5,483 matches
-
utilizate cu scop politic, iar acțiunile violente Împotriva lidelor loiali Coroanei britanice, care erau bătuți de mulțimea revoltată, sau distrugerile bunurilor acestora, se integrează În familia riturilor violenței. (Textul de față reproduce sintetic demonstrația din P. Shaw, 1981, pp. 206-221.) Tipologii ale mituluitc "Tipologii ale mitului" Fixarea unor mari familii de mituri nu este o operație simplă, În primul rând din cauza marii varietăți de teme abordate de mituri și În al doilea rând din cauza instabilității granițelor dintre mit și alte constructe
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
politic, iar acțiunile violente Împotriva lidelor loiali Coroanei britanice, care erau bătuți de mulțimea revoltată, sau distrugerile bunurilor acestora, se integrează În familia riturilor violenței. (Textul de față reproduce sintetic demonstrația din P. Shaw, 1981, pp. 206-221.) Tipologii ale mituluitc "Tipologii ale mitului" Fixarea unor mari familii de mituri nu este o operație simplă, În primul rând din cauza marii varietăți de teme abordate de mituri și În al doilea rând din cauza instabilității granițelor dintre mit și alte constructe textuale - aceleași teme
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
etc. Din această cauză, numeroase lucrări de specialitate ocolesc acest subiect, deși folosesc o terminologie care implică anumite clasificări tematice. Cu toate acestea, chiar dacă, dintr-o perspectivă postmodernă, poate fi acuzată că este un simplu exercițiu de reificare, o asemenea tipologie este utilă din punct de vedere didactic, deoarece permite orientarea În furnicarul formelor mitologice. Criterile de clasificare pot fi variate: În Tratatul de istorie a religiilor (1992), Mircea Eliade Își construiește o parte a analizei În jurul eroilor mitului (figurile uraniene
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
1985) și alta inaugurând un traseu din care doar mitologia zoomorfă este complet tratată (M. Coman, Mitologie populară românească, vol. I, 1986; vol. II, 1988, reeditat În 1996 sub titlul Bestiarul mitologic românesc). În studiul amintit, Constantin Eretescu propune o tipologie a ființelor mitologice (având ca bază numai textele de tip legendă) În care identifică patru clase: a) benefice (Zânele, Baba Dochia, Rohmanii, Spiridușii, Blajinii etc.); b) malefice (Muma-Pădurii, Zmeul, Vârcolacii, Dracul, Pricolicii, Căpcăunii etc.); c) benefice și malefice (Șolomonarul, Urieșii
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Marthaler (coord), New Catholic Encyclopedia, Thompson-Gale, Washington Munn, Nancy D., 1973, „Symbolism in a Ritual Context: Aspects of Symbolic Action”, În Honnigmann, John J. (coord.), Handbook of Social and Cultural Anthropology, Rand McNally & Comp., Chicago Mușlea, Ion; Bârlea, Ovidiu, 1970, Tipologia folclorului, din răspunsurile la chestionarele lui B.P. Hasdeu, Minerva, București Mușu, Gheorghe, 1973, Din istoria formelor de cultură arhaică, Editura Științifică, București Mușu, Gheorghe, 1982, Din mitologia tracilor, Cartea Românească, București Myerhoff, Barbara, 1975, „Organization and Ecstasy: Deliberate and Accidental
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
I. INTRODUCERE / 17 1.1. Argument / 17 1.2. Semnul lui Caragiale"/ 21 Capitolul II. COMICUL O ENIGMĂ? / 29 2.1. Scurt istoric al contribuțiilor teoretice / 29 2.2. Genul proxim și diferența specifică / 33 2.3. Invariant și variante (Tipologia comicului) / 37 2.4. Simțul comicului ca instinct fundamental / 41 Capitolul III. COMICUL CARAGIALIAN ȘI POSTCARAGIALIAN / 51 3.1. Modul satiric / 52 3.2. "A fi sau a nu fi" satiric / 53 3.3. La vremuri noi, măști comice noi
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
imaginar din proza și dramaturgia generațiilor ulterioare. Consecutivitatea feluritelor aspecte ale operei caragialiene în creațiile ficționale postcaragialiene era reperabilă în viziunea lui Paul Zarifopol prin prezența peremptorie a unui "semn" special, "semnul lui Caragiale", recognoscibil în reiterarea elementelor constitutiv-indisociabile: limbaj, tipologie, registre narative, interferența genurilor ș.a. Exceptând comsemnarea unor aspecte parțiale, diseminaea "semnului" caragialian în literatura autohtonă nu a fost analizată exhaustiv până la apariția acestui volum. Fără a înlătura prezența "semnului", Loredana Ilie îi diminuează imprecizia semantică, integrându-l în conceptul
