6,663 matches
-
pe Albright... Concluzia? Și pe vremea lui Ștefan cel Mare, și mai apoi, și astăzi, și mâine, vom fi singuri. Sau cu sârbii... În Jugoslavia, NATO poartă un război În toată regula, mai puțin cinstea, inclusiv mediatic, căci de la Machiavelli Încoace, scopul scuză mijloacele, chiar minciuna generalizată, menită a arunca praf În ochii credulilor. Inclusiv Încercarea de a fisura unitatea sârbilor sau de a smulge Muntenegrul. Inclusiv Încercarea de asasinat al unui șef de stat. Inclusiv Încercarea de a demoraliza, prin
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
n’ar fi ea aplicată, legea numărul unu a lumii e entropia, mai bine-zis creșterea ei, cantitativă, căci calitatea e o altă poveste, pe care n’o voi ocoli. Asta mi se confirmă, Într’un caz particular, de 8 ani Încoace: Jugoslavia; cazul general privește Însă societatea umană În toată istoria ei și se va relua câtă vreme va exista: societatea, evident. Am pronunțat un cuvânt ciudat. Să-i caut un sinonim. Acela este, la fel de bine, În loc de entropie, degradare. Dar mai
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
adică la popor. Că unele țări sunt Încă multinaționale, nu că au niște minorități, ci popoare unic constituite În teritoriul statal, e altă treabă. Noi, dimpotrivă, suntem un popor care și a cam restrâns teritoriul, nu și numărul, de la Burebista Încoace; rea ar fi fost extinderea, precum au făcut-o rușii. România va scăpa, chiar dacă a creat, printr’o politică prea plecată când răsăritului, când apusului - servitutea de țară mică! - destule precedente care i se pot Întoarce Împotrivă. Cu România e
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
care nu se vrea doar atât, adică ceva urmat de despărțire, ci contopirea menită a proteja clanul - Întărindu-l -, În concurența cu clanul literalmente de peste Ocean, și care abia a avut loc - atunci În ’89 sau mai precis ceva mai Încoace; deh! inerția, mai bine-zis obișnuința, a doua natură - e Într’adevăr prea recentă pentru a readuce mirosul guzganului nostru la felul clanului. În sfârșit că acea cușcă nu e altceva decât acele interminabile capitole de negociere cu Uniunea Europeană. Pare mi-
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
astăzi, căci un popor care se „adapă“ și este spălat inclusiv de păcate de aceeași apă, nu poate căuta decât asta, unitatea, pe care s’o transpună din abiotica geografie În suprabiotica sociologie. Și a tot tentat-o, de la Burebista Încoace, deși fără un succes de durată. Firesc. Burebista și Mihai Viteazul au unit entități statale care, așa cum Herodot ne-a pălmuit, manifestau În continuare meteahna noastră, disputa internă, cu corolarul ei, tendința centrifugă. Doar momentul 1918 ne-a fost favorabil
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
șantajului, a presiunilor politice, a ultimatumului și arbitrajului politic, mijloace de impunere prin dictat și forță a unei puteri militare asupra altor state, metode folosite din plin în perioada neagră a anilor 1938-1940 și nu numai, a reprezentat de atunci încoace tema multor discuții și cercetări, concretizate în lucrări, studii, documente și articole, axate însă în mai mică măsură și pe analiza unor istorici militari, care făceau referiri la poziția Armatei Române față de actele brutale și samavolnic înfăptuite în vara și
Înstrăinata noastră Basarabie by Ion Lupu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/833_a_1563]
-
și de aci de pe Olt și de pe Ardeal. Și ce să vezi, c-o apărut o fătuță, numai cu o cîrpă pe șolduri, încolo goală cum o fătat-o mumă-sa, și minteni o-nceput să țopăie, când încolo, când încoace. Și numai ce-o apărut din cealaltă parte un ficior, cu cioareci subțiri strânși pe el de mai că i se vedeau bucile, și numai ce-o prinse pe fătuță și începu s-o smotocească, și s-o arunce în
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
bucile, și numai ce-o prinse pe fătuță și începu s-o smotocească, și s-o arunce în sus ca pe o pernă și ea-i cădea oblu-n brațe și minteni i se smulgea și fugea ni încolo, ni încoace, și el după ea și iar o prindea și iar o arunca, de te apuca mila de biata de ea, că era tare plăpândă...» Dar aci se găsi Pavăl, care se vede că nu mai avea răbdare, și-l întrerupse
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
