KorAP: Find »[drukola/base=acasă & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...2109 2110 2111 ...2620 >

65,481 matches

Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655

au spus lagăr, dar cu oameni liberi, cu o bucătărie care și astăzi ar fi strălucită, cu inox, cu tot... Ne dădeau și acolo numai o singură farfurie de mâncare, că nu aveam de unde... iar pe 15 septembrie am ajuns acasă. Împreună cu sora? Împreună cu soră-mea. Soră-mea a plecat În ’64... Trăia În New Jersey 0 până În ’96. La apel se stătea câte cinci oameni. Și aceștia cinci țineau să fie Împreună, că ei au pretins să fie după mărime

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
treaba asta și mi-am reproșat... N-am știut ce se Întâmplă, bineînțeles. Dar, totuși, puteam să mă duc după ea. Așa m-au despărțit de mama mea. În lagăr, v-am spus, În prima zi de Crăciun am stat acasă, iar după-masă ne-au strâns pe toți, ne-au așezat În linie. A venit Hopcea, Führerul, și s-a băgat În baraca de bucătărie, unde era cald și bine și ne-a Învățat toate cântecele. Ne obligau să mărșăluim către

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
am crezut că nu-mi pierd ochii. Că era atât de zdravănă, grasă și mare... Și au fost foarte multe, fără sfârșit, nu se poate să le Împărtășești pe toate. Pe soțul meu l-am cunoscut după eliberare. Am venit acasă și În ’45, În decembrie, ne-am căsătorit, de unde au rezultat doi copii mai mult decât minunați. Avem un băiat care are diplomă de excelență, medic fiind, În Canada, unde lucrează ca director de spital - din 48.000 de medici

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
nu mă Însor, dar am un coleg extraordinar. Să vină jos și să faceți cunoștință”. Soției dumneavoastră i-a zis? Ea era În vizită acolo la cineva? Da, la niște colegi de lagăr. Acolo v-ați cunoscut. Și ați venit acasă Împreună? Da. Ea e din Satu Mare, eu din Cluj. (intră doamna) Spuneți, vă rog, unde s-a eliberat domnul. La Feldafing. Este o stațiune unde mergea tot timpul regina Elisabeta a Angliei. Acolo ne-am eliberat. Era zi de post

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
englezește. Și copilul a venit la mine, de trei ani, și a văzut că-s amărâtă. Sufăr de o boală cronică, m-a durut, m-a durut și am spus: „Dumnezeul meu e Sfânta Maria”. Când a venit maică-sa acasă i-a spus: „Mami, maică-ta e evreică?”. Ce rol a avut religia În lagăr? A avut vreun rol? Un rol? Câteodată da, altădată nu. Dacă ei observau că cineva solicită ajutorul lui Dumnezeu, ziceau: „No, unde este Dumnezeul vostru

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
atât mai mult, nu a apucat al doilea război mondial și Holocaustul. În ce-i privește pe fiii săi, e interesant de remarcat că toți au rămas În acele țări unde au studiat, exceptându-l pe tatăl meu, care, venind acasă, În vizită la părinți, a cunoscut-o pe mama mea la Turda și s-a căsătorit cu ea. Între 1940 și 1944, anul deportării, am studiat la liceul evreiesc din Cluj. A fost un miracol că acest liceu s-a

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
uzanța socială, tradiția osificată. Îmi aduc aminte cum duminica dimineața el o lua de braț, o Însoțea la catedrala mare din centrul orașului. Ea intra, iar el se plimba până la terminarea slujbei, iar apoi, ținând-o de braț, se duceau acasă. În schimb, această doamnă catolică aprindea lumânări vineri seara, la „preîntâmpinarea” Sabatului, iar cu ocazia sărbătorilor evreiești - de pildă, la Pesah (Paștele evreilor) - nu a lipsit azima pe masă, sărbătorește așternută. Cu alte cuvinte, au trăit bine, a fost o

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
a fost un caz unic În Întregul univers concentraționar nazist. A sosit deci momentul eliberării noastre. Nu sosiseră Încă trupele americane și noi strigam din răsputeri „Wir sind Frei”, suntem liberi... - Ce ați simțit, ce ați făcut când ați ajuns acasă? - Acum se vorbește mult despre copiii străzii. De problema lor se ocupă medicii, educatorii, psihologii. Dacă te gândești bine, și noi am fost Într-un fel „copii ai străzii”, cel puțin În accepțiunea că eram singuri, nu aveam familie, nu