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
trăsăturile constitutive și maleabilitatea unui precept tehnic. În consecință, atribuie "caragialismului" o dublă definiție globală. Sub aspect sincronic, imaginarul caragialian are structura unui mănunchi de constituienți textuali, dizolvați în substanța reprezentării scenice și narative, la confluența ariei tematice cu originalitatea tipologiei și expresia artistică, în texte inconfundabil personalizate. Pe dimensiunile diacroniei, "caragialismul" definește descendența "atitudinală și estetică a spiritului tutelar caragialian". Reconstituirea descendenței a impus, în prealabil, decodarea "cărții de identitate" a comicului, concept operațional proteic și glisant. Sintetica introducere în
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
informație, "chiar dacă nu este în întregime adevărată, parțial falsă ori cu totul falsă ..." (Despre idei și blocaje). În palierul imediat următor sunt comentate procedeele de recreare a comicului în opera scriitorului. Caragiale explorează valențele tuturor modurilor operaționale, evidențiază situații comice, tipologii rizibile, stereotipii de limbaj, discrepanțe lingvistice. Folosește aforismul ca formă de spirit, "moftul", ca emblemă a suficienței, figurile retorice pentru a intensifica tensiunea comică. Formele comice ale absurdului sunt reliefate printr-o expresivă antimetateză. Perceput ca "nonsens", absurdul declanșează comicul
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și Eugen Ionescu au explorat deopotrivă sugestiile comice ale metabolei, prin care absurdul și comicul se pun deopotrivă în valoare. Atracția dintre comic și absurd îi permite autoarei să demonstreze, convingător, "nonaristotelismul" operei, subliniind modernitatea ei intrinsecă. Prin acțiune, conflict, tipologie, stil, limbaj, Caragiale a sfărâmat tiparele existente, ieșind de sub incidența tradiției. Reprezentările artistice ale modurilor comice identificate în proza, dramaturgia și publicistica generațiilor postcaragialiene alcătuiesc substanța treptei finale. Traseele analitice pornesc de la creația lui Caragiale, considerată etalon valoric, și se
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
limbajului, conflictul dintre individ și sistem, râsul "crispat, înghețat", asemănător cu râsul din farsa tragică, modernă pledează pentru situarea dramaturgiei lui Caragiale "la o distanță aproximativ egală" între piesele clasice și dramaturgia absurdului. Aceeași mutație s-a produs la nivelul tipologiei. Specificitatea personajului clasic consta în consecvența devenirii temporale. Caragiale și Eugen Ionescu aduc pe scenă personaje caracterizate prin discontinuitate, dezarticulare, amețeală, nebunie, pierderea identității. Similitudinile sunt extinse la procesul de comunicare, în ansamblu. Caragiale a sesizat "uzura expresiilor verbale, convenționalitatea
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
studiului de caz din capitolul Caragialism în tendințele și căutările "Școlii de la Târgoviște". Precursori ai postmodernismului românesc, Costache Olăreanu, Radu Petrescu, Mircea Horia Simionescu au ei înșiși un precursor în Caragiale. Prin omologii interferente și reproductive, toți trei au asimilat tipologia și intuițiile textualiste ale maestrului: "mozaicarea discursului, fărâmițarea ficțiunii, indeterminarea, ambiguizarea". Privirea globală asupra absurdului comic caragialian îi permite Loredanei Ilie să imprime o imagine valorizatoare dramei Năpasta, descalificată valoric de Paul Zarifopol, în eseul Publicul și arta lui Caragiale
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
