53,579 matches
-
un răstimp de milioane. Dar apoi voi distruge tot ce am creat, iar lumea aceasta va ajunge În Nunxe "Nun" șhaosul primordialț, devenind ocean, ca la Început. Eu sunt cel care va rămâne, cu Osirisxe "Osiris", după ce mă voi fi transformat din nou În șarpele pe care oamenii nu-l cunosc, iar zeii nu-l văd...” 17. O NOUĂ TEOLOGIE: ATONTC "17. O NOUĂ TEOLOGIE \: ATON" Spre sfârșitul dinastiei a XVIII-a, În jurul anului 1 400 Î.Hr., apar simptomele interesante
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
sau, mai bine zis, o revoluție. Divinităților solare și celor asimilate acestora le alătură, În mod despotic, „Soarele” propriu-zis, fără mitologie, cu numele său real; Îi atribuie responsabilitatea a tot ceea ce există și a felului În care totul există și, transformându-l În principiu unic, Îi proclamă unicitatea. Dacă se poate spune așa, ideea unui zeu creator, care se Îngrijește de creație și care este „unic”, este un concept vechi În imnografia egipteană: dar oricare dintre acești „unici” este dispus să
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Ramses are o serie Întreagă de statui care Îl reprezintă; acestora li se cunoaște numele specific și sunt obiecte ale unui cult despre care dau mărturie stelele din vremea respectivă (dedicate mai ales de militari). În hieroglife, numele său apare transformat În imagini complexe care pun În evidență divinitățile ce apar În ele („Ramses” Înseamnă „Raxe "Ra" s-a născut”, numele dinastic User-maatxe "maat"-Ra - În greacă Osimandia - Înseamnă „cel puternic al lui maat este Ra”) și reprezintă, din acest motiv
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
EGIPTUL SE DESCHIDE LUMIITC "25. EGIPTUL SE DESCHIDE LUMII" Odată cu sosirea lui Alexandru În Egipt, În 323, și cu stabilirea imediată a dinastiei diadohilor Ptolemei În Valea Nilului, se deschide ultimul capitol al istoriei religiei egiptene. Egipteni, Ptolemeii s-au transformat În relațiile lor cu supușii; dar grecii și macedonenii au rămas În relații cu lumea elenistă Înconjurătoare. Religia oficială a resimțit această situație care a durat, oarecum până În epoca ocupației romane. Regele (apoi Împăratul) este Încă un faraon și are
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
prin ea Însăși, În vreme ce pământul era Încă În Întuneric, nici un pământ nu apăruse, nici o plantă nu Încolțise. Ea a luat forma unei vaci pe care nici o ființă divină sau oricine altcineva nu putea Încă să o cunoască. Apoi s-a transformat Într-un pește lates și a pornit la drum. A umplut de lumină privirea ochilor săi, iar lumina a fost... Tot ce gândea În inima ei Îndată Începea să existe. Astfel, ea a gândit bunăstarea (bæq)... iar Egiptul (bæqt) a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
naște soarele, Raxe "Ra", și se pune Început lumii. Unele texte mitice pot fi datate, altele nu. Dar există o summa a cunoașterii teologice care a fost salvată, din dorința de a supraviețui Într-o lume care Începuse să se transforme spiritual și intelectual. Explicațiile teologice rămân În continuare cele pe care le-am Întâlnit deja atunci când am citit comentariile la capitolul 17 din Cartea Morților. Iată ce conțin explicațiile unui fragment dintr-un papirus cu conținut mitologic 1, În care
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
-copil (Harpocratexe "Harpocrate") constituie panteonul egiptean tipic, În care oamenii se Încred și care face inimile să bată. Și nu este vorba despre o limitare la Egipt: Într-adevăr, din Valea Nilului apare un cult care se maturizează și se transformă la contactul cu restul lumii mediteraneene Într-un mister complex - misterele zeiței Isis - care a dat pace și speranță (dar și câteva scandaluri și câțiva martiri) unui număr de credincioși mult mai mare decât al celor din Îngusta Vale a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a se răzbuna, iar zeița Inaraxe "Inara" se unește cu omul ¾upașiya pentru a obține ajutorul acestuia; Într-o povestire despre zeul-Soarexe "Soare", o vacă și un pescar, zeul-Soare este cuprins de dorință pentru o vacă incredibil de frumoasă și, transformat În om, se unește cu ea. Asemenea oamenilor, și zeii au o locuință care, În mitologie, este descrisă de cele mai multe ori ca un palat unde se desfășoară sărbători și banchete. Localizarea acestor locuințe rămâne cel mai adesea ambiguă, deși se
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Aqhat va fi primit În rândurile strămoșilor binefăcători, Rapi/aumaxe "Rapi/auma", alături de care va lucra În favoarea celor vii oferindu-le fecunditate și protecție. Și aici trebuie recunoscută tema regelui/fiului de rege care moare, dar care poate să se transforme ritualic dintr-un mort simplu Într-un strămoș și să se bucure de un cult din partea celor care Îi supraviețuiesc. 3. EPOCA FIERULUITC "3. EPOCA FIERULUI" 1. Fenicienii și cartagineziitc "1. Fenicienii și cartaginezii" Popoarele feniciene, așezate pe coasta mediteraneană
