8,805 matches
-
pe Scenaristul Nenaționalist de Filme Ultranaționaliste și pe... nu s-a putut abține să nu se uite lung la bruneta tânără și sexy de vizavi de ea, care nu părea să facă parte din grup, ci mai degrabă În mod straniu atașată acestuia. Categoric o persoană care vorbea mult la mobil, bruneta se juca necontenit cu telefonul roz, strălucitor, deschizându-l aparent fără motiv, apăsând pe o tastă sau alta, trimițând un mesaj sau primind unul, absorbită de mica mașinărie. Din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Înainte de a fi Întrerupți - unii strâmbându-se, alții sporovăind la un vin sau o cafea, iar alții evadând În fotografiile Înrămate de pe pereți. CAPITOLUL UNSPREZECE Caisele Uscate Zorile stau să mijească, nu mai e decât un pas până la acel prag straniu dintre noapte și zi. E singurul moment când mai e cu putință să găsești mângâiere În vise și totuși prea târziu ca să le construiești de la capăt. Dacă există un ochi În cel de-al șaptelea cer, un Ochi Divin ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
a oprit din scris și s-a Întors instinctiv spre fereastră cu urechile ciulite, Înghețând. Mult timp nu a auzit nimic altceva decât urletul vântului. Destul de ciudat e că tăcerea aceea i s-a părut mai rău-prevestitoare decât sunetul acela straniu. Noaptea era plină de o Încremenire fantomatică, iar vântul urla fară de parcă ducea cu el mânia lui Dumnezeu, care spumega dintr-un motiv necunoscut muritorilor. Deși afară vântul biciuia pereții, aici, În casă, era o liniște nefirească. Hovhannes Stamboulian s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
o figură aproape neînduplecată: — Trezește-te, prietene, nu mai există nici un fel de Împreună. După ce rodia se sparge și sâmburii se Împrăștie care-ncotro, nu o mai poți face la loc. Acum, pe când stătea nemișcat În capul scărilor, ascultând liniștea stranie din casă, Hovhannes Stamboulian nu s-a putut abține să nu vadă acea imagine cu ochii minții: o rodie spartă, roșie și tristă. Vizibil alarmat și-a strigat soția: — Armanoush! Armanoush, unde ești? Probabil sunt cu toții În bucătărie, și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
care stătea lângă ușă, privind Înăuntru. Când se strecurase afară din bucătărie? De când Îi urmărea? Obrajii băiatului erau Îmbujorați de intensitatea furiei Împotriva soldaților. Însă ceva din expresia lui ascundea mai mult de-atât. Chipul tânăr al lui Yervant părea straniu de netulburat și oarecum Înțelept. Hovhannes Stamboulian i-a zâmbit fiului lui, Încercând să-l convingă că lucrurile erau În ordine și apoi i-a făcut semn să se Întoarcă la maică-sa. Însă Yervant nu s-a mișcat. — Mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
era pur și simplu mai bine să știe cât mai puțin cu putință despre trecut și chiar să uite și puținul pe care și-l aminteau? Zorile s-au ivit deja. Nu mai e decât un pas până la acel prag straniu dintre noapte și zi. Singurul moment când e destul de devreme ca să mai nutrești speranța de a-ți Împlini visele, Însă mult prea târziu ca să mai visezi cu adevărat, tărâmul lui Morfeu e acum departe. Ochiul lui Allah e atotputernic și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
amintea lui Armanoush de un fel de mâncare, În asemenea măsură Încât a Început să perceapă Istanbulul ca pe ceva comestibil. Se afla aici de opt zile și cu cât stătea mai mult, cu atât Istanbulul i se părea mai straniu și cu mai multe fețe. Poate se obișnuia cu faptul că era o străină În acest oraș, dacă nu se obișnuia cu orașul În sine. Bănuiesc că e din cauza experienței mătușii Zeliha cu tatăl meu, oricine-o fi el, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
nu se simtă vinovată din cauza meniurilor de la Wendy’s. — Aveai dreptate În privința mâncării. E bună, a spus zâmbindu-i timid soțului ei și Învârtind În mâini un bol cu desert. Ce e asta? — Ashure, a spus Mustafa cu o voce straniu de gâtuită pe când se uita la stafidele ce ornau bolul. Pe vremuri era desertul meu preferat. Sunt sigur că mama a făcut o oală mare când a auzit că vin. Oricât s-ar fi abținut să-și amintească astfel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
