5,945 matches
-
trecem mai repede Pirineii: nu știe englezește și speră să-și recapete printre francezi integritatea și echilibrul pe care i le dictează propria natură. Franța e singurul loc din Europa unde engleza acceptă să facă, ironic, o mică reverență în fața orgoliilor locale. Plecăm pe jos într-o procesiune lungă, dezlânată, și în urma noastră timpul se face ghem... VASILE GÂRNEȚ: La gară, unde așteaptă trenul în care ne vom îmbarca spre Bordeaux, ne găsim bagajele aliniate pe peronul umed, aduse de la hotelurile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
atât cât ne-ar putea permite muribunda noastră economie și ofticosul cadru legislativ. VASILE GÂRNEȚ: Picnic într-o frumoasă grădină aparținând Société des Gens de Lettres, Cartierul Montparnasse, după o zi de maraton cultural - barbar în esență, prin viteza lui. Orgoliul deșert al turistului - în criză de timp - de a bifa cât mai multe locuri vizitate. Nu e și cazul lui Andras Ferenc Kovacs, poetul din Târgu-Mureș, care a mai fost la Paris, unde a stat chiar câteva luni, cu o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
zile pline în capitala Franței. 15 iunie, joi Lille VASILE GÂRNEȚ: Pierdut printre alte sute de „întâmplări” culturale la Paris, Trenul Literaturii își recapătă statutul de eveniment major la Lille, unde suntem primiți cu entuziasm și găsim o excelentă organizare. Orgoliul gazdelor de a se face remarcate pe traseul lui Literatur Express ne fortifică și nouă moralul, mai ales că la Paris, cum spuneam, ne cam „topiserăm” uneori într-un generos anonimat. Nu lipsește concertul de salut al gazdelor - un ansamblu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Totul a fost prevăzut. Îl aplaudăm pe bătrân - semn că l-am acceptat în breasla scriitoricească. E fericit și ne strânge cu gratitudine mâna. Scena îmi amintește de veleitarii culturali, cu mulți bani, de la noi, care, dacă le zgândări puțin orgoliul artistic nămolos, sunt în stare să comită gesturi de caritate: sponsorizează editarea unei cărți sau plătesc câteva chefuri pentru scriitorii (presupuși adevărați) care „i-au recunoscut”. Câte asemenea duioase situații a înregistrat „grădina lui Cimpoi” de la Uniunea Scriitorilor?... E cald
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
acum câteva zile, remiză cu Germania - un meci pe care nu l-au câștigat din lene sau dintr-o bună creștere prost înțeleasă -, ai noștri au șansa să arate ce pot. Să lupte, să obțină victoria într-un meci al orgoliilor. Trupa lui Figo este, de departe, cea mai bună în grupă și una dintre favoritele la titlu. Nu ajungem nicăieri cu aceeași veche tactică de temporizare, imprimată, în timp, mai întâi de Lucescu și dusă pe culmile ineficienței de „bigotul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
profesie - genul „activistei” în pantaloni, care mai și cântă la portavoce. Apoi ne ia în primire o echipă de clovni pe tăpălige, radioși, pestriț îmbrăcați. E nemaipomenit. O, Germania, țară liberă și descătușată! - îți vine să exclami. Poate e și orgoliul organizatorilor în joc, al celor de la literaturWERKstatt Berlin, dorința lor de a ne inculca un termen de comparație favorabil. Primim câte un trandafir galben - culoare caracteristică pentru această zonă. Ne simțim minunat. Orchestra își încheie cântecele pe o peluză, în fața
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
pe hartă pavilionul Statelor Unite ale Americii și nu-l găsesc. Când întreb pe cineva, mi se răspunde că America nu participă din lipsă de bani. Rămân uluit. Neamțul îmi explică într-o engleză lentă și cursivă „motivațiile ascunse” ale acestei neparticipări: „Un orgoliu de superputere, suficientă sieși, care știe dinainte că ar fi eclipsat pe toată lumea aici. Nu a mai vrut, pesemne, o nouă confirmare a acestei dominații. Megatehnologiile americanilor sunt în stare să-i umilească oricând pe europeni, pe asiatici, nemaivorbind de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
care le-o colorez, ba mai mult, o imensă nostalgie după Rusia, de care se simt rupți, exilați, înstrăinați. O criză a identității combinată cu o criză de legitimitate. Destine de enclavizați. Întâlnirea continuă cu niște cântece populare rusești - micul orgoliu artistic al gazdelor, care trebuie neapărat să-și demonstreze talentele în fața simandicoșilor oaspeți, exact ca în filmele lui Șușkin. Schimb priviri încurcat-amuzate cu Andrei. Suportăm cu stoicism „concertul”. Întâlnirea de la redacția revistei literare din oraș, situată peste drum de bibliotecă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Polonia aparține Occidentului, iar Rusia reprezintă antimateria Vestului! Dincolo de războaie și mutări de frontieră, moștenirea trecutului - ne place să credem - aparține umanității întregi. Nu poți ajunge însă la această sensibilitate dacă nu te asociezi la ceva ce îți depășește îngustul orgoliu național. Or, în cazul rușilor, mai este și resentimentul față de excelența celor pe care i-ai învins în război. Ai învins, dar ce folos dacă, după cinci decenii, te lași strivit de greutatea unei memorii străine?... În tren, Alberto Porlan