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
legendar, Sanchuniaton, care a trăit În epoca războiului troian. În materialele sale, În care sunt expuse credințele privitoare la cosmogonie, la originile culturii și la teogonie, se poate Întrezări un veritabil nucleu de mitologie feniciană, chiar dacă reelaborat de tradiție și transformat de mode culturale precum euhemenismul. În panteonul cetăților feniciene se individualizează câteva elemente structurale comune și caracteristice. În vârful panteonului se află o pereche alcătuită dintr-un zeu (numit ba‘al sau ’ad½n, „domn”), a cărui identitate variază de la o
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Harran, din Mesopotamia de Sus. Și la Damasc Îl găsim pe Hadad ca divinitatea poliadă principală, cu un templu al său (cf. 2 Regi 5,18), fiind cinstit cu epitetul de Rammanxe "Ramman", „Celxe "Cel" care tună” (care se va transforma treptat În Jupiter Damascenus). De altfel, numele dinastic al suveranilor Damascului este Bar-Hadad („Fiul lui Hadad”), iar zeul trebuie să fi avut o soție identificată treptat cu Atargatisxe "Atargatis". Morfologia zeului Hadad din Damasc avea trăsături comune cu cele ale
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
din Atenaxe "Atena" sau destinatarul unui cult la Tespia, În Beoția, În forma aniconică a unei pietre (Pausanias, IX, 27, 1). Numai Gaia sau Gheea, pământul, pare să posede trăsături divine, dar, după ce a născut „toate lucrurile”, ea devine inactivă, transformându-se Într-un fel de deus otiosus. Așadar după ce activitatea ei este limitată la momentul mitic al Întemeierii lumii, Gheei aproape i se suprapune o altă figură care, din punct de vedere morfologic, poate fi Înscrisă În tipul „Pământului-Mamă” generator
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
o funcție terapeutică sau de prezicere a viitorului, după cum pot fi fondatori de cetăți și de culte, asumând o funcție de mediere Între lumea divină și cea umană. În ciuda acestei discrete și relative permutabilități Între zei și eroi, cazul unui erou transformat În zeu este, oricum, rar. În afară de Herakles, care devine zeu după ce a murit ars, numit heros theòs, „erou zeu”, de Pindar (Nemeene, III, 22), și de bălaiul Diomedexe "Diomede", făcut nemuritor și theòs de către Atenaxe "Atena" (Pindar, Nemeene, X, 7-9
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pornire, dar mecanismul amorsat atinge și alte figuri -, ca Întemeietorii de cetăți și colonii, care nu Își puteau avea originile Într-un trecut micenian, și În același timp, amestecă și confundă caracterele, recuperând și atribuindu-le eroilor funcții culturale, ori transformă o zeitate ca Prometeuxe "Prometeu", numit explicit theòs titàn de către Sofocle (Oedipxe "Oedip" la Colona, 55-56), Într-un fel de erou cultural. Totuși, chiar dacă cetatea așteaptă de la el protecție și Îi situează mormântul În centrul ei, eroul apare ca un
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
dionisiac, producând astfel o disociere iremediabilă care distrugea raportul Între dimensiunea religioasă a teatrului și cetate 1. Dezvăluindu-i mecanismele fondate pe „programe de acțiune” (subcapitolul 1.4), care făceau ca personajele să poată fi schimbate Între ele, el Îl transforma, la sfârșit, În logos; mitul devenea deci intrigă și acțiune, dar și inventarul din care se putea inspira poetul. Însă pe măsură ce ne apropiem de Aristotel, criza cetății antice și a Atenei În special se Îndreaptă către sfârșit. Critica sistematică adusă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
la originea polisului Într-o Îndoielnică istorie evolutivă ce fixează principiul genetic și factorul de continuitate al fiecărui stat În nucleele conjugale. Identitatea nu mai depindea de genos, ci de polis, iar pentru atenieni aceasta devenea chiar teritorială și se transforma până acolo Încât să se Întemeieze pe o „naștere din pământ”. În acest fel era introdusă o discriminare ulterioară care Îi separa de ceilalți greci pe cetățenii fiecărei cetăți, care aveau calitatea de cetățean prin drept de naștere și erau
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
devenit polièus, al cetății, atât la Atenaxe "Atena", cât și la Cos; În schimb, la Mykonos, ca boulèus, primește jertfe Împreună cu Demetraxe "Demetra" și Coraxe "Cora". Hestiaxe "Hestia", inima și vatra casei, devine centrul și vatra polisului. Templul ei se transformă Într-un soi de arhivă publică, iar altarul ei se află În centrul cetății. Introduși În polis, zeii se integrează și Împart cu ceilalți cetățeni spațiul urban, politizându-se și ei. Pe altarul Hestiei erau invocate legile 1, iar la
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
