KorAP: Find »[drukola/base=ocoli & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...210 211 212 ...272 >

6,787 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425

Ștefan Bucșan care venea domol la vale, drept prin mijlocul uliții. Venea fluierând încet un cântec, și din când în când focul țigării pe care o ducea în răstimpuri la buze, îi arunca o lucire fugară pe obraji. Înainte de a ocoli colțul, în hudiță, azvârli țigara. Apoi se opri plecându-și capul cercetător. Haia făcuse doi pași spre el. —Cine-i? întrebă el cu glas înăbușit. — Domnule Ștefan... Domnule Bucșan... eu sunt... nu mă cunoști?... Haia Sanis!... Aha!... vorbi tânărul. Te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Glasurile haidăilor sunau necontenit, chemând, îndemnând, amenințând. Din când în când izbucneau sudălmi aspre și vuiau ghioagele în deșerturile vitelor. Câteva tălănci sunau trist, nevăzute, prin pulberea neagră. — Multe vite mai are și boierul nostru!... zise cu oarecare mândrie humelnicul. Ocoliră casa scundă de bârne și se opriră la ușa de dindos. Așteptară un timp. Pe după un geamlâc trecea din când în când umbra unei femei. —Asta-i madama care ține gospodăria boierului... mormăi încet moș Nastase. Umbra trecu iar. De

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
deplin. Se ridică în picioare și-și strânse mai bine cătărămile chimirului. Pipăi în glugă, la stânga, buzduganul de alamă, își luă între umeri cojocul și porni spre coșere. - La o singură perdea, unde erau bordeienii cei bătrâni, mai ardea focul; ocoli cătră perdea. Când se apropie, auzi lămurit glasul hârâit al lui Faliboga și behăitul subțirel al lui moș Nastase Tentea. - Nu mai stătu la îndoială, o luă harnic la deal, și nu-și domoli pasul până ce nu zări prin întunecime

