5,297 matches
-
puțin, ca rod al lucrării profanatoare și distructive a lui Alexandru, care a Împărțit pământul persanilor mai multor regi locali (Scrisoarea lui Tansarxe "Tansar", p. 4: cf. Boyce, 1968b, p. 29), nouăzeci după Marele Bundahișn (XXXIII, 4), dintre care doar suveranul arsacid era mai puternic. Deși nu trebuie desconsiderate elementele de continuitate Între perioada partă, mai ales cea târzie, și perioada sasanidă, interpretarea tradițională a trecerii de la Arsacizi la Sasanizi ca semn indubitabil al unei schimbări profunde și al unei transformări
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
există În izvoarele noastre nimic care să legitimeze legarea lui Velesxe "Velesu"ú de lumea spiritelor și a demonilor. Așadar, este mult mai rezonabil să ne limităm la a vedea În Perenú și Velesxe "Velesu"ú un cuplu de zei suverani, unul peste oameni, celălalt peste animale. c) Svarogúxe "Svarogu^" - Svaroic¹ - Da¹bogúxe "Daz^i^bogu^" Un lung fragment din Cronica Anuală vorbește despre zeul Svarogúxe "Svarogu^", al cărui nume inițial ar fi fost Feostaxe "Feosta" (adică Hefaistos). Este deci vorba despre
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
sa conotație militară (poartă arme, iar În templul său din Arcona sunt păstrate Însemne ale războiului), este În mod clar un zeu al celei de-a doua funcții. În aceeași situație se află Triglavxe "Triglav" și Jarovitúxe "Jarovitu^". În ceea ce privește funcția suverană și sacră avem cuplul Perenú/Velesxe "Velesu"ú, care Își exercită stăpânirea asupra a tot ceea ce este viu, unul ca stăpân al oamenilor, celălalt ca stăpân al animalelor. Mai mult, faptul În fruntea primei funcții se află două divinități conjugate
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
fel ca germanicul Odin, și Vëlinas are un singur ochi, iar credincioșii săi Își sacrifică un ochi la izvorul sacru Isrutisxe "Isrutis", pentru a deveni asemănători lui În Înțelepciune (Gimbutas, 1974). Perechea Diëvas-Vëlinas este deci comparabilă cu cei doi zei suverani din panteonul vedic, Mitraxe "Mitra" și Varuña: unul solar, celălalt nocturn; binevoitor unul, celălalt amenințător, unul apărător al ordinii cosmice imutabile (să ne gândim la cultul lui Diëvas și la anotimpuri), celălalt expert În practici magice Înfricoșătoare și având o
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
propusă de Pisani (1950b), cu termenul indian vechi patala- „infernul”. Mai mult, alături de prusacul Patollo mai găsim atestat un Picullusxe "Picullus", care Îi corespunde În mod sigur lituanianului Pikùlas (astăzi „diavolul”); În concluzie, se pare că divinitatea Întunecată a perechii suverane are mai multe nume, probabil din motive tabuistice. c) Letonul Mënes(i)s; lituanianul Menuo, prusacul Meninsxe "Menins"; letonul „Perk¿ns” (lituanianul Perk¿nasxe "Perku>nas"; prusacul Percunis, „tunet”) Mënes(i)s este divinizarea lunii (de gen masculin În limbile
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Înconjurat de popor, care, de asemenea, mănâncă. El bea din zeama În care se scaldă nu cu o cupă sau cu mâna, ci sorbind direct cu gura. Odată Încheiată această ceremonie, conform tradiției (dar nu și dreptății adevărate), puterea sa suverană devine definitivă. Mult timp, această descriere a fost considerată o parte Înșelătoare a unei fantezii antiirlandeze (așa cum Încă mai susțin unii cercetători irlandezi), Însă În 1927, un cercetător german, F.R. Schröder, a demonstrat că Gerad nu mințise, pentru că o ceremonie
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
din corespondența diplomatică de la curtea Egiptului cu vasalii din Orientul Apropiat, între altele și cu țara Canaanului. O parte din corespondență conține numele lui Abdi-Hepa, regele din Urusalim (Ierusalim). El se plânge deseori din cauza incursiunilor acestor hapiru și cere ajutorul suveranului său egiptean pentru a-și apăra teritoriul de aceste atacuri. Redactate în limba acadică, scrisorile îi descriu pe hapiru ca oameni puțin simpatici și de temut. În cea mai mare parte, e vorba de țărani și sclavi fugiți de la stăpânii
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
libertății și astfel recuperarea nimicului ca stare anterioară umilirii mele. Pentru că mă hotărăsc împotriva lui a fi, împotriva primei și supremei umilințe - ca altcineva sau nimeni să se fi amestecat în ființa mea fără acordul meu -, îmi hotărăsc în mod suveran ființa drept nimic și sunt, acum pentru prima oară, în afara oricărui compromis și a oricărei colaborări cu altă instanță decât mine. Hotărându-mă înspre nimic, suprim umilința faptului de a fi fără să fi fost întrebat; și în felul acesta
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
