6,272 matches
-
început cu adevărat pe 5 iulie 1943. Sovieticii, care cunoșteayu în acel moment și ora exactă la care avea să se declanșeze atacul principal, au organizat un atac masiv al avioanelor sovietice împotriva bazelor aeriene din zonă ale "Luftwaffe", aplicând tactica germană a distrugerii sprijinului aerian al inamicului în primele ore ale atacului. Orele care au urmat au reprezentat una dintre cele mai mari bătălii aeriane ale celui de-al doilea război mondial, la sfârșitul căreia nicuna dintre părți nu a
Bătălia de la Kursk () [Corola-website/Science/302352_a_303681]
-
principalul atac german să se dea în nord, a făcut ca în această zonă a pungii de la Kursk să fie concentrate cele mai multe forțe ale Armatei Roșii. Comandanții Frontului Central Sovietic au ales la rândul lor să apere mai bine zona tactică (pe o adâncime de 20 km), lăsând mai slab apărată zona de spate a frontului. Armata lui Model de pe flancul de nord avea mai puține tacuri decât cei de pe flancul sudic. În cele din urmă, în ciuda întăririlor cu divizii de
Bătălia de la Kursk () [Corola-website/Science/302352_a_303681]
-
unități sovietice care s-au retras au executat o manevră ordonată de superiorii lor, nu au fost depășite și nu au fugit în dezordine. Germanii au eșuat în încercarea lor de străpungere a liniile defensive sovietice dincolo de așa-numita zonă tactică. În sud, Frontul Voronej s-a descurcat mai puțin bine decât camarazii lor din nord. În sud acționau Armata a 4-a Panzer, Corpul al 52-lea de armată german, Corpul al 48-lea Panzer și Corpul al 2-lea
Bătălia de la Kursk () [Corola-website/Science/302352_a_303681]
-
aveau 10 tunuri/km de front, ceea ce contrasta cu distribuția corespunzătoare a Frontului Central, care avea o densitate de două ori mai mare în sectoarele active. În plus, Frontul Voronej a hotărât să-și distribuie mult mai uniform efectivele, zona tactică având mai puțini oameni, iar cea din spatele frontului mai multe trupe de rezervă, comparativ cu Frontul Central. De asemenea, Frontul Voronej era mai puțin puternic pe ansamblu decât Frontul Central, dar trebuia să facă față unor forțe germane mult mai
Bătălia de la Kursk () [Corola-website/Science/302352_a_303681]
-
Prohorovka, într-o regiune în care existau numeroase ferme, mici dealuri și viroage. Ceea ce a urmat nu este complet studiat și încă se mai așteaptă desecretizarea unor arhive militare pentru a lămuri problemele. Bătălia poate fi descrisă ca o pierdere tactică foarte mare pentru sovietici, dar, în același timp, o remiză operațională. Nici Armata sovietică de Gardă nici "II.SS-Panzerkorps" nu au reușit să-și atingă obiectivele stabilite pentru acea zi. Numărul de tancuri pierdute de fiecare parte continuă să fie
Bătălia de la Kursk () [Corola-website/Science/302352_a_303681]
-
din nord fusese stopată, iar soveiticii erau deja în plin atac. În sud, efortul maxim al celor mai bune trupe germane nu reușise să distrugă liniile defensive sovietice și să pătrundă în zona de spate al frontului, în ciuda unor succese tactice locale. Cu toate acestea, frontul de răsărit era principalul teatru de operațiuni de-a lungul a mai multor ani și, dacă victoria pe acest front ar fi fost posibilă, ea ar fi fost prea importantă pentru ca operațiunile ofensive să fie
Bătălia de la Kursk () [Corola-website/Science/302352_a_303681]
-
răsărit. Mai mult, după această înfrângere, Hitler a fost convins că ofițerii săi superiori din OKH sunt incompetenți și s-a implicat tot mai mult în problemele de planificare militară, astfel încât la sfârșitul războiului avea cuvântul hotărâtor în toate deciziile tactice importante. Dimpotriva, după ce a remarcat înalta competență a STAVKA, care a dus la adoptarea celor mai potrivite soluții pe câmpurile de luptă, Stalin s-a încrezut din ce în ce mai mult în consilierii săi militari și nu s-a mai implicat în planificarea
Bătălia de la Kursk () [Corola-website/Science/302352_a_303681]
-
doar în câteva cazuri izolate deciziile militare ale ofițerilor săi superiori. Rezultatul previzibil al acestor atitudini diferite a fost, în cazul germanilor, un șir neîntrerupt de înfrângeri, Hitler implicându-se tot mai mult în luarea deciziilor pentru desfășurarea operațiunilor zilnice tactice, iar, în cazul Armatei Roșii, care câștigase o tot mai mare libertate de decizie, a dus la un șir tot mai bine articulat și mai de succes de operațiuni militare ofensive.
