6,881 matches
-
a privit ca și când mi-ar fi dat un premiu fabulos. Se aștepta acum la recunoștință. "Da, sîntem câțiva și de-ăștia", am zis, încercînd să par că glumesc... Cafeaua mi s-a părut deodată cam prea amară, comesenii cam prea tăcuți, noroc că Predrag rămânea la fel de naiv și de voios. Am plecat împreună, lăsîndu-1 să sporovăiască vrute și nevrute în timp ce coboram scările monumentale ale cetății Budei, cu panorama marelui oraș de dincolo de Dunăre, dominată de Catedrala St. Istvan, în fața ochilor. Când am ajuns
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
tare și ea începu să cânte, mergând mai departe. Pe urmă se contopi cu întunericul. Până să răsară lumina mai era mult, dar nimeni afară de copii nu se putu culca. Oamenii aprinseră focul și nu mai dansară. Ședeau în jurul focului, tăcuți. Cineva zise (fața nu i se vedea, dar după glas era tânărul arcaș iscusit Mai-Baka, cel mai voinic și mai îndrăzneț din tot satul): - Oamenii spun că sunt multe neamuri, negre, roșii și chiar albe. De ce ochiul zeului s-a
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
țară? Cine putea ști! Până să adoarmă, Iahuben se gândi la oazele despre care-i tot vorbise sclavul pe drum și iarăși începu să-l chinuie taina ocolurilor făcute. Adormi cu acest gând și tot cu el se trezi. Mâncară tăcuți. Mestecând, Auta privea munții din zare, care-și schimbau acum culoarea în văzduhul vioriu al înserării. După ce se sătură și bău cu plăcere din apa proaspătă a izvorului, Iahuben se sculă vrând să strângă cortul. Dacă la început lăsa această
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
avut robi. N-au avut nici stăpâni, decât pe zei. Așa spun datinele vechi: își împărțeau culcușul și apa și erau frați. Poate că asta e poveste, poate că nu. Nimeni nu poate ști! rosti Agbongbotile. Auta rămase trist și tăcut. Mai-Baka se întoarse spre el, îl privi lung, clătină din cap, apoi îl întrebă altceva: - Când ne duce de-aici? - Când se vor întoarce soldații dinspre miazăzi, din munții de piatră. Cred că peste trei, poate peste patru zile. Mai
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mea! răcni marea căpetenie. Tu uiți că ești rob și că nu-ți este îngăduit să faci nimic după dorința ta. Unde ai hoinărit acum când trebuia să fii gata de plecare? Tefnaht îl privea pătrunzător, de alături. Auta îndură, tăcut, mânia lui Puarem. - Știu că ai fost după nurii acestor femei negre, care put ca și tine, câine de rob! mai spuse căpetenia. Ochii lui Auta se umplură de sânge, dar gura lui rămase închisă. Se uită drept în ochii
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și Tefnaht aproape că îl uitase, avîndu-și îndeletnicirile sale în cetatea atlantă de pe țărm), Auta hoinărea singur. Alteori îl întovărășea Iahuben. O dată izbutise să-l ia cu sine pe Mai-Baka, pe furiș, mințind paznicii. Fostul arcaș umblă aproape tot timpul tăcut și chinuit de îngrijorarea intrării lui într-o lume necunoscută și atât de nouă. Îl muncea și dorul după oaza din care fusese smuls. Iar a doua oară nu-l mai putu lua. Puarem, auzind întîmplarea, îl chemă pe Auta
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
două părți de pădurea de salcâmi și palmieri, iar din celelalte două de marea albastră și de râul cu desișuri de papirus și lotuși, o ocoleau resemnați. Cât mai erau aici atlanții, câmpia era atlantă. Treceau departe de tabăra străină, tăcuți, privind cu ură corturile albe. Își vedeau de îndeletnicirile lor nenumărate din luna semănăturilor a anotimpului pert, iar Puarem stătea în acest ceas pe țărm și privea miile de pânze de corăbii, mulțumit de aurul pe care-l răpise, mulțumit
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
pregăteau armele și sacii, iar scribii făceau socoteala prăzii luată pentru rege și preoți, hotărând câte vite, câți robi și câtă lână să încarce în fiecare dintre corăbiile de povară. De când se iviseră corăbiile în zare, Auta se făcu mai tăcut. Zarva oștească nu-l răscolea. Și nu știa nici el dacă tristețea așezată în sufletul lui are ca pricină părăsirea acestor locuri sau apropierea întoarcerii în Atlantida... Cu asemenea stare sufletească se duse la Tefnaht, când acesta în sfârșit îl
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
