6,281 matches
-
culturalizare a satelor pentru reaprinderea conștiinței naționale și antrenarea cetățenilor la un program care să apere interesele și demnitatea basarabenilor. Adunările, mitingurile și congresele, desfășurate În Întreaga Basarabie au culminat cu constituirea Sfatului Țării - Parlamentul Basarabiei. Cu prilejul acestui moment solemn, Ion Inculeț a afirmat următoarele: Noi avem credința fermă că a soșit momentul când tot pământul și toată libertatea, care au fost pe buzele tuturor amicilor democreției și care s-au Înrădăcinat adânc În sufletele țăranilor, sunt pe pragul Înfăptuirii
Refugiaţi basarabeni apostoli ai neamului românesc by Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91599_a_93564]
-
iel a luat cuvântu, care ie todeauna neputincios În față la un mister. A vorbit cu gura lui dă aur și-a zis chestii care Încă Îmi mai face creierii să fermenteze. În așa tărășenii, oratoru ie Îndeobște un lingău solemn, da Limardo, fără arșini dă voulez vous, a călcat vechiu drept și-a trimis spre uso nostro niște perorații dă taină despre frecușurili discordiei. A zis că famelia iera ceva așa unit, că tre să ai grijă să n-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
mai rea decît stabilimentele de la Crucea de Piatră. Vor să facă ordine, să curețe, să taie în carne vie, să numere și să împartă lumea pe căprării. Că nu era gluma i-o arăta punctul 13, lucrul dracului "Ne obligăm solemn în fața lui Dumnezeu și Țării că vom face repede din România noastră sărăcită și demoralizată cum este azi o Românie pe atît de frumoasă și bogată înăuntru pe atît de respectată și temută în afară". Asta îl punea cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Și dintrodată o simțire neobișnuită își făcu loc în sufletul lui: o adiere de milă pentru cel ce se stângea. Și cuvinte parcă i se ridicau în întrebări. - Chihaia aduse o lumânărică de ceară. Boierul îl privea cum se mișcă, solemn, nepăsător parcă, c-o încrețitură în frunte, deasupra nasului, pe când în el se iezea neliniștea. Omul primi lumânarea și o puse alăturea, pe pământ. Apoi se întinse drept, pe spate. Deodată boierul vorbi: —Bine, omule, dar ce-ai avut? — L-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
chiar m-a speriat. Apoi mi-a trecut prin minte că Bătrânul, după ce Francisc îi semnalase probabil venirea mea, se ascunsese undeva în spatele oglinzilor, studiindu-mă ca pe o muscă pătrunsă în sanctuarul său înainte de a-și face o intrare solemnă, impunătoare. Ezitam. Să mă așed pe unul din cele două fotolii și să aștept? Dar nu se cădea. Trebuia să aștept respectuos în picioare. Aproape paralizat de ideea că eram studiat de un ochi invizibil, mă străduiam să-mi impun
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
prostisem, da, ăsta era cuvântul, ca să mai treacă timpul. Domnul Andrei își încrețise pielea de șopârlă a obrazului într-o grimasă pe care nu știam cum s-o interpretez: stupoare? neîncredere? Dodo își frământa degetele lungi, osoase, îmbătrînite. Dominic stătea solemn și ridicol. Anton părea să nu fi auzit nimic. Mopsul își freca întruna cu palma părul aspru, scurt, și mă cerceta bănuitor. Călugărul trăgea de fularul care-i atârna, ca totdeauna, până aproape de pământ. Până și Victor ieșise din absența
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
creează monștri! De pildă, somnul prim-ministrului, al dlui Năstase, a cărui nemurire politică e asigurată după intrarea României în NATO. Uitați-vă cum doarme cu ochii deschiși, pleoapele-i grele stau să se închidă, când cască gura cuvintele ies solemne și totodată bizare ca niște ființe scăpate dintr-un interminabil vis de glorie și mărire care riscă să se transforme în coșmar. Căci altfel, judecând după cum se înfățișează privirilor noastre, Adrian Năstase ar trebui să fie cel puțin președintele, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1891_a_3216]
-
devin antiamerican. Taică-meu îi așteptase pe americani cu sufletul la gură până în 1954, când a fost închis. Țin minte că uneori, seara, când reușea să se dezlipească de aparatul de radio fixat în permanență pe „Europa Liberă”, ne anunța solemn: — Vin! În șase luni sunt aici! — Cine, tată? — Americanii, domnule, americanii! În pușcărie a rămas filoamerican. Și după, când a ieșit, grațiat de Ghorghiu-Dej. Până când a murit, nu mult după aceea. A murit filoamerican, iar eu am să mor, e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1891_a_3216]
-
Mi s-a părut că, mai convingător chiar decât Tanizaki în sprijinul teoriei mele în fașă, ar fi un sondaj prin care s-ar dovedi că, într-adevăr, nu sunt decât una dintre mulți, un întreg popor solidar în actul solemn al așezării pe colac. Dacă sunt pregătită să conced o varietate a motivelor care ar determina acest mut, neștiut unison, refuz în continuare să cred că cineva ar putea găsi drept firească poziția japoneză. Totuși, dintr-o lașitate pe care