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
acestui Literatur Express Europa 2000. Într-o reprezentare grafică, relațiile sale de putere, „desenul din covor”, ar trebui să înfățișeze o împletitură foarte sofisticată de ițe, dirijată dintr-un centru ocult, lăsând însă o marjă destul de largă pentru imaginația și orgoliul gazdelor. Peste tot unde ajungem, suntem așteptați. Hotelurile sunt de mult pregătite, locurile rezervate, autobuzele închiriate. La fiecare gară am savurat câte un „număr muzical”. Aici, la Riga, avem și concert, și cuvântări oficiale: Ministrul Culturii (o doamnă), primarul orașului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Muzică, dans, bere. Discuții cu Leons și Maria Briedis, cu Gheorghe Tofan, președintele Asociației moldo-letone din Riga. Sesizez o concurență între Maria Briedis, fosta președintă al Asociației, și noul ei lider. Încerc să-i abat de la această inutilă confruntare a orgoliilor. Pe punte se declanșează o mare forfotă... în jurul mâncării. Înghesuiala e teribilă. Te strecori cu blidul printre alții, înfometați ca și tine, căci de dimineață, de la micul dejun, n-ai mai pus nimic în gură. Oferta e bogată: salate, friptură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
insatisfacție. Dar cu o vizibilitate mai bună, n-ar fi avut parte nici de-atât: o după-amiază caldă, cu soare, ar fi anulat aura de excepție a gestului celor doi temerari. Așa, robinsonada lor nebunească pare proiecția cumulată a tuturor orgoliilor masculine din Trenul Literaturii (aici, da, frustrare!). VITALIE CIOBANU: Suprafața „platoului de filmare” în care ne găsim e prea mare și denivelată, imposibil de cuprins dintr-o privire, de aceea, am senzația, anxioasă, că multe îmi scapă. Că alții sunt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
să-mi croiesc ceva timp pentru câteva scurte vizite la casele-muzeu ale unor scriitori celebri care au locuit aici. Casa nr. 34 de pe splaiul râului Fontanka, unde a stat Anna Ahmatova. Nimic neobișnuit, o senzație de sărăcie asumată cu mult orgoliu. La intrarea în casă, cam delăsată, cu o mică „grădină” (câțiva metri de pământ înconjurați de un gard jos de scânduri), neîngrijită și ea, trei poeți amatori își vând propriile cărți. Niște broșuri prinse în două clame, cu text cules
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
dat sentimente amestecate. Bunăvoința gazdelor noastre și dorința lor de comunicare erau în afara oricăror dubii. În special Stan Terzie - un personaj în vârstă, cu barbă albă și ochelari fumurii, sprijinit într-un baston - părea să-și satisfacă un mai vechi orgoliu de șef de organizație, care avea ocazia să-i aibă alături pe doi scriitori din Moldova, chiar dacă, am convingerea, numele noastre nu-i spuneau prea multe, îi impunea însă prezența noastră în Trenul Scriitorilor. Avusese grijă să se informeze din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
mobilier frust, scoarțe pe pereți, stative de țesut, unelte de tâmplărie. Semnele prezenței unui spirit al literaturii, exprimate în cărți, fotografii sau scule de scris, sunt destul de vagi. Examinez împreună cu Nae Prelipceanu încăperile, traducându-i din rusă explicațiile ghidului. Un orgoliu de cultură mică, provincială, izolată de fluxul contemporaneității, emană din scenografia cu care suntem înconjurați. Această suavă iluzie folcloric-arhaizantă - atrăgătoare în special pentru străinii, tot mai puțini, care vizitează zona - se destramă de îndată ce părăsești micul spațiu proteguitor al cătunului lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
le-a indus chiar el scriitorilor din tren, prin subtile manevre de manipulare... Un adevărat Sherlock Holmes colegul Chingiz Abdullayev, care știe că nu este deloc un Proust al Azerbaidjanului sau un Faulkner al Rusiei - nici nu pretinde -, dar are orgoliul împlinit că poate trăi (chiar foarte bine) din scris. Mă gândesc să încerc și eu să scriu romane polițiste. Să văd dacă pot trăi din scris. Dacă mă va „îndrăgi” genul. VITALIE CIOBANU: La sediul staffului polonez al Expresului Literar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
suedeză, trei dintre autorii textului, își apără cu vehemență „creația”. Ne reproșează că avem o imagine idilică despre capitalism și despre americani. Noi le replicăm că au idei comuniste de laborator, fără să fi trăit ororile comunismului. O confruntare de orgolii și de mentalități, care, probabil, se va vedea și la construcția Europei unite. După încheierea „discuției”, schimb câteva impresii cu Dubravka Ugrešic. Îmi spune că i-a plăcut cum judecăm și că îi pare rău că am discutat prea puțin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
