5,576 matches
-
două cazuri analizate, preferințele exprimate de China pe parcursul anilor 1990 sunt anomalii și pentru neorealism, și pentru instituționalism. Contrar neorealismului, intensificarea discursului și comportamentului de tip realpolitik al Chinei după 1989 este în mare parte simbolică, fiind temperată prin recunoașterea tacită de către elita conducătoare că este nevoie de implicarea Occidentului pentru susținerea ratelor de creștere ridicate, necesare menținerii legitimității regimului. Contrar instituționalismului, sentimentul de nemulțumire profundă a elitei chineze față de efectele interdependenței crescute asupra politicii interne duce la practici de politică
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
și ar da curs, fără cenzură rațională și fără triaj axiologic pulsațiilor vitale pornite din abisurile subconștientului, s-ar supune,în fond, unor constrângeri tiranice ale unui determinism psihologic implacabil. Ar deveni un simplu automat, cu singura deosebire că, aderând tacit la principiul CARPE DIEM, își creează iluzia de a fi liber tocmai atunci când este redus la un simplu obiect întrun angrenaj a cărui funcționare îi scapă cu desăvârșire, iar egocentrismul și narcismul ar masca pierderea totală a conștiinței de sine
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
logicianului“ asupra limbajului, acea viziune pe care o acceptase în mod neproblematic, drept o perspectivă idealizantă, care ipostaziază anumite trăsături și face abstracție de altele, cele care nu pot fi integrate în scheme simple. În Tractatus este acceptată în mod tacit supoziția că termenii generali stau pentru „genuri“, adică pentru ceea ce este comun existențelor individuale. Propriu noțiunilor ar fi, cum arăta încă Socrate, că ele rețin ceea ce este general, lăsând la o parte diferențele individuale. O mai bună percepere a folosirii
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
deasupra orizontului experienței curente prin elaborări teoretice, care urmăresc obiective diferite de cele ale cercetării științifice. Se presupune că, în alt fel decât marile teorii științifice, rațiunea filozofică identifică și depășește aparențe, dezvăluie corelații inaccesibile intuiției și experienței comune. Asumarea tacită sau elaborarea sistematică a unor asemenea reprezentări constituie un punct de întâlnire pentru orientări și tradiții filozofice atât de diferite cum sunt cele inaugurate de Platon și Aristotel, de Descartes, Kant și idealismul german, pentru orientări fenomenologice, hermeneutice, analitice sau
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
că însăși ideea unui limbaj privat semnalează influența deformatoare pe care o are asupra modului nostru de a gândi presupunerea că funcția esențială a oricărui limbaj ar fi aceea de a numi și de a descrie.39 Acceptăm în mod tacit sau afirmăm adesea că propozițiile prin care exprimăm ceea ce simțim reprezintă descrieri. De ce este această impresie înșelătoare? „Descrierea“, în folosirea primară a cuvântului, acea folosire care este ilustrată de jocurile de limbaj ale descrierii, reprezintă o relatare care poate să
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
întâlnit până acum. Dacă Statele Unite ale Americii strănută, fiind atinse de gripă, Europa trebuie să tușească neapărat. Căderea drastică și apoi falimentul unei mari bănci americane a fost începutul acestei crize care este provocată de cercurile financiare americane sub îndrumarea tacită și prudentă a evreilor. Amestecul american în problemele interne ale statelor independente, trufia Administrație acestei mari puteri va crea pe viitor, posibil până în 2016, mari convulsii politice, dar și un adevărat război al celor care se simt vizați direct de
AMERIC?INII, HUNIUNEA EUROPEAN? ?I POPEYE MARINARUL by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Science/84039_a_85364]
-
nouă este filtrată prin prisma obiceiurilor instituite, formate deopotrivă din elemente cognitive (cunoaștere), dar și afective (credințe). Cultura include nu numai informații culturale, ci și coduri de receptare, prelucrare și aplicare a informațiilor disponibile, coduri care acționează Într-o formă tacită sau implicită, adică fără a face conștient actorul social de exercițiul În care este implicat. Weick (1969) și apoi Pfeffer și Salancik (1978, 2003) vorbesc despre procesele active de reprezentare a mediului În contexte organizaționale. Ei consideră că membrii organizației
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
de interzicere a milițiilor SS și SA. Nimic nu se putea opune însă marșului partidului nazist și al lui Hitler spre putere. Zilele Republicii de la Weimar erau numărate. Mișcarea condusă de Adolf Hitler s-a bucurat de sprijinul recunoscut sau tacit al unei părți dintre guvernanți și de ajutorul material acordat de mari monopoluri, între care Emil Kirdorf, Gustav Krupp, Kurt von Schroeder 643. O întâlnire cu marii industriași din Ruhr a avut loc în 1929 la Düsseldorf, dar în primele
