6,670 matches
-
că nu poate. Cade. Sună prelung la sonerie, pentru că tatăl ei auzea mai greu, avea un început de surzenie. Așteptă câteva clipe, dar, neauzind nici o mișcare, descuie cu cheia de rezervă, pe care o purta întotdeauna la ea. Domnul Martin ședea strâmb într-un fotoliu, în pijama. Zăcea acolo cu ochii închiși și cu un surâs livid pe chip, cu sonorul televizorului dat foarte tare. Era nebărbierit. De când îi murise a doua soție, nu prea se mai îngrijea. Purta aceeași pijama
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
tu te-ai schimbat de atunci! Crezi că n am văzut? O privi în ochi, fremătând. Pijamaua cea nouă îi era pu țin largă și de-abia atunci observă Clara cât de mult slăbise tatăl ei față de cum îl știa. Ședea țeapăn în fotoliu, țeapăn și mic, inconfortabil în pijamaua străină, și fremăta cuprins de o emoție puternică, neașteptat de puternică. Vorbise nefiresc de pițigă iat și acum se zgâia la Clara prin ochelari cu o privire isco ditoare. Ceva îl
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
să nu fi fost atinsă de vopsea de ani de zile. Mai știi, poate chiar din anul când se mu tase aici, cu tatăl său, în acest bloc pe atunci nou, dar la fel de trist ca acum. Aceeași bancă pe care șezuse cu micuța Carla, care îi desenase în mod stângaci și înduioșător portretul. Părculețul se vedea bine de la geamul din camera Clarei, de la parter. Nu le știa numele tuturor copiilor, dar îi cunoștea din vedere pe toți. Duminica deschidea fereastra și
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
indiferentă, prin ochelarii ei fumurii, după ce își consultă, la rândul ei, ceasul. Se întârziase plecarea cu douăsprezece minute. Cam mult, își spuse, simțind cum se zburlește pielea pe ea. De ce nu pornea odată avionul? Pe locul dinspre hublou, lângă ea, ședea un bărbat cu o alură inconfundabilă de șofer. Un șofer descumpănit de un mij loc de transport pe care nu îl putea controla. Bărbatul dădea din mâini, în gol, de parcă ar fi mânuit un volan nevăzut, în încercarea vană de
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
Nimeni nu părea să vadă nimic, în afară de ea, care observa tremurul întunecat, prelung și subțire al apei și îi auzea zumzetul surd. Fata de la recepție îi zâmbi și îi făcu un semn discret înspre o canapea dintr-un colț. Acolo ședea tânărul mustăcios care se ocupa de tablouri. Atunci își aminti Clara că era ultima zi în care tablourile mai erau expuse la hotel. Se apropie hotărâtă de mustăcios. — îmi puteți spune, vă rog, îl întrebă ea după ce îl salută surâzătoare
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
strălucitor și îl invită la bar, la un aperitiv. în trecere spre bar, aruncă o privire scurtă și grăbită spre pereții cu chipuri înrămate, salutând cu un gest imperceptibil al capului portretul de care urma să se despartă curând. Acum ședea la masă - dichisită, îmbrăcată într o rochie nouă, pe care și-o căutase în mod special mai demult, când începuse să se gândească intens la trecut, și pe care o întâlnise într-un târziu, pe un manechin, în plin centrul
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
ar fi ieșit în goană din încăpere. De-abia când ajunse la capătul sălii observă un culoar îngust care dădea într-o altă încăpere, încă și mai mică, plină și ea cu tablouri. Acolo, într-un colț, pe un taburet, ședea un băr bat. Stătea cu capul aplecat și sorbea cu paiul dintr-un suc gălbui. îl recunoscu imediat, deși se schimbase destul de mult. Trupul lui gârbovit și slab de odinioară se scuturase parcă de o mare povară, devenise musculos și
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
cu o nedumerire aproape stânjenită. Nu știa cum să se poarte cu el. încă nu se dezme ticise, nu putea pune un semn de egalitate între Bobo cel din urmă cu douăzeci de ani și bărbatul impunător și distant care ședea în fața ei pe taburet ca pe un jilț și o scruta cu aceeași încordare cu care mai devreme o scrutaseră figurile de pe pereți. Chipul lui Bobo se însenină dintr-odată. — în cep să te recunosc, spuse el, ridicându-se de pe
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
face gospodar. Poate că n-am aruncat sămânța în pământ pietros, ori între spinării, cum zice la Biblie, în pildele lui Iisus Hristos. Dar cine mai știe? Că la taică-său, acasă, iarna, nu se ostenea nici unul să rânească troienele... Ședea ograda la bătrânul Galan plină de omăt, până primăvara, târziu... Că ei nu făceau cărări, ca gospodarii. Călcau zăpezile, toată iarna, din drum și până în prag, ca neoamenii, lăsând soarele, să le desfunde casa și curtea de nămeți... Nicanor rămase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