spuse : «Eu am fost ca voi, trei ani de zile am slujit împăratului, trebuie să mă lăsați să-i spun necazul» A stat la porțile Schönbrunului câteva zile în speranța că va putea ajunge în fața aceluia pe care de la Horia încoace, ca și Avram Iancu, ca și martirii Memorandului l-au crezut a fi drept proteguitor al națiunilor asuprite de pe întinsul imperiului, dar în palatul acestuia, Badea Cârțan n-a putut pătrunde. Se îndreaptă dezamăgit spre Budapesta unde ca prin minune
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
Cina cea de Taină reprezentându-i pe Iisus și cei doisprezece apostoli, îi plasează pe aceștia, nu la clasica masă dreptunghiulară a lui Leonardo Da Vinci, așa cum au fost tentați s o facă mai toți pictorii de icoane de la acesta încoace, ci în jurul unei mese rotunde, utilată cu tacâmuri din zilele noastre, linguri, furculițe cuțite, obiecte total necunoscute la vremea mântuitorului. Mai vârstnicii satului îl rețin pe Matei Țâmforea ca pe un om excesiv de modest, suferind de o voluminoasă gușă tiroidiană
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
mai 1945. Din nefericire cel de-al doilea război mondial s-a încheiat, dacă s-o fi încheiat, prin divizarea întregii omeniri în două mari zone de influență, care a dus la așa o pace, încât de atunci, din 1945 încoace, vreme, iată, de 57 de ani, aproape că n-a existat zi în care, undeva pe glob, cel puțin două popoare să nu aibă ceva de împărțit, și pentru asta să nu găsească altă cale decât pe cea a trasului
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
odată prin statisticile întocmite în diverse etape ale istoriei satului vom vedea că vârful maxim privind numărul de locutori a fost în anul 1930, adică în perioada recunoscută a fi fost cea mai înfloritoare pentru întreg neamul românesc. De atunci încoace populația satului a scăzut, principala cauză fiind, după cum toată lumea e de acord, efectul colectivizării, fenomen produs după 1950 concomitent cu dirijarea forței de muncă spre oraș, zona în care s-a dezvoltat foarte mult industria așa zisă socialistă care după
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
nivel european, dacă legiutorii ar concepe acte normative pe baza cărora satul, nu numai al nostru, să poată prospera, dacă autoritățile, cei puși să le aplice le-ar și respecta, dacă pecinginea corupției n-ar fi acoperit de o vreme încoace țara, în deosebi după așa zisa trecere de la orâduirea totalitară de tristă amintire la o nouă formă de organizare a societății, formă pe care consătenii noștri nu o întrevăd și deci no înțeleg încă. Datorită cestei situații, la foarte multe
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
prea cumpărasem cine știe ce și care era renumit ca fiind foarte amabil, au năvălit cu rugăminți doamne cunosute: Domnule profesor treceți-mi și mie florile acestea că am cumpărat cam multe lucruri și mă tem să nu mă- ntoarcă. Dă-le încoace!s-a-nvoit soțul meu. Vă rog luațile și pe-ale mele, s-a încumetat și altă doamnă să-i ceară s-o servească. Ce naiba ați cumpărat atâtea flori?a întrebat-o soțul luându-le. Vreți să le treceți și pe ale
7 zile ?n Grecia by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84081_a_85406]
-
Centrului Național de Studii de la Ipotești, publică acum un studiu despre ceea ce am putea numi spațiul eminescian sau semnele (elementele realului) care preced și, poate, influențează creația poetului. Subiect dificil, relație mereu controversată pentru că, se știe de la Proust și Valéry încoace, estetica acceptă greu identitatea dintre eul biografic și eul profund (adevăratul creator al operei). Sub presiunea acestei disocieri, critica literară nu justifică opera prin cauzalități din afara ei, ceea ce nu înseamnă că opera iese din neant și nu trăiește într-un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
poetica eminesciană. În același timp, trebuie parcurs și drumul invers, urmărindu-se cum a ajuns opera să resemantizeze lumea aceasta, astfel încât să devină ea însăși o nouă realitate, (virtuală, poate, dar tot realitate); o nouă realitate ipoteșteană, care, de la Eminescu încoace, se suprapune până la indistinct cu realitatea însăși. O realitate care, în mod convențional, se presupune a fi un dat de netăgăduit. Această dublă cale începe tocmai prin refacerea cursului și parcursului copilăriei poetului, întrucât, vrând-nevrând, acolo își găsesc toate sâmburul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
povestitor și lumea povestită din timpul și spațiul profan 57. Presupunând că lumea care se vede este cea reală și că lumea povestită este o fantasmă, nu se știe dacă în "jocul" în care a fost prinsă omenirea de secole încoace realul este, într-adevăr, ceea ce oamenilor le pare a fi așa. Dacă lucrurile stau într-adevăr în acest fel, atunci harul scriitorului constă tocmai în capacitatea lui de a accepta sfidarea lumii și de a crea iluzia realității 58. Așadar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