Bătălia de la Kursk () [Corola-website/Science/302352_a_303681]
-
loialitate față de Coroana Poloniei, terenurile celor care au refuzat să facă acest lucru fiind confiscate. Lituanienii au fost forțați să se întoarcă în Seim sub conducerea lui Jan Hieronimowicz Chodkiewicz (tatăl lui Jan Karol Chodkiewicz) pentru a continua negocierile, folosind tactici ușor diferite de cele ale lui Mikolaj Radziwill. Deși șleahta poloneză voia încorporarea integrală a Marelui Ducat al Lituaniei la Coroană, lituanienii au continuat să se opună acestui lucru, și s-a convenit doar asupra unui stat federal. La data
Uniunea statală polono-lituaniană () [Corola-website/Science/302091_a_303420]
-
din toate părțile de vecini. Această constituție nu a fost niciodată pe deplin aplicată, statul polono-lituanian dispărând la numai patru ani după adoptarea ei. Armata polono-lituaniană era comandată de patru hatmani. Armata era formată din: Unele unități ale armatei foloseau tactici absolut unice. Printre aceste unități se aflau: Marina militară era puțin dezvoltată și a jucat un rol neînsemnat în istoria militară polono-lituaniană. Economia statului polono-lituanian era bazată pe agricultura de tip feudal care folosea munca iobagilor. O moșie nobiliară era
Uniunea statală polono-lituaniană () [Corola-website/Science/302091_a_303420]
-
consecutive începând cu 1956. Di Stéfano a jucat pentru echipele naționale ale Argentinei, Columbiei și Spaniei, dar nu a participat la nici un campionat mondial. Poreclit „Saeta rubia” („săgeata blondă”), Di Stéfano a fost un atacant puternic, cu rezistență fizică, adaptabilitate tactică, și cel mai important o viziune bună asupra jocului care îl făcea conducătorul de joc al atacului echipei sale. Di Stéfano este al cincilea cel mai bun marcator din istoria Campionatului Spaniei, și al doilea cel mai bun marcator din
Alfredo Di Stéfano () [Corola-website/Science/302108_a_303437]
-
culmea întinderii sub regele Gediminas (în limba belarusă: "Hiedzimin"), care a creat un stat centralizat puternic, un imperiu care se întindea de la Marea Neagră până la Marea Baltică. Ușurința cu care a fost clădit acest imperiu poate fi pus pe seama priceperii diplomatice și tactice a marilor duci, dar și pe seama slăbiciunii principatelor rutene. În vreme ce aproape toate statele din jur erau atacate și prădate de mongoli, hoardele lor nu ajuns niciodată în nord, în Lituania, iar teritoriile sale au rămas neatinse. Expansiunea Lituaniei era accelerată
Marele Ducat al Lituaniei () [Corola-website/Science/302128_a_303457]
-
de Forțele Aeriene SUA și se află sub comanda Grupului 721 de Sprijin Misiuni , parte integrantă a Aripii Aeriene 21 , din cadrul Bazei Aeriene Peterson. NORAD are două componente principale ce corespund misiunii sale. "Avertizarea aerospațială" sau "sistemul integrat de avertizare tactică și evaluare a atacului" (ITW/AA) presupune monitorizarea obiectelor artificiale din spațiu, precum și detectarea, validarea și avertizarea cu privire la un atac împotriva Americii de Nord ce implică avioane, rachete, sau nave spațiale. "Controlul aerospațial" se ocupă cu supravegherea și controlul spațiului aerian al
NORAD () [Corola-website/Science/302176_a_303505]
-
armată atât de mare însemna că ei nu puteau rămâne în același loc prea mult timp. Trebuia așadar ca ei să se retragă sau să avanseze, iar înaintarea însemna că urmau să forțeze trecătoarea de la Termopile. Din punct de vedere tactic, strâmtoarea de la Termopile se potrivea de minune războielor purtate de greci: falanga de hopliți putea bloca o trecătoare îngustă cu ușurință, fără grija de a fi luată prin surprindere pe flancuri de cavaleria adversă. În mijlocul strâmtorii, falanga era foarte greu
