8,290 matches
-
copilul... o dată, de două ori... până când mi-a venit tot sângele nebun în cap și atâta bătaie i-am dat, că m-am răcorit pentru toată viața mea, pentru tot răul ce mi-a făcut...”. Inculpata vorbește cu multă ură, patimă, defulează o serie de reprimări, de dorințe, impulsuri, nemulțumiri, idei, imagini pe care le-a împiedicat să se manifeste în timp. Îl consideră pe tatăl vitreg vinovat de toată viața sa, de toate eșecurile și frustrările sale [„...mi-am vărsat
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
de care mai năstrușnice (ca, de pildă, Kinderfus, Calyope Fourreau, Abayados de Calatrava y Rigolo Năbădayos). Copil teribil al presei socialiste, iubitor de farse și bufonerii, B. era, în campaniile pe care le susținea, un gazetar de temut. Scria cu patimă, cu exaltări de vizionar, știind să fie dur, șfichiuitor, vindicativ. Virulența lui pamfletară - prevestindu-l pe N. D. Cocea - nu cruță deloc instituțiile timpului. Totul, sau aproape totul, i se pare o farsă sinistră, un spectacol de bâlci, penibil și
BACALBASA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285521_a_286850]
-
-i structurează poezia. Semnificativă prin îndrăzneală și acuratețea demonstrației este perspectiva asupra baladei Meșterul Manole: „o tragedie în esențialitatea sa simbolică și artistică, în spiritul său, în trama sa, în personajele sale, în alcătuirea articulațiilor sale”. Cele două romane, Joia patimilor (1981) și Zborul gâștei sălbatice (1989), completează fericit profilul plurivalent al operei lui B. SCRIERI: Marile Eleusii, Cluj, 1971; Magda Isanos. Drumul spre Eleusis, București, 1975; Nevăzutele Urse, Cluj-Napoca, 1975; Cântece de viscol, București, 1976; Anonimus, postfață Petru Poantă, Cluj-Napoca
BADESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285538_a_286867]
-
lui B. SCRIERI: Marile Eleusii, Cluj, 1971; Magda Isanos. Drumul spre Eleusis, București, 1975; Nevăzutele Urse, Cluj-Napoca, 1975; Cântece de viscol, București, 1976; Anonimus, postfață Petru Poantă, Cluj-Napoca, 1977; Ascunsa trudă, București, 1979; Grigore Alexandrescu. Parada măștilor, București, 1981; Joia patimilor, București, 1981; Recurs la singurătate, București, 1982; Starea bizantină, Cluj-Napoca, 1983; Apărarea lui Socrate, București, 1985; Meșterul Manole sau Imanența tragicului, București, 1986; Anotimpurile, pref. Liviu Petrescu, Cluj-Napoca, 1987; Zborul gâștei sălbatice, București, 1989; ed. (Le Vol de l’oie
BADESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285538_a_286867]
-
influența literaturii anacreontice și a curentului arcadic, idilele pastorale, inspirate de muze artificiale (Filide, Silvia, Tirsi), având o imagistică bucolică și convențională, se contaminează de lirismul autohton al cântecelor de lume, de „alăută”. Nu lipsesc tânguirile la modă, suferințele afectate, patimi exagerate („urgia” amorului), șantajul sentimental („dorita moarte”): Rugă cătră Amor, Cântec [O, suspine arzător], [Ah, viață plin de jele] ș.a. O surprinzătoare Meditație, din 1821, de fapt traducerea celebrei L’Isolement (1820) de A. de Lamartine, rămâne o mostră de
ASACHI-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285464_a_286793]
-
prima oară de Petrarca, se regăsește în poezia lui A., ce avansează, câteodată, acorduri preeminesciene, în Dorul întâlnirei sau Alvir cătră a sa miniatură („și mie lin luceafărul / Din ceri va să-mi străluce, / Când dulce-a fi d-o patimă, / Aminte a-și aduce”). Vechea Romă, dar și splendorile Italiei moderne sunt beatificate poetic în compoziții clasice: sonetul Cătră Tibru sau oda La Italia. Adorația peisajului sudic se răsfrânge în contemplarea măreției romane, a vestigiilor arheologice, transcrise într-o succesiune