ke,ke,ke! He,he, he, he! Însă, cam cincizeci la sută dintre găzarii-oaspeți râdeau cu glasuri groase: Ho,ho,ho,ho!... Și din gâtlejuri, le ieșeau valuri de aburi grei. Ca să nu petreacă și el asemenea cazne, de a ședea ascuns în miasmele din groapa ritiratei strămoșești sau de a se pitula pe sub șură, în podul casei, în cotețul porcilor, cu miros la fel de asfixiant , ori dârlăind fugar prin râpele pline de omăt ale Baisei, Nicanor acceptă o altă cale, spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
don Duran să binevoiască a-l îngădui pe el, Cornel Braiu, cu feleșagul lui, așa cum și Braiu îi îngăduie pe alții, care stau a ploaie, deși numai udeală nu ne mai trebuie, pe aici, pe unde ne aflăm Iar noi ședeam, care pe geamblacul de scânduri al sondei, care legați de schelele ei, atârnați în funii, cum șede ciocănitoarea proptită în coadă și pândeam ca, din asemenea încontrări și vorbe iuți, să nu se întâmple vreo belea între noi Iar timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
îi îngăduie pe alții, care stau a ploaie, deși numai udeală nu ne mai trebuie, pe aici, pe unde ne aflăm Iar noi ședeam, care pe geamblacul de scânduri al sondei, care legați de schelele ei, atârnați în funii, cum șede ciocănitoarea proptită în coadă și pândeam ca, din asemenea încontrări și vorbe iuți, să nu se întâmple vreo belea între noi Iar timpul ne năpădea cu herghelia lui de cai negri ai grijilor, care ne zdrobeau cu copitele și clipele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
el, cu mătăniile sale turcești, gemblacul sondei, care este proprietate a tuturor?... Iar Străilaș s-a sfiit, dintr-odată și s-a adunat în el, ca scoica în găoacea ei și n-a mai cutezat a se ruga, iar tăcerea ședea, printre noi și peste noi, grea ca o pânză mare și udă de sac Atunci a început a grăi încet Pamfil Duran, zicând că el știe care este cea mai mare putere și mai mare nădejde în lume și că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
vrăjmășia împresurării și de durata ei, dincolo de răbdările omului, m-am cinchit pe geamblac, iar Pamfil Duran, spre a-mi face loc îndeajuns, și-a dat drumul încetișor pe o latură a sondei, ancorându-se în frânghii Nu știu cât voi fi șezut eu așa, dospind în mine amărăciunea și deznădejdea ci, în răstimpuri, bolta nișei se lărgea nemăsurat și iar se strângea la loc, umflându-se și chircindu-se, zvâcnind și bătând, întocmai ca o inimă aievea de vietate Și din podelele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
îi mai curgeau lacrimile, în urma cumpenei prin care trecuse, s-a săltat într-un cot și a cuvântat: tu, măi Cornele, se cunoaște că ești nepotul lui Moș Braiu, cel cu luleaua Zicând el așa, s-a îndreptat de a ședea pe șezutul lui, iar noi, ceilalți, văzându-l răvenit, ne-am bucurat cum nu se mai poate Deci, mai domolindu-mi-se grija din partea asta și mai lăsându-mă fierbințeala de la piciorul spart de piron, l-am lăsat pe Pamfil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
vrea să tragă la aghioase! După care, cuibărindu-se, precum cloșca pe ouă, într-o minută, nu mai mult, a adormit, într-o înțepenire ca de Moarte Deci, eu, numai cât m-am uitat la el și la ceilalți, cum ședeau nemișcați, ca butucii, de parcă fuseseră amețiți cu zeamă de Zmeoaică, de Mărgica cucului sau de altfel de Somnoroasă, am simțit că am plumb în vine, iar pleoapele mi-au căzut peste ochi, grele ca obloanele de fier, cufundându-mă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
voiam să-i zic lui Sturz, cel îndelung schingiuit de necurmata ispitire a celor douăzeci și una de nopți, că mi-e spaimă de scurgerea timpului: Timpul trece peste noi și ne fură tinerețea era să-i spun... Am ridicat privirea: bolnavul ședea cu capul într-o parte, pe perna ponosită, cu privirea fixă și cu maxilarul încleștat... Doctore, doctore, am strigat din răsputeri. Să vină cineva!... Moare Sturz!...Moare, omul acesta, cu zile!... Am izbucnit, urlând înspăimântat, pe culoarul pustiu, al Spitalului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Lino... Au chiar și copii din flori Bossii și boașele lor, Măi, Lino, Lino... În seara copleșită de caniculă, pe Mircea îl trecură fiori la gândul că, nu demult, se trezise discutând, într-o cârciumă oarecare, la o masă, unde ședea singur-singurel, cu acel individ, despre care unii spuneau că e spițer la farmacia din centrul orașului (era, în adevăr, scund, rotofei, politicos și amabil, ca un farmacist), alții pretindeau că ar fi, fără îndoială, ofițer, în civil, invocând, în sensul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