simți cum îl doare și pe el trupul, deși nebătut. Vâslașul aruncă printre dinți: - Poți să spui de trei ori că lupul e capră, lapte de la el tot n-ai să mulgi! Biciul slujbașului șuieră din nou. Robul rome acum tăcut, răcorit, vâsli mai departe. - Care-i numele tău? îl întrebă Iahuben, fără să știe nici el de ce. Slujbașul se pregătea să plece, dar se opri. - Ce nevoie ai tu de numele meu? Vrei să mi-l spurci în urechea ta
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
dar până acolo Auta mai avea mult de mers. Până la poale, el și soldatul urcaseră cu luntrea pe cursul Râului Rece, iar de acolo înainte au luat asini. Soldatul care-l însoțea era un om în pragul bătrâneții, un ins tăcut. Înalt ca toți atlanții, mai înalt chiar decât mulți atlanți (avea, fără o palmă sau două, patru coți) și bineînțeles decât Auta, soldatul acesta mergea îngîndurat, legănîndu-se pe măgarul prea mic pentru el și nu se uita nicăieri, numai la
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cu unelte de scris și foi de papirus curate. Marele Preot al Atlantidei, știutorul tuturor celor văzute și al celor nevăzute, citea. La câțiva pași de el, Auta, îngenunchind, își lipi fruntea de marmura rece a pardoselii și rămase astfel, tăcut și nemișcat, un oarecare răstimp. Marele Preot citea cu multă luare aminte, totuși i se păru că auzise un foșnet și-și ridică privirea rotindu-și-o prin încăpere. Abia atunci îl zări pe sclav. Lăsă sulul și-i făcu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
După vederea tuturor frumuseților care-l înconjurau, sutașul începu să se plictisească. Seara se întorcea în căsuța lui, obosit și adormit pe jumătate, iar în zori trebuia să plece din nou. Era nevoit să stea în picioare o zi întreagă, tăcut, căci nu-i era îngăduit să schimbe cu nimeni o vorbă. Aștepta acum nerăbdător să se împlinească luna, ca să fie schimbat în straja de noapte, să mai fie printre ai săi măcar câteva ceasuri, ziua. Atât de bucuros la început
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
-l cu aceiași ochi nemișcați, Marele Preot spuse domol. - Și înțeleptul Tefnaht te-a sfătuit să te mulțumești cu ceea ce este la îndemînă, pe pământ. Auta îl cunoștea bine. Totuși, poate fiindcă nu-l văzuse de mult, rămase mirat și tăcut. Marele Preot se aplecă ușor și-i mângâie sclavului tâmpla cu degetele. Cu toate acestea, nu se simți mai liniștit. Ținea la bătrân și pentru binele pe care i-l făcuse bătrânul scăpîndu-l de multe din greutățile robiei, și pentru
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
luminiță de îngrijorare care sclipi o clipită și se stinse numaidecât sau numai fu acoperită ca să ardă nevăzută de nimeni. Auta ridică ochii după un răstimp și-l văzu pe bătrân stând cu privirea pironită în perete. Stătură multă vreme tăcuți. Afară se făcuse noapte. Într-un târziu, bătrânul se sculă și chemă un slujitor, cerîndu-i lumină. Apoi puse mâna pe umărul sclavului și rosti cu glas străin: - Să ne aducă opaițe și să mergem sus, să privim steaua aceea. Este
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Întâi vru să strige, dar se gândi îndată că larma i-ar fi fost vătămătoare, întrucît ar fi aflat și robii ceilalți și alți slujbași care abia așteptau să-l prindă cu vreun cusur pentru a-l pîrî. Astfel, ieși tăcut și, stăpînindu-și anevoie furia și ciuda, se duse în baraca unui sutaș, trimițând pe ajutorul său să umble mai departe pe la peșteri pentru scoaterea robilor la muncă. Sutașul, om trecut prin războaie și drumeții, ascultând întîmplarea, simți numaidecât că acest
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
în Marele Templu. La rugăciune au luat parte toți preoții din oraș, iar în fruntea lor marii slujitori ai celor cinci zei care dădeau strălucire pământului și mai ales cerului Atlantidei. Pe un tron de aur a stat nemișcat și tăcut, cu îngrijorarea în ochi, regele-zeu al țării atlante, iar în poartă, înghesuiți, marii dregători. Străzile din jurul colinei palatului erau înțesate de lume. Fără să vadă sau să audă ceva, oamenii din popor știau că rugăciunea este înălțată zeilor care se
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
rămase fără piscul său sfânt. Cărțile și zidurile și lespezile din palatul Marelui Preot erau acum praf de scântei. Apoi se lăsă seara. Cu oarecare timp înainte de aceste două întîmplări, cele unsprezece corăbii lungi ale Marelui Preot ieșiseră în larg. Tăcut, pe punte, bătrânul privi acum încremenit în zare spre locul unde cu o secundă înainte se mai răsfățase în lumină neasemuitul său palat. Se stârnise vântul, bătând spre răsărit. Marele Preot ședea împietrit pe punte și privea îndărăt. Vâslașii primiseră