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
frate de cruce. O să ne crestăm brațele drepte și o să ne amestecăm sângele. Pentru tot deauna. Nu, nu avem cuțit pentru asta. Avem câte o jumătate de lamă Gillette. Bălmăjesc ceva despre vată și spirt. Nu insist, căci momentul e solemn. Iar atitudinea mea nu e demnă. Îmi simt inima în tâmple. Nu știu exact ce se întâmplă cu inima Lailei, cu suflul ăla. Nici ea nu-mi spune. Dar privirile noastre ajung la un consens pentru cruțarea brațelor drepte. Sunt
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
nelinișteau pe Jim tot atît de mult ca și ciudatele soții ale soldaților britanici. Nu pot merge cu ele - sînt prizoniere. — Du-te! Pe bicicletă! Nu poți trăi pe stradă! CÎnd Jim rămase ferm lîngă ghidon, domnul Guerevici Îl mîngîie solemn pe cap și o porni Înapoi pe partea cealaltă a drumului. Își reluă așteptarea În spatele ziarului, urmărindu-i pe japonezi cum golesc casele din complex, de parcă ar fi inventariat lumea sa pierdută, a companiei Shell. — Am să vin să vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
constitui ideea de bază din întregul volum Scrisori către Roger Blin1. În textul consacrat Paravanelor, exigențele amintite mai sus se înscriu într-o definiție mai largă a teatrului, conceput ca sărbătoare destinată deopotrivă celor vii și celor morți, o sărbătoare solemnă ca un ritual, încărcată de mister și menită să „dărâme barierele care ne despart de morți” așa cum vor fi dărâmate, sfâșiate, paravanele din piesă, cu ajutorul cărora fuseseră delimitate pe scenă spații-lizieră între lumea vie și lumea moartă. Paravanele - piesă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
trebuie să uite însă că teatrul unde se joacă această piesă se află într-un cimitir, că afară e noapte și că, undeva, cineva dezgroapă probabil un mort pentru a-l îngropa în altă parte. Astfel, în plină atmosferă gravă, solemnă impusă de vecinătatea morților, familiaritatea, firescul, naturalul trebuie neapărat păstrate, după cum trebuie păstrată și incertitudinea: oare dialogul dintre bărbatul mort și femeia vie ține de joc sau de realitate? În final, Genet va înscrie scena - și teatrul, în ansamblul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
lor monumentală sugerează fără echivoc prezența morții adevărate, cimitirul real. Încă din 1954, cu mult înainte de „Straniul cuvânt de...” și de Scrisorile către Roger Blin, în câteva Fragmente 1 publicate în revista Les Temps Modernes, Genet distingea între monumentalul imobilității solemne, al „figurii inalterabile al cărei conținut definitiv este moartea” - acest „prestigiu absolut” legat de atemporal - și monumentalul ca expresie a unei civilizații apuse, care „nu mai construiește decât morminte false, aparente”. „Marea paradă”, cu tot fastul ei, se organizează, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
și monumentalul ca expresie a unei civilizații apuse, care „nu mai construiește decât morminte false, aparente”. „Marea paradă”, cu tot fastul ei, se organizează, de fapt, în jurul unui simulacru: mormântul gol. Teatrul nu este nici el altceva decât un act solemn, dar lipsit de o veritabilă eficacitate, un act prin care se creează „o aparență pururi rece și sterilă, a cărei construcție, reluată la infinit, nu se termină niciodată”. De unde și următoarea definiție a performanței: „să înalți un cavou care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
de metaforă geamănă cu aceea a mormântului gol. În Balconul, oglinzile multiplicate devin echivalentul mormintelor multiplicate, iar „camera cu oglinzi” ia locul mai vechii camere „a aparițiilor”. Repetatele răsfrângeri ale imaginilor anulează, în cele din urmă, realitatea, instalând o „absență solemnă”, care transformă încăperea într-o anticameră a morții. În arhitectura spațiului Marelui Balcon, înlănțuirea și întretăierea reflexelor este și o înlănțuire, o răscruce a mormintelor. Fiecare contemplare în oglinzile din saloane înseamnă o intrare în moarte, iar în Camera doamnei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
au nevoie de întreaga materialitate a teatrului. Căci numai datorită fastului teatral al ornamentelor costumului său Episcopul poate recuceri fortăreața de unde fusese alungat și unde își regăsește atributele esențiale ale funcției sale, a cărei exercitare îi împrumută ceva din încremenirea solemnă a statuilor. Ceea ce-l determină, chiar în momentul când își afirmă hotărârea de a se îndrepta spre „Absență”, spre „Moarte”, să i se adreseze costumului său și să reia replica și la sfârșitul tabloului: „Podoabe! Mitră episcopală! Dantele! Odăjdii aurite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