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
auzi lămurit glasul hârâit al lui Faliboga și behăitul subțirel al lui moș Nastase Tentea. - Nu mai stătu la îndoială, o luă harnic la deal, și nu-și domoli pasul până ce nu zări prin întunecime grămezile mari ale coșerelor. Le ocoli încet; voia să iasă la fundul bordeiului. Dar îl simți dulăul cel alb și începu a lătra cu mânie. Se repezea necontenit prin întunecime, parcă voia să-l deie la pământ. „Măi Colțun, măi Colțun...“ îl chema cu prietinie flăcăul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
cu geamuri lucitoare în fața căreia făceau puțină umbră doi zarzări bătrâni, cu trunchiurile noduroase. Descăleca repede și zvârlea unui argățel frâul. Suia apoi cele două trepte de la ușa din față; după care se răzgândea, se întorcea în loc, și foarte grăbit ocolea și intra pe ușa de dindos. Nevasta sosea și ea după o clipă, de la treburile gospodăriei. Îl întreba: Da’ ce vii dumneata așa de grăbit și de aprins? Da’ nu vin grăbit, nici aprins... rânjea el în barba-i deasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
fi fost inspirat prozatorului de pădurea Bârnova, unde, în acea perioadă, mergea la vânătoare însoțit de pointer-ul său Cezar. Se pare că povestirea i-a fost citită mai întâi lui G. Ibrăileanu. Ochi de urstc "Ochi de urs" Culi ocoli poiana pe o cărare ce ducea pe sub streșină de brazi. Vremea era încă destul de moale și zăpada scrâșnea sub bocancii lui ferecați. Înainte de a da la pătul - sau la „hochstand“, cum îi zicea el, ca și stăpânii săi, în termenii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
și dincoace, în pădure, și aici la hochstand, adică la observator, era alta. Când să pășească peste rovină, la Parmac, văzuse pe muchea de deal din dreapta semnele mari și îndesate ale labelor ursului. Le urmărise un timp; după ce înțelesese că ocoleau îndărăt, le lăsase, hotărând în sine să le caute a doua zi, căci acuma avea a cerceta locul anumit al pătulului. După ce ieșise iar în potecă și călcase cu luare-aminte neclintită jumătate de ceas, se mai opri un răstimp ca să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
După ce ieșise iar în potecă și călcase cu luare-aminte neclintită jumătate de ceas, se mai opri un răstimp ca să numere înstelările proaspete ale haitei de lupi. Erau opt indivizi: îi cunoștea. Sosiseră după viscolul neașteptat de la 9 a lunii. Acum ocoleau sălașurile ciutelor; de bună-samă chibzuiseră un plan și se aflau așezați undeva în bătaie și la vânat; deoarece lupii vânează întocmai ca și noi: unii ocolesc ciutele ori căprioarele mânându-le, iar alții stau în țiitori și le atacă. Țin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Erau opt indivizi: îi cunoștea. Sosiseră după viscolul neașteptat de la 9 a lunii. Acum ocoleau sălașurile ciutelor; de bună-samă chibzuiseră un plan și se aflau așezați undeva în bătaie și la vânat; deoarece lupii vânează întocmai ca și noi: unii ocolesc ciutele ori căprioarele mânându-le, iar alții stau în țiitori și le atacă. Țin socoteală de direcția vântului și de configurația terenului. „Buni vânători“, îi laudă în gândul său Culi Ursake. Nu zăbovise nici aici; lăsase urmele lupilor. Număra el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
să cârâie pe o cloambă de brad. —Și ție îți vine a râde? o apostrofă Culi. Fără să cugete mult, înfierbântat dintrodată, paznicul își trase de la umărul stâng carabina și-i întoarse piedica de siguranță. Trecu hotărât prin lumina poienii, ocoli observatorul și căută urmele ursului. Urmele acelea erau de față. Găsi și urme mai vechi, călcate de bocanci. Coborî în râpă, sub smeuriș; se luă după urmele proaspete tivite albastru ale labelor. Dracul se dusese cu grăbire în trei picioare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
șold - s-a nevoit tot în trei. Mergea bine și în trei, dar înainta strâmb și haitiș, cu stânga înainte. Capul și-l ținea tot spre deal și picioarele de dinapoi tot cătră râpă. S-a dus pe ici, a ocolit pe dincolo. S-a lăsat în pârău, s-a oprit lângă izvor și a lepăit apă de sub șipot. A cotit pe după o stâncă lucie. S-a suit în pisc de-a dreptul. Culi urmărea pașii hoțului, foarte interesat și foarte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
dus, fără să lese bucata de cal. —Hurun-burun! Părea că se rostogolește un tunet prelung, domolit și stâns, în râpa oablă unde își dăduse drumul. Culi se oprise. Mai departe, de-a dreptul, nu putea trece. Ar fi trebuit să ocolească pe la capătul pârăului, tocmai pe devale; și de devale să se suie împotrivă, ca să cerceteze acele sărituri strâmbe, în trei brânci. - Cu cefolos? Se vedeau subt el, în râpa afundă, câteva linii libere - dungi de omăt, printre bungeturi. Culi trase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
am dat cu fruntea de zid, nici n-am făcut urât. După ce a trecut valul, m-am scuturat. Așa că, de una ca asta, omul se tămăduiește. Numai că la el a fost și alta... Ce-a fost? Nana Floarea a ocolit răspunsul, ca pe o camară încuiată cu cheie de vorbe magice, în care domnii cei mari și prea învățați n-au îngăduința a pătrunde. Acuma ce-or pofti domnii? întrebă ea, cu zâmbet încă tânăr. D-aduc ciorba de găină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
dus să-și găsească soții la Braniște; a ales și a târguit cu ajutorul lor un cal în locul Murgului. Pe acesta îl chema Șargu. Era voinic și blând. Coborând cu stăpânul său cătră apa Frumoasei, se deprinsese să sforăie și să ocolească oseminte împrăștiate, într-un loc unde fusese o întâmplare năprasnică. Câteodată Culi uita, dus de gânduri; iar Șargu îi da semn, ca să-și aducă aminte. A căzut o ploaie viforoasă la sfârșitul lui august și drumușorul s-a curățit, nemaipăstrând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
vreme lină, fără susur devânt. Era jilavă umbra brădetului; în poieni se împânzea aur rece de soare. La ceasurile cinci, au fost dincolo de pătul, în curmătură. De la locul unde s-au așezat, se deschidea lumina în fund; de-acolo poiana ocolea larg într-o parte și-n alta. În față - ascunzându-i trupul nalt - vânătorul avea un prag de stâncă, pe care își rezemase carabina cu lunetă. Culi își ocupa ascunzișul lui obișnuit, între tufe de bisacăn. Așa au așteptat până

