5,526 matches
-
unei culturi determinate sau unei morale, altfel spus, să abordeze, într-o manieră generală, problema vieții mentale. Descrierea verbală realizată de către ființa umană a comportamentelor sale reușite poate fi transformată în instrucțiuni verbale utile pentru celălalt. Limbajul permite construirea unor stimuli discriminativi care sunt ușor de evocat și de reprodus. Prin descrierea contingențelor întăririi sub o formă verbală transmisibilă celuilalt, omul poate elabora ceea ce Skinner a numit „reguli”. Comportamentele astfel provenite din aplicarea regulilor sunt numite „comportamente guvernate de reguli”. Există
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
reguli”. Există deci două categorii de reguli: comportamente modelate de contingențele întăririi care nu sunt descrise verbal și față de care se reacționează într-o manieră pe care o putem califica drept „inconștientă”; comportamente guvernate de reguli, în care contingențele (atât stimulii cât și consecințele), ale căror reguli sunt deja trasate, este posibil să nu fi afectat niciodată în mod direct individul și care sunt descrise verbal. Reacționăm la aceste reguli într-o manieră pe care o putem califică drept „conștientă”. Maximele
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
ale instituțiilor politice și religioase, legile științifice produse de o cultură determinată sunt reguli care specifică contingențe de întărire incluzând situațiile în care comportamentul se produce, comportamentul însuși și consecințele de întărire ale acestuia. Reguli și contingențe In calitate de stimul discriminativ, o regulă nu este eficientă decât ca parte a unui ansamblu de contingențe de întărire. Există situații în care contingențele se pot schimba, nu și regulile. Incepând din acel moment, acestea pot deveni o sursă de dificultăți, de tensiuni
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
Examinând domeniul psihologiei teoretice, se pare că putem distinge patru mari variante ale cognitivismului. La nivelul formalizării modelelor, acestea se pot amesteca uneori, sau se pot diferenția cu claritate. Prima variantă a cognitivismului permite conceptualizarea mecanismelor sau proceselor intermediare dintre stimul și răspuns. Această preocupare nu este nouă, deoarece o întâlnim deja la primii behavioriști cum ar fi Hull și teoria sa cu privire la nevoi. Pentru acești cognitiviști, se pune problema elaborării unor modele complexe ale acestor mecanisme interne invocate și încercării
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
deciziilor”, „opțiune”, „selecția conduitelor”... In această variantă, întâlnim diverse tehnici de autocontrol și de autoreglare pe care Kanfer și Philipps le-au regrupat sub termenul general de „terapii de instigare”. Modelul condiționării camuflate a lui Cautela, împreună cu conceptele sale numite stimuli, răspunsuri și întăriri interne, se apropie, de asemenea, de teoriile autocontrolului. Si concepțiile lui Meichenbaum asupra importanței autoverbalizărilor și auto-instrucțiilor emise de către subiect sunt alte exemple în ceea ce privește grija de a oferi subiectului mai degrabă un rol activ asupra mediului înconjurător
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
asupra depresiei O tulburare a gândirii este unul dintre factorii de bază în marea majoritate a sindromurilor psihiatrice. Schemele depresiei ”Schemele care sunt active în cadrul depresiei sunt structuri cognitive anterioare latente. Ele sunt reactivate atunci când pacientul este confruntat cu unii stimuli interni sau externi. Odată reactivate, schemele depresogene înlocuiesc gradat modalitățile mai potrivite de a organiza și de a evalua informația (...). Răspunsul afectiv este determinat de maniera în care un individ își structurează experiența.” Stimulul extern cel mai potrivit de a
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
atunci când pacientul este confruntat cu unii stimuli interni sau externi. Odată reactivate, schemele depresogene înlocuiesc gradat modalitățile mai potrivite de a organiza și de a evalua informația (...). Răspunsul afectiv este determinat de maniera în care un individ își structurează experiența.” Stimulul extern cel mai potrivit de a evoca și de a activa o schemă depresogenă este situația ca atare, adică o „multitudine de stimuli”, care seamănă cu circumstanțele developmentale care au condus la elaborarea acestei scheme. In depresie, oricare ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
de a evalua informația (...). Răspunsul afectiv este determinat de maniera în care un individ își structurează experiența.” Stimulul extern cel mai potrivit de a evoca și de a activa o schemă depresogenă este situația ca atare, adică o „multitudine de stimuli”, care seamănă cu circumstanțele developmentale care au condus la elaborarea acestei scheme. In depresie, oricare ar fi situația-stimul actuală, este vorba întotdeauna in fine despre percepția unei pierderi pe care o are subiectul, a unei reduceri semnificative a spațiului său
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
răspunsuri la unele teste psihologice; - observarea modalităților obișnuite de structurare a experiențelor utilizate de către un individ; - interogări directe ale pacientului în legătură cu așteptările sale, convingerile sale, prejudecățile și atitudinile sale. Schema permite persoanei să trieze, să codifice și să evalueze diferiții stimuli interni și externi, apoi să decidă răspunsul pe care trebuie să-l emită. Schema realizează un efort de abstractizare și de transformare a datelor brute în gânduri sau cogniții. Schemele specifice depresogene sunt elaborate pe parcursul istoriei developmentale a subiectului. Ele