mai aveau scopul de a schimba condiția socială a celui inițiat, ci pe cel de a-l Întări În rolul lui de cetățean și de a-l confirma pentru destinul cetății. Propaganda ateniană a pus repede stăpânire pe tradiția mitică, transformând Atenaxe "Atena" În depozitara și distribuitoarea darurilor zeiței, ca și a riturilor ei din care veneau „cele mai mângâietoare speranțe pentru sfârșitul vieții” (Isocrate, Panegiric, 28-29). La rândul său, secretul Misteriilor a devenit secretul cetății, iar divulgarea lui s-a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Atenaxe "Atena" În depozitara și distribuitoarea darurilor zeiței, ca și a riturilor ei din care veneau „cele mai mângâietoare speranțe pentru sfârșitul vieții” (Isocrate, Panegiric, 28-29). La rândul său, secretul Misteriilor a devenit secretul cetății, iar divulgarea lui s-a transformat În atentat Împotriva statului. Era un secret la care erau admiși numai inițiații care luau parte la ceremoniile dinăuntrul sanctuarului din Eleusis. Purificări, post și sacrificii Îi pregăteau pe inițiați să asiste la ritualul secret, care era articulat În trei
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
politic, conform unei Împărțiri ce data din vremea mitului (Pausanias, I, 38, 3). De aceea, atunci când parabola politică ateniană a Început să coboare, misteriile și-au accentuat perspectiva escatologică, orientându-se În direcția existenței de dincolo de lume și s-au transformat din ce În ce mai mult Într-un cult universalist eliberat de istoria Atenei. b) Calea mistică și critica religiei oficiale Eshatologia și soteriologia misteriilor rămâneau oricum compatibile cu dimensiunile și limitele sistemului politeist. Însă când cetățile și-au atins perioada de maximă Înflorire
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
destinul de dincolo de viață al omului. Erau expresii filozofico-religioase, reprezentate În special de orfici și pitagoreici, care făceau apel la strâmtorarea provocată de tensiunile sociale și economice. În opoziția lor față de modelul cultural tradițional sau În Încercările de a-l transforma, ele dovedeau o aspirație spre depășirea condiției umane și o tendință care se poate numi generic mistică. Refuzul lor lovea universul mitologic și cosmologia lui, Înlocuite de principii abstracte, ca nèikos și philìa, la Empedocle, sau ca monadele pitagoreicilor. Sau
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și Orfeuxe "Orfeu", care rămâneau marginali, căpătând contururi subversive. Ele răsturnau patrimoniul tradițional și exasperau ritualismul catarctic, nu atât ca să realizeze o armonie a echilibrelor Între lumea divină și lumea umană, cât să acționeze asupra omului Însuși și să Îl transforme suficient de mult Încât să treacă peste distanța ireductibilă care Îi separa pe oameni de zei. c) Orfici, pitagoreici și... Tendința de a urma calea mistică pentru a depăși condiția umană, În opoziție mai mult sau mai puțin declarată cu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
izbucnită la Atenaxe "Atena" În 429 Î.Hr. a știrbit Încrederea În medicina hipocratică, să recurgă la sanctuarele lui Asclepios ca să obțină vindecări „miraculoase”. În această atmosferă, sănătatea și vindecarea au Început să se identifice cu „mântuirea”, iar Asclepios se transformă În divinitatea protectoare a medicinei, până Într-atât Încât, În epoca elenistică ulterioară, a asumat rolul de zeu salvator prin excelență. Dar În epoca clasică și, oricum, și mai târziu, sanctuarul din Epidauros și filialele lui răspândite aproape pretutindeni În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pare să asume trăsăturile specifice ale unei slujiri exclusive. Contrar a ceea ce se Întâmplă În cetăți, personalul oracolului delfic se sustrage cu totul celorlalte activități publice, iar acest fapt permite o disponibilitate constantă și o acțiune minuțioasă și continuă, care transformă progresiv Delfi Într-un pol de orientare sistematică a vieții religioase publice și private a Greciei. Mijlocirea În raporturile cu lumea divină sau cu forțele extraumane și interpretarea voinței sau planurilor lor le revin, În schimb, ghicitorilor (manteis) și poeților
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
interpretări coerente ale semnelor prevestitoare. Tot mulțumită influenței grecești din perioada clasică târzie și mai ales elenistică ce a urmat, aceste doctrine s-au mărit cu aporturi orfico-pitagoreice și astrologice, de valoare și semnificație variată, care au contribuit la a transforma etrusca disciplina Într-un complex corpus de știință religioasă. Acest corpus doctrinar era constant extins fie prin responsa colective ale colegiului, fie prin speculațiile individuale ale fiecărui haruspiciu (În general magistri În collegium LX haruspicum), publicate În libri asupra cărora
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]