KorAP: Find »[drukola/base=încolo & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...211 212 213 ...281 >

7,005 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361

pe care spunea că trebuie să-i elimine. M-a pus să fac zborurile cele mai nasoale. — Deci Îl urăști din cauza asta. — Dumnezeule! Pierce nu e om ca toți oamenii. Îl urăsc, dar Îmi și place de el. Ed Împinse Încolo scaunul. — Îți amintești de Împușcăturile de la Nite Owl? — Sigur, a fost acum niște ani. Ce legătură are cu...? — Las-o baltă. Acum vine ceva important. Dacă Îmi dai răspunsul la ce te Întreb, Îți fac pe loc un ordin de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
puse la curent, vorbind telegrafic: — O vecină a auzit țipete, a așteptat jumătate de oră, a sunat. A văzut un bărbat ieșind În fugă, urcat În mașina lui Billy Dieterling, luînd-o din loc. A intrat Într-un copac ceva mai Încolo. Jos din mașină. A luat-o la goană. Am o depoziție. Bărbat alb, trecut de patruzeci de ani, constituție medie. Domnule căpitan, veniți-vă-n fire! Dinăuntru se auzeau pocnetele blițurilor. Ed spuse: — Sigilează totul aici! Fără Omucideri, fără polițiștii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252

în orice caz cu a lui: o casă, copii, o meserie, o viață. Și atunci ar trebui să-ți amintesc că... Dar nici despre istoria asta nu are rost să se vorbească mai întâi, indiferent dacă va fi amintită mai încolo, ca și celelalte, de altfel, ori va fi ignorată sau uitată. Acum altceva este mai important. Ca de obicei, bătrâna doamnă Marga Pop a scotocit îndelung în geanta roasă la colțuri după cheia pe care niciodată nu știa sigur în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
aceea și-a dat seama că de ceva vreme nu mai deschide, în orele târzii ale nopții, ușa-fereastră către balonul care înconjoară apartamentul pe două laturi, să privească luminile nopții și să asculte fâșâitul de săgeată al taxiurilor alergând nebune încolo și încoace. Se simțea ca o bunică. Lumina cald roșiatică a apusului le învăluia picioarele obosite. Nu se mai vedea soarele, ci doar un cer colorat întins peste orașul ale cărui zgomote și miresme de frunze năvăleau înăuntru cu un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
că o să fie invers. La șapte o să fim acolo, așa cum trebuie. Colentina nu-i departe.“ Încă n-are somn. Nu mai simte durerile, dă, Doamne, să nu mai apară, măcar în noaptea asta! De ce numai în noaptea asta? De acum încolo! Se privește în oglindă. Are o mulțime de oglinzi în casă, dar nu-i place să se privească în ele! Doar când își piaptănă părul încă de culoarea oțelului, de care a fost mereu mândră. Își mângâie obrazul obosit. Slăbit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
și scrinul, și dulapurile, și canapeaua, și măsuțele, și ceasurile, și toate lucrurile care o înconjoară. Doar n-o să moară acum! Iese în pragul ușii-fereastră, respiră adânc. E uimită sau speriată, nu știe exact. Ce se va întâmpla de mâine încolo? Simte cum îi bate inima mai repede, se vâră în pat, tremură, trebuie să doarmă, nimic altceva nu are de făcut, trebuie să doarmă, totul o să fie bine, trebuie să lase prostiile, acum altceva este mai important. Al doilea cerc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
fierăstrău al firelor de iarbă legănate de adiere, și atunci se ridica ușor, îl învăluia cu brațele, îl trăgea la pământ, sărutându-l și respirând ușurată, dă-o naibii de logică! n-o să trăiesc o veșnicie! Iar din acele clipe încolo n-ar mai fi fost interesată și, prin urmare, nu știa de legătura existentă între aceste teorii despre iubire, artă, căsătorie și alunecările singuratice Îalunecări în toate sensurile - și cădere, și ispită - și de aceea cu atât mai lunecoase, întrucât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
asta. Celelalte nu mai aveau puterea să-l tulbure. Cu Ioana Sandi era altceva, o prezență care i se insinuase sub piele, dar de care putea face abstracție în momentele de mare concentrare, ca și cum ea ar fi fost pentru mai încolo. Singurele ființe la care se putea gândi fără probleme erau acele femeiuști nostime, de-o frumusețe de-o clipă, pe care le vedea o dată sau de câteva ori și pe care și le amintea cu eforturi. Mergeau la un pahar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
bibliotecă, se răzgândește, vine spre ea și se așază pe un taburet care sâsâie sub greutatea lui. „Ce dracu’ am să fac acum?“, îi mai zice. „Întâi să-ți revii. Nu vezi în ce hal ești?“ „Lasă asta, dă-le-ncolo de frisoane, n-o să mor.“ „Bea-ți măcar ceaiul ăla, s-o mai fi răcit, nu l-am făcut degeaba. Nu vezi că tremuri de oboseală și surescitare? Te-ai văzut cum arăți?“ „Parcă ai fi o soacră! Uite că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
iar noi vom da dovadă de simț de răspundere și vom merge la cauze pentru înlăturarea situațiilor care au dus la gravele deficiențe ce s-au manifestat și alte bla-bla-uri, înainte ca sarabanda de vorbitori să se dezlănțuie? De acum încolo însă, cred că știi prea bine ce s-a petrecut. „Da, știu.“ Tocmai asta vrei să afli din nou? „Da.“ Ca să afli ce? Și ce crezi că se poate afla? Iar dacă afli ceva, că-mi spui și mie sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
colectiv, lucru pe care îl resping cu toată fermitatea. Nu vrem, tovarăși, să escamotăm lipsurile ce ne revin nouă, comuniștilor, tuturor celor din redacție. Este, în opinia mea, clar că tocmai aceste lipsuri, la care mă voi referi ceva mai încolo, au oferit o canava pentru broderie. Maturitatea politică la care suntem chemați de forurile superioare, de noi înșine, constă, în opinia mea, în a spune aici pe nume, fără menajamente, carențelor noastre, în scopul înlăturării lor definitive și, în același