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
Roma între 7 și 10 noiembrie 1921, a fost fondat Partidul Național Fascist (pentru amănunte M. Robson, Italia: liberalism și fascism, 1870-1945, All, București, 1992, pp. 61-65). În fața nemulțumirilor crescânde și a manifestațiilor populare, statul liberal va încredința în mod tacit fasciștilor sarcina restabilirii ordinii. Partidul dispunea de mijloace financiare importante și s-a angajat în lupta pentru putere. În 1921, alegerile au însemnat un eșec greu de suportat pentru Mussolini. De aceea, cu complicitatea unor liberali și chiar a lui
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
drept de apel a unui nu mai puțin redutabil polemist, T. Arghezi. Poetul Florilor de mucigai are un Cuvînt înainte la ediția de Poezii ale lui Eminescu, apărut în 1960, colecția Biblioteca pentru toți, unde putem constata că a luat tacit seama la observațiile polemice ale lui I.E. Torouțiu. Studiul său, Schiller și Eminescu. Reeditarea unei erori, se deschide cu enumerarea principiilor pe care trebuie să le urmeze un lucrător pe tărîmul știința istoriei literare: "Disciplina oricărei științi impune ca metodă
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
științifică" pusă între ghilimele ori nu, interesează mai puțin decît ceea ce am spus mai înainte: criza morală". Monografia călinesciană e văzută ca o compilație în marginea plagiatului. E o acuză, credem noi, cam exagerată. Călinescu, în edițiile următoare va ține, tacit, cont de observațiile istoricului și va specifica, unde este cazul, cota de la Bibliografia eminesciană Viața, ce încheie volumul. Nici prima ediție din Opera lui Mihai Eminescu (vol. I-V) a lui G. Călinescu nu este scutită de intervenția acidă a
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
autoapărare - completate cu atacul prin instituirea legii tăcerii asupra numelui lui I.E. Torouțiu. Cine are curiozitatea să urmărească edițiile succesive ale Vieții lui Eminescu vede, însă, că el ține cont de multe dintre observațiile lui I.E. Torouțiu și se îndepărtează tacit de prima imagine, într-adevăr prea păstoasă, a poetului, construită în 1932, în prima ediție a cărții. Prefața sa la ediția a doua a Poeziilor lui Mihai Eminescu, pe care o scoate în timpul războiului (1942) este, apoi, un răspuns aluziv
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
face și ce nu, ce ai voie să spui și ce nu. Pedeapsa pentru încălcarea acestui cod nescris, dar extrem de influent poate fi, câteodată, nimicitoare, deși juridic vorbind, cu excepția discursului negaționist, cel care neagă atrocitățile Holocaustului, nimic din ceea ce incriminează tacit "corectitudinea politică" nu constituie, propriu-zis, o infracțiune. Pornind de la încercarea legitimă de a condamna abuzurile și discriminările de orice natură, acest discurs a virat pe nesimțite într-o formă activă de agresiune simbolică. Realitatea că minoritățile de orice fel (naționale
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
de vedere structural și funcțional există mai multe tipuri de diplomații care se pot întâlni în forme combinate, diferite perioade istorice manifestând preferințe pentru o formă sau mai multe de diplomație, ca de exemplu: secretă/publică, bilaterală/multilaterala, formală/informală (tacită).29 Este cunoscut faptul că orice stat își poate realiza obiectivele politicii externe fie pe calea diplomației bilaterale, fie pe cea a diplomației multilaterale în cadrul organizațiilor internaționale și a misiunilor ad-hoc, inclusiv prin cooperarea regională și subregională, a diplomației economice
[Corola-publishinghouse/Science/84948_a_85733]
-
următor al Biografiei... . În perioada reducționismelor radicale - nota dominantă a ideii de literatură în secolul al XX-lea - se constată și o evidentă continuitate a definițiilor tradiționale, explică M. Ea intervine sub forma unor definiții unanim acceptate, adesea însă doar tacite, subînțelese - pe de o parte, și atrofiere, clasicizare, academizare - pe de alta. Este, într-un sens, stratul arheologic al ideii bimilenare de literatură. Cuvântul cheie este arheologie. Pe întreg parcursul exegezei de aici M. excavează sistematic și meticulos. În fundațiile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288040_a_289369]
-
care există în Scriptură cu privire la acest subiect este acela că "o explicare rațională" a originii păcatului ar avea ca rezultat inevitabil sustragerea atenției de la ceea ce textul biblic tratează în primul rînd: mărturisirea vinovăției personale" [Dicționar biblic, 1995:989]. În pofida acestei tacite interdicții, nu puține au fost tentativele raționale de a explica geneza răului în lume, începînd de la concepția epicureică și augustiniană pînă la cea a Teodiceei lui Leibniz. În timp ce teologica sugerează că păcatul nu poate fi cunoscut cu mijloace obiective, că
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