tenace în interiorul proiectului, așezare ferventă în el. Privirea liberă care domină proiectul și care își are sursa în sciziunea necesară a eului - obligat pe de-o parte să se livreze fiecărui proiect și totodată să rămână desprins, în identitatea sa suverană - se pierde acum definitiv, hipnotizată de unica limită de atins pe care o presupune proiectul meu himeric. Prostia, în sensul ei major și grav, este rămânerea necritică în proiectul propriu. Devii prizonierul proiectului pe care l-ai moștenit, l-ai
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
peras, Heidegger arată cum abia prin prezența limitei se poate face pasul decisiv de la neființă la ființare. Un lucru începe să fie, „intră în prezență“, din clipa în care se împlinește înăuntrul propriilor sale limite. Atingerea limitei proprii este mișcarea suverană pe terenul finitului, este dobândirea acelui statut ontologic în virtutea căruia lucrurile sunt identice cu sine și diferite față de celelalte. Un lucru își capătă o identitate tocmai pentru că poate sfârși undeva, tocmai pentru că își atinge capătul în propria sa limită. Iar
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
la începuturile ei, îl întâlnim exprimat prin intermediul imaginii sferei. În ființa parmenidiană determinată ca masă sferică, noi nu trebuie de aceea să căutăm o reprezentare spațială, ci doar un simbol pentru o gândire care face din limită un principiu ontologic suveran, respectiv o cale către determinarea ființei înseși. Nu numai că peras nu este la greci un concept de rând, dar el reprezintă o modalitate de raționalizare a lumii, bazată pe detectarea elementului primordial al organizării ei. Postularea unei „limite ultime
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
el și atît de puțin pentru Mussolini. Iorga era influențat și de dragostea lui subiectivă pentru Italia. Trezirea brutală la realitate se va produce în 1939, atunci cînd a fost nevoit să privească lucrurile în față. Mussolini avea un dispreț suveran față de națiunile "frățești", "surori", "cumnate", împărțind în schimb lumea în națiuni dominatoare și democratice. Profund afectat, Iorga l-a avertizat: unii lideri doresc expansiune și război, alții vor pace. Dar chiar și în țările totalitariste, oamenii vor pace, indiferent de
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
a națiunii; el numește națiunea (care rezultă din acest proces organic) un "individ colectiv" (foarte aproape de "Ființa gigantică" a lui Iorga), iar împotriva acestui "individ colectiv", indivizii fizici nu au nici o putere. Tuchman susține că numai o națiune liberă și suverană (ca o ființă umană liberă și pe deplin evoluată) își poate aduce contribuția la patrimoniul universal. El consideră "purificarea etnică" (sau Holocaustul) drept un fenomen aproape rutinar: Pe parcursul istoriei au existat întotdeauna încercări de aplicare a unei "soluții finale" pentru
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Rece; În 1961, acolo operau 70 de agenții de spionaj distincte, iar unele dintre cele mai răsunătoare succese ale agenților sovietici au fost repurtate la Berlin. Însă cum liderii sovietici acceptaseră diviziunea Germaniei și transformaseră zona estică Într-un stat suveran, ei nu puteau ignora la nesfârșit hemoragia de resurse umane. Dar nu sensibilitatea rănită a conducătorilor RDG e motivul pentru care Moscova a atras din nou atenția internațională asupra Berlinului, generând o criză de trei ani În legătură cu statutul orașului. În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
să renunțe la ce a mai rămas din regimul de ocupație În Berlin și să facă posibilă o situație normală În capitala Republicii Democrate Germane. Uniunea Sovietică, la rândul ei, va preda funcțiile Îndeplinite În prezent de agențiile sovietice statului suveran RDG. Scopul evident al ofensivei lui Hrușciov, formulat și mai imperativ două săptămâni mai târziu, când liderul sovietic a cerut Vestului să hotărască retragerea În termen de șase luni, era să-i determine pe americani să abandoneze Berlinul, care să
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
lăsată să-și hotărască soarta și că acest lucru Îi va favoriza pe socialiști. În consecință, el se opunea virulent orientării prooccidentale a lui Adenauer, care părea să aprobe divizarea pe termen nelimitat a Germaniei. Pentru socialiști, restabilirea unei Germanii suverane, unite și neutre din punct de vedere politic era mai importantă decât orice complicație internațională. Schumacher era iritat mai ales de entuziasmul lui Adenauer față de proiectul integrării vest-europene. În ochii lui, Planul Schuman din 1950 era menit să creeze o
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pe secundă. Jean-Luc Godard Anii ’60 au Însemnat apogeul statului european. În secolul precedent, relația dintre cetățean și stat era un compromis variabil Între nevoile militare și revendicările politice: obligația străveche de a-și apăra glia contrabalansa, pentru cetățenii deveniți suverani, drepturile moderne. După 1945, elementul definitoriu al relației a devenit păienjenișul de beneficii sociale și strategii economice prin care statul Își servea supușii - și nu invers. Ulterior, ambițiile atotcuprinzătoare ale statului asistențial occidental aveau să-și piardă din atracție, poate