ne trimite deopotrivă la moarte și la vise. Dacă mergem la teatru, o facem ca să pătrundem în vestibulul, în anticamera acelei morți provizorii care e somnul. Căci este vorba despre o Sărbătoare ce începe la lăsarea serii, Sărbătoarea cea mai solemnă, ultima dinaintea cufundării în ceva ce seamănă destul de bine cu funeraliile noastre viitoare. Când cortina se ridică, intrăm într-un loc unde se pregătesc înspăimântătoare simulacre. Iar seara a fost aleasă tocmai pentru ca Sărbătoarea să fie pură, să se poată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
acestuia și ale urmașilor săi, ca și cum ele n-ar fi fost decât niște pământuri pustii, ale oricui și ale nimănui. Așa ceva nu s-a mai întâmplat. Și este foarte grav că s-a putut întâmpla. Rușii spun și scriu cuvinte solemne, cum că ei doresc doar eliberarea bieților creștini de sub stăpânirea păgână și emanciparea acelui teritoriu sub oblăduirea unei stăpâniri pravoslavnice. Ca și cum noi am fi niște bieți turciți sau islamisiți. Se mai spune că acest teritoriu românesc ar fi primit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
uscându-i obrajii cu prosopul murdărit, în timp ce eu căutam prin cameră, o frânghie. „Ca să mă împușc cu ea mortal”, cum se pronunță undeva prietenul meu Erich Kästner, mi se pare... Îmi place, la nebunie, „Valsul Imperial” de Johann Strauss, încheie solemn Ferdinand Sinidis, cu o cumplită strâmbătură a chipului, ca și cum ar fi mușcat dintr-o lămâie. „O singură noapte, totuși, se profilează prea limpede și cred că merită să fie povestită, spuse mai departe omul cu joben: ...Ajunși târziu, în fața unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
în picioare, puteți să-mi dați drumul. În cele din urmă, Ignatius ajunse să stea vertical pe masă, ținând legătura cu cearșaful în dreptul pelvisului, pentru ca spectatorii să nu observe că manevra de ridicare avusese un efect oarecum stimulant. — Prieteni, spuse solemn Ignatius și ridică brațul în care nu ținea cearșaful. În sfârșit, ziua noastră a sosit. Sper că n-a uitat nimeni să-și aducă instrumentele de luptă. Dinspre grupul din jurul mesei de croitorie nu se auziră nici aprobări, nici infirmări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
un fel de suflet. L-ai citit temeinic pe Boetius? — Pe cine? O, Doamne, nu. Nu citesc nici măcar ziarele. — În cazul acesta va trebui să-ți faci imediat un program de lectură, ca să poți înțelege criza secolului nostru, spuse Ignatius solemn. Începe cu ultimii romani, incluzându-l, firește, pe Boetius. Apoi trebuie să te afunzi cât mai serios în Evul Mediu timpuriu. Poți să treci peste Renaștere și Iluminism. Nu fac decât o propagandă periculoasă. Și dacă mă gândesc din punctul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Paradisul stă încremenit. Coboară spre zări pământene Isus, Ocean de iubire spre lume venit. Nimic nu se mișcă, nici vânt nu adie, Pe cerul senin nu zăresc nici un nor. E-un mare miracol, sfântă solie Azi, Domnu-n splendoare primește onor. Solemnă natură tace. E seară Și Tatăl divin de durere-i pătruns, Căci Fiul lui drag alege să moară, Trădat mișelește de omul ascuns. Dar jos pe pamant se-aprinde-o lumină, Speranța-ncolțește în cel păcătos Și-o cruce din veac absolvă
Simbolul Cr?ciunului by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83253_a_84578]
-
urce pe un podium Înalt al unei lespezi de marmură neagră (un Înger din bronz ținînd o coroniță deasupra unei micuțe răposate), și-n fața mulțimii tăcute a marinarilor cu capetele dezgolite și a prostituatelor boite va ține un discurs solemn. Va relata pe scurt, chiar schematic, biografia Marietei: existența chinuită a unui vlăstar de proletar, dintr-o mamă spălătoreasă și un tată depravat, un hamal alcoolic care-și sfîrșise zilele În portul marsilian. Dar marinarul și revoluționarul Bandura, gîtuit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
și rugăciuni; astfel erau ei purtați de lunatici prin galeriile peșterii, pe sub bortele cavernei, printre găvane adînci cu temple din spumă de cristal, prin galerii Înguste cu arcada joasă. Dar de unde, oare, atîta siguranță În pașii lor, de unde acea liniște solemnă În care se deplasau printre atîtea obstacole, purtîndu-și povara cu atîta sprinteneală și Îndemînare, deși abia de-o atingeau cu palmele lor zdravene? Zadarnic căuta el să-și adeverească Îndoielile, să surprindă o privire, un ochi În care să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]