zdrențe, care trăgea pe nas aurolac dintr-o pungă de plastic În timp ce tropăia din picioarele desculțe și murdare În ritmul imnului. La fiecare câteva secunde, băiatul se oprea din inhalat și rostea cuvintele imnului, Însă În urma celorlalți, ca un ecou straniu: „...sub pașii noștri grei... Între timp ceilalți petrecăreți au Început și ei să fluture steaguri și eșarfe de la ferestrele mașinilor lor, pe când se alăturau veseli cântecului. Din când În când toboșarul se oprea și Își folosea bățul ca să deseneze În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
se simțeau În largul lor alături de el. În imperfecțiunea sa se ascundea cheia perfecțiunii sale, În neîntregirea sa - secretul Întregii sale sfințenii. Era un suflet aflat pe pragul dintre două lumi și, ca toate sufletele de felul ăsta, avea ceva straniu. Era bărbat, Însă unul atât de plin de sfințenie, Încât nu-l puteai privi ca pe un bărbat. Era un om sfânt, Însă atât de schilodit, Încât nu puteai să nu iei În seamă faptul că era muritor. În orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
și al florilor de migdal, Încă Îmbobocite din Istanbul. — Mulțumesc, iubito, a răspuns Aram. Ce ceașcă de ceai frumoasă. — Îți place? Mătușa Zeliha a Învârtit cana de ceai În mână pe când chipul i se lumina a amintire. — E atât de straniu. Știi de ce mi-am dat seama chiar acum? Am cumpărat serviciul ăsta de ceai acum douăzeci de ani. Ce ciudat! — Ce e atât de ciudat? a Întrebat Aram, simțind chiar În momentul acela o picătură de ploaie. Nimic, a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
mare gata să mă acopere. De Îndată ce romanul a fost publicat, i-am făcut următoarea dedicație : Lui Truffaut, de la François la François, Weyergraf. Se poate citi În jurnalul meu, la data de 29 octombrie 1968, această scurtă notiță informativă: „Văzut părinții. Stranie ostilitate a tatei față de proiectul meu de carte...“. Care i-au fost insinuările, reticențele, subînțelesurile neplăcute? Nu au fost niște fraze precise. Ostilitatea a fost surdă, adică mută. Voia cumva să mă Îndepărteze de o carieră de om de litere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
Orgy) era terminat - niște prieteni Îl traduceau În engleză și germană -, ca un tont am pus pe tapet romanul! Iar acum racordez, ca la montajul unui film, cu cele scrise În jurnalul meu intim la data de 23 octombrie 1968: „Stranie ostilitate a tatei față de proiectul meu de carte...“ Care tată, la urma urmei, a notat poate la rîndul lui, fie și mental: „Stranie ostilitate a fiului meu...“. Dar nu cred. El Își avea Întotdeauna certitudinea lui În privința lui Dumnezeu, certitudine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
la montajul unui film, cu cele scrise În jurnalul meu intim la data de 23 octombrie 1968: „Stranie ostilitate a tatei față de proiectul meu de carte...“ Care tată, la urma urmei, a notat poate la rîndul lui, fie și mental: „Stranie ostilitate a fiului meu...“. Dar nu cred. El Își avea Întotdeauna certitudinea lui În privința lui Dumnezeu, certitudine care Îngloba dragostea pentru copiii lui, lava aceea din sîngele lui, lava fierbinte care, dezvăluită de o arteriografie, ar fi Întrecut filmele vulcanologului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
cinci cărți ale tatei care Îi aparțin tot atît cît Îmi aparțin și mie, din moment ce poartă dedicația „Lui François și Tinei, copiii mei“? Copilăria copiilor mei se Înfățișează ca un jurnal de bord ținut de autor În casa lui provensală: „Straniu sentiment să-mi regăsesc fiul Împreună cu tînăra sa soție. Au trăit aici cînd erau logodiți. Căsătoria lor e Încă vie În mintea mea. S-a terminat: smulgerea definitivă s-a consumat“. Smulgerea definitivă! Mă lua drept o măsea de minte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
buzunar însă nu găsi nimic. Nu își mai conștientiza frica. Ceva mai urgent decât frica puse stăpânire pe ea. Se repezi către celălalt. Fugea împotriva ninsorii. și se temea să nu o descopere cineva. Mai era însă ceva. O nerăbdare stranie. Deschise mantaua înghețată și slobozi un strigăt de groază. Prins la cureaua pantalonilor era o secure cu coada scurtă. Lama părea că o privește cu jind. Era ca o limbă lingând sângele care o pătase. Se uită în sus la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