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și reflectau Încrederea comuniștilor În politica de „stabilitate” și „previzibilitate” a Germaniei Federale. Conducătorii Germaniei de Est aveau toate motivele să fie mulțumiți de evoluțiile recente. În septembrie 1973, Națiunile Unite au recunoscut și acceptat RDG și RFG ca state suverane; În numai un an, Republica Democrată Germană a fost recunoscută diplomatic de 80 de țări, inclusiv de Statele Unite. Într-un ecou ironic al schimbărilor de la Bonn, liderii RDG au Încetat și ei să vorbească despre „Germania” și au Început să
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
reîntregirea neamului”. După alegerile din 1990, În care Frontul Popular a câștigat majoritatea, noul guvern a schimbat numele republicii din Republica Socialistă Sovietică Moldovenească În Republica Socialistă Sovietică Moldova (ulterior doar Republica Moldova) și apoi, În iunie, s-a declarat stat suveran. Aceste schimbări mai mult simbolice au cauzat neliniște și speculații despre un separatism profilactic atât În rândul vorbitorilor de rusă, cât și În cadrul comunității găgăuze. În urma unui referendum din toamna anului 1990 privind autonomia, conducerea comunistă din Tiraspol (principalul oraș
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
resurse și de putere. În acest moment, instituțiile Uniunii Sovietice erau deja fie sub controlul statelor independente, fie desființate: pe 24 octombrie KGB-ul și-a Încetat existența. Când Gorbaciov a propus un nou „Tratat asupra Comunității Economice a Statelor Suverane”, cele mai multe republici independente au refuzat pur și simplu să semneze. La ședințele din octombrie ale Sovietului Suprem al Uniunii Sovietice, reprezentanții republicilor din partea de vest au absentat. În cele din urmă, pe 8 decembrie, președinții și prim-miniștrii din Rusia
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și-au petrecut următoarele săptămâni negociind deschis termenii unui tratat de țară pentru o Cehoslovacie federală. Un asemenea acord era greu de atins. Mečiar cerea dreptul de a bate monedă și de a contracta Împrumuturi pentru o republică slovacă practic suverană, un moratoriu pe privatizare, restaurarea subvențiilor din perioada comunistă și o mulțime de alte măsuri - toate curate blasfemii În ochii lui Klaus, care ținea morțiș la marșul forțat spre o piață liberă. De fapt, Întâlnirile lor din iunie și iulie
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și majoritatea aliaților din NATO au propus Încă din octombrie 1998 să intervină militar, sub o formă sau alta, În favoarea albanezilor asediați. Dar la ONU (care ar fi trebuit să aprobe acest amestec În treburile aparent „interne” ale unui stat suveran) se Înregistra o puternică opoziție din partea Chinei și a Rusiei - al cărei parlament a votat o rezoluție ce condamna orice acțiune viitoare a NATO drept „agresiune ilegală”. În cadrul Uniunii Europene și al NATO, Grecia se opunea din motive proprii oricărei
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și mulți politicieni americani continuau să creadă că țara lor nu avea nimic „de câștigat” din acest război. Desfășurarea trupelor NATO În aceste circumstanțe fără precedent - sau ideea că SUA ar putea interveni unilateral În treburile interne ale unui stat suveran cu care nu avea nimic de Împărțit - nu era ușor de acceptat. Cum a observat Secretarul de Stat Warren Christopher În toiul războiului din Bosnia, era o „problemă infernală”. Cât despre iugoslavi, nimeni nu a ieșit din război cu fruntea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
luate de Belgrad au fost dezastruoase pentru sârbii de pretutindeni. Ei și-au pierdut teritoriile din regiunea croată Krajina; au fost nevoiți să accepte o Bosnie independentă și să renunțe la planul de a decupa din ea un stat sârb suveran; au fost Învinși În Kosovo, iar majoritatea populației sârbe a părăsit regiunea, temându-se (pe bună dreptate) de răzbunarea albanezilor; iar În Iugoslavia ciopârțită (de care până și Muntenegru a Încercat să se desprindă) nivelul lor de trai a atins
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
aceste reguli și restricții, cumulate, Înălțau obstacole din ce În ce mai mari În calea țărilor și popoarelor care nu Îndeplineau condițiile. Astfel, Acordurile de la Schengen (1985) au fost o binecuvântare pentru cetățenii din statele membre, care acum treceau nestingheriți frontierele deschise ale statelor suverane. Dar locuitorii țărilor din afara spațiului Schengen erau obligați să stea la coadă - literalmente - ca să intre. Prin condițiile sale rigide privind moneda comună și cerința ca toate statele aspirante să integreze În sistemul lor de guvernare faimosul acquis communautaire (codul din ce În ce mai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]