în această ultimă variantă, credința ulterioară a omului căzut: "Așa au făcut zeii, așa fac și oamenii!", credință conform căreia, în bună măsură, el își va desfășura activitatea ulterioarei sale existențe "pămîntene"? Sau poate, deasupra tuturor răspunsurilor, se află dorința tacită a lui Dumnezeu de a nu-și crea o problemă în plus cu o ființă care, prin cunoaștere, ar putea să-i devină chiar opozant? Ceea ce, așa cum rezultă din situația actuală a omului căzut care încearcă tot mai grav să
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
în forme patologice, această relație de complicitate devine una de tip sado-masochist, în care unul chinuie cu satisfacție și altul este plăcut chinuit de minciuna partenerului; ipocrizie, în care fiecare dintre parteneri știe că celălalt minte, doar că ambii acceptă tacit situația, fiecare avînd sentimentul că l-a păcălit pe partener; se generează astfel o situație în care este greu de stabilit: Cine a păcălit pe cine?"; modul în care este receptată de către supuși proba "hainelor invizibile" ale împăratului descrie o
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
de mai este posibilă minciuna? În loc de răspuns, să ne consolăm cu gîndul că există întotdeauna dimensiuni ascunse ale existenței umane pe care nu avem putința a le descoperi, ceea ce face ca păcatul, "minciuna necunoașterii" sau a "erorii" să ne însoțească tacit întreaga existență. 4. CERCUL CARE SE DESCHIDE: O PERPETUĂ ÎNȘELĂCIUNE? Trebuie să recunoaștem că oricine își asumă rolul de observator al situației de comunicare mincinoasă răspunde unui imperativ în egală măsură necesar și amăgitor. Iată încă o probă a faptului
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
dispuși să coopereze, și că unul dintre principiile pe care le respectă (inclus de Grice în categoria calității) este " Nu spune ceea ce știi că nu e adevărat". Paley (1825:123) vorbea despre această presupunere ca fiind de fapt o promisiune tacită, în timp ce, înaintea lui, Grotius (1925:613-614) o considera "obligația reciprocă pe care oamenii au instituit-o atunci cînd au început să se folosească de limbaj și de alte semne asemănătoare". Minciunile au de obicei succes pentru că cei naivi fac greșeala
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
că acesta știa despre aventura respectivă. Gilsenan relatează mai departe că Doi tineri membri ai familiei care mă însoțeau în acel moment și care îmi erau prieteni apropiați n-au scos nici o vorbă, iar eu m-am alăturat jocului lor tacit, pretinzînd că nu se spusese și nu se auzise nimic, preferînd să nu răspund și să nu reacționez în nici un fel, deși în realitate eram șocat de această prefăcătorie colectivă. Nimeni nu a spus o vorbă cu privire la acea afirmație după ce
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
un tîrziu nu numai de faptul că soțul ei ajunsese să-i sesizeze nesinceritatea, ci și de faptul că el nu voia să admită că era mințit. În această situație soțul și soția, în ciuda divergenței intereselor, se înțeleg în mod tacit să trateze drept sinceră așa-zisa ei afecțiune, deși amîndoi sînt conștienți de adevărata stare a lucrurilor; este aceasta complicitate la minciună? Mulți ar spune că da. Ekman (1985:20) afirmă, cu privire la complicitatea la minciună în general: Dacă trece cu
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
1983:78) În situațiile semnalate de Ekman și în cazul descris de Werth și Flaherty, nu există o a treia parte care să fie ținta minciunii, alta decît, probabil, publicul larg. Este vorba, cel puțin la început, de un acord tacit, prin care X îl înșeală pe Y, iar Y îl înșeală pe X pretinzînd că nu și-a dat seama de minciuna lui X, în unele situații fiind posibil chiar ca X să se autoamăgească. Vom analiza mai tîrziu situații
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
și-a dat seama de minciuna lui X, în unele situații fiind posibil chiar ca X să se autoamăgească. Vom analiza mai tîrziu situații în care complicitatea este într-adevăr termenul definitoriu. În cazul despre care discutam mai sus, "acord tacit" este un termen mai potrivit decît "complicitate"; soțul lui D4 a acceptat să fie înșelat de către aceasta: Probabil că, într-o anumită măsură, el era conștient de ceea ce se petrecea, însă nu a vrut să creadă că ar fi chiar
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
mijloc rămîn ambigue. Ne vom confrunta cu aceeași dificultate cînd vom încerca să specificăm un nivel optim individual și social al minciunii. M-am pronunțat împotriva termenului "complicitate" pentru ceea ce este descris mai bine drept "colaborare" la minciună sau "acord tacit". Totuși, cînd un mincinos are asociați care, în ciuda intereselor divergente, sînt dispuși să-l ajute să-l înșele pe inamic, putem vorbi de complicitate, în sensul obișnuit de conspirație. Astfel, facem o distincție tripartită între termenii "acord tacit", "colaborare" și
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]