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
acestor copii ai nimănui. Ar fi fost interesant și instructiv dacă, după 20, 30 sau chiar 40 de ani după eliberarea din lagăr, cineva ar fi făcut un studiu sociologic despre destinul acestor „copii ai străzii”. Din clipa sosirii mele acasă a Început o nouă perioadă a vieții mele, cu multe satisfacții, succese, dar și cu nemulțumiri și dezamăgiri. (februarie 2003) „ Am fost la Bergen-Belsen”, interviu cu Amen Natan (n. 1922) - Mă numesc Amen Nathan. Sunt din orașul Bistrița, județul Bistrița-Năsăud

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
a fost să cer hârtie și creion să văd dacă Îmi funcționează capul - și am Început să Încerc să deduc formule matematice. Și când am văzut că mai funcționează, i-am cerut doctorului să-mi dea voie să plec. Voiam acasă. Și la ieșirea din spital m-au dus să-mi facă o baie. Țin minte și acum că nu aveam puterea să intru cu piciorul În baie și să ies din baie. A trebuit să fiu ajutat. Nu am putut

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
lui mai. - Liceul evreiesc avea propriile reguli? - DAVIDOVICI: Nu aș putea să spun exact cum a fost, dar știu că s-a constituit această comisie de bacalaureat și am dat bacalaureatul În mare fugă, că după aceea m-am dus acasă, În comuna mea natală, și de acolo a Început tragedia. - Care e numele tatălui dumneavoastră și de unde provenea? - DAVIDOVICI: Tatăl meu, Loghy Nechita, provenea din Lechinta, aproape de comuna Matei. Un om erudit, știa limbi străine... Dacă eu am reușit să

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
studenți erau socotiți minoritari. Eu nu am avut această problemă, pentru că am fost Într-un liceu numai cu ai mei, cu evrei - dar ei erau la facultate, la Agronomie, unde existau asemenea manifestări și nu o dată i-am văzut venind acasă bătuți. Era unul, Feleșan Îl chema... După aia a devenit mare. Erau studenți foarte buni, Învățau foarte bine și erau prigoniți, bătuți, parcă au fost și Închiși pentru câteva zile. - Ce alte restricții mai erau? - DAVIDOVICI: Nu aveam dreptul să

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
noi, cele două clase, să ne Întâlnim la ora cinci la o colegă - tinerețea Își cerea drepturile... Ne Întâlneam la cinci după-masa, se punea un radio sau nu știu ce și, dacă nu era, cântam noi, dansam, iar la ora șapte mergeam acasă. - În general, aceste petreceri aveau loc la o anumită persoană? - DAVIDOVICI: Nu. Când la ea, când la familia Adler, pe care o cunosc din 1940, când am plecat la Cluj la liceul evreiesc și am stat la mătușa mea, pe

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
În sensul că mâncam la bucătăria americană... Ei, nu trecea toată lumea pe la șofer când trebuia să ajungă la comandant - pe la interpret trecea, că nu aveau cum să vorbească (râde). Așa că tot o duceam bine... Importantă era mâncarea. Până aproape de plecarea acasă mâncarea era raționalizată strict În condiții medicale. Ne-am convins ulterior că erau calculate caloriile. Pentru prima săptămână 600 de calorii pe zi, a doua săptămână o mie și nu știu cât - mergea progresiv. Când am terminat stagiul nostru de eliberați și

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
raționalizată strict În condiții medicale. Ne-am convins ulterior că erau calculate caloriile. Pentru prima săptămână 600 de calorii pe zi, a doua săptămână o mie și nu știu cât - mergea progresiv. Când am terminat stagiul nostru de eliberați și am ajuns acasă Încă nu ajunsesem la nivelul rației medicale, Încă nu eram refăcuți complet și se făceau periodic controale medicale. - Aveați 29 de kg când ați plecat din lagăr? După această perioadă de recuperare cât aveați? - ADLER: Nu mai știu cât aveam

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
complet și se făceau periodic controale medicale. - Aveați 29 de kg când ați plecat din lagăr? După această perioadă de recuperare cât aveați? - ADLER: Nu mai știu cât aveam. În orice caz, cred că aveam vreo 60 când am ajuns acasă. - DAVIDOVICI: Nu puteai să ai șaizeci... Ai mai luat treizeci de kile În drum, Otto? Nu... Erai mic, slab, iute... - ADLER: Întotdeauna am fost un gras. La liceu aveam două porecle - evident, În ungurește, că era liceu maghiar. Una era

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
ne-au dus la Cluj, la fabrica de cărămizi, unde a fost și Otto. - Cum v-au dus? DAVIDOVICI: Nu mai țin minte. Până la Gherla știu... ADLER: Țin minte foarte bine clipa În care au venit să ne ia de acasă, pentru că a fost un șoc extraordinar... Nici nu mi-am imaginat... Dar evenimentele care au venit după ghetou Însemnau un șoc atât de puternic față de ce a fost În ghetou, că asta a căzut undeva În desuetudine. Ce a fost