Bătălia de la Termopile () [Corola-website/Science/302139_a_303468]
-
luptă, să-i ia pe greci prizonieri și să-i aducă în fața sa. Ostașii lui Xerxes au pornit un asalt frontal asupra pozițiilor grecești. Aliații se luptau în fața zidului focian, în cea mai îngustă parte a strâmtorii. Puține detalii despre tactică au rămas; Diodorus spune că „oamenii stăteau umăr la umăr” și că grecii erau „superiori în curaj și în mărimea scuturilor”. Aceasta probabil descrie falanga greacă în care bărbații formau un zid de scuturi suprapuse și mai multe rânduri de
Bătălia de la Termopile () [Corola-website/Science/302139_a_303468]
-
apoi în fiecare an în cinstea lui. Odată ce trecătoarea Termopile nu mai era o opreliște pentru persani, blocada instituită de flota aliată la Artemisium nu mai avea nicio valoare. Bătălia de la Artemisium, desfășurată în același timp, ajunsese într-un impas tactic, niciuna dintre părți nu reușea să-și adjudece victoria. Flota aliaților a reușit să se retragă în siguranță în golful Saronic unde a ajutat la transbordarea restului de cetățeni atenieni pe insula Salamina. După Termopile, armata persană a început să
Bătălia de la Termopile () [Corola-website/Science/302139_a_303468]
-
numeric. Dacă ar fi reușit să țină strâmtoarea puțin mai mult timp, e foarte posibil ca persanii să fie nevoiți să se retragă din lipsă de apă și provizii. Din acest punct de vedere, forțarea trecătorii a fost o victorie tactică și strategică (în ciuda pierderilor suferite). Retragerea cu succes a trupelor grecești nu poate fi considerată în nici un fel o victorie, deși a contribuit la ridicarea moralului aliaților și a mai umbrit puțin din gloria perșilor. Există teoria conform căreia la
Bătălia de la Termopile () [Corola-website/Science/302139_a_303468]
-
de locuri și cafenea de 80 de locuri. Pentru sportivi se vor construi vestiare, o piscină cuprinzătoare de 30 de persoane, o saună cu un bazin mare, sală pentru încălzire, sală de forță, cabinet medical și două săli pentru instruire tactică. Dinamo Bacău a fost a doua echipă din România (după Petrolul Ploiești în 1963) care a atins sferturile de finală ale unei competiții internaționale, reușind performanța în ediția 1969-70, când echipa, numită în acel moment Dinamo Bacău, a ajuns la
FCM Bacău () [Corola-website/Science/302539_a_303868]
-
în Olanda. Hitler nu era singurul care nu agrea planul lui Halder. Generalul Gerd von Rundstedt, comandantul Grupului de armată A, era unul dintre criticii planului. Von Rundstedt nu era un admirator la manevrelor de învăluire ("Bewegungskrieg"), care fuseseră baza tacticilor germane începând cu secolul al XIX-lea. În schimb, considera că este de preferat o spargere a frontului, care ar fi condus în cele din umră la încercuirea și distrugerea forțelor principale aliate. Zona cea mai potrivită pentru un asemenea
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
generalului. A doua zi chiar, el a ordonat ca toate planurile pentru invadarea Țărilor de Jos și Franței să fie modificate în conformitate cu ideile lui von Manstein. Dacă Hitler considerase un atac pentru străpungerea frontului la Sedaj doar ca o manevră tactică, von Manstei considera că o asemena acțiune avea să asigure o victorie rapidă și puțin costisitoare. Planul lui avea în vedere o înaintare rapidă spre Canalul Mânecii și încercuirea armatelor aliate în Belgia care, în cazul unei execuții perfecte, putea să
