8,125 matches
-
cartiere întregi. Marçal nu răspunse imediat, socrul lui dăduse o expresie aproape vizuală senzației confuze de rătăcire care punea stăpânire pe el când se întorcea în Centru după ziua liberă, mai ales în timpul rondurilor nocturne cu iluminația redusă, parcurgând galeriile pustii, coborând și urcând cu ascensorul, de parcă ar fi supravegheat nimicul pentru a continua să fie nimic. În interiorul unei mari catedrale goale, dacă ne ridicăm ochii spre boltă, spre elementele superioare, vom avea impresia că e mai înaltă decât înălțimea la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
de această ambiguitate datorită căreia am putut trece atât de ușor de la sfidare la venerație fără să mi se pară că sar dintr-o extremă în alta sau că mă contrazic. Am putut să-mi închipui Golgota sub un cer pustiu și un Christos batjocorit, lovit, înțepat cu sulița și sfințit omenește de suferință, pentru că adversarii lui n-au avut încredere nici în școlile de corecție, nici în spitalele psihiatrice; au preferat soluția radicală, crucea, fără să priceapă, proștii, că abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mine? m-am întrebat spionându-l cu coada ochiului. Că sunt un vânător cu experiență? Poate chiar un dur”... Țineam minte foarte bine vorbele individului de la care aflasem prima oară de acele locuri. „E adevărat, zicea el, țărmul e cam pustiu. Nu există nimic în jur. Doar un cătun de pescari, dincolo de o baltă pe care trebuie s-o treceți cu barca. Și chiar acei pescari sunt cam ciudați. Nu vin niciodată la azil. Își petrec timpul pe mare, pescuind, sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
să profite de existența acelor stânci și să creeze un cimitir unic. Fiecare bătrân decedat ar fi înmormântat lângă o stâncă pe care ar urma să fie sculptat profilul răposatului. În felul acesta, sărmanii bătrâni ar intra din viața lor pustie și plină de decepții direct în eternitate. Cu siguranță că o asemenea perspectivă le-ar îndulci ultimii ani de existență. Ar fi o operă în același timp filantropică și durabilă. Ce-și poate dori mai mult un artist?” Înșira toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
răspântie, între mare și cer; zidurile ei albe și acoperișul putred erau singurul accident de culoare în atâta albastru. De fapt, marea semăna cu toate mările. Nici singurătatea de pe țărm nu era foarte deosebită de cea întâlnită pe alte țărmuri pustii. Vântul sufla la fel, soarele răsărea din valuri, iar ploile (din fericire ploua rar) erau, ca pretutindeni la mare, plicticoase; întunecau orizontul și nu mai vedeai nimic dincolo de spuma albă a valurilor. Dar cum te apropiai de zona stâncilor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pe cineva râzând în hohote, știai precis că acolo se afla el. Am râs și eu cu lacrimi când mi-a povestit cum, odată, niște hoți care-l credeau plin de bani l-au dus pe întuneric într-un loc pustiu și acolo l-au amenințat că-i fac de petrecanie dacă nu le dă tot. «Eu aveam ceva bani, își amintea vesel Siminel, dar nu la mine. Și adevărul e că, o clipă, am fost gata să le spun. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
-l ia moartea, de frică să nu se otrăvească cu el”. Tot Domnul Andrei s-a grăbit să le explice celorlalți că nu era în folosul lor să mă supere. Dacă plecam? Cine ar mai fi venit pe țărmul acela pustiu? Stâncile de marmură ar fi rămas neatinse, între scaieți, iar ei ar fi fost îngropați, ca morții de până atunci, între bălăriile din spatele azilului. „Bă, nu fiți proști, le zicea. Trebuie să ne punem bine cu el, să nu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
a întors, împreună cu ea, am pornit toți trei: eu în față, ei în spatele meu. Spre nedumerirea mea, treceam pe lângă toate celulele fără să ne oprim la nici una și chiar am ieșit din închisoare pe stradă care acum era cu totul pustie. Nu se vedea nici un trecător; când am vrut să-l întreb pe gardian cum se explica acest fapt, mi-am dat seama că și el dispăruse împreună cu fetița. Am început să rătăcesc printr-un oraș pustiu în care se părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
acum era cu totul pustie. Nu se vedea nici un trecător; când am vrut să-l întreb pe gardian cum se explica acest fapt, mi-am dat seama că și el dispăruse împreună cu fetița. Am început să rătăcesc printr-un oraș pustiu în care se părea că toți locuitorii muriseră sau plecaseră. Nici prin curțile caselor nu se vedea nimeni. Vântul trântea uneori câte o ușă, făcându-mă să tresar. Singurele ființe pe care le-am văzut pe o stradă întreagă au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
