5,307 matches
-
a fondat o dinastie. Cum a reușit Cleopatra să farmece și să subjuge bărbați de statura generalilor romani Cezar și mai cu seamă Antoniu? Cleopatra nu excela prin frumusețe iar de frumuseți nu ducea lipsă Imperiul Roman. Era extrem de inteligentă, pragmatică, cu intuiții politice, atrăgea atenția prin conversații ce dovedeau știință și cultură, era puternică (după ce și-a consolidat tronul), faimoasă, avea interesul să-și consolideze tronul, să păstreze independența Egiptului și să recupereze teritoriile pierdute. De aceea s-a străduit
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
în momente grele. Descurajat de violența revoltei poporului împotriva birurilor, Justinian a vrut să fugă. Cu autoritate și sânge rece a intervenit Theodora pentru a mobiliza armata iar generalii fideli au pus capăt revoltei. Se bucura de toată încrederea împăratului. Pragmatică și abilă, se folosea de forță, perfidie, minciună, diversiune, intrigă, crimă, de farmec și seducție pentru atingerea scopurilor în favoarea întăririi imperiului. Ea alegea demnitarii, după contribuții bănești, nu neapărat după competențe, obținea permisiunea demiterii slujbașilor infideli, se răzbuna pe adversari
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
domeniului micilor plăceri regale și al camerei regelui, care o disprețuia pentru originea și parvenitismul ei. Era acuzată că risipește visteria regală cu mobilele, obiectele prețioase din interioarele regale, toaletele și bijuteriile ei. Marchiza de Pompadour a avut și preocupări pragmatice: a tranzacționat imobiluri, a intervenit pentru perfecționarea tehnicilor de prelucrare și decorare a porțelanului de la Vincennes pentru a concura cu porțelanul de Meissen, a transferat fabrica la Sèvres, a creat "rozul de Sèvres" al porțelanului á la Pompadour și alte
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
animate ce pun în evidență psihologia curtezanelor și neliniștile lor: afirmarea în lumea comercializării sexului, cucerirea clienților, pragmatismul alegerii clienților pe considerentul câștigului, lupta cu rivalele, gelozia, răzbunarea pe amantul necredincios sau indiferent. Autorul profilează tipuri diferite de curtezane: ingenue, pragmatice, realiste, abandonate, rapace, intrigante, geloase, răzbunătoare. Numele lor au semnificații în concordanță cu caracterul lor. Glycera (cea dulce, cu lipici) se plânge prietenei sale experimentate, Thais (poartă numele celebrei curtezane ce a fost în compania lui Alexandru Macedon) că i-
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
monetară a eforturilor depuse este sub necesarul pentru a asigura subzistența. În această situație angajaților le este dificil să asocieze puterea obținută prin intermediul banilor cu ceva ce ar produce plăcere, deoarece lor banii nu le ajung să procure lucruri mai pragmatice și necesare. Persoanele care activează în instituții publice au alte definiții pentru putere, prestigiu, valori care vin din titulatura postului, cum ar fi, profesor, doctor, dar și din calitatea activității pe care o prestează, care nu poate fi transpusă în
Atitudinea faţă de bani by GABRIELLA LOSONCZY () [Corola-publishinghouse/Science/365_a_564]
-
de la cota prezentului, opiniile care nu au trecut „proba timpului”. În felul acesta, în prima secțiune (urmată de antologia de texte și de comentarii la fiecare piesă) se află deschiderea către viitoarele inițiative ale criticului, care se vor axa pe pragmatica textului. Asaltul „Caragialiei” este reluat, într-o manieră mai personală, în Caragiale, firește (1999). Cartea reciclează, mai întâi, studiile mai vechi, care, revăzute și aduse la zi, depistează maladiile esențiale ale omului caragialesc: hipersintaxia și hipersemantismul (în traducere aproximativă: entropia
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288669_a_289998]
-
problema deschisă în Comediile lui I. L. Caragiale. Nu e un studiu clasic de receptare, căci accentul cade pe „«imaginile» lui Caragiale, ale creației sale, așa cum se succedă ele de-a lungul a cinci decenii”. Începută cu investigarea lui Caragiale, abordarea pragmatică a literaturii ocupă întregul spațiu al cărții Literatură și comunicare. Relația autor-cititor în proza pașoptistă și postpașoptistă (1999). Mai mult decât în oricare dintre textele anterioare, P. adoptă aici o perspectivă postmodernă, de la ideatica schemelor de reconsiderare detașat-implicată și „ironic-afectuoasă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288669_a_289998]
-
vedere, romanul ratează rezolvarea conflictului: Lae se dovedește până la urmă un revoltat de carton, care, după ce se îndepărtează de familie și de comunitate, cutreierând munții alături de un grup de legionari, se hotărăște totuși să se înscrie în colectivă din rațiuni pragmatice. Romanul este rebarbativ la lectură, mai ales din pricina stilului, fie prea reportericesc (în consemnarea unor fapte), fie liricoid (în exaltările protagonistului sau în elogiile bombastice aduse clasei țărănești). Reușite sunt figurile satului de odinioară (strămoși ai eroului) și personajele feminine