pot facilita pătrunderea spre acel "etimon spiritual" (Leo Spitzer) și estetic al marelui dramaturg. Florin Manolescu identifica în pătrunzătorul studiu Caragiale și Caragiale, Jocuri cu mai multe strategii, astfel de trăsături în pledoaria caragialiană pentru genurile minore, în interesul pentru tipologia și gustul publicului, în amestecul de stiluri, forme și registre, în predilecția pentru parodie, oximoron, supralicitare și ironie. La rândul său, Valentin Silvestru interpretează drept elemente de caragialeologie cinci motive ale operei, deopotrivă "chei spectacologice": scrisoarea, presa, semidoctismul, personajul care
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
sfârșit, categoria descendenților prometeici, a celor care par a se delimita intenționat de tradiția caragialiană, așa cum s-ar putea spune despre Mihail Sebastian și George-Mihail Zamfirescu. În cazul tuturor vom vedea că se pot identifica anumite constante caragialiene de la nivelul tipologiei, al tematicii sau al expresiei artistice, preluate constructiv și asumate conștient, în virtutea unei "vocații succesorale" mai mult sau mai puțin recunoscute, astfel încât se poate sublinia nota de individualitate dobândită de acești topoi în noile contexte literare. Pe de altă parte
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
vor fi încadrate acele lucrări în care distingem masive 49 sau doar incidentale menționări, citări sau aluzii la textele lui Caragiale, ci doar acele reprezentări literare care pun în evidență deliberat sau involuntar, constituienți care țin de esența caragialismului, respectiv tipologia, tematica și stilul specific, toate amprentate de diversele modalități ale comicului. Capitolul II Comicul o enigmă "Comicul rezultă din combinarea mijloacelor și rămâne în sfera nedemonstrabilului". (G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent) Orice încercare de reconstituire a
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
între care E.Altherr, între mecanicul și viul existenței umane, în formularea celebră a lui Bergson, etc23. Este posibilă o clasificare a tuturor tipurilor de contradicții repartizate în serii antonimice în toate compartimentele vieții sociale, materiale și spirituale, rezultând o tipologie descrescândă în care se pendulează "de la grandoarea și demnitatea absolutului, la efemerul și relativul accidentului."24 Acceptarea teoriei contrastului duce implicit la încadrarea comicului în categoria amestecului, drept consecință a imposibilei decantări științifice a acestui concept de cele opuse sau
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
pe cât de generoase în conținut, pe atât de concise și nesofisticate ca formă, putem spera că ne apropiem de dezideratul definirii adecvate și operaționale a unui fenomen care rămâne totuși obiect de speculații filosofice controversate. 2.3. Invariant și variante (Tipologia comicului) Ca atribut exclusiv uman și social 37, devenit obiect de studiu pentru aproape toate disciplinele spiritului, comicul fascinează, derutează și menține atenția cercetătorilor tocmai pentru că asemenea unui fenomen viu, proteic, este nedisecabil, scapă printre degete, se sustrage atât înregimentărilor
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ansamblu, motiv de proliferare dezarmantă a posibilelor clasificări, și apoi de inoperantul melanj între propusele distincte derivate ale comicului. Cel dintâi incovenient creează senzația de dezorientare la constatarea că, în ciuda unor coincidențe de viziune, se pot descifra cam tot atâtea tipologii ale comicului, câte abordări și teorii aferente se cunosc. Astfel, ca specii fundamentale ale comicului sunt identificate ironia și umorul la Kuno Fischer (Uber den Witz. Zweite durchgesehene Auflage, 1889) și la Fr. G. Jünger (Über das Komische, 1936), în timp ce
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
bazate pe iluzie, generând, prin contrastul între logica bunului simț și cea a personajului, un comic de o factură aparte. Criteriul cauzal pare să stea și la baza clasificării din perspectivă pragmatică. În studii relativ recente se propune 46 o tipologie a comicului în funcție de abaterile de la legile discursului, respectiv de la normele conversaționale inventariate de Paul Grice și de la regulile de conivență a căror importanță în comunicare a fost semnalată, între alții, de Ervig Goffman. Astfel, încălcarea principiului general de cooperare poate
