KorAP: Find »[drukola/base=sufla & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...210 211 212 ...245 >

6,105 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573

se arătase prea servil, se ridică, privi direct spre mesager și adăugă: — Te rog să-i vorbești Domniei Sale cum găsești de cuviință. Îl conduse pe emisar până la poartă. Cu fiecare pas, nervii îi erau întinși la limită de vântul care sufla prin clădirea aproape goală. „Până în urmă cu câțiva ani, când mi se dădea liber să mă întorc acasă, voia întotdeauna să-l mai văd o dată înainte de a pleca, fie și dacă era în toiul nopții. De câte ori n-a spus Nobunaga

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
alb pur. Drumul era extraordinar de noroios, iar caii se stropiseră până la urechi. Sfidând, în tăcere, ploaia din noaptea trecută și starea drumului, întreaga armată se târa abătută, spre Sakamoto. În dreapta se afla țărmul lacului, în stânga, Muntele Hiei. Vântul, care sufla în jos de pe munte, zburlea pelerinele de paie ale oamenilor, făcându-i să arate ca niște arici țepoși. — Ia priviți acolo, stăpâne. Seniorul Mitsuharu v-a ieșit în întâmpinare, îi spuse Masataka lui Mitsuhide. Castelul de pe malul lacului - Sakamoto - se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Visase cumva? Sau se gândise la ceva și hotărâse contrariul? Nu peste mult, se acoperi din nou cu pătura, își îngropă fața în pernă și încercă să adoarmă la loc. Era ceață sau ploaie? Zgomotul valurilor de pe lac sau vântul suflând peste Muntele Hiei? Toată noaptea, vântul de la munte nu încetă să șuiere pe sub streșinile casei. Deși nu pătrundea în casă, lumânarea de lângă perna lui Mitsuhide pâlpâia ca și cum ar fi fost zgâlțâită de un spirit rău. Mitsuhide se întoarse pe partea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
soarele străluci cu putere. Vremea din provinciile montane de la apus, însă, varia de la cer senin la nori. Ploile abundente continuaseră până la sfârșitul Lunii a Cincea. Apoi, timp de două-trei zile la începutul Lunii a Șasea, un vânt violent dinspre sud-vest suflase norii zdrențuiți de la sud la nord, iar cerul continuase să fie variabil, când luminos și curat, când acoperit. Majoritatea oamenilor, sătui de ploaie și umezeală, sperau ca anotimpul ploios să se termine mai repede, dar armata lui Hideyoshi, care rămăsese

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
dar, în timp ce asculta, se albi la față. Fără o vorbă, oftă adânc, își încrucișă brațele pe piept și rămase cu privirea spre Hideyoshi. Kyutaro înaintă în genunchi și spuse: Nu e momentul să ne gândim la cele trecute. Vântul schimbării suflă prin lume și e un vânt prielnic pentru tine. E timpul să ridici pânzele și să pornești. Plesnindu-și genunchiul, Kanbei rosti: — Bine zis! Cerul și pământul sunt eterne, dar viața nu înaintează decât fiindcă toate lucrurile se schimbă după

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
i se aducă o găleată plină, pentru a se spăla de murdăria adunată pe trupul său în timpul celor patruzeci de zile de asediu. Cât de liniștită era acea întrerupere a luptelor! Soarele părea că urca, neștiutor, spre mijlocul cerului. Nu sufla nici o boare de vânt, iar culoarea apelor mâloase ce înconjurau castelul era mai tulbure ca oricând. Micile valuri care se loveau ușurel de zidurile castelului sclipeau în soare și, din când în când, din depărtare, se auzea țipătul egretei albe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
dușmani. Acum, lasă-mă să te însoțesc. Reazemă-te de oblâncul șeii. Fără a preciza dacă Denbei era mort sau fiu, Tozo luă frâul calului fratelui său și porni, cu repeziciune, prin acel haos. CELE DOUĂ PORȚI Un vânt trist sufla printre brazii care creșteau în jurul taberei lui Mitsuhide din Onbozuka. Cortul se umfla ca o uriașă vietate albă. Flutura necontenit, cântând o melodie stranie, neliniștitoare. — Yoji, Yoji! strigă Mitsuhide. — Da, stăpâne? — A venit un mesager? — Da, stăpâne. — De ce nu mi-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
inamice se vor apropia tot mai mult și totul se va sfârși chiar în acest loc. Ar trebui să dăm pinteni cailor și să pornim spre Shroyuji, cât putem de repede. Tatewaki nu mai întreba ce intenții avea stăpânul său. Suflase din corn și ordonase, imediat, retragerea spre miazănoapte. Yojiro și încă un vasal își abandonară caii și o luară pe jos, trăgând fiecare de căpăstru calul stăpânului lor. Ceilalți soldați și comandanți de pe colină îi urmară. Dar, întocmai cum spusese