consolidate în pereți zdrențuiți, care păreau să fie într-o stare de beție continuă. Rămase și mai surprins să se întâlnească, brusc, în faptul serii, cu băieții de la Școala de reeducare, înțoliți, ca totdeauna, în hainele lor de doc cafeniu, șezând cocoțați pe ieșituri de zidărie, la cote diferite de înălțime, ca într-o scenă de operă, cu buciumași din Carpați, vestind năvălirile barbare ale tătarilor, aruncându-și unul altuia cărămizile de care trebuia debarasat locul pentru înaintarea progresului socialismului secolului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
de îngrijorarea și de frica celui cu straie tărcate. Râdea și Iov, făcându-i semn din cap, a tăgadă: Mănâncă fără grijă, pe săturatelea, că asta nu e Koșon! Pe urmă, târziu, foarte târziu, când adormise și bufnița bătrână, care ședea cu chirie în scorbura veche a nucului din partea de la Miazănoapte, Vartolomei își petrecu oaspeții, mânându-i din urmă, cu o cană de vin, umplută pentru a nu știu câta oară, pe care o ducea cu grijă în mâna stângă. Intrară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Din bucătărie, răsuna discret clinchenitul ceștilor de Sèvres, moștenire de la un străbunic armean, pe care Zoe le manevra pe tavă, pentru rânduiala matinalei cafele. Le scotea pe rând, în fiecare dimineață, din bufetul străvechi, sculptat în lemn de trandafir, unde ședeau la un loc cu acel cavaler cruciat pe care ei îl păstraseră din copilărie, o piesă cât un soldățel de plumb, care bravase, de nenumărate ori, fragilitatea lui de porțelan: figurina cruciatului fenta, ca prin miracol, orice manevră greșită, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
împotmolea în hățișurile unor ecuații cu trei necunoscute. Limitat și suficient, dar cu intenții de epatare a fetelor de liceu, într-un rând tânărul profesor se aventurase imprudent pe terenul începuturilor calculului diferențial. L-a scos din încurcătură Vladimir, care șezuse ani de-a rândul în preajma unui academician, pedepsit politic pe nedrept, având domiciliu forțat pe Valea Moldovei și care murise într-un nedemn și nemeritat anonimat. Academicianul, autor al unui Tratat asupra cvadraturii curbelor, nutrind o aprigă pasiune pentru matematici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
în mod reflex, cochetării de muribunde. Dintr-o ochire de evaluator exersat, Vladimir constată suma aceluiași efectiv al tovărășiei de pahar, fără să sesizeze că ar fi vreunul sau vreuna în plus sau în minus. Bibi Bleotu, ce părea că șede pururi de veghe la păstrarea bunurilor sale de la Sans-Souci, apăru de după ușa capitonată a unei încăperi, ce arăta a fi un spațiu bun de pus la îndemână în astfel de împrejurări de încartiruire. Amândoi se retraseră, împreună, pentru a le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
de asemenea, că vântul risipește, peste falduri de marmură masivă, petale albe de portocali, care zburau prin aer, ca un roi ușor de fluturi străvezii... Exact! Motive ebraice, cu lei stilizați, cu dragoni înaripați, cu vulturi și alte forme zoomorfe, ședeau în umbra chiparoșilor de Sinai. Claritatea, simplitatea și unitatea copleșitoare de exprimare a acestui landșaft oriental nu putea fi decât undeva în Țara Sfântă... Undeva în Ierusalim! Poate că din întâmplare fusese ferecat, aproximativ, într-un sector de oraș, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
de a-i reveni, aidoma, într-un alt vis. Se trezi, din somnul lui epuizant, simțind încorsetarea aceleiași platoșe de oțel scandinav, observând că în vârf de minaret, înalt și svelt, strălucește lugubru Semiluna de aur. Falduri de marmură albă șed nemișcați ca și altădată, iar leii înaripați străjuiesc depărtările. Era misiunea Svetlanei să întâmpine cu alămurile fanfarei pe oaspeții de la Sans-Souci, care năvăleau, acolo, în hoarde, pentru a-i împiedica pe acești naivi și zbanghii, puși pururea pe chefuri, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]