care l-am băut fierbinte și mi-am aprins o țigară înainte de a mă duce la fereastră să privesc marea. Acesta era remediul la care apelam totdeauna când n-aveam liniște. Era de ajuns să urmăresc câtva timp legănarea apelor pustii pentru a mă relaxa. În clipa aceea am auzit un tunet puternic. M-am repezit să închid fereastra și, uitându-mă afară, am înțeles că nu era noapte. Deasupra mării învinețite de frig coborâse un cer negru, amenințător, de furtună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
fie altceva la mijloc, un motiv ascuns, mai puternic decât simpla invidie sau decât ranchiuna provocată de ironiile Laurei care, la urma urmei, erau normale la o femeie tânără încolțită de bărbați mai în vârstă. Am ieșit pe țărm. Marea, pustie și indolentă, pescărușii care desenau în aer cercurile lor albe, ca de obicei, m-au făcut să uit de nedumerirea mea, dar cum l-am văzut pe individul cu mers de pisică am căzut din nou pe gânduri. Urmărind zborul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
întors la azil în zori. Mai aveam doar o oboseală mahmură și o senzație rea, grețoasă, de umilință nedigerată. Am făcut o baie în mare, ca să-mi revin. Apa rece m-a mai înviorat. Apoi m-am furișat pe coridorul pustiu încă, spre camera mea. Dar la colțul coridorului, m-am ciocnit de Laura. Părea nedormită și m-a mușcat șarpele de inimă. — De unde vii? am întrebat-o înșfăcând-o de mână. În ochii ei oblici și migdalați s-au aprins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
lavaboului se oprea și tușea semnificativ. Cunoșteam semnalul. Trebuia să mă spăl pe mâini. O făceam sub privirile atente ale cerberului mut care, când terminam, se dădea politicos la o parte. După acest ritual simbolic, eu pătrundeam într-o sală pustie, dar Francisc rămânea afară, să păzească mai departe. Ce păzea? Pe cine? În afară de mine nu era nimeni acolo, iar după plecarea mea rămânea în același loc, cu brațele încrucișate. Intrând în sală, mă miram din ce în ce mai rar de absența Bătrânului. Uneori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
logică. O clipă, mi-am imaginat chiar cum arătau împreună cele două trupuri, unul gras și altul unduios. Șarpele boa și liana. Puah! O uram și pe Laura în clipa aceea în aceeași măsură în care o iubeam. Balta era pustie. O lună, pe jumătate îndoliată acum de nori, plutea pe fundul bălții printre alge și broaște. Cerul se înnora, se apropia ploaia, atmosfera devenise înăbușitoare. Vâslele clătinau apa neagră, putredă, adormită. Ceva ca o spaimă ușoară înfiora în jur balta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
în podul acesta o cușcă, în care aș rămâne, domesticit de guzgani... De cum ies din ascunzătorile lor, guzganii îmi pândesc răsuflarea, mă caută, ar vrea să mă atingă. Mă întreb chiar ce vor face fără mine. Nopțile lor vor rămâne pustii. Fără un scop. Nu vor mai ști, bieții, încotro să se îndrepte. Le va lipsi trupul meu, farul lor. Cred că vor sfârși prin a se devora între ei. Dar nu pot să rămân aici o veșnicie. Nu vreau o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
părăsesc maghernița, În timp ce opt trupuri navighează acum către Châtelet, prin canale pe care numai eu le știu. Mă Întorc În micul meu apartament din foburgul Saint-Honoré, mă privesc În oglinda-mi. Iată, Îmi spun, sunt Regele Lumii. Din turla mea pustie domin universul. În unele momente puterea mea Îmi dă dureri de cap. Sunt un maestru de energie. Sunt beat de autoritate. Vai, răzbunarea vieții nu va Întârzia să vină. După luni de zile, În cripta cea mai adâncă a castelului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Întorsese În cameră, dar Lorenza nu era nicăieri. Se dusese să Întrebe la recepție și găsise un mesaj: „Iubitule, am descoperit un tren excepțional către Milano. Plec. Ne vedem În cursul săptămânii“. Belbo alergase la gară, Însă linia era deja pustie. Ca Într-un western. Belbo dormise la Piacenza. Căutase un roman polițist, dar până și chioșcul gării era Închis. La hotel găsise numai o revistă a Touring Club-ului. Spre nenorocul lui, revista conținea un articol informativ despre trecătorile Apeninilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