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
că se compară cu-ale mele? Nu te uiți cum am ajuns?“ Ți-am spus eu: ai simțul tragicului. „Tragic pe dracu’! Vreau să scap de obsesia asta și nu pot, pentru că știu că e prea devreme, o să uit mai încolo, dar deocamdată nu pot scăpa, nu pot nici să dorm, ce-ai vrea să fac decât să-mi repet o dată și încă o dată ce-a fost, doar-doar s-or toci în felul ăsta stările mele, să văd unde-am greșit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
colectiv, în atitudinea în toate împrejurările. Aceasta înseamnă o paletă mult mai largă, în care se implică logic, nu-i așa? comportarea în afara redacției, dar care comportare se răsfrânge și în interior. Trebuia să criticați aspru, tovarăși, iar de acum încolo să aveți în vedere slăbiciunile, automulțumirea, slăbirea spiritului critic. Nu neg că ceea ce spun eu acum și această atragere de atenție ridică unele semne de întrebare pentru unii, așa cum s-a și confirmat, de altfel, în unele luări de cuvânt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
de acord. Am dat apartamentul unei familii de trei persoane.“ „Care probabil vor fi venit la dumneata să-ți spună ce și cum și au insistat.“ „Da, a venit femeia împreună cu inspectorul de la...“ „Bine. Lasă asta. Asta o rezolvăm mai încolo.“ „...și tovarășu’ prim a zis că așa trebuie făcut.“ „Ți-am mai spus să nu-l mai tot amesteci pe tovarășu’ prim. Trebuie să-i dăm casă omului ăstuia pe care l-ați purtat pe drumuri degeaba și are legea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
insinuant, ce nu mai putea fi numit ca înainte, ci doar cu mult mai rău, întrucât presupunea că acțiunea doar gândită de mult se împlinise acum, închisese cercul sau părea că închisese cercul. Încât trebuia să se poarte de acum încolo potrivit regulilor acestui cerc pe care nu el îl închisese, nu era de ajuns că își pierduse libertatea, ci mai trebuia să se supună și legilor impuse de cercul închis, dar, pentru că știa că până la urmă va afla ce nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
pe ceilalți nu i-am mai văzut. Locuiesc aici de patru ani. Am încercat, de câteva ori, să fac un schimb cu careva. Nimeni nu dorește să se mute aici, se îngrozesc toți. Nu știu ce-am să fac mai încolo, mă descurc eu.“ „Ridică-ți brațele puțin.“ „Îți spuneam că mă îndrăgostisem la optsprezece ani și că toate mi se păreau nemaipomenite. Bărbatul acela - băiatul acela, pentru că era de-o seamă cu mine - mi se părea tot ce poate fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
banalități, Andrei Vlădescu nu era atent decât la vocea ei moale, accentul de unguroaică ce-și găsea cu greutate vorbele. Au ajuns lângă o clădire mare și urâtă, ca o cutie de chibrituri, cu ferestre mici și fără balcoane. Mai încolo se profilau în tulburarea nopții coșurile unei fabrici. „E târziu, nu te pot primi într-o vizită. Poate ne vedem mâine“, i-a zis. A doua zi a înțeles din povestirea ei dezlânată că e vânzătoare la un magazin, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
african, întoarcerea și discuțiile interminabile la care a fost chemat zi de zi, o lună, două, o jumătate de an, chiar și după ce fusese mutat disciplinar la revista obscură, întâlniri în care repetau invariabil aceleași întrebări, încât de la un moment încolo Meme nici nu mai credea că vor să afle ceva și nici măcar nu aveau ce să afle, știau totul de-a fir a păr, tot ce voiau era să-l țină ocupat, să nu mai vadă pe nimeni, să nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
și mai mult lumea care sunt convinsă că vede ce se petrece cu mine...“ „Nu se poate... Nu vreau să cred... Și cu noi ce se va întâmpla?“ „Andrei, Andrei, privește-mă. Ascultă ce îți spun. Nu știu ce va fi mai încolo, îți spun ce cred în clipa asta. Cred că totul s-a sfârșit, pentru că ai vrut asta sau naiba știe, n-ai fost în stare să arăți ce simți. Dar eu nu dau înapoi, nu mă mai întorc, înțelegi? Există