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
nu cugete prea mult asupra unor împrejurări nouă, pe care mai curând dorea să le lase nedeslușite. S-a abătut pe la grajd și a văzut pe Șarg liniștit: a întors spre el botul și a făcut ușurel: Hn-Hn! Atunci a ocolit colțul casei celei mari, la pridvor. În pridvor, în bătaia soarelui, ședea la pământ un copil străin. Era bălănel și cu ochii căprii. Ochii lui mari, cu gene cârligate, păreau ceva cunoscut, ca o amintire scufundată. Copilul acela străin, îmbrăcat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
puțin frică de o dezamăgire. Așa că, de bună-samă, se afla lângă nana Floarea - părând c-o ascultă și pândind cu ochii altceva - acea odraslă din Laz, fata Serafinei văduva. Cum se ducea la vale, îi venea să întârzie și să ocolească în altă parte. Se opri un timp, ca să urmărească în lumina poienii zborul rândunelelor; privi pe luciul pârăului Preluncilor, ca în argint viu, săgetarea păstrăvilor după muște. Cântau în otavă miliardele de tomniți, și pădurea până în adâncurile ei fremăta de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
poate fi scrisă și soarta căpățânii sale. Ajuns în tabăra lui șahzadè, Rustem-vizir s-a închinat cuviincios și a fost primit cu bunăvoință. Fiul a aflat că părintele său poftește să-l vadă grabnic. E o poftire prea stăruitoare. Rustem-vizir ocolește pricina pentru care s-a făcut chemarea, însă chemarea e stăruitoare. Dacă se poate, fiul trebuie să se pregătească fără întârziere de drum. Porunca este ca Rustem-vizir să nu se întoarcă singur. A poruncit părintele meu așa? Cu glasul său

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
oameni ai săi, prin călăreți grabnici, și înțelegea că i-i amenințată viața. Totuși destinul trebuia să-l cârmuiască ea, așa cum înțelegea și cum hotărâse. Putea pieri; era însă o mamă vitează. Când a intrat împăratul în grădină, curtenii au ocolit pe alei și l-au lăsat singur. Întru întâmpinarea măriei sale venea doamna Roxelana. Ea era singură; femeile sale pândeau de după perdelele haremului. Muții împărătești nu se îndepărtaseră; se opriseră în fund, așteptând poate o poruncă. Doamna Roxelana și-a repezit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934

de urzici. Eram mai calm acum. Mi se părea că în cătunul acela izolat nu mai funcționau regulile obișnuite de bună-cuviință și pe urmă n-am avut niciodată prea dezvoltat simțul situațiilor ridicole. Am înaintat cu grijă, ca să evit urzicile, ocolind o barcă unsă cu catran care nu mai văzuse cu siguranță apa de multă vreme, și m-am trezit într-un fel de prispă putredă. Acolo am ezitat. În fața mea era o ușă roasă de carii și scorojită. Trebuia să

Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
zidurile dărâmate, amestecat cu apa ploilor și zăpezilor, se transformase în noroi. Camioane vechi, cu roțile murdare, lăsau urme adânci în care se strângeau băltoace tulburi pe care, când mi-am mânjit cu totul pantofii, am încetat să le mai ocolesc. Un șofer arțăgos m-a înjurat. Ce căutam acolo? Îi încurcam și se putea să-mi cadă ceva în cap. N-am protestat. Avea dreptate, ce căutam? O amintire? Amintirile nu mai existau. Erau amestecate cu noroi. 24 decembrie Augusta

Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
teamă?", s-ar fi uitat cu siguranță la mine mirat: "Teamă? Nu înțeleg, de ca să-mi fie teamă?" Ar fi fost în zadar să insist, să-l trag de limbă; cel mult aș fi reușit să-l determin să mă ocolească. Dar simțeam că instinctul nu mă înșela. În această teamă ascunsă pe care nimeni nu vroia s-o explice și nici s-o mărturisească se amesteca în mod ciudat și un fel de superstiție, de respect superstițios, și mi-am

Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
avem o imagine greșită despre păcatul originar. Ne place să ne închipuim că ducem pe umeri un păcat de care nu sîntem vinovați, pe care l-au comis alții și pe care ― asta ne ușurează iertarea! ― nici nu-l puteam ocoli fiindcă a fost săvârșit mult înainte de a ne naște noi. În felul acesta ne-am pus la îndemînă o scuză și chiar ne-am îndemnat să ne plângem de milă că am fost nedreptățiți. Or, eu sânt convins că există

Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
o vreme m-a ajutat. Și tot datorită ei, m-am dus mai rar la mlaștină, unde mă atrăgea să joc rolul destinului când fierbea drojdia din mine. Nu-mi vorbea niciodată despre asta. Era un subiect pe care-l ocoleam amândoi, de parcă ne-am fi înțeles. Mă vedea plin de noroi, dar nu zicea nimic. Dacă era soare, ne așezam afară pe trepte. Îmi plăcea să văd cum foiau fericite insectele prin urzici. Câte un câine se oprea, în uliță

Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
trecerea de la cimpanzeu la om. Eu mai aveam încă păr pe mine, deși nu mai eram cimpanzeu. În ce o privea pe Laura, îi purtam pică din ce în ce mai mult pentru faptul că nu puteam să mă laud în fața ei. Trebuia să ocolesc singurul subiect care mă obseda și să nu-i vorbesc despre ceea ce întreg azilul dorea să mă audă vorbind: despre nopțile mele în sala cu oglinzi. Din pricina asta, am început s-o caut mai rar. 24 (Din caietul de vise

Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]