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
își puseră mâinile streașină la ochi. — Seniorul Noubo, raportă un mesager, care avea tabăra la Tsuchiyama, în Omi, și Seniorul Gamo și-au unit forțele și, începând de dimineață, atacă Azuchi. Au dat foc și orașului, și castelului, iar vântul suflând dinspre lac a învăluit întregul Azuchi în flăcări. Dar în Azuchi nu mai rămăseseră soldați inamici, așa că n-a avut loc nici o luptă. Hideyoshi își putea închipui ce anume se întâmpla în depărtare. — N-aveau nici un motiv să dea foc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
prăpastie. Foarte curând, un ofițer cu un steag fixat pe spate alergă în jos, spre ei. Hideyoshi îl recunoscu drept un vasal de la Nagahama. Daikichi nu era decât un mic templu de munte. Când ploua, prin acoperiș intra apa. Când sufla vântul, pereții și grinzile se zguduiau. Nene locuia și-și slujea soacra în templul principal, cu doamnele de onoare cazate în odăile preoților. Vasalii veniți ulterior din Nagahama clădiseră în zonă mici colibe sau se încartiruiseră în casele sătenilor. Prin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
i se umplea cu o revoltă amarnică. Așadar, nu putea petrece nici măcar un moment de relaxare cu familia lui. Katsuie reveni în cetate la fel de repede pe cât plecase. Întovărășit de paji, mergea cu pași mari pe coridorul cu acoperiș, prin care sufla viscolul. De cum plecă, cele trei fete ieșiră pe verandă să cânte, nu pentru Echizen, ci pentru provincia lor natală, Owari. Katsuie nu privi în urmă. Înainte de a intra în corpul central al cetății, îi spuse unuia dintre paji: — Spune-le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
unul, se deplasa călare. Briza primăvăratică îi juca pe chip, în timp ce călărea sub stindardul de comandant cu tigve aurite. La granița cu Omi, în regiunea alpină Yaganase, zăpada proaspătă zăcea în vâlcele și râpe. Vântul care bătea prin regiune și sufla către lac dinspre miazănoapte era încă destul de rece cât să înroșească nasurile războinicilor. În asfințit, armata se împărți pentru a-și ocupa pozițiile. Soldații aproape că zăreau inamicul. Și totuși, nu se zărea nici o coloană de fum a vreunui foc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
o chestiune importantă, înainte de a încerca să înfrângă inamicul. Disciplina militară strictă este vitală, însă chiar și în zilele când curgea sânge, oriunde își instala Hideyoshi scaunul de campanie apărea o briză de primăvară. Cineva chiar scrisese: „Unde stă Hideyoshi, suflă vântul primăverii.“ Șirurile de fortărețe urmau să străbată două zone. Prima pornea de la Kitayama, în Nakanogo, pe drumul spre provinciile de miazănoapte prin Muntele Higashino, Muntele Dangi și Muntele Shinmei; a doua urma Muntele Iwasaki, Muntele Okai, Shizugatake, Muntele Tagami

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
ți-ai dat foarte multă osteneală. Cu aceste câteva cuvinte, începu să împartă postul de comandă cu Nagahide, ulterior întrebându-l despre situația inamicului și relieful regiunii. Din timp în timp, glasurile vesele se auzeau în vântul de noapte, care sufla peste culmea muntelui. Tot atunci, soldații care-l urmau pe Hideyoshi continuau să vină în tabără, în grupuri de câte două-trei sute. — Forțele lui Genba au început deja să se retragă spre Shimizudani și au lăsat o ariergardă în zona

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Ce-i cu voi? O ștergeți după atât de puțină luptă? Certându-și războinicii, Genba încerca să se încurajeze și pe sine însuși în același timp. Când se așeză, greoi, pe o piatră, umerii i se zbuciumau și părea că suflă foc. Un gust amar îi umplea gura. Efortul pe care-l făcuse pentru a nu-și pierde demnitatea ca general în mijlocul învălmășelii și al catastrofei era extraordinar, ținând seama de tinerețea lui. Abia acum i se spuse că fratele său

