5,479 matches
-
de rupturi, arbitrarietăți și stridențe, o identitate ceva mai bine precizată. Un autor în felul său simptomatic pentru linia revistei este ortodoxistul Sandu Tudor: poemele sale de un modernism apocaliptic, pline de eufonii „barbare”, amestecă figurația industrială („Apocalips de uzină“, „Stihuri pentru rîsul roșu“, dar mai ales experimentalul „Răboj aforistic“, organizat pe două „capitole”: „Tîlc abstract plastic crestat“ și „Variațiune concretă în hieroglife de cretă“) cu cea tradiționalistă („Sfîrșitul basmului lui Barbă-Albă. Voievodul Grădinar“). De cele mai multe ori, colaborările „neavangardiste” își au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Daniil, membru al grupului isihast clandestin de la Mînăstirea Antim, victimă a închisorilor staliniste... Considerat de critică - pe bună dreptate - mai curînd un poet „ritualist”, „bisericos” decît religios, acesta publică în paginile revistei poeme apocaliptice, cu figurație istorică și tentă expresionist-futuristă („Stih hun“, „Stihuri pentru rîsul roșu“, „Apocalips de uzină“ ș.a.), sau „proză” despre absurdul despiritualizat al artei și al lumii moderne („Logica absurdului“). Sînt texte, totuși, pe nedrept ignorate, în care stîngăciile de execuție coexistă cu destule sclipiri de poezie autentică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
al grupului isihast clandestin de la Mînăstirea Antim, victimă a închisorilor staliniste... Considerat de critică - pe bună dreptate - mai curînd un poet „ritualist”, „bisericos” decît religios, acesta publică în paginile revistei poeme apocaliptice, cu figurație istorică și tentă expresionist-futuristă („Stih hun“, „Stihuri pentru rîsul roșu“, „Apocalips de uzină“ ș.a.), sau „proză” despre absurdul despiritualizat al artei și al lumii moderne („Logica absurdului“). Sînt texte, totuși, pe nedrept ignorate, în care stîngăciile de execuție coexistă cu destule sclipiri de poezie autentică. Editorialul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
bere mediocră, în compania unui poet guraliv. De vreo 50 de ani. Cu barba și mustățile impunător de albe. Și care, pe motiv că publicase vreo 40 de volume de versuri, își petrecu întreaga după-amiaza distrîndu-se pe socoteala lor, recitîndu-le stihuri din lirica sa tâmpită și neascunzîndu-le încîntarea sa zgomotoasă sa că avea de-a face cu doi proști. Poetul impunător bău multă votcă, amestecată cu quik-cola, pe care, spre sfârșit, jumătate nu pregetă să o verse pe el. Nu se
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Tache, ce avea și el o gură de aur, dulce și parșivă: Fă așa cum este bine, C-a mai fost unul ca tine: Când a fost la o adică, Ea-i cerea, și el... nimica! Râsul gros al mesenilor acoperi stihurile celelalte. Lina, să intre în pământ de rușine. Privea numai în farfurie. 32 . Aduseră vinul. Rudele socrului tot nu terminaseră. Când șezu finul Tache, se ridică cuscrul Vasile, ca din partea miresei: Poat' să știe fiecare: Vreau să dorm pe-un
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ești tu de-a noastre nasuri, Ci de nasuri boierești, Parpagai, te potrivești. \ \ {EminescuOpVII 302} Căci la preoțească casă Nici tu papă, nici tu masă, Ș-apoi eu nu-mi dau mălaiul Să-l mănânce parpagaiul. Dedesupt, drept notiță: Aceste stihuri după cum le-am izvodit eu, Ermolapie Pisăliță, ierei, se cântă pe glas vosmai *. [PĂRINTELE ERMOLACHIE CHISĂLIȚĂ] (variantă parțială) 2255 Și, cine, o, muză, numește toate numele ilustre ale acelora cari săriră pentru scaparea Creștinătății de ghearele celui necurat[? ] Înainte mergea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