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
cu noțiunea contribuțiilor directe. 50 În categoria prozei satirice, la mare distanță valorică de cea argheziană, poate fi menționat romanul neterminat Minunile Sfântului Sisoe, în care G. Topârceanu incriminează în principal instituția clerului și moravurile bisericești, romanul cu titlu și tipologie caragialescă Actele vorbește de I. Peltz roman apreciat de G. Călinescu la fel de puțin ca scrierile lui N.D. Cocea Flăcău de slugă, Pentru un petec de negreață -, romanul cu accente naturaliste Balanța de Ion Băieșu. În dramaturgie, modul satiric se concretizează
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
a atenției și de amuzament facil care împodobeau publicistica umoristică, aceste pilule spirituale denotă o dată în plus apetența caragialiană pentru comic și abilitatea neîntrecută de a-l făuri din explorarea tuturor resurselor, nu doar a celor identificate în situații sau tipologii rizibile, ci și a celor oferite de discrepanțele de la nivel lingvistic. I. L. Caragiale are și incontestabilul merit de a fi realizat o primă ilustrare în literatura română a umorului negru. Povestirea orientală Pastramă trufanda bazată pe o întâmplare macabră, este
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
aflate la limita ridicolului. Chiar și acestea însă vor fi urmărite cu o undă de înțelegere. Aceasta derivă din încercarea de introspecție care motivează, de pildă, gradual, decăderea morală a văduvei colonelului Zaharescu. În general, reminiscențele caragialiene sesizabile la nivelul tipologiei sunt umbrite prin grija de organizare echilibrată, de autentificare a comediei umane prin opoziția între personaje negative și pozitive. Astfel, lui Mirea, tipul amicului colpoltor care amintește de perfidul Lache, i se opune în plan moral, integrul Sergiu, la fel
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
visător surprins ", așadar un " lirism care cedează exigențelor sociale ", exprimând "conflictul dureros dintre sensibilitatea insului și realitățile societății ", se pliază perfect pe specificul teatrului său"221. În ciuda impresiei de desprindere definitivă, prin accentul pe afectivitate, de direcția caragialiană, componente ale tipologiei și ale tematicii lui Mihail Sebastian sunt încă tributare marelui înaintaș.222 Personaje ca Bogoiu, Madame Vintilă, călătorul și soția lui sunt tipuri caragialiene (micul funcționar, cocota adulterină, cuplul de vilegiaturiști) mai adânc personalizate și umanizate, iar anumite scene dezvoltă
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
dulcegărie sentimentală, fie din cauza preferinței pentru modalitatea satirică sau ironică în redarea universului uman. Filonul de sensibilitate explorat însă de scriitori precum Mihail Sebastian, V.I.Popa sau George-Mihail Zamfirescu nu diluează comicul, ci îl împrospătează, iar tratarea umoristică a reiteratelor tipologii sau situații caragialiene, conferă marca individualității în cazul celor mai importanți autori care au abordat comicul în perioadele postcaragialiene. Capitolul IV Un veac de... caragialism În funcție de criteriul cronologic, am observat pătrunderea comicului pe o arie literară vastă și diversă, prin
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
literatura română. Mai concret, dacă în privința satirei, a parodiei, a grotescului și a umorului, nu se poate susține că doar contribuția lui Caragiale a înrâurit decisiv manifestările comice ulterioare, în schimb, anumite unități distinctive care construiesc mai largi clase din tipologia comicului, poartă indubitabil amprenta caragialiană. Tipuri precum Mitică, politicianul "moftangiu", amicul, semidoctul, mahalagioaica etc., subsumate așa-numitului comic de caracter, apoi teme precum politica, familia, gazetaria, justiția, care formează substanța comicului de moravuri și multe dintre componentele care guvernează comicul
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]