aceeași secure a făcut tăietura, însă înainte de a provoca rana din capul piticului. ă Dar vă repet, ce importanță are tăietura din copac. Poate fi o coincidență. La asta v-ați gândit? ă Cu siguranță. Ar fi, totuși, o conincidență stranie. Nu am mai găsit semne ca acesta în niciunul din copacii pe care i-am examinat în zonă. Trebuie cel puțin să acceptăm că tăietura are semnificația ei. ă Nu văd de ce aș accepta o asemenea posibilitate. Porfiri Petrovici, ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
clopot mare de blană, accentuat de ushanka imensă de pe cap. Împrejurimile și spațiile deschise ale St. Petersburgului erau liniștite și albe, iar clădirile, atât impozantele edificii din piatră cât și șandramlele din lemn făcute de mântuială între ele, îi apăreau stranii. Trântite în întinderea înzăpezită care le lăsa indiferente, acestea apăreau fragile și visătoare în ciuda aroganței și energiei pe care construcția lor o implica. Porfiri intră în marea piață de la Arcada Apraxin din Strada Sadovaia, aproape de intersecția cu Aleea Apraxin. Trecând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
și mie pentru dumneata. ă Vă rog să nu vă pară. ă Eu sunt un magistrat. ă Ah! ă Mă aflu aici cu treburi de poliție. ă Vă doresc... Dar actorul părăsi prăvălia fără să-și termine salutul. Simțindu-se straniu compromis de întâlnire, Porfiri se întoarse la cămătar. Bărbatul îl întâmpină cu o privire impertinentă. Acei ochi, intenși, închiși și foarte vii, păreau pe moment mai obsceni decât orice din Cele unșpe mii de vergi-ne-bune. ă Acest Virginski, începu Porfiri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
fapt, era conștient și uimit de calmul său. Părea în starea de cea mai revoltătoare nesimțire. ă Acesta nu este un om. Este un cap, spuse el. ă Dar îl recunoști? ă Este Boria. ă Cine este Boria? ă Ce straniu este. Dacă vă uitați. Capul lui Goriancikov umple borcanul mai mult. Capul său era într-adevăr mare. Întotdeauna am crezut că este o iluzie, cauzată de micimea corpului său. Dacă le compari, capul lui Boria este mai mic. ă Te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Porfiri. ă Eu i-aș spune privilegiu. Să îmi fie oferit acest prilej, această viziune. Nu oricine are șansa de a vedea asemenea minuni. ă Cei doi se cunoșteau unul pe altul? ă Nu sunt trist. Așa-i că e straniu? Nu sunt trist deloc. Ba chiar mă simt aproape... aproape, pot spune, fericit. Nu, nu fericit. Eu nu sunt fericit. Dar sunt bucuros. Pot să spun asta. Ce vrea să însemne asta? Înseamnă oare că nu am suflet? Înseamnă oare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
ă Ar trebui să te duci acasă acum. ă și papucii? ă Nu îți face probleme în privința lor. ă El mi-a fost prieten - Gorinacikov. Cât despre Boria... Boria era un inocent. Bineînțeles că se urau unul pe celălalt. Este straniu că toate s-au sfârșit așa. Virginski se înclină a rămas bun, făcu un pas înspre ieșire și leșină. § Cei doi bărbați se aplecară asupra lui Virginski. ă Cum te simți? întrebă doctorul Pervoiedov. ă Ce ne-ai mai speriat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
acum în fața lui. Nu se clinti în fața înfățișării lor sumar îmbrăcate, dar regretă amarnic că nu acceptase băutura și scaunul. Intoxicat acum de propria respirație, care îi accelera și îi intensifica pulsul, Porfiri își simțea sufletul îngreunat de o maladie stranie care îi cuprindea întreaga făptură și a cărei cauză o punea pe seama conștientizării bruște a anumitor lucruri de care ar putea fi în stare. Își aprinse o țigară fără să își dea seama că o face. Porfiri le privi pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Fără îndoială. Asta e o consecință directă a ocupației mele. Pdin cauza prea multor cazuri nerezolvate se pare că văd peste tot pe unde mă uit numai morți cerând să li se facă dreptate. Cu toate acestea, fețele lor par straniu de calme, nu crezi? Ca și cum ar fi împăcate cu soarta lor. ă Cine ar putea fi împăcat cu așa o povară? ă Te referi la povara de a suporta etajele superioare? întrebă Porfiri cu un zâmbet. ă Mă refer la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
de-al lui Goriancikov numit Pavel Pavelovici Virginski? ă Cred că este un domn cu numele ăsta care venea în vizită din când în când. ă A venit în vizită și în ziua dispariției lui Goriancikov? ă Nu. Totuși, e straniu că l-ați pomenit... A venit să îl vadă pe Stepan Sergheievici ieri. ă Ieri? Pe la ce oră? ă Era târziu. Foarte târziu. Anna Alexandrovna și fiica ei erau amândouă plecate la culcare. A trezit toată casa. ă și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]