bine În limba română, demers liric. Să Înțelegem Însă prin el un mod propriu de apropiere de obiecte, de asumare a universului material, o atitudine inconfundabilă În procesul de creație. Prima Întrebare pe care mi-am pus-o, recitind Îngălbenitele stihuri ale lui Ienăchiță Văcărescu sau Conachi, este dacă acești poeți de ocazie aveau sau nu o conștiință a scrisului. Întrebarea se repetă și În celelalte cazuri. Conștiința scrisului antrenează, de regulă, o experiență a scriiturii, termen, iarăși, imposibil pentru mulți
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
totală a ambiției și, deci, a conștiinței estetice, ori binecunoscuta prefăcătorie a creatorului care scrie una pentru a sugera contrariu!? Nicolae Văcărescu, fratele celui dinainte, n-are nici măcar asemenea scrupule. El mărturisește că, neavînd „duh născocitor”, adică talent, va folosi stihurile lui Alecu pentru necesitățile sale amoroase, fără a avea sentimentul că Încalcă o lege morală. Poezia nu este Încă un obiect estetic, ci un instrument de persuaziune cu o valoare funcțională precisă. Cu o asemenea Înțelegere a lucrurilor este greu
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Poezia nu este Încă un obiect estetic, ci un instrument de persuaziune cu o valoare funcțională precisă. Cu o asemenea Înțelegere a lucrurilor este greu de reproșat ceva lipsitului de duh Nicolache. Important este obrazul căruia i se adresează, nu stihul care Încearcă să-l Îmblînzească. Iată cum rezumă acest gînd Nicolae, spiritul cel mai practic și cel mai ascet dintre Văcărești: „și să mă pot sluji cu dînsele cînd voi găsi altfel de vrednic obraz”. Obrazul este aflat repede, totuși
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
obraz”. Obrazul este aflat repede, totuși Nicolae nu trimite spre el orice vers. Faptul că recurge la serviciile fratelui său este deja o dovadă de discernămînt estetic. Închinăciunea trebuie să fie aleasă pe măsura obrazului și Nicolae, neavînd Încredere În stihurile proprii, Împrumută de la alții mai dotați. Toată această umilință (sau mai bine zis: strategie a umilinței) este contrazisă de efortul pentru rafinarea versului. Citite normal, versurile spun deva, de regulă o dorință rușinată de văpăile ei iuți. În acrostih se
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
neliniște În fața foii albe. Cum să-ncep? este marea interogație a scrisului său. A face, a nu face constituie autentica lui dilemă și versurile, puține la număr, repetă dilema sub mai multe chipuri. O regăsim formulată mai limpede În următoarele stihuri din Gramatică: „Și ce voiesc cum poci s-arăt? am glas? Muză, grăiește Zi ce să cuvine sau fă-mă a-nțelege. Cum să arăt mai pă-nțeles În grai curgere bună, Cugete frumoase, cu poetice faceri”. (s.n.) Versurile constituie
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de inimă și deznădăjduită hotărîre”. În fine, Trandafirașul norocit este rezultatul unui pariu În Împrejurări, iarăși, neprielnice scrisului. „Ticălosul poetic”, aflîndu-se Într-un loc izolat numai cu „scumpa pricină a flăcărilor sale”, a fost pus la ambiție și a improvizat stihurile cu repeziciune: „Deci el, nepierzînd vreme nici un minut, țiind trandafirașul În mînă, cu ochii plini de lacrimi, au Început a le zice din gură. Și de nu se Întîmpla asupra acestei fericiri o pîrdalnică de venire... vă făgăduiesc că ar
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
vreme nici un minut, țiind trandafirașul În mînă, cu ochii plini de lacrimi, au Început a le zice din gură. Și de nu se Întîmpla asupra acestei fericiri o pîrdalnică de venire... vă făgăduiesc că ar fi zis un milion de stihuri fără condei” - zice cu afecțiune fratele Nicolae. Alecu scrie, așadar, repede, fără ezitări, În situații nefavorabile și, dacă dăm crezare primului său biograf și critic (Nicolae), scrie sub presiunea amorului și a fricii. Poetul se descurcă, cîștigă prinsoarea, scapă de