tablete, cărți de tarot. Un pumnal, un coupe-papier de cositor cu mânerul rotund, care poartă sigiliul adepților Rozei-Cruce. Ce fac ăștia, Își râd de mine? Acum trec prin fața Beaubourg-ului. Ziua parcă-i o serbare câmpenească, acum Însă piața e aproape pustie, câteva grupuri liniștite și adormite, lumini ici-colo, de la braseriile din față. E adevărat. Sunt mari ventuze ce absorb energia terestră. Poate că mulțimile care Îl umplu ziua servesc la furnizarea vibrațiilor, mașina hermetică se hrănește cu carne proaspătă. Biserica Saint-Merri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
de noul său rol, nesperat. Coborâseră colinele, la fiecare cotitură se deschidea o nouă Întindere de vii albăstrii ca piatra-vânătă, Într-o lumină tot mai orbitoare, iar după un timp incalculabil, ajunseseră În fine la ***. Străbătuseră marea piață cu colonade, pustie așa cum numai piețele de prin Monferrato pot fi, duminica pe la două după-amiaza. Un coleg de școală din colțul pieței mari Îl zărise pe Jacopo În dric, cu trompeta sub braț, cu ochii țintă În infinit, și-i făcuse un semn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
lui a fost amînat, rătăcește prin mulțimea grăbită, nesimțită, exigentă, obraznică și absorbită de propriul buric. Nimeni nu pare că-l vede; toată lumea vorbește la celulare, pășind orbește. Îi trimite Zeldei un e-mail bombastic: „Ai dat greș. SÎnt blocat În mijlocul pustiei.“ CÎnd zborul este, În cele din urmă, anunțat, constată că trebuie să stea În scaunul din mijloc, storcit Între o femeie grasă și un bărbat Încă și mai gras. Cărnurile lor se revarsă peste cotiere. Conform standardelor americane, nu sînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Îi stîrnea lui Zamyatin cele mai lirice efuziuni. — Numai imaginați-vă, rogu-vă, exulta el, bufetul! Hoarde de compatrioți de-ai mei, stînd pitiți prin tufișuri În timp ce unul dintre ei cumpăra un tichet pentru bufet. Curînd după aceea, bufetul e pustiu și tufișurile sînt pline de oase și știuleți de porumb și toată lumea se bate pe burdihanele pline, cîntînd, sforăind și coțăindu-se! Potol! Potol! Încă mai ninge cînd Wakefield și Maggie se Îndreaptă spre mașina ei, plini de cartofi cu brînză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
de bani sau de confort și nici măcar de companie: era pus În mișcare de ceva uimitor și divin. În deșert, Întreaga sa ființă a fost străluminată de cunoașterea legăturii lui cu universul. Așa trebuie să se fi simțit sfinții din pustie, chinuiți de soarele arzător, aproape morți de frig noaptea, și totuși inundați de extazul sfîntului spirit. Și el a stat treaz multe nopți În insomnia străluminată de neoane a orașului, În care noaptea albă este certificată și mandatată comercial. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
gînd multe, multe filme Înainte, cu finaluri din ce În ce mai fericite. Cu Margot odată plecată și cu ciocănitul infernal care nu dă nici un semn că s-ar ostoi, Wakefield Începe să fantazeze despre cum ar fi să trăiască undeva, pe un maidan pustiu, sau, și mai bine, În mlaștină sau Într-un parc național. Citește cărți despre casele portabile și mobila nomazilor. Orice nu poți Împături și lua cu tine este o daună adusă mediului și o insultă la adresa libertății, susține un autor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
tropăind prin palele de ceață Încă plutitoare. Trotuarele sînt acoperite de leșurile argintii a milioane de termite și micul grup Începe să dănțuiască, inventînd pași de dans mergînd așa, prin piață, pe lîngă catedrală și apoi În jos, pe străzile pustii. Pe drum, Wakefield le spune povestea nebunului cu ciocanul și cum a fost nevoit să-și părăsească apartamentul. — MÎine, le spune, o să am parte de o răzbunare splendidă. Îi cer detalii, dar Wakefield rămîne mut. — O să vedeți, le spune. O să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
ei dacă avea să fie responsabilă de distrugerea prețioasei lui creații? Dincolo de ușa biroului domnea o tăcere mormântală. Toți redactorii, până și Stevie, plecaseră acasă. Epuizată, Fran își luă geanta și le urmă exemplul. Exista ceva simbolic în atmosfera tăcută, pustie a locului. I se ivi în minte o imagine încă și mai pustie, după ce ziarul o să dea faliment și angajații o să fie concediați. Doamne, răsună o voce ce o făcu să tresară, nu știam că mai e cineva pe-aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]