mult ce ai în spate, ce națiune reprezinți”. „Mircea, știi, s-ar putea totuși să avem nevoie de România într-o măsură mai mare decât România să aibă nevoie de noi!” - îi replic, el mă privește și nu zice nimic. Orgoliul scriitorului român de a se considera deasupra determinărilor spațio-temporale - și Cărtărescu este unul dintre aceștia! -, orgoliul de a ținti „universalitatea”, ignorând, senioral, „glia străbună” (dintr-o exasperare pe care o înțeleg foarte bine), sfidând determinările colectiviste. Ei bine, acest orgoliu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
nevoie de România într-o măsură mai mare decât România să aibă nevoie de noi!” - îi replic, el mă privește și nu zice nimic. Orgoliul scriitorului român de a se considera deasupra determinărilor spațio-temporale - și Cărtărescu este unul dintre aceștia! -, orgoliul de a ținti „universalitatea”, ignorând, senioral, „glia străbună” (dintr-o exasperare pe care o înțeleg foarte bine), sfidând determinările colectiviste. Ei bine, acest orgoliu de om funciarmente liber sau care se visează așa suportă pe durata unor „exiluri” autoimpuse, cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Orgoliul scriitorului român de a se considera deasupra determinărilor spațio-temporale - și Cărtărescu este unul dintre aceștia! -, orgoliul de a ținti „universalitatea”, ignorând, senioral, „glia străbună” (dintr-o exasperare pe care o înțeleg foarte bine), sfidând determinările colectiviste. Ei bine, acest orgoliu de om funciarmente liber sau care se visează așa suportă pe durata unor „exiluri” autoimpuse, cum este o bursă la Berlin, încercări, se pare, greu de digerat. VASILE GÂRNEȚ: Astăzi, în ultima zi a Literatur Express-ului, am o lectură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
o prodigioasă carieră politică și financiară. Devenit steril după al doilea roman, s-a „preocupat” de film, o zonă extrem lucrativă și publicitară, unde scrie scenarii false despre „lupta ilegaliștilor”, apoi, când moda politică se schimbă, „mari pânze naționale”, măgulind orgoliul dictatorului. Am insistat asupra acestui nume și asupra acestui caz pentru a sublinia marile merite ale tinerilor mei colegi citați mai sus care au îndrăznit, la început în reviste apoi în cărți subțiri de proză scurtă, să răstoarne acest model
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
de playboy, din reală, devenea falsă, se transforma într-o mască rigidă și inflamată, „uitam”, deodată, în focul lecturii și al teoriilor literaro-filozofice, al citatelor dintr-unul sau altul din autorii „zilei”, pe care îi descopeream cu imense delicii și orgolii, uitam pur și simplu continuarea jocului galanteriei, fixat deodată strâns și implacabil de gheara patosului pentru literatură. O carieră visată și, probabil, nu puțini au fost cei cărora le-am stârnit un zâmbet de compătimire observând cu ușurință disproporția jenantă
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
lipsurilor, a granițelor închise, a brutalității miliției, a cadrelor etc., erau convinși că se instala cu adevărat o nouă ordine istorică! Șefii, mai ales, de pe toate treptele ierarhiei comuniste, aveau o reală mândrie a „legitimității” regimului pe care-l slujeau, orgoliul și satisfacția că „patria și istoria” sunt avizate la serviciile, la devotamentul lor. Când un lăcătuș ajunge colonel în șase luni sau un chelner ori sudor, ministru adjunct în doi ani, când lipsa de randament și competență a administrației nu
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
orgolioși, când Ea nu respectă minima moralia, când trișează la rândul ei, coborând, zeitate cum e, în rândurile gloatei capricioase sau vanitoase. Deoarece, credem noi împreună cu alții, gloria - ca o formă înaltă a succesului! - trebuie să fie o răsplată a orgoliului, și nu a vanității, orgoliu văzut întotdeauna ca un „cărăuș al unor mari poveri”, ca o formă de neocolit a servituții. Iar când Immanuel Kant, acest înnoitor al filozofiei, acest „antidogmatic” prin revoluționarul său „criticism”, vorbește de Datorie - die Pflicht
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
minima moralia, când trișează la rândul ei, coborând, zeitate cum e, în rândurile gloatei capricioase sau vanitoase. Deoarece, credem noi împreună cu alții, gloria - ca o formă înaltă a succesului! - trebuie să fie o răsplată a orgoliului, și nu a vanității, orgoliu văzut întotdeauna ca un „cărăuș al unor mari poveri”, ca o formă de neocolit a servituții. Iar când Immanuel Kant, acest înnoitor al filozofiei, acest „antidogmatic” prin revoluționarul său „criticism”, vorbește de Datorie - die Pflicht - ca o sarcină majoră, ineluctabilă
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]