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
unui individ: ele devin hiperactive și înlocuiesc conceptualizările mai realiste atunci când organizarea cognitivă este dizlocată, situație care poate fi observată, de exemplu, în depresie și stările paranoide. O schemă definită este activată în mod normal printr-un ansamblu specific de stimuli. Dimpotrivă, odată reactivată, o astfel de schemă poate rămâne activă în absența situației stimul specifică. Astfel, organizarea cognitivă, departe de a fi o simplă verigă în secvența stimul-răspuns, este un sistem cvasi autonom în sine. Deși acest sistem este, într-
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
dizlocată, situație care poate fi observată, de exemplu, în depresie și stările paranoide. O schemă definită este activată în mod normal printr-un ansamblu specific de stimuli. Dimpotrivă, odată reactivată, o astfel de schemă poate rămâne activă în absența situației stimul specifică. Astfel, organizarea cognitivă, departe de a fi o simplă verigă în secvența stimul-răspuns, este un sistem cvasi autonom în sine. Deși acest sistem este, într-o mare măsură, în interacțiune frecventă cu mediul, el poate, în alte momente, să
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
implicate în acțiunea de a gândi”, cum ar fi modalitățile de a percepe, reevocările materialului mnezic, atitudinile și strategiile de rezolvare a problemei. Acest conținut al gândirii este modelat în permanență prin activitatea schemei cognitive specifice evocate. Această interacțiune dintre stimuli, schemă și cogniție este precizată astfel: „In formarea unei cogniții, schema oferă cadrul conceptual în cadrul căreia detaliile particulare sunt furnizate de stimulii externi. „Cogniția depresivă, la rândul său, antrenează apariția unui afect depresiv și a unor simptome motivaționale. Relația dintre
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
problemei. Acest conținut al gândirii este modelat în permanență prin activitatea schemei cognitive specifice evocate. Această interacțiune dintre stimuli, schemă și cogniție este precizată astfel: „In formarea unei cogniții, schema oferă cadrul conceptual în cadrul căreia detaliile particulare sunt furnizate de stimulii externi. „Cogniția depresivă, la rândul său, antrenează apariția unui afect depresiv și a unor simptome motivaționale. Relația dintre cogniție și motivație Dacă există o contiguitate temporală între gândire și afect, răspunsul afectiv este, de fapt, produs și determinat prin maniera
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
imagerie mentală și cogniție. El este primul model care propune în mod clar o strategie terapeutică multimodală. Grila SECCA Grila SECCA este elaborată pentru problematici anxioase și depresive: fobii, atacuri de panică, depresie și disfuncții sexuale. Ea are drept țintă stimulul (S), emoția (E), cogniția (C), comportamentul (C) și anticiparea (A). Didactică și practică în special, ea este subdivizată în două părți: o parte sincronică și una diacronică. Prima parte permite analizarea interacțiunilor în secvența stimul-emoție-cogniție-comportament cât și consecințele acestora asupra
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
recente a subiectului fie în raport direct cu comportamentul problemă, fie relevând caracteristici genetice, de personalitate, boli psihice sau alte probleme. La fel ca și la modelul lui Lazarus, această grilă subliniază rolul preponderent al variabilelor intermediare ale organismului între stimul și comportament manifest. Acesta este considerat doar în sensul restrâns de comportament motor. Partea diacronică include date anamnestice heterogene. Cercul vicios Cungi a propus o analiză funcțională simplificată a situației problemă, care poate fi utilizată de către terapeut sau de către subiect
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
sistematică a acestuia. Identificarea variabilelor contextuale Variabilele contextuale se situează în mediul fizic și social în care subiectul își trăiește problemele. Ele se referă la toate evenimentele sau circumstanțele care, antrenând apariția sau absența comportamentului problemă, au un rol de stimul discriminativ. Aceste evenimente pot fi externe sau interne. Ele se poziționează într-un continuum pornind de la elemente foarte concrete până la constelații mai globale și abstracte. Contiguitatea acestora cu comportamentul problemă permite postularea rolului stimulului discriminativ. Unele evenimente au un efect
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
comportamentului problemă, au un rol de stimul discriminativ. Aceste evenimente pot fi externe sau interne. Ele se poziționează într-un continuum pornind de la elemente foarte concrete până la constelații mai globale și abstracte. Contiguitatea acestora cu comportamentul problemă permite postularea rolului stimulului discriminativ. Unele evenimente au un efect declanșator (sau excitator), în timp ce altele au un efect inhibitor (diminuarea frecvenței sau a intensității). Identificarea stimulilor discriminativi contribuie la elaborarea ipotezelor explicative privind modul în care se manifestă sau nu comportamentele problemă. Inventarierea lor
