îi impune numelui (pronumelui etc.)-subiect să se situeze în cazul nominativ. În desfășurarea predicației se produc simultan trei fenomene sintactice: - verbul se constituie în predicat, - verbul-predicat atribuie unui nume (pronume etc.) calitatea sintactică de subiect, - printr-o relație de solidaritate reciprocă, verbul-predicat și numele-subiect formează un nucleu predicațional, determinând, prin aceasta
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
subiect), în relația de interdependență, flexiunea se subordonează concomitent acțiunii ambelor principii de organizare a planului expresiei, în corespondență cu planul semantic: recțiunea și acordul. Recțiunea a. În interiorul nucleului predicațional, verbul-predicat (sau component al predicatului) impune numelui (pronumelui)-subiect cazul nominativ: Apoi a venit o clipă când destinul s-a dat la o parte și cineva mi-a spus ...“ (O. Paler, Galilei, 143), „Cine ești tu, acel de care gândul S-apropie necunoscându-l?” (T. Arghezi, 366) Cel ce în astă
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-l?” (T. Arghezi, 366) Cel ce în astă lume a dus numai durerea Nimic n-are dincolo, căci morți sunt cei muriți (M. Eminescu, I, 59) „Ai mei pierduți sunt, pașă, toți.” (G. Coșbuc, I 180) Prin această restricție, cazul nominativ devine marcă distinctivă a funcției de subiect. Când subiectul se realizează prin sintagme substantivale, articolul posesiv-genitival sau adjectival-demonstrativ, factor al substantivizării, poartă și marca de caz, care rămâne unica pentru întreaga sintagmă: „Când însera, soseau cei de la rampă.” (E. Barbu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
să ucidă pe cel ce trebuia ucis ...” (O. Paler, Viața ..., 13) Când propoziția este o atributivă, poziția cazuală a pronumelui relativ este determinată de raportul semantic dintre termenul regent și pronume. Dacă pronumele reia termenul regent, el stă în cazul nominativ: „...Poezia e un miracol care ne scoate din efemer și ne face să ne simțim eterni.” (M. Preda, Viața..., p.230) Dacă reprezintă un alt substantiv, pronumele stă în cazul genitiv: „Dar pe drumul bătut, care ar mai fi în
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
I. 48) de din componența subiectului de-aceia nu este, de fapt, prepoziția care, marcând o relație de dependență, să ceară acuzativul, ci este un mijloc de exprimare a sensului „partitiv”. Subiectul impune numelui predicativ din structura predicatului analitic cazul nominativ, indiferent de poziția sa în interiorul categoriei gramaticale a cazului: „Ușor nu e nici cântecul. Zi și noapte - nimic nu-i ușor pe pământ: Căci roua e sudoarea privighetorilor ce s-au ostenit toată noaptea cântând.” (L. Blaga, 345) „N-a
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
toată noaptea cântând.” (L. Blaga, 345) „N-a arătat niciodată încredere cui era prea sincer, ostentativ de sincer din prima clipă.”, „Evită cu consecvență pe cine e prea plin de încredere în sine.” Se situează aproape fără excepție în cazul nominativ numele predicativ realizat prin adjective, calificative sau pronominale: „Iese liniștea din munte / unde locul i-a fost strâmt.” (L. Blaga) Sub presiunea componentei semantic-lexicale a predicației, numele predicativ realizat prin substantiv sau pronume poate sta și în alte cazuri: • genitiv
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
i”. (T. Maiorescu, 216) IV. RELAȚIA DE APOZIȚIETC "IV. RELA}IA DE APOZI}IE" G.A. (precum și gramaticile care îi urmează modelul) situează apoziția între variantele de realizare a atributului, substantival mai ales: „Apoziția este atributul substantival pus în cazul nominativ, indiferent de cazul termenului determinat, sau acordat în caz cu acesta.” (vol.II, p.128), dar și pronominal: „Apoziția pronominală are de obicei valoare de precizare.” (p.135). În același mod, la nivelul frazei, apoziția este înscrisă între atributive: „În cadrul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
organizarea deficitară a învățământului. Delimitarea deficitară a atribuțiilor psihologului în raport cu alte profesiuni (cele mai multe probleme le creează psihiatrii, sociologii, economiștii, care intersectează sarcinile și problemele lor profesionale cu cele ale psihologilor). Organizarea ineficientă a asociațiilor profesionale, care sunt prezente mai mult nominativ decât funcțional în România. Insuficiența manifestărilor și întrunirilor științifice. Organizarea deficitară a învățământului psihologic care manifestă simptome ale rămânerii în afara problemelor de interes profesional. Insuficiența în dotare, informare, cercetare și organizare își pune amprenta asupra adaptării învățământului la necesitățile momentului
[Corola-publishinghouse/Science/2159_a_3484]
-
societatea controlată. Procentajul total de control asupra unei societăți poate fi: sub 100%; 100%, când avem acțiuni ordinare, fiecare cu un singur drept de vot sau peste 100%, când există acțiuni ordinare cu un singur drept de vot și acțiuni nominative, cu drept de vot multiplu. În funcție de procentajul de control, se stabilește metoda de consolidare. La nivel internațional, sunt utilizate următoarele metode de consolidare: în cazul controlului exclusiv: metoda integrării globale; în cazul controlului comun: metoda integrării proporționale, ca prelucrare de
PERFORMANŢA GRUPURILOR.Modele de analiză by Ioana VIAŞU () [Corola-publishinghouse/Science/201_a_434]
-
de reglementări, sau se poate încheia un contract de administrare cu o societate, denumită societate de administrare, autorizată de Comisia Națională de Valori Mobiliare și care trebuie să asigure performanța așteptată de fond. Societățile de investiții financiare emit numai acțiuni nominative, care asigură investitorilor drepturi și obligații egale, acțiuni care sunt tranzacționate pe o piață reglementată. Pe piața românească acționează următoarele societăți de investiții financiare: SIF Banat-Crișana SA, SIF Moldova SA, SIF Transilvania SA, SIF Muntenia SA, SIF Oltenia SA. Aceste
PERFORMANŢA GRUPURILOR.Modele de analiză by Ioana VIAŞU () [Corola-publishinghouse/Science/201_a_434]