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
și din Dej, din toate Împrejurimile. Nu-mi dau seama câte persoane, dar eram un convoi destul de mare. Domnul Adler a spus un lucru foarte important: se țin minte șocurile avute, trecerea de la o etapă la alta, adică dezrădăcinarea de acasă, trecerea În ghetou - nu mai faci deosebire Între ghetouri, Cluj și Gherla - apoi Îmbarcarea În vagoanele alea de vite, sosirea la Birkenau și despărțirea de părinți, când am coborât din vagon, după zile și nopți Întregi de mers În vagon

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
inuman dintre toate. În lagărul C erau barăci și În barăci cu priciuri, iar pe prici dormeam șase cu capul În sus, șase cu capul invers... Deci 12 persoane. Eram lângă sora mea. Cu nimic din ce am avut de acasă, tunse zero... - Ați coborât din tren, s-a făcut separarea pe peron de către o comisie de SS-iști... DAVIDOVICI: Scria Birkenau, „Arbeit macht frei”. Adică și În ultima clipă te mințeau că te duc Într-un lagăr de muncă. Numai

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
Între ruși și americani era stabilită la masa rotundă dinainte. Pe urmă s-au ajustat liniile... - Dar nu Înțeleg de ce v-au băgat rușii Într-un asemenea lagăr... DAVIDOVICI: Pentru că am trecut pe teritoriul rusesc. Noi am vrut să venim acasă, știți? Și vrând să ne Întoarcem acasă, americanii erau acum de partea cealaltă. Dacă am fi vrut să mergem În America, așa cum ni s-a propus, nu veneam. Ni s-a propus, dar tot mai aveam o mică speranță: dacă

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
masa rotundă dinainte. Pe urmă s-au ajustat liniile... - Dar nu Înțeleg de ce v-au băgat rușii Într-un asemenea lagăr... DAVIDOVICI: Pentru că am trecut pe teritoriul rusesc. Noi am vrut să venim acasă, știți? Și vrând să ne Întoarcem acasă, americanii erau acum de partea cealaltă. Dacă am fi vrut să mergem În America, așa cum ni s-a propus, nu veneam. Ni s-a propus, dar tot mai aveam o mică speranță: dacă părinții au venit? Și atunci ne-au

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
teroarea din lagărul nemțesc... - Spuneați că vi s-a propus să plecați În America... Cine v-a propus? Cum v-a propus? DAVIDOVICI: Ei, n-aș putea să spun... Erau câțiva care se ocupau de această problemă și: „Unde vrei?” - „Acasă”. Păi, acasă voia sora mea, voiau prietenele mele, acasă voiau colegele mele... Majoritatea voiam acasă. Ei, și atunci ne-au predat rușilor. Acolo am stat vreo patru săptămâni, după care din nou am fost eliberați pe 13 aprilie 1945, iar

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
lagărul nemțesc... - Spuneați că vi s-a propus să plecați În America... Cine v-a propus? Cum v-a propus? DAVIDOVICI: Ei, n-aș putea să spun... Erau câțiva care se ocupau de această problemă și: „Unde vrei?” - „Acasă”. Păi, acasă voia sora mea, voiau prietenele mele, acasă voiau colegele mele... Majoritatea voiam acasă. Ei, și atunci ne-au predat rușilor. Acolo am stat vreo patru săptămâni, după care din nou am fost eliberați pe 13 aprilie 1945, iar În august

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
propus să plecați În America... Cine v-a propus? Cum v-a propus? DAVIDOVICI: Ei, n-aș putea să spun... Erau câțiva care se ocupau de această problemă și: „Unde vrei?” - „Acasă”. Păi, acasă voia sora mea, voiau prietenele mele, acasă voiau colegele mele... Majoritatea voiam acasă. Ei, și atunci ne-au predat rușilor. Acolo am stat vreo patru săptămâni, după care din nou am fost eliberați pe 13 aprilie 1945, iar În august 1945 am ajuns la Cluj. - Care a

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
v-a propus? Cum v-a propus? DAVIDOVICI: Ei, n-aș putea să spun... Erau câțiva care se ocupau de această problemă și: „Unde vrei?” - „Acasă”. Păi, acasă voia sora mea, voiau prietenele mele, acasă voiau colegele mele... Majoritatea voiam acasă. Ei, și atunci ne-au predat rușilor. Acolo am stat vreo patru săptămâni, după care din nou am fost eliberați pe 13 aprilie 1945, iar În august 1945 am ajuns la Cluj. - Care a fost cel mai dramatic moment, cea

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]