e reflectată doar în substanța imaginativă a poetului. În acest fel, ea apare structurată ca un amalgam de realitate topită în vis, dar și invers, ca un vis pătrunzând cu insistență în crudul realității, transformând-o: Răsai din umbra vremilor încoace,/ Ca să te văd venind ca-n vis, așa vii!110 E aproape de necrezut cum acest mare poet nu a fost comparat în mod esențial cu Don Quijote, alergând obsesiv după himera vieții lui. Să fie oare altceva poetul, cavaler rătăcitor, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
-n ușa ta să bată; Să stai visând la foc, de somn să picuri și să visezi la basmul vechi al zânei Dochii 253. Atunci, În juru-mi ceața crește rânduri-rânduri254. Iubita este motivul principal al visării: Răsai din umbra vremilor încoace,/ Ca să te văd venind ca-n vis, așa vii!255 Atunci când poetul se imaginează într-o atmosferă bucolică împreună cu iubita, fericirea-vis se derulează într-un cadru natural izolat: Vom visa un vis ferice/ Îngâna-ne-vor c-un cânt/ Singuratece
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
pe care le-a avut până acum neamul românesc era mai interesantă și mai îngrozitoare decât cea de pe scenă..." * C ontestarea brutală și, pe alocuri, suburbană, a omului și poetului Eminescu nu-i rara avis în cultura română. De la Grama încoace, a existat o continuitate a negării, mai fiecare generație înscriindu-și contribuția barem la șubrezirea soclului, dacă nu la dărâmarea statuii. Frumos drapată în fraze de necontrazis, prin care se cere legitima și necesara scoatere a poeziei eminesciene de sub zodia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
și preocupări colaterale, în care opera poetului furnizează doar textele necesare exemplificărilor diverse). Fost slujbaș la Biblioteca Academiei, profesorul Georgescu a avut răbdarea unor nesfârșite lecturi paralele, așezând manuscrisele eminesciene într-un vizavi adeseori incomod cu principalele ediții, de la Maiorescu încoace. După ce notează că "aceste observații ale noastre, privind virgulele și apostrofurile eminesciene, sunt rodul a vreo douăzeci de ani de muncă singuratică și par mai mult curiozități pentru cine le urmărește", autorul se întreabă, pe bună dreptate: "Dar... mai avem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
purta părul tăiat scurt, dar pe care și-l aranja ca să fie măreață, impunătoare, maiestoasă glumeam eu cu ea, cu fața ovală, de fel ridată și mereu zâmbitoare, cum spuneam, cu doi ochi care te țintuiau aruncându-ți un vino încoace, dar pe care adesea i-am întâlnit lăcrămând din cauza unor cauze nemărturisite, până la o vreme, cu o frunte înaltă care ascundea sub calota craniană multă minte cu inteligență mereu revărsată și cu un nas care parcă te mirosea dacă îi
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
cu piciorul la grămadă și aplecându-mă după o piatră pe care n-o mai găseam. Schelălăielile deveneau numaidecât lătrături și mârâituri de o Înverșunare sporită și simțeam vlăguindu-mi-se cheful ce mă Însuflețise dis-de-dimineață ca s-o iau Încoace. Asta mi-ar mai lipsi după atâta drum, să mă văd tăvălit de câini prin bătătura asta de șantier, cine dracu’ m-o fi pus?... Curtea era plină de grămezi de nisip și balastru, site pentru cernut nisip și roabe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
se strâmbă a lehamite. Ajunge cât mi-a spus. — Acuma apare și atâta ne-ar mai trebui să te-audă cum Îi faci inventaru’. Dacă n-o fi și venit. Ai văzut pe cineva prin curte, Relule, când ai venit Încoace? — Era un fel de femeie de serviciu, una-n halat albastru... — Coana Leontina, Îmi explică Laur. Cotoroanța aia de nevastă-sa are cam tot pe-atât partea ei, prin părțile Roșiorilor, de unde este ea. Ie din neam de ciobani, vere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
unu n-am mai fi putut să stăm afară pe zăpușeală nici la umbră și fără să facem nimic. În timp ce vreo cinci zilieri țopăiau Îndrăciți În jurul formelor de tuburi și-și turnau găleți de apă În cap, noi ne retrăgeam Încoace cu un braț de știuleți de porumb. Pe cât de anevoie se urnea tovarășul meu de lângă București, pe atât de iute Îl vedeam Însuflețindu-se la pregătirea mesei. N-aș fi făcut decât să-l Încurc Încercând să-i dau o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]