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Slăvite, țara Ta Kemet va fi toată a noastră! - Bine, Puarem! spuse bătrânul. Acum poți să te duci la corabia ta. Dar să fii gata! Puarem plecă. Scurt timp după aceea se întoarse preotul Zeului Soarelui, însoțit de un tânăr tăcut, cu buze cam groase pentru un atlant (se spunea că sora regelui îl făcuse cu un sclav, dar cine putea ști!) și cu o privire bleagă. - Iată-l pe viteazul nostru Mener! strigă Marele Preot. Apoi urmă liniștit: Zeul Tot
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
lăcomia și cruzimea lor. Se povesteau multe lucruri despre faptele petrecute o dată cu venirea atlanților, unele din ele deosebit de stranii. Astfel, cineva spuse că în clipa când armata lui Puarem începu să iasă pe țărm, din corăbii, un țăran uscățiv și tăcut și-a lăsat plugul în țarină și s-a aruncat în apele râului Hapi, printre crocodili. Nimeni însă nu știa ce spaimă îl mânase pe țăran la asemenea moarte. Țăranul se numea Hunanupu. Se scurseră multe luni de război și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
-și lege curelele peste trup. - Coborîm? întrebă Auta plin de bucurie. Dar întrebarea și-o pusese mai mult sieși. După un ceas, luntrea se întoarse cu botul în sus și începu să coboare drept, din ce în ce mai lin. Toți așteptau liniștiți și tăcuți, cu globurile lunguiețe pe cap, puse pentru coborâre. Cârmaciul și Hor urmăreau încordați semnele luminoase ale căderii luntrei, cu toate că socotelile erau așa de bine făcute, încît luntrea ar fi putut coborî pe locul ales și singură. Și când se dădură
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
lung de robi și de asini, trăgând pe tălpi de sanie lespezi uriașe, netede, de piatră albă. Cei trei așteptară trecerea caravanei, apoi merseră mai departe. De pe o ulicioară cotiră niște soldați, cu un sutaș în frunte. Auta îi urmări tăcut. Și străinul băgase ceva de seamă, și întrebă acum: - Auta, aceștia sunt oare de-aici? Mi-ai spus altădată că numai în Atlantida sunt oameni așa de înalți... Auta înclină din cap. Se vedea că se gândește la ceva anume
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
inelul nu te duci? Ochii băiatului străluciră de lăcomie și uimire. Mâna lui se întinse spre inel, dar Mai-Baka îi dădu peste mână, răstindu-se: - Întâi s-o aduci! Băiatul plecă în fugă. Cât timp lipsi acel băiat, Mai-Baka șezu tăcut. Dar când după scurtă vreme băiatul veni însoțit de Ntombi, îl înșfăcă pe băiat și cu toate împotrivirile lui îl strânse la piept. Apoi se uită la Ntombi. În ochii lui jucară umbre și lumini. Nu știa dacă trebuie să
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
îndemnul de a pleca din cetăți. Altminteri, nimeni nu ne crede în stare să dărâmăm măcar o casă, necum două cetăți mari. N-ai văzut cum râdeau ginerii lui Lot?! După aceea plecară spre luntre. Pe Uh îl găsiră așteptîndu-i tăcut. Se așezară pe scaunele lor, și luntrea se ridică în văzduh. Zburară sus de tot, în jurul celor două orașe. Auta începu să bănuiască pe ce cale vor nimici orașele, obișnuit de atâta vreme cu razele nevăzute ale acestor străini. Într-
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
lui au plecat, oare ce se va alege de el, nemaiavând pe nimeni la cine să vină săși spună oful, repetându-și mereu în gând că e "singur pe lume". în aceste clipe uitase cu totul de Ramona, care pășea tăcută și tristă alături de el. Andrei întrerupse firul durerii: -La noapte o să fie ger. într-adevăr, soarele care strălucea pe un cer senin, era unul cu zimți, nereușind să topească deloc din zăpada groasă, care se așternuse cu o seară înainte
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
Pe el nu scria absolut nimic, era închis. -E de la Angela pentru tine. -Nu-ți face griji iubito!, îi zise, introducând plicul în buzunar. Apoi o prinse pe după umeri și o sărută pe față. Până acasă la Radu amândoi au mers tăcuți, parcă se temeau de cuvinte. Radu, după ce o invită pe Ramona să se așeze, cu vocea răgușită de emoții și chiar spaimă citi scrisoare primită: Radu, țin să te anunț că sunt însărcinată cu copilul tău. Din acest moment nu
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]