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
mai multă răceală decât Shosuke. Katsuie, care nutrea asemenea prejudecăți împotriva lui Shosue, trebuia să știe mai bine ca oricine ce efect avuseseră. Și totuși, nu stătea acum în fața lui chiar Shosuke, oferindu-se să-i ia locul? Vântul înfrângerii sufla trist peste tabără, iar pentru Katsuie fusese insuportabil să-și vadă oamenii șovăind, încă din zorii zilei. Lașii care se grăbiseră să arunce armele și să dezerteze nu fuseseră puțini la număr; Katsuie îi privise cu căldură pe mulți dintre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Kyutaro și-i ordonă să-și pregătească trupele. — Intrați personal în luptă? întrebă Kyutaro. — Desigur, dădu din cap Hideyoshi, ca și cum ar fi privit în lungul unui drum larg și nivelat. Kyutaro le comunică rapid cuvintele lui Hideyoshi diverșilor generali și suflă în corn, pentru a aduna avangarda. Foarte curând, oamenii se aliniară, gata de marș. Aveau mai puțin de două ore până la Fuchu. Kyutaro călărea în frunte, iar Hideyoshi mergea în mijlocul avangardei. Nu peste mult, zăriră zidurile castelului. În castel, oamenii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
întrebă soția lui Inuchiyo. — Nu, nu. Soțul și fiul tău nu vin și ei? Inuchiyo se așeză în fața lui Hideyoshi, iar Toshinaga ridică plosca de sake. Alături se afla o clădire, dar musafirul și gazdele n-o foloseau. Printre brazi sufla vântul, însă nici nu-l auzeau. Hideyoshi nu bău mai mult decât o ceașcă de sake, dar mâncă în grabă cele două vase cu orez pe care i le pregătise soția lui Inuchiyo. — Ah, mi-am umplut burta. Scuzați-mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
să așteptați, spuse el intrând în sală, după care tuși în palmă. Când ridicară privirile, cei patru văzură că acum era singur - nu mai avea în spatele lui nici măcar un paj. Vasalii erau stingheriți. În timp ce-l salutau pe rând, Hideyoshi își suflă nasul. — Se pare că ați răcit, stăpâne, remarcă afabil unul dintre vasalii lui Nobuo. — Nu-mi mai trece odată, replică Hideyoshi, nu mai puțin prietenește. Era o ambianță destul de simplă pentru o discuție. Nu li se oferi nici mâncare, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
era camera privată a generalului comandant, Ikeda Shonyu. Cu al doilea său fiu, Terumasa, alături, închina cești cu sake. Atât tatăl, cât și fiul stăteau pe taburetele de campanie, așteptând ora plecării. De obicei, când era anunțată pornirea trupelor, se sufla în cornuri, erau bătute tobele, steagurile se desfășurau și armata începea să-și croiască, maiestuos, drum prin cetate. Cu acea ocazie, însă, călăreții fură lăsați în grupuri mici, de câte doi sau trei; în fața și în spatele lor erau plasați pedestrași

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
în lături, se ștergeau pe față. — Este o binecuvântare. Războiul s-a sfârșit, iar mâine mă voi întoarce la Okazaki. Cu toții trebuie să porniți, în curând, pe drumul spre casă, pentru a vă vedea soțiile și copiii, mai spus Ieyasu, suflându-și și el nasul. În ziua următoare, a treisprezecea din lună, Ieyasu și cea mai mare parte din armata clanului Tokugawa se retraseră de la Castelul Kiyosu, înapoindu-se la Okazaki, în Mikawa. În dimineața aceleiași zile, Ishikawa Kazumasa se duse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501

vrea să schimbe cu el câteva cuvinte. Dragoș își învingea reținerea și ieșea pe coridor, fără să cunoască numele tinerei colege, și brusc se pomenea invitat la o aniversare la ea acasă. Stânjenit peste măsură, își aprindea o țigară și sufla nervos fumul: Probabil că ți s-a povestit câte ceva despre mine, dar cu siguranță că ți s-a ascuns ce era mai important. Am destule defecte, dragă domnișoară. Primul este că sunt însurat. Al doilea... Nu știu dacă e destulă

by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370

După ce că scrii bine, mai scrii și în joacă... Ochii lui Cârpenișteanu aproape că se dădeau peste cap. Era atât de slăbit, încât părea că poate muri în orice clipă. - Bănuiesc că eu am luat literatura prea în serios... continuă Cârpenișteanu, suflând greu. De-asta am ajuns în asemenea hal... E singura explicație. Scriitorul făcu o pauză, lăsând să-i curgă un firicel melodramatic de sânge din gură. - Iartă-mă, puștiule, te rog. Dacă mai poți. Ești mai bun, ai câștigat. Recunosc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473

fără baston, a luat-o spre blocuri, mergea repede, aproape alergând, Prodan s-a așezat pe jos, ștergându-și rana de la mână cu cămașa, gâfâia, apoi s-a uitat la mine și mi-a spus că dacă află că am suflat cuiva o vorbă despre ce-am văzut, atunci mă snopește-n bătaie, iar eu i-am zis, e-n regulă, n-am să suflu nici un cuvânt, și atunci Prodan, dându-și jos acordeonul de pe umăr, a observat briceagul înfipt în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
gâfâia, apoi s-a uitat la mine și mi-a spus că dacă află că am suflat cuiva o vorbă despre ce-am văzut, atunci mă snopește-n bătaie, iar eu i-am zis, e-n regulă, n-am să suflu nici un cuvânt, și atunci Prodan, dându-și jos acordeonul de pe umăr, a observat briceagul înfipt în el, a tras o înjurătură, a scos apoi briceagul și s-a ridicat în picioare, bastonul alb al lui nea Miki zăcea acolo, lângă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]