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
de la elemente foarte concrete până la constelații mai globale și abstracte. Contiguitatea acestora cu comportamentul problemă permite postularea rolului stimulului discriminativ. Unele evenimente au un efect declanșator (sau excitator), în timp ce altele au un efect inhibitor (diminuarea frecvenței sau a intensității). Identificarea stimulilor discriminativi contribuie la elaborarea ipotezelor explicative privind modul în care se manifestă sau nu comportamentele problemă. Inventarierea lor este ușor de realizat atunci când subiectul le verbalizează în mod explicit. In alte cazuri, acest inventar se construiește progresiv, cu ajutorul întrebărilor: unde
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
început acest rol, sau dacă acesta a fost dobândit în cadrul unui proces de generalizare. Astfel, un comportament agorafobic de evitare apare pentru prima dată într-un anumit spațiu într-o situație precisă, apoi se poate generaliza la alte spații. Uneori, stimulul discriminativ aparent este elementul final al unei secvențe pe care trebuie s-o detașăm pentru a repera stimulul sau stimulii primari esențiali. Alte variabile contextuale pot avea un rol indirect sau mai puțin constant. Ele constituie contextul particular în cadrul căruia
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
de evitare apare pentru prima dată într-un anumit spațiu într-o situație precisă, apoi se poate generaliza la alte spații. Uneori, stimulul discriminativ aparent este elementul final al unei secvențe pe care trebuie s-o detașăm pentru a repera stimulul sau stimulii primari esențiali. Alte variabile contextuale pot avea un rol indirect sau mai puțin constant. Ele constituie contextul particular în cadrul căruia unii stimuli au dobândit o semnificație determinată. In această situație acestea sunt calificate drept predispozante sau cu rol
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
apare pentru prima dată într-un anumit spațiu într-o situație precisă, apoi se poate generaliza la alte spații. Uneori, stimulul discriminativ aparent este elementul final al unei secvențe pe care trebuie s-o detașăm pentru a repera stimulul sau stimulii primari esențiali. Alte variabile contextuale pot avea un rol indirect sau mai puțin constant. Ele constituie contextul particular în cadrul căruia unii stimuli au dobândit o semnificație determinată. In această situație acestea sunt calificate drept predispozante sau cu rol de stimuli
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
aparent este elementul final al unei secvențe pe care trebuie s-o detașăm pentru a repera stimulul sau stimulii primari esențiali. Alte variabile contextuale pot avea un rol indirect sau mai puțin constant. Ele constituie contextul particular în cadrul căruia unii stimuli au dobândit o semnificație determinată. In această situație acestea sunt calificate drept predispozante sau cu rol de stimuli facilitatori. Identificarea consecințelor Un comportament problemă are diverse consecințe asupra subiectului. Astfel, conduita de evitare/salvare dintr-o situație fobogenă antrenează dispariția
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
stimulii primari esențiali. Alte variabile contextuale pot avea un rol indirect sau mai puțin constant. Ele constituie contextul particular în cadrul căruia unii stimuli au dobândit o semnificație determinată. In această situație acestea sunt calificate drept predispozante sau cu rol de stimuli facilitatori. Identificarea consecințelor Un comportament problemă are diverse consecințe asupra subiectului. Astfel, conduita de evitare/salvare dintr-o situație fobogenă antrenează dispariția manifestărilor anxioase și un sentiment de ușurare (consecințe pozitive) dar și imposibilitatea de a efectua activitatea proiectată și
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
din partea clinicianului. Studiul antecedentelor înnăscute și dobândite Variabilele contextuale și consecințele pot explica cum a apărut comportamentul problemă, modul în care s-a dezvoltat și se menține acesta. Dar ele nu explică de ce unele evenimente au dobândit un rol de stimul discriminativ, de ce unele consecințe sunt pozitive sau negative. Studiul istoriei subiectului poate furniza răspunsuri, posibile sau probabile, la aceste întrebări. Conceptul de antecedente înnăscute sau dobândite se referă la datele privind istoria biologică, developmentală, familială și socială capabile să explice
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
a se referi din nou la cognițiile care își au originea în istoria sa trecută. Figura 3. Modelul retroactiv ANTECEDENTE INNASCUTE SI DOBANDITE (O) Rol predispozant Caracteristici biologice, comportamentale, cognitive, emoționale specifice legate de evenimente trecute (genetice, developmentale, familiale, sociale) STIMULI EXTERNI SI INTERNI (Sd) Rol declanșator, inhibitor sau facilitator Variabile contextuale: mediu fizic și social, cognitive, emoționale, somatice COMPORTAMENT PROBLEMA MOTOR-COGNITIV-EMOTIONAL (Rmce) topografie, intensitate, frecvență, durată CONSECINTE (C) CONSECINTE (C) ASUPRA MEDIULUI ASUPRA SUBIECTULUI comportamentale, cognitive comportamentale, cognitive emoționale emoționale
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]