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
doua conflagrație mondiale. În timpul războaielor pentru unificarea Germaniei sau în campaniile Primului Război Mondial. Statul major german a încercat să pună în practică teroia " Bewegungskrieg" (Răzoiul mobil), cu principii asemănătoare războiului-fulger. În timpul primei conflagrații mondiale, aceste metode au permis realizarea unor străpungeri tactice, dar exploatarea acestor succese nu a putut fi făcută în mod corespunzător din cauza lipsei transportului motorizat al trupelor. Dezvoltarea tancurilor, avioanelor și, mult mai important, al infanteriei și artileriei motorizate au permis germanilor să folosească vechile metode cu noua tehnologie
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
permis germanilor să folosească vechile metode cu noua tehnologie din 1940. Problema transportului fusese rezolvată prin modernizările motorului cu ardere internă. Din punct de vedere conceptual „"Blitzkrieg"” este complicat. Nu există nicio referință explicită asupra unei asemenea strategii, operațiune sau tactică în planurile de luptă germane. Nu există nicio dovadă cu privire la dezvoltările teoretice sau în ceea ce privește pregătirile industriale care să susțină existența unei planuri făcute pe termen lung. Divezile existente în acest moment sugerează mai degrabă că "Germania nazistă|Reichul German" se
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
de emisie recepție radio, care permiteau comunicarea necriptată între unități. Dotarea cu radiouri permitea comandanților tancurilor germane să răspundă rapid la modificările constante ale situației de pe câmpul de luptă. Comunicațiile fără fir permiteau executarea unor modificări de ultim moment ale tacticii și adaptarea la situația reală de pe front într-un mod mult mai rapid decât inamicii. Unii dintre comandanți au considerat capacitatea de comunicarea rapidă drept cea mai importantă contribuție la conducerea luptelor. În rândul unităților de tancuri, exercițiile de comunicare
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
avea să se dovedească decisiv în momentele decisive ale luptelor. Rețeau de comunicații radio permitea comunicarea dintre echipajele tancurilor și comandament, dar și comunicația - limitată - cu forțele aeriene și terestre. Diviziile "Panzer" erau sprijinite de unități "Fliegerleittruppen" (trupe de control tactic aerian) dotate cu transportoare semi-șenilate „Sonderkraftfahrzeug”. Deși nu erau suficient de multe astfel de transportoare în dotarea armatei germane, tanchiștii puteau să apeleze la sprijinul "Luftwaffe", indiferent dacă avioanele germane erau în aer sau la sol, pentru distrugerea unor ținte
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
sau să ocupe poziții strategice. Pozițiile cucerite erau mai apoi apărate de infanterie și artilerie, devenind baze de plecare pentru noi atacuri. Deși la începutul războiului, tancurile germane nu erau proiectate pentru lupta împotriva blindatelor inamice, tanchiștii germani au dezvoltat tactici pentru atragerea mașinilor de luptă inamice în raza de acțiune a artileriei antitanc proprii. Logistica acestor unități era concepută de așa natură încât să asigure o perioadă de luptă de trei-patru zile fără aprovizionare. Spre deosebire de francezi, forțele terestre germane nu
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]