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
sentimentale.* Toți Văcăreștii au asemenea Încurcături. Însă În poezie nu răzbate nimic din tragedia teribilă a familiei. Poezia este, aproape În exclusivitate, un discurs Îndrăgostit. Metafora discursului este, la Alecu Văcărescu, focul, iar starea lui de grație robia. Există În stihurile destrăbălatului boier un rafinat mazochism: ca să trăiască bucuriile iubirii, trebuie să ardă, să sufere ca un rob. „Suferind cu mulțămită” este condiția lui ideală de existență, focul fiind elementul nutritiv cel mai favorabil sentimentului: „În flacăra care mă arz În loc de
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
o Încăpere care are, ca vestibul, durerea. Nu este posibil accesul la marele festin fără a trece prin vestibulul În care ard toate focurile iadului. Alecu pare mulțumit să Întîrzie În acest limb. Cel puțin așa ne Încredințează el În stihuri: „Mă arz fără măsură ................................... Să-mi pară focul viață, Și moartea o dulceață! ..................................... În piept purtîndu-ți focul să-mi fericesc norocul!” Nu cunoaște sau nu prețuiește treptele de jos ale suferinței erotice: melancolia, tristețea... Alecu stă, mereu, pe treptele de
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ceva ce nu poate fi exprimat. Este tema ascunsă a discursului construit printr-o recurență nebunească a clișeelor. Alecu o numește Într-un loc „un nu știu ce prea dulce” care, după el, ar fi chiar esența iubirii. Înțelegem atunci că toate stihurile se Învîrt În jurul acestei noțiuni, dealtfel comune În poezia veche, reluată și de romantici. Poetul nu cutează s-o fixeze Într-o imagine, cum un spirit religios nu cutează să deseneze chipul divinității. Îi adîncește aproximarea printr-o negație: negație
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Atît de puternic este acest spirit de galanterie la petrarchiștii noștri Încît retorica pare a fi o emanație a iubirii, un „dar” (har) al feminității. Conachi, cel mai complex și mai profund poet erotic de pînă la Eminescu, compune Meșteșugul stihurilor românești pentru a instrui și a face plăcere unei „preacinstite cucoane”. Pentru ca versurile lui să fie Înțelese mai bine, pentru ca plăcerea să fie mai mare și (detaliu nemărturisit!) efectul lor mai puternic, stihuitorul Întocmește (compilează) o retorică pe care o
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și a face plăcere unei „preacinstite cucoane”. Pentru ca versurile lui să fie Înțelese mai bine, pentru ca plăcerea să fie mai mare și (detaliu nemărturisit!) efectul lor mai puternic, stihuitorul Întocmește (compilează) o retorică pe care o ilustrează cu versuri proprii. Stihurile au fost scrise ca să zugrăvească patimile sufletului, retorica a fost Învățată (furată) de la ochii preacinstitei doamne. Erosul provoacă, așadar, nu numai poezia, dar și prozodia: „Laudele cu care mă Împorocești prin luminată scrisoarea dumitale sînt mai presus de starea minții
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ce numeri asupra mea nu este vrednic de rangul ce au cîștigat În inima dumitale. Aceasta mă face să mă cutremur cu totul gîndind la puțin meritul ce poate avea orișicine pentru ca să te iubească di pi vrednicie. Nu mă bucură stihurile ce am făcut, cît, pentru că au dobîndit plăcere și iscălitura dumitale, cu care pot să fie plăcute la ochii tuturora. Dumita mă cinstești a zice că dau suflet unor rînduri ce potrivesc În versuri și că zugrăvesc patimile cu Învioșare
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