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222

tuturor și cum vor merge lucrurile mult mai bine după război și a început să dea în sirop vorbind despre o chestie care se cheamă Raportul Beaveredge (?) și care cică ar zice că toată lumea va trăi mai bine de acum încolo, chiar și muncitorii și alții ca ei. Când a plecat mi-a strecurat în buzunar o hârtie de cinci lire fără să spună o vorbă. Zău că e cel mai cumsecade unchi pe care ți l-ai putea dori. 15

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
meu, în întunericul dormitorului meu cu perdelele trase, nu mai existam decât noi, care începeam să ne zvârcolim încet și fiecare mișcare, fiecare schimbare de poziție provoca noi valuri de plăcere, până când în cele din urmă ne legănam încoace și-ncolo ca într-un scrânciob și pe urmă n-am mai putut suporta și a trebuit să mă opresc. Și de îndată ce m-am oprit, m-am trezit, singur și trist. Este cea mai veche amintire a mea despre sex și unul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
pe aici câteva localuri unde se adună domnii cu aceleași orientare ca mine. Dar poate că acum nu e momentul. În fond, nu vrem să fim distrași. Intimtatea este de maximă importanță. Am o mașină parcată la câteva străzi mai încolo, dacă nu cumva băieții în albastru nu mi-au ridicat-o. Nu sunt un mare admirator al poliției, suntem în conflict de mulți ani: este unul din lucrurile pe care le vei afla curând despre mine. Apartamentul meu se află

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
peisaj bogat înverzit: oi mițoase pășteau pe pășunile de pe dealurile presărate cu frumoase case de fermă din gresie și pe ici, pe colo cu câte un sat - câteva șiruri de terase de ardezie cenușie cuibărite intim într-o vale. Mai încolo, au început să apară mormane uriașe de cărbune pe lângă șine, unde ținutul Chesterfield anunța începutul țării minelor, cu orizontul dominat mai întâi de macarale și puțuri de mină și apoi, discret, o fleșă de biserică, strâmbă, care îmi dădu un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
un teanc ordonat din haine, scoase un prosop din rucsac și îl scutură. Apoi porni spre apă, oprindu-se doar pentru a ne arunca o privire și a ne spune: — ’ Neața. Își păstrase ceasul de mână și câțiva pași mai încolo se opri să se uite la el, se întoarse spre el și își corectă salutul: — Ba aș zice bună ziua. Apoi îi mai veni o idee. Vă deranjează dacă vă uitați și la lucrurile mele? Dacă mai stați aici un minut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
ăștia mai târziu. În același timp se simțea o atmosferă de veselie și de sărbătoare. Decorațiuni jalnice împodobeau pereții și aveam impresia că undeva, într-o încăpere îndepărtată, se consuma discret o petrecere a personalului. Unele infirmiere alergau încoace și-ncolo cu pălării în culori stridente ridicole și femeia de la recepție avea pe pupitru un radio, pus pe Radio 2. I-am dat recomandarea doctorului și am arătat spre Fiona, așezată pe o bancă, dar nu i s-a părut că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]