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287743_a_289072]
-
sau ale preoților, suntem nevoiți să recompunem elementele recurente și centrale ale sacrificiului folosind surse numeroase și eterogene. c) Cultul roman ca acțiune simbolică 1. Limbajul semnelor cultului roman este reglat de o „gramatică a simbolurilor”, o sintaxă și o pragmatică deosebită. Prin „cult” Înțelegem aici ansamblul acțiunilor simbolice, incluzând În ele și limbajul corespunzător și complexul semnelor conținute În așezăminte, În obiecte și În materialul de cult. Într-adevăr, ansamblurile, obiectele și materialul nu constituie atât spațiul și instrumentarul pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
această stavilă nu există, văzul se unește în mod spontan cu emblema fizică a infinitului, care este orizontul. Ca să te bucuri cu adevărat de corporalitate, trebuie să o supui tactil; dintre arte, sculptura este singura care sustrage tactilul din sfera pragmaticului, îi dă o demnitate estetică și îl revalidează în spirit. Statuile eline, oarbe toate, poartă în ele nu numai limitația, forma, ci și principiul contemplării ei. Numai în această dobândită orbire devine limpede intenția de a trăi eminența corpului, și
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
78. După război, Iorga avea intenții bune față de ungurii din Transilvania, atît creștini, cît și evrei, în cadrul României Mari. Dar atunci cînd a început să se lovească de realitățile revizionismului maghiar dinăuntru și din afara Transilvaniei a ajuns la o concluzie pragmatică: ungurii din Transilvania trebuie să renunțe la revizionism, după care vor primi drepturi și vor fi acceptați "proporțional" cu loialitatea lor și cu recunoașterea de către ei a României Mari79. Românii nu au mers atît de departe ca ungurii în campania
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Mari era alcătuită din neromâni. Iorga i-a primit la început cu brațele deschise, considerîndu-i drept cetățeni cu drepturi depline ai României și avînd convingerea că traiul și munca lor alături de majoritatea românească vor duce la instituirea unui modus vivendi pragmatic și reciproc avantajos. În ochii lui, minoritățile erau împărțite în cele cu drepturi "organice", avînd drept la o autonomie culturală cuprinzătoare, și cele care nu beneficiau de nici un drept organic. Acestora din urmă, Iorga le cerea să se asimileze. Practic
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Prin Însăși continuitatea persoanei lor, ei puteau Îndulci dificila tranziție de la climatul politic incandescent din trecutul recent la o eră iminentă de transformări sociale fulgerătoare. Indiferent de eticheta de partid, vechii oameni de stat ai Europei deveniseră toți practicanți sceptici, pragmatici ai artei posibilului. Această distanțare personală de dogmele brutale ale politicii interbelice reflecta fidel starea de spirit a electoratului. Erau zorii erei post-„ideologice”. șansele de stabilitate politică și reformă socială În Europa postbelică depindeau În primul rând de redresarea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
comparabil cu cel din armata americană sau britanică (menținând Însă la locul confruntărilor un contingent mult mai numeros, format din divizii motorizate și bine Înarmate). Desigur, pentru contemporanii din Vest, calculele sovietice nu erau transparente, nici măcar pentru cei care vedeau pragmaticul circumspect din Stalin. Însă Molotov spune cu siguranță adevărul când sugerează În memoriile sale că Uniunea Sovietică era gata să profite de situațiile prielnice, dar nu dorea să riște pentru a le crea: „Principiul nostru e acțiunea ofensivă, pe cât posibil
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
doreau acest lucru). Așa se face că PCF era În același timp mai puternic și mai izolat decât orice alt partid comunist. Era și deosebit de ostil intelectualilor. Spre deosebire de italieni, PCF a fost dintotdeauna condus de nomenclaturiști Înguști la minte și pragmatici, cel mai bun exemplu fiind fostul miner Maurice Thorez, care a condus partidul din 1932 până la moarte, În 1964. Pentru Stalin, principala calitate a lui Thorez (ca și a lui Gottwald În Cehoslovacia) era că se putea conta pe el
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
economia vest-germană și, implicit, relațiile sociale vest-germane ar fi arătat cu totul altfel. Dar controlul piețelor și relațiile strânse dintre guvern și lumea afacerilor erau acceptate de creștin-democrați, atât pentru compatibilitatea lor cu principiile sociale generale, cât și din calcul pragmatic. Cel mai adesea, sindicatele și grupurile de afaceri au colaborat, iar aluatul economic a crescut suficient de rapid Încât cele mai multe doleanțe să poată fi satisfăcute fără conflict. Uniunea Creștin-Democrată a fost permanent la putere de la primele alegeri din 1949 până În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și celebrii săi predecesori Attlee și Beveridge, era fabian În teorie și keynesian În practică și nu se dădea În vânt după inovații economice (sau politice). Ca mai toți politicienii britanici, indiferent de culoarea