ASACHI-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285464_a_286793]
-
mai toată lirica lui C. Poetul este un cântăreț al damnării luciferice, îngerul căzut în mijlocul semenilor ingrați. Ca un etern romantic, îi blestemă pe parveniți cu hohote de plâns și izbucniri de ură. Titlul cărții din 1995, Cu dragoste, cu patimă, cu ură, indică precis afectul în clocot ca „unealtă de producție” a creației. Poetul va pendula însă între postura de trubadur, atunci când iubește și suferă, și cea de paria ostracizat, când cinismul îi provoacă o irepresibilă revoltă. Retorica disperării și
CAROLY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286120_a_287449]
-
SCRIERI: Trica-Tot, București, 1965; Dor de patrie, Ierusalim, 1971; Golem, Ierusalim, 1972; Meteorii, Ierusalim, 1973; Anotimpul de cenușă, Tel Aviv, 1982; Idolii, Tel Aviv, 1984; La lumina lămpii, Tel Aviv, 1985; Șlefuitorul de lentile, Tel Aviv, 1988; Cu dragoste, cu patimă, cu ură, Tel Aviv, 1994; Zilnicele prăbușiri, Tel Aviv, 1995; [Poezii], AMI, 40-51; Cu și fără Ea, Tel Aviv, 1998; Sertarul cu iluzii, postfață Andrei Strihan, Iași, 1998. Repere bibliografice: Solo Har, Generația confruntărilor, București, 1997, 145-151; Cristofor, Țara Sfântă
CAROLY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286120_a_287449]
-
sărăcie, țăran în fond și mândrindu-se cu aceasta, fumând tutun prost, drăcuind și păstorind peste un sat de necăjiți (O zi însemnată); însă are o minimă conștiință de sine, față de care - și nu față de divinitate - se simte răspunzător (Săptămâna patimilor). Deși supus canoanelor narative tradiționale și cumințit, povestitorul nu agreează autoritatea și, când are prilejul, o parodiază (de exemplu, în Nenea), precedându-l pe Rebreanu și deosebindu-se radical de Sadoveanu. Este tolerant, adept al liberului arbitru și, chiar în
AGARBICEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285197_a_286526]
-
Neculai o suporta în altfel decât noi : mânca hâlpav și nu se sătura nicicând. Pesemne porțiile pe care i le hărăzea bunica nu erau pe măsura lui. Noi, în schimb, numai cu multe sclifoseli izbuteam să isprăvim corvoada asta. Marea patimă a lui Neculai era însă goana după câinii hoinari. îndată ce zărea vreunul, scăpa din mâini coarba fântânii iar ciutura pornea ca un glonț în gol. Fâșcâind și chiuind, Neculai țâșnea, zvârlind cu tot ce apuca în mână. Cu coada între
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
mers și ea spăla și călca rufe doar pe la casele câtorva din foștii clienți. Soțul Caterinei nu s-a mai întors de pe front și cum era singură, s-a încurcat cu unul, Gheorghe, care traumatizat și marcat de pe front, avea patima băuturii. Gheorghe s-a îndepărtat de muncă și sa apropiat de crâșmă. Rar, când era mai treaz, era capabil să câștige un ban spărgând lemne sau săpând prin grădinile oamenilor. Mare parte din banii pe care îi câștiga îi lăsa
Pelerinul rătăcit/Volumul I: Povestiri by Nicu Dan Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91839_a_92881]
-
a observat într-una din zile, cercetându-i părul încâlcit, că avea... păduchi! Așa că i-a aplicat tratamentul clasic cu gaz și pieptănatul cu un pieptăn special din os, până a curățit-o. În timp, tatăl Florianei a căzut în patima băuturii, mai ales după ce a fost dat afară de la fabrica de nasturi. Întreținera familiei o făcea acum mama Florianei, care găsise de lucru la o fabrică de biscuiți din oraș. Mai rău era că tatăl Florianei, atunci când venea acasă beat