vei ști, strălucito, că darul acesta l-am primit de la dumita În ceasul acela cînd mi-ai arătat că poate muri cineva Încă trăind și să trăiască murind. Îmi scrii că ai dori să afli meșteșugul cu care să Însuflețază stihurile; te sfătuiesc să-l iei de la ochii dumitale, pentru că de la dînșii l-am furat.” Nimeni n-a exprimat mai limpede decît C. Conachi această obediență a poeziei față de eros. Este o mare prefăcătorie În frazele de mai sus, este Încă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
libertățile și restricțiile poetului. Nu interesează acum modul În care este alcătuit acest meșteșug, interesează numai dacă În spatele regulilor există o conștiință originală a scrisului. În afara ideii de dominație a erosului și de eliberare a sufletului printr-un șir de stihuri cît mai bine rînduite, nu găsim reflecții speciale despre natura și rosturile poeziei. Există, evident, voința lui Conachi de a alcătui o gramatică a poeziei. Simbolurile Întemeierii apar și aici: „cele dintîi așezămînturi a stihurilor”, „aceste trei canoane sînt temelia
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
sufletului printr-un șir de stihuri cît mai bine rînduite, nu găsim reflecții speciale despre natura și rosturile poeziei. Există, evident, voința lui Conachi de a alcătui o gramatică a poeziei. Simbolurile Întemeierii apar și aici: „cele dintîi așezămînturi a stihurilor”, „aceste trei canoane sînt temelia meșteșugului stihurilor pe care este așăzată toată stihurghichi” etc... Conachi inventează (traduce, calchiază) o terminologie specifică, silind dialectul moldav să primească finețea și complexitatea științei retorice. El Împarte stihurile În drepte, Încurcate și sloboade, numește
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mai bine rînduite, nu găsim reflecții speciale despre natura și rosturile poeziei. Există, evident, voința lui Conachi de a alcătui o gramatică a poeziei. Simbolurile Întemeierii apar și aici: „cele dintîi așezămînturi a stihurilor”, „aceste trei canoane sînt temelia meșteșugului stihurilor pe care este așăzată toată stihurghichi” etc... Conachi inventează (traduce, calchiază) o terminologie specifică, silind dialectul moldav să primească finețea și complexitatea științei retorice. El Împarte stihurile În drepte, Încurcate și sloboade, numește vocalele slove glăsuitoare și consoanele slove neglăsuitoare
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și aici: „cele dintîi așezămînturi a stihurilor”, „aceste trei canoane sînt temelia meșteșugului stihurilor pe care este așăzată toată stihurghichi” etc... Conachi inventează (traduce, calchiază) o terminologie specifică, silind dialectul moldav să primească finețea și complexitatea științei retorice. El Împarte stihurile În drepte, Încurcate și sloboade, numește vocalele slove glăsuitoare și consoanele slove neglăsuitoare, tîlcul, tălmăcirea unui stih se cheamă la el noimă, comparația este asămăluirea, scurtarea unui cuvînt prin ifen [...] se numește zgîrcire și zgîrcirea cuvîntului „pricinuiește scădere” etc. ... Grija
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
așăzată toată stihurghichi” etc... Conachi inventează (traduce, calchiază) o terminologie specifică, silind dialectul moldav să primească finețea și complexitatea științei retorice. El Împarte stihurile În drepte, Încurcate și sloboade, numește vocalele slove glăsuitoare și consoanele slove neglăsuitoare, tîlcul, tălmăcirea unui stih se cheamă la el noimă, comparația este asămăluirea, scurtarea unui cuvînt prin ifen [...] se numește zgîrcire și zgîrcirea cuvîntului „pricinuiește scădere” etc. ... Grija poetului este ca versurile să aibă rînduială și cuvintele să aibă, În vers, o legătură cuviincioasă, adică
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]