politică, el era extrem de convențional și pragmatic, mândru de propria miopie În problemele de interes public: „o săptămână e un veac În politică”. Cu toate acestea, statul social-democrat britanic avea specificitatea lui și nu e vorba doar de refuzul insular al partidelor implicate de a accepta denumirea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ar putea Încorpora indicatori de preț și alți stimuli de piață În sistemul colectivist de proprietate și producție. Dezbaterile șaizeciste pe tema reformei economice În estul Europei se desfășurau pe muchie de cuțit. Unii lideri de partid erau suficient de pragmatici (sau de Îngrijorați) pentru a accepta greșelile tehnice din trecut - până și conducerea neostalinistă din Cehia a renunțat la accentul pus pe industria grea În 1961, la jumătatea celui de-al treilea plan cincinal, dezastruos. Dar să recunoști eșecul planificării
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
dolarul cu marca germană ca monedă de referință stabilă pentru bancheri și piața europeană. Următorul pas logic, deși neliniștitor prin implicațiile simbolice, a fost Înlocuirea monedelor naționale cu euro. Apariția unei monede europene unice a fost, astfel, efectul unor replici pragmatice la problemele economice, și nu o calculată mișcare strategică În vederea unui obiectiv european stabilit În avans. Cu toate acestea, reușind să-i convingă pe mulți observatori - În special pe social-democrații până atunci sceptici - că revirimentul economic și prosperitatea nu mai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
aflate În proprietatea statului, de exemplu, puteau funcționa doar dacă li se conferea „autonomie totală de decizie și acțiune”, eliminându-se astfel exact acele obiective de reglementare și redistribuție socială invocate pentru a justifica preluarea lor de către stat. Această concesie pragmatică ilustrează genul de obstacole care stăteau În calea „revoluției” mitterrandiene. Timp de un an, regimul a afișat cu Îndrăzneală o imagine radicală În Franța și În lume. La Început cu succes: Jacques Attali, consilierul lui Mitterrand, nota că oficialii americani
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
până și statul austriac Își vânduse, În cursul anilor ’50, 40% din acțiunile la două bănci naționalizate, iar În 1972 a renunțat la partea importantă din Siemens pe care o deținea. Dar acestea erau privatizări sporadice și - cum ar veni - pragmatice. În anii ’80 s-a produs un cu totul alt fenomen, impus guvernelor din două direcții diferite. În primul rând, progresul tehnologic accelerat - mai ales În telecomunicații și pe piețele financiare - submina vechile monopoluri „naturale”. Dacă guvernele nu mai puteau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
lumini și umbre. Kazimierz Brandys Societatea totalitară este oglinda deformată a Întregii civilizații moderne. Václav Havel Presiunea aparatului de stat nu e nimic pe lângă presiunea unui argument convingător. Czes³aw Mi³osz În spatele „momentului social-democrat” din Europa de Vest a stat nu doar Încrederea pragmatică În sectorul public sau adeziunea la principiile economice keynesiene, ci o anumită idee despre epoca prezentă, care timp de decenii i-a influențat și timorat chiar și pe cei care nu o Împărtășeau. E vorba despre o viziune larg acceptată
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În Cehoslovacia, unde pasivitatea față de autoritate avea o istorie Îndelungată, sau În RDG, unde Biserica Luterană era tot mai influentă În rândurile opoziției, dar chiar și În Polonia, unde, pentru Michnik și alți opozanți, ea funcționa ca o frână atât pragmatică, dar și etică Împotriva unor „aventuri” periculoase și fără sens. Realizările noii opoziții erau de altă natură. În Est, ca și În Vest, anii ’70 și ’80 au reprezentat o eră a cinismului. Energia anilor ’60 se risipise, idealurile politice
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și invocarea „Europei” era tipic cehesc și datora mult diverselor luări de poziție ale Cartei 77 de-a lungul deceniului precedent. Însă tonul Programului reflecta cu acuratețe starea de spirit a mulțimii În zilele euforice din noiembrie: În același timp pragmatică, idealistă și teribil de ambițioasă. La Praga și În restul țării, atmosfera era mult mai optimistă decât În cazul „tranzițiilor” din alte țări comuniste, efect al ritmului accelerat al evenimentelor 25. La o săptămână după reprimarea sângeroasă a manifestației studențești
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
socialiști, aflați pe primul loc. În februarie 2000, Partidul Popular a format un guvern de coaliție cu Partidul Libertății (deși nu cu Haider Însuși), spre oripilarea ușor exagerată a partenerilor europeni ai Austriei. Acesta era Însă rezultatul unui calcul politic pragmatic făcut de Wolfgang Schüssel, noul cancelar austriac. Partidul Libertății era o mișcare de protest, un partid „Împotriva lor” care li se adresa „celor mici, asupriți” (pentru a-l cita pe Pierre Poujade, prototipul populismului). Odată ajuns la putere, expus la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]