Pelerinul rătăcit/Volumul I: Povestiri by Nicu Dan Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91839_a_92881]
-
prietenul ei au rămas Încuiați În Parque Güell după program. Uite că Începe, mi-am zis eu. Fusese invocat primul fost iubit. În curând aveau să urmeze și ceilalți. Aveau să se alinieze În jurul mesei, prezentându-și lacunele, relatându-și patimile, arătându-și inimile Înșelătoare. După aceea aveam să fiu invitat să-mi prezint propria galerie pestriță. Și acesta e punctul În care o iau razna, În general, primele mele Întâlniri. N-am destule date. Nu se prezintă În cantitatea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
fi mai folositor, pentru sănătatea lor fizică și mintală, dacă și-ar îndrepta atenția spre bordeluri și prostituate. Ofensată, Livia bate din picior. — Nu la neroziile pe care le fac trebuie să iei aminte, ci la dorințele pe care această patimă nefastă le deșteaptă în ei. — Magia e în bună măsură șarlatanie curată, încearcă să o calmeze împăratul. — Dar cei care o practică au pretenția să le poruncească înșiși zeilor, replică iute Livia. Vede că l-a nimerit de data aceasta
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
fi chiar o idee bună să apeleze la fiul lui Pollio. Să-l vadă în ce ape se scaldă. Poate e și el vârât în cabala asta, că de vrăjitorii se ocupă mai dihai decât celălalt. Scribonius a dat în patima astrologiei din slăbiciune. Gallus este însă pofticios. Se consideră îndrituit la o parte din succesiunea imperială. Din păcate, nu are de partea lui decât ambiția. Sunt alții mai breji decât el. Aemilius Lepidus, de exemplu. ăsta da, ar putea, dar
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
producția literară. I-a mai fluturat pe sub nas că, pentru a supraviețui ca poet și pentru a ajunge la glorie, nu are de ce să iasă cu poezia în calea mulțimii, dar e bine să caute prietenia puținilor aleși care împărtășesc patima literelor. L-a lăsat după aceea să rumege în tihnă și să ajungă singur la concluzia că se află la discreția editorilor, că opera nu-i este nici protejată, nici plătită, pe când o lectură publică în fața unui auditoriu select reprezintă
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Eroismul din sufletul sclavilor? — Ba din contră, replică iute Pusio, apreciez la justa valoare spiritul de dreptate pe care-l arată aceste jocuri. Expresia hilară dispare instantaneu de pe chipul instructorului. — Așa e, suspină ostenit. O dreptate mai presus de orice patimă. Toți obțin ceea ce cer și li se oferă ceea ce nu cer. Murmură: — Nici nu știi cu cât de ușor poți deveni din spectator spec tacol, ajungând să-ți ispășești plăcerile nefericite prin cange și foc. Vezi că-i mai prudent
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
ironic peste umăr: — Măi, da’ sensibil mai ești, frate! Știe că, dacă ar avea un ochi la spate, l-ar vedea - cu toată bezna - înroșindu-se. Răbufnește și mai aprig: — Voi cum vă distrați pe acasă? Sau nu cunoașteți această patimă rușinoasă? întreabă bat jocoritor. Îl simte venind amenințător spre el. Îl împunge-n piept cu un pumn de oțel. Luat prin surprindere, uriașul se bălăbăne o clipă, dar își redobândește instinctiv echilibrul. Rostește șuierat, reușind cu greu să se stăpânească
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
oară când refuză să-i dez văluie ce l-a îndemnat să-și părăsească meleagurile natale. Întreabă așadar cu nonșalanță: — Care? — Zarul. — La beție? — Ba cât se poate de treji, că e lucru serios. Pe naiba! Noi îl jucăm cu patimă oarbă, îl contrazice germanul. — Nu, zău? îl ironizează Pusio. Când nu mai ai nimic de arvunit... — Da!? face Rufus, de data asta curios. — ...cu ultima aruncătură, îți pui la bătaie libertatea și capul. — Asta e prostie curată! se cutremură celălalt
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
laș! Șoptește plin de tristețe către Pusio: — Primele perechi au început să se tatoneze. Și-i imaginează pe spectatori fremătând de îngrijorare sau speranță, împărtășindu-și neliniștea și încurajările între scutari și parmulari. În acest moment, publicul reacționează încă o dată cu patimă odioasă: — Bravo! Ce strigă? se interesează germanul. — A luat-o pe coajă, îi explică Rufus zâmbind strâmb. Adversarii explodează: — Încă se ține pe picioare! — Cum or putea simți o asemenea bucurie barbară? deza probă Pusio. — Fie cel pe care au
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
spirite-amețite, Blestemul îl invoc; Blestemul mizantropic cu vânăta lui ghiară, Ca să vă scriu pe frunte, ca vita ce se-nfiară Cu fierul ars în foc. Deși știu c-a mea liră d-a surda o să bată În preajma minții voastre de patimi îmbătată, De-al patimilor dor; În preajma minții voastre ucisă de orgie Și putredă de spasmuri, și arsă de beție, Și seacă de amor. O, fiarbă-vă mânia în vinele stocite, În ochii stinși de moarte, pe frunți învinețite De sânge
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
Blestemul mizantropic cu vânăta lui ghiară, Ca să vă scriu pe frunte, ca vita ce se-nfiară Cu fierul ars în foc. Deși știu c-a mea liră d-a surda o să bată În preajma minții voastre de patimi îmbătată, De-al patimilor dor; În preajma minții voastre ucisă de orgie Și putredă de spasmuri, și arsă de beție, Și seacă de amor. O, fiarbă-vă mânia în vinele stocite, În ochii stinși de moarte, pe frunți învinețite De sânge putrezit; Că-n veci
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
de deal, El deșteaptă-n sânul nostru dorul țării cei străbune, El revoacă-n dulci icoane a istoriei minune, Vremea lui Ștefan cel mare, zimbrul sombru și regal. ...................................... Iară noi? noi, epigonii?... Simțiri reci, harfe sdrobite, Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte, Măști rîzînde, puse bine pe-un caracter inimic; Dumnezeul nostru: umbră, patria noastră: o frază; În noi totul e spoială, totu-i lustru fără bază; Voi credeați în scrisul vostru, noi nu credem în nimic Și de-
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
urmează pân la al lumii fund! Sfărmați tot ce arată mândrie și avere, O! desbrăcați vieața de haina-i de granit, De purpură, de aur, de lacrimi, de urât Să fie un vis numai, să fie o părere, Ce făr-de patimi trece în timpul nesfârșit. Zidiți din dărmăture gigantici piramide Ca un memento mori pe al istoriei plan; Aceasta este arta ce sufletu-ți deschide Naintea veciniciei, nu corpul gol ce râde Cu mutra de vândută, cu ochiu vil și viclean. {EminescuOpI
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
atât de triste Că nu pot muri pe loc. {EminescuOpI 126} Voiu păstra întreg amarul Și norocul ăstor foi, În durerea vechii pierderi Recitindu-mă-napoi; Numai vestea blînd-a morții, Foaia tristă le-am adaos: Moartea vindec-orice rană Dând la patime repaos. {EminescuOpI 127} DESPĂRȚIRE Să cer un semn, iubito, spre-a nu te mai uita? Te-aș cere doar-pe tine, dar nu mai ești a ta; Nu floarea vestejită din părul tău bălaiu